Părintele Justin s-a întors la mănăstirea Petru Vodă

UPDATE: Pentru adevăr: starea sănătăţii Părintelui Justin Pârvu este stabilă

Hristos a înviat!

Întrucît unii din fraţii noştri au obiceiul de a da mai departe ştiri neverificate, fără să afle sursa şi veridicitatea lor, confirmăm la această oră, 12:35 (ora Bucureştiului), azi, 22 Mai 2013, că starea sănătăţii Părintelui Justin Pârvu este stabilă. Sfinţia sa s-a odihnit foarte bine, după ce aseară a mîncat nişte supă şi a băut o cană de ceai, iar între orele 2 şi 4 dimineaţa a ascultat din chilia sa slujba Sfintei Liturghii săvîrşită la Mănăstirea Paltin.

Noi ne rugăm mai departe pentru însănătoşirea părintelui stareţ. Orice schimbare majoră a stării sănătăţii sale va fi comunicată aici. Rugăm pe toţi cei de bună credinţă care au acces la pagina noastră să nu preia ştiri şi informaţii despre starea Părintelui Justin Pârvu din nici o altă sursă. Starea sănătăţii sale nu va putea fi influenţată de zvonuri şi păreri, ci doar de rugăciunile Bisericii, ale noastre, ale tuturor.

Mulţumim, în numele părintelui stareţ, tuturor celor ce ne sînt alături alăturîndu-ni-se în rugăciune şi celor ce nu dau mai departe zvonuri alarmiste, fără nici un fel de temei.

Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin

La-coborirea-din-elicopter Hristos a înviat!

Cu ajutorul lui Dumnezeu, astăzi, 21 Mai a.c., de praznicul Sfinţilor împăraţi întocmai-cu-Apostolii Constantin şi Elena, Părintele Justin Pârvu s-a întors în mănăstire, după o călătorie de puţin peste o oră pe deasupra Munţilor Carpaţi. Piloţii îi comunicau prin căşti permanent locaţia unde se află, şi ne-au relatat că la trecerea pe lângă Muntele Ceahlău, părintele a cerut să fie ridicat puţin ca să vadă Muntele Schimbării la Faţă al Moldovei. La aterizare, la ora 11:15 (ora locală), Părintele Justin a fost primit într-o atmosferă foarte emoţionantă pentru toţi cei de faţă, cântându-i-se “Hristos a înviat” printre lacrimi de bucurie şi de milosârdie.

Starea sănătăţii sale este relativ stabilă, deşi este foarte slăbit de boala prin care a trecut şi cu care încă se luptă. De astăzi înainte lupta sfinţiei sale, a preoţilor, a călugărilor, a maicilor şi a mirenilor rămâne să fie dată cu rugăciunea. Este de datoria noastră să strigăm către Prea-sfânta Maică a Domnului, Sfinţii Arhangheli, Sfinţii Doctori-fără-de-arginţi, Sfinţii închisorilor şi către toţi Sfinţii către care avem evlavie ca să înduplece pe Dumnezeu să-Şi reverse mila Sa cea mare asupra duhovnicului nostru, care ne-a povăţuit cu cuvântul şi ne călăuzeşte şi ne ocroteşte cu rugăciunea sa pe fiecare dintre noi. Avem nădejde şi ştim că la Dumnezeu nu va fi trecută cu vederea nici o lacrimă şi nici un suspin.

Mulţumim tuturor celor ce s-au rugat şi se roagă pentru sănătatea Părintelui Justin Pârvu şi îndemnăm să nu înceteze această rugăciune până când starea sănătăţii sale se va îmbunătăţi şi părintele va reuşi să iasă biruitor în lupta cu boala, pe care o poartă pentru noi, fiii săi duhovniceşti.

În numele Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu, mulţumim doctorului Dan Tudor Eniu şi întregului personal al spitalului de oncologie “Dr. Ioan Chiricuţă” din Cluj, pentru tot sprijinul şi asistenţa profesională acordată zi şi noapte în ultimele trei săptămâni. Mulţumim, de asemenea, domnului Dorinel Umbrărescu pentru că a pus gratuit la dispoziţie elicopterul cu care Părintele Justin a fost adus de la spitalul din Cluj (după ce solicitările noastre s-au lovit din partea S.M.U.R.D.-ului de cel mai vehement refuz, la toate nivelurile la care s-a intervenit), piloţilor, pentru profesionalismul lor, şi echipajului de ambulanţă care a vegheat ca părintele să ajungă cu bine la chilie.

De aici înainte se va săvârşi zilnic Taina Sfântului Maslu în Mănăstirea Paltin, unde se află duhovnicul şi stareţul nostru, şi nădăjduim că Dumnezeu îi va da sănătate, putere şi zile îndelungate. în următoarele zile şi săptămâni nu va putea primi pe nimeni altcineva în afară de preoţii care vor veni să-i facă Sfântul Maslu. Vă rugăm să ne ajutaţi ca să-i putem oferi liniştea necesară recuperării medicale. Starea sănătăţii sale depinde acum doar de rugăciunile tuturor şi de liniştea ce i-o putem oferi. Vă mulţumim, în numele sfinţiei sale.

Primul Sfînt Maslu va fi făcut mîine seară, Miercuri, 22 Mai, ora 18 (ora Bucureştiului), şi sînt aşteptaţi să slujească toţi preoţii care i-au trecut pragul Părintelui Justin de-a lungul acestor binecuvîntaţi ani.

 Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin

Din-nou-la-Petru-Voda

Acest articol a fost publicat în Pentru Mantuire, Pentru neam si tara și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

58 de răspunsuri la Părintele Justin s-a întors la mănăstirea Petru Vodă

  1. Cezar2 spune:

    Doamne miluiește.

  2. CONSTANTIN spune:

    SFINTILOR IMPARATI CONSTANTIN SI ELENA, RUGATI-VA LUI DUMNEZEU PENTRU SANATATEA PARINTELUI IUSTIN! SFINTE HARALAMBIE, ROAGA-TE LUI DUMNEZEU PENTRU INTARIREA PARINTELUI IUSTIN! DOAMNE MULUIESTE!

  3. Dinu spune:

    Doamne milueste.

  4. Bogdan spune:

    Pana la ce nivel s-a intervenit la SMURD? Stiu pe cineva care avea un bebelus de cateva saptamani in stare grava la Constanta si cei de acolo refuzau sa il transfere la Bucuresti. Mama copilului l-a sunat la 1 noaptea pe Arafat pe numarul personal si a doua zi bebelusul era transferat cu elicopterul la Bucuresti. Daca va mai fi nevoie, inca mai am acel nr. de telefon, dar nu pot sa-l fac public, scrieti-mi pe adresa de email.

    In fine, slava Domnului ca s-a rezolvat si parintele a ajuns cu bine la Petru Voda. Ne rugam cu totii pentru sanatatea lui.

  5. admin spune:

    Din cate am auzit pana la Arafat s-a ajuns, insa…
    Dar cel mai important este ca s-a gasit o solutie pana la urma.

  6. Acsa spune:

    Dumnezeu sa ni-l ocroteasca si sa-l insanatoseasca pe sfantul si scumpul nostru Parinte Iustin, iar rugaciunile Sfintilor Imparati Constantin si Elena al carui praznic il sarbatorim astazi sa-l intareasca.
    Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu acopera-l de tot raul cu Sfant Acoperamantul Tau!

  7. SIMINA spune:

    SA-L AJUTE BUNUL DUMNEZEU, PE PARINTE SI SA SE ROAGE TOATE PUTERILE CERESTI, MAICUTA DOMNULUI, IISUS HRISTOS SA-L AJUTE PE SFANTUL PARINTE IUSTIN, INTR-ADEVAR ESTE UN SFANT, AM AVUT BUCURIA SA VB CU DUMNEALUI, UN OM CU ADEVARAT A LUI DUMNEZEU.DOAMNE AJUTA-L SA SE FACA BINE !

  8. VEDORA spune:

    Dumnezeu sa ni-l Ocroteasca si sa-l insanatoseasca pe sfantul si Scumpul nostru Parinte Iustin Parvu, iar Rugaciunile Sfintilor Imparati Constantin si Elena al carui Praznic il sarbatorim astazi sa-l Intareasca.
    Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu Acopera-l de tot raul cu Sfant Acoperamantul Tau,SFANTUL COZMA SI DAMIAN,SFANTUL PANTILIMON SI SFANTUL LUCA DE LA CRIMEIA SI CU SFINTII ARHANGHEL MIHAIL SI GAVRIL ,RUGATIVA LA DUMNEZEU SA NIL INSANATOSEASCA !!!

  9. Elena Bogdan spune:

    Doamne miluieste.

  10. BORTEA DANIEL spune:

    doresc si eu sa-mi aduc umila contributie la rugaciune pentru parintele Iustin.Pling pentru acest mare duhovnic al neamului omenesc.Cei curati cu inima alaturati-va ,acestui plan al rugaciunii.Intotdeauna rugaciunea mea a fost ascultata.
    Doamne,imi doresc foarte mult sa il stiu pe acest sfant parinte,printre noi,cei bine-credinciosi.
    Doamne asculta rugaciunea mea,asculta cererea mea Intru credinciosia Ta,auzi-ma intru dreptatea Ta!Milostiv fii mie, pacatosului!!!!

  11. Ioana S. spune:

    Vitamina care ucide cancerul: Descoperire ascunsa de companiile farmaceutice

    În volumul său ‘World Without Cancer ‘, autorul american Edward Griffin descrie adevărul despre o descoperire mai veche, ascunsă cu grijă de marele public, şi anume proprietăţile curative ale vitaminei B17, numită şi laetril sau amigdalina, scrie EsoReiter.

    Este un fapt demonstrat: această substanţă distruge repede celulele canceroase. Autorul oferă mai multe informaţii despre vindecarea bolnavilor de cancer graţie B17, precum şi explicaţiile ştiinţifice ale acţiunilor sale şi ridică întrebarea ‘De ce medicina convenţională nu recurge la aceasta pe scară largă împotriva bolii înşelătoare?’.

    Griffin susţine că vitamina B17 nu este utilizată în medicina convenţională nu din raţiuni de ordin ştiinţific, ci din cauza politicii elitei mondiale în domeniul oncologic. Miliarde de dolari sunt cheltuite anual pe cercetare şi tratamente ale cancerului, alte miliarde sunt cheltuite pe producţia armatei de substanţe chimice destinate să lupte împotriva bolii. Astfel, ascunderea vitaminei B17 este de ordin economic pentru o industrie farmaceutică dominantă în lumea noastră, scrie Agerpres in pagina electronica.

    Vitamina B17, care ucide cancerul, este conţinută în special în sâmburii de caise. Aceştia au fost declaraţi oficial medicament împotriva tuturor tipurilor de cancer încă acum 35 de ani. După cel de-al Doilea Război Mondial, dr. Max Gerson şi-a tratat cu succes pacienţii cu acest remediu şi l-a inclus în metoda sa de combatere a cancerului.

    Amigdalina se găseşte în sâmburii de caise, migdale, vişine, piersici, prune şi mere, precum şi în seminţele de mere, sorg, mei, seminţe de in, linte, unele soiuri de fasole şi struguri. De asemenea, în unele plante şi multe alte produse pe care omul modern nu le utilizează în mod curent în alimentaţie.

    Modul actual de viaţă ne face să consumăm produse din făină rafinată, mult zahăr, ulei de gătit şi alte produse industriale şi procesate, în timp ce alimentele organice naturale au fost mult timp absente din meniul nostru. Bunicii noştri au mâncat alimente naturale nerafinate, iar cancerul pe vremea lor era un eveniment rar. Ei consumau fructe uscate, pâine din făină brută şi chiar pâine din mei. Astfel, ei aveau acces, fără să ştie, la vitaminele necesare pentru o viaţă sănătoasă, ferită de boli, inclusiv amigdalina (B17).

    Vitamina B17 a fost interzisă pentru tratamentul cancerului acum 35 de ani, chiar dacă numeroşi savanţi susţineau că, dacă o persoană ar consuma zilnic această vitamină, ea nu ar dezvolta cancer, susţine autorul volumului menţionat. Potrivit acestuia, giganţii farmaceutici, precum şi Ministerul Sănătăţii al SUA au exercitat presiuni uriaşe asupra Direcţiei de control pentru calitatea alimentelor şi medicamentelor, care a declarat drept ilegală comercializarea vitaminei B17, împreună cu informaţiile ataşate despre efectele sale terapeutice împotriva cancerului, precum şi vânzarea unor categorii de fructe proaspete şi sâmburi de caise.

    Tactica mai includea răspândirea de zvonuri că sâmburii de caise şi de migdale conţin cianură şi că aceasta i-ar putea otrăvi pe cei care le mănâncă. Dar adevărul este că nimeni nu s-a otrăvit din această cauză până în zilele noastre, chiar dacă a consumat în cantităţi mari sâmburi de caise sau migdale, scrie Edward Griffin în volumul său.

  12. Anca spune:

    Nu trebuia sa puneti asa poze…mai ales cea din elicopter…sa ii pastrati un pic intimitatea si demnitatea Parintelui Iustin….

  13. soram spune:

    Eu cred ca nu s-a vrut un tratament al cancerului pana acum.
    Maica Domnului sa-l ocroteasca pe P. Justin.
    Sf. Nectarie si Sf. Nicolae poate face o minune….

  14. mariana spune:

    SI EU AM O SORA CU CANCER SI LA FEL IA SPUS UN MEDIC ONCOLOG DIN ROMANIA SA IA VITAMINA B17 DAR EU AM INTREBAT UN MEDIC NATURIST SI MI-A ZIS CA E M-AI BINE SA MANANCE IN FIECARE ZI 3-4 SAMBURI DE CAISE DECAT SA IA VITAMINAB17…SI LA STRUGURI SA FIE STRUGURI DE CULOARE ROSIE …CAUTATI PE INTERNET M-AI MULTE DETALII DESPRE MEDICINA ALTERNATIVA PENTRU CANCER SI O SA VEDETI MULTE TRATAMENTE NATURISTE….

  15. admin spune:

    @Anca
    Pozele nu tin de demnitatea Parintelui, iar nu intimitatea am vrut sa aratam, ci adevarul despre starea Parintelui.
    E timpul sa plecam genunchii la rugaciune pentru sanatatea Parintelui. Stim prea bine ca va fi o pierdere mare pentru Biserica Ortodoxa luptatoare, oricand s-ar intampla.
    Noi avem nevoie de sfintia sa cat mai mult pe pamant, chiar daca nu meritam. Dar Domnul sa ni-l lase, pentru a ne scoate pe drumul cel drept, caci tot pentru pacatosi a venit si El.

  16. CORNELIA - Arizona spune:

    Ma bucur mult ca Parintele Iustin a ajuns la M-re. Bunul Dumnezeu si Maicuta Domnului impreuna cu toti Sfintii sa-l ocrotesca , multa putere si sanatate sa-i daruiasca. Iar Sfintii inchisorilor pentru care Parintele face eforturi f. mari de a fi canonizati, sa-l ajute sa-si vada visul implinit. HRISTOS A INVIAT! Sarut mana P. iustin.

  17. soram spune:

    anca
    Vazandu-i pozele,ii simtim prezenta si participam mai intens la rugaciune,mai ales ca ,poate unii nu vor mai avea sansa sa mearga in locurile acelea…

  18. anna spune:

    ……si dacà astàzi am un copil…..este datorità acestui SFàNT , Pàrintele Iustin, care a fost làngà mine cànd toti m-au pàràsit ! Doamne-ajutà !

  19. Dumnezeu stie ca noi, cei pacatosi avem mare nevoie de Parintele nostru drag aici in lumea noastra in care domneste raul…. Pentru multi dintre noi Parintele Iustin s-a rugat , multora le-a ajutat in felurite chipuri , a luptat in numele Lui Iisus Hristos pentru pastrarea si integritatea credintei stramosesti a neamului nostru , el este asemenea marilor duhovnici din trecut care atunci cand le-a venit timpul , urcand la ceruri au fost primiti in ceata sfintilor . De aceea ne rugam cu multa evlavie , din tot sufletul si cu lacrimi in ochi ca Dumnezeu sa faca o minune! Voia Lui sa se faca!

  20. RAUS OLGA MIHAELA spune:

    DOAMNE TE RUGAM AJUTA L SI OCROTESTE L PE PARINTELE IUSTIN!

  21. Tatu Rodica spune:

    Multa,multa sanatate.

  22. mihai spune:

    Doamne ajuta si sa-si revina cu bine

  23. G-man spune:

    Hristos a inviat!

    Domnul nostru IIsus Hristos sa il aiba in paza si in voia Sa pe parintele Iustin!

  24. Mihaela spune:

    Doamne ajuta-ne Tu sa ne rugam pentru acest luceafar al duhovnicilor nostri, ca fiecare zi a lui pe acest pamant ne este de folos tuturor…Fie ca Dumnezeu si Maica Domnului sa- i rasplateasca dragostea si ruga parintelui pentru noi!!

  25. Petruta spune:

    Dumnezeu sa-l ajute, Maica Domnului, Sfintii Arhanghelii, Domnul Iisus Hristos sa-i dea sanatate si putere!!

    Doamne Ajuta!!

  26. petrica spune:

    Dumnezeu sa ni-l tina intru lungime de zile,sa ne pastoreasca in pace.

  27. Ela spune:

    Dumnezeu sa-i dea sanatate,sa-l intareasca, sa treaca si peste acest moment!Fiul meu traieste datorita Parintelui Iustin care, l-a vindecat. Medicii din Cluj si Bucuresti nu au reusit acest lucru. Sa se reverse asupra -i tot binele facut! Doamne ajuta!

  28. Adela Machidon spune:

    M-am rugat ca Bunul Dumnezeu sa-l aduca din nou în mijlocul obstei sale.Doamne miluieste si nu ne lasa orfani,mai tine-l langa noi.Cu ani în urma l-am vazut pe parintele ptr.prima oara.La un Sf.Maslu,în întunericul noptii doar la lumina lumânarilor,Parintele era învaluit într-o lumina alba,si mi-am zis:Doamne,Slava Tie,ca am vazut un Sfânt în viata.
    DOAMNE TU,toate le poti câte le voiesti,asculta ruga noastra pentru dragul nostru parinte.

  29. rozalia spune:

    Hristos a inviat! Sarutam mana parinte drag!
    Doamne ajuta-l pe parintele Iustin Parvu!

  30. Marilena spune:

    Bunul Dumnezeu si Maica Domnului sa-i daruiasca sanatate si putere Parintelui Iustin.
    Hristos a Inviat!

  31. Emanuel spune:

    Eu sincer sa fiu nu prea ma rog cerand de la Dumnezeu anumite lucruri ( afara de momentul cele scrise in cartea de rugaciuni ), nu zic decat ” Doamne cum stii Tu miluieste-ma, faca-se voia Ta „. Asa si cu parintele Iustin, nu cer nimic, decat ” Doamne fie voia Ta, ca Tu stii ce e mai bine pentru noi toti „. Si Domnul Hristos putea daca voia sa traiasca o mie de ani pe pamant, dar a murit si a trecut pe lumea cealalta la 33 de ani, foarte tanar. Voia lui Dumnezeu nu o stim noi, si tot ce se intampla spre binele nostru se intampla. Toti trebuie sa murim, si intimpul vietii si la sfarsitul ei.
    Cand veti muri fiecare dintre voi, sa va rugati, caci moartea e una din cele mai mari suferinte. O mare parte din fiinta fiecaruia din noi va dispare atunci, trupul. Eu cand ma gandesc la cei care mor, simt intr-o mica masura starea lor de panica, asfixiere, e groaznic, mai ales daca ai pacate, daca nu ai putere de a te ruga. Vai de noi, toti vom trece prin aceasta cumplita suferinta. La ce bun toate placerile si bucuriile vietii acesteia, daca se termina asa de prost, viata, cu moartea si Judecata ? ” In desert se bucura tot pamanteanul „. Si oricand putem muri, de exemplu ce impiedica inima sa inceteze sa bata, sau ce impiedica plamanii sa inceteze sa respire in timp ce dormim ? Numai mila lui Dumnezeu, mecanismele care El le-a pus in corpul nostru, care oricand se pot defecta.
    Sa reflectam fiecare la adevarul asta : TOTI VOM MURI, SI CAT E DE MARE SUFERINTA MORTII.
    Eu am fost cel putin odata in situatia ca aproape sa mor, si pot sa spun ca e foarte groaznic, mai ales daca nu ai mult har in suflet. E mare diferenta intre moartea sfintilor si a pacatosilor. Dar oricum, si la sfinti, la multi dintre ei moartea a insemnat o mare suferinta. Daca ne gandim, chiar si atunci cand ne inecam cu ceva mancare, cata frica si panica ne invadeaza atunci mintea intr-o clipita, iar moartea nu e o suferinta de doar o clipa, ci de minute, ore, zile, depinde cum este la fiecare. Si in plus, suferinta doar incepe cu moartea, ca apoi urmeaza Judecata si pedeapsa, care sunt suferinte mai mari decat cele de pe pamant. Hristos a suferit cumplit aproape o zi intreaga incepand cu Gradina Ghetsimani si pana Si-a dat duhul in mainile Tatalui. Dar nu Il pangem pe El in primul rand, ci pe noi : ” nu Ma plangeti pe Mine ci pe voi si pe copii vostri, caci daca astea fac cu lemnul verde atunci cu cel uscat ce va fi ? „, adica cu noi.

  32. OCTAVIA spune:

    MILOSTIVUL DUMNEZEU SI MAICA DOMNULUI SA-I AJUTE PR. IUSTIN PARVU SA SE RIDICE DIN PATUL SUFERINTEI SI SA NE BINECUVANTEZE ASA CUM NUMAI DUMNEALUI STIE SA O FACA. AM TOATA ADMIRATIA SI DRAGOSTEA PT PARINTELELE IUSTIN, CACI AM FOST MANGAIATI CU MULTA CALDURA SUFLETEASCA ( GRUPUL MEU A FOST ULTIMUL LA PARINTE IN APRILIE 2013) . NE VOM RUGA DIN TOATA INIMA PT INSANATOSIREA DUMNEALUI GRABNICA , CACI ESTE SINGURUL MARTIR MARTURISITOR AL NEAMULUI ROMANESC PRINTRE NOI SI AVEM MARE NEVOIE DE DANSUL AICI PE PAMANT PT NOI PACATOSII. SARUT MANA DREAPTA A SFANTULUI PARINTE IUSTIN.!!!
    DUMNEZEU SA-I AJUTE! DUMNEZEU SA-I AJUTE! DUMNEZEU SA-I AJUTE!

  33. Anca V. spune:

    Dumnezeu sa il aiba in grija sa pe bunul Parinte Justin!
    Sambata seara vin, intr-un grup de pelerini din Bucuresti, la Sf. Man. Petru Voda. Spuneti-mi daca este nevoie sa aducem ceva din Bucuresti pentru Parintele Justin. Poate doctorii, poate alimente, ceva ce nu gasiti in zona si s-ar putea gasi aici.
    Doamne ajuta!

  34. borcila doina spune:

    Ne rugam noi familia alaturi de marea familie crestina de pretudindeni, cu lacrimi Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului și tuturor Sfintilor sa-l vindece pe parintele Iustin !

  35. Raluca spune:

    Cata bucurie mi-a dat Domnul, sa ajung, cu 2 ani in urma, sa-l intalnesc pe Parintele! Doamne miluieste-l pe Parintele Iustin! Doamne miluieste-ne pe noi toti! Fie Doamne, voia Ta!

  36. myhaella spune:

    Parintele este raspunsul intrebarilor noastre. Dumnezeu sa-l tina sanatos intre noi, pentru a noastra mantuire. As avea nevoie de un sfat duhovnicec, care mi-ar linisti sufletul, intr-o problema personala. Cum sa fac?

  37. Dan spune:

    Doamne Sfinte, cela ce esti grabnic ascultator al lacrimilor dreptmaritorilor crestini,care se pocaiesc, auzi-ne strigatul si ruagmintea fierbinte si nu ni-l lua inca pe dragul nostru Parinte Justin,caruia multi ii datoram viata cea noua si invierea din grelele patimi ,noi, acei fii risipitori care ne recunoastem a fi o generatie intreaga ,care am fost primiti cu dragoste la usa batranului de fiecare data,cu mangaiere si cu vorbe bune,incurajatoare,cu o bunatate de nedescris de catre dragul de dansul,care ne-a intins acea mana de ajutor ca sa putem urca inapoi, care cele duhovnicesti, de acolo de jos, din fundul iadului unde cazusem. Doamne, Bunule, nu ni-l lua inca, ca nu ne-ar ajunge tot timpul ramas de aici,ca sa ii multumim asa cum am vrea si cum merita!

  38. admin spune:

    Pentru adevăr: starea sănătăţii Părintelui Justin Pârvu este stabilă

    Hristos a înviat!

    Întrucît unii din fraţii noştri au obiceiul de a da mai departe ştiri neverificate, fără să afle sursa şi veridicitatea lor, confirmăm la această oră, 12:35 (ora Bucureştiului), azi, 22 Mai 2013, că starea sănătăţii Părintelui Justin Pârvu este stabilă. Sfinţia sa s-a odihnit foarte bine, după ce aseară a mîncat nişte supă şi a băut o cană de ceai, iar între orele 2 şi 4 dimineaţa a ascultat din chilia sa slujba Sfintei Liturghii săvîrşită la Mănăstirea Paltin.

    Noi ne rugăm mai departe pentru însănătoşirea părintelui stareţ. Orice schimbare majoră a stării sănătăţii sale va fi comunicată aici. Rugăm pe toţi cei de bună credinţă care au acces la pagina noastră să nu preia ştiri şi informaţii despre starea Părintelui Justin Pârvu din nici o altă sursă. Starea sănătăţii sale nu va putea fi influenţată de zvonuri şi păreri, ci doar de rugăciunile Bisericii, ale noastre, ale tuturor.

    Mulţumim, în numele părintelui stareţ, tuturor celor ce ne sînt alături alăturîndu-ni-se în rugăciune şi celor ce nu dau mai departe zvonuri alarmiste, fără nici un fel de temei.

    Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin

  39. Doamne ajuta sa se vindece scumpul nostru parinte el care a sters rauri de lacrimi de pe fata atator credinciosi si a luat dureria din sufletul lor daruind in loc bucurii pana la lacrimi care le-am avut si eu Mare e bunul Dumnezeu ,Maica Domnului si toate puterile ceresti sa ocrotiasca si sa faca sanatos pe acest puternic stilp al ortodoxiei noastre ,pentru rugaciunile tuturor crestinilor care il pomenesc .Amin.

  40. Fac apel la toti credincosi , sa se roage pentru vindecarea parintelui nostru .

  41. Zotta Maria spune:

    Sarut mana parinte drag.
    Doamne ocroteste-l pe parintele Iustin Parvu.
    Hristos a inviat !

  42. elena spune:

    Hristos domnul, cel inviat din morti, sa-i usureaze suferinta vrednicului nostru Parinte Arhim.Justin. El,care a alinat atitea suferinte ,cu rugaciunea si cu sfatuirea,a indreptat caile multora,spre imparatia cerurilor, s-a ostenit zi_ si noapte,sa asculte pasurile,tuturor,si inspirat de Duhul Adevarului,sa le arate tuturor,”STEAUA DE LA RASARIT,,

  43. GIULIA spune:

    MAICA DOMNULUI ROAGATE FIULUI TAU SI DUMNEZEULUI NOSTRU PENTRU SANATATEA PARINTELUI IUSTIN PARVU CA IN PACE LINISTE SANATATE SA-SI PETREACA RESTUL VIETII . DOAMNE AJUTA

    GIULIA

  44. Teodor spune:

    HRISTOS A INVIAT
    Dumnezeu si Maica Domnului sa asculte rugaciunile tuturor celor care se roaga pentru sanatatea Pr.IUSTIN . MAICA DOMNULUI SA IL OCROTEASCA SI SA IL ACOPERE CU CINSTITUL EI ACOPERAMANT,Asa cum Pr. Iustin ne-a acoperit si ajutat cu rugaciunile dansului pe noi cei care i-am cerut ajutorul.
    Bunul Dumnezeu sa faca Minunea cu Pr. Iustin Parvu si sa ii redea sanatatea caci mare nevoie avem de dansul inca printre noi,Pentru a ne intari in credinta in vremurile ce vin si pe care le traaim.

  45. Maria Magdalene Caprioara spune:

    Bunul Dumnezeu sa-i usureze suferinta marelelui nostru parinte. Tare mult s-a rugat pentru noi pacatosii. Acum e randul nostru sa procedem la fel. Doamne Ajuta!

  46. Luiza spune:

    Hristos a Inviat
    Sarut dreapta parinte Iustin. Dmnezeul si Maica Domnului sa va dea sanatate ca mult bine ne-ati facut la toti cei care v-am trecut pragul chiliei. Acopera-l Maica Domnului cu Cinstitul Tau Acoperamant pe parintele nostru drag, ca mare nevoie avem de sfintia sa in vremurile aste grele.

  47. Doamne, Bunule, nu ni-l lua inca, ca nu ne-ar ajunge tot timpul ramas de aici,ca sa ii multumim asa cum am vrea si cum merita!

  48. Dorina spune:

    HRISTOS A INVIAT!
    Doamne Atotputernic, Tu care esti Bun si Drept, apleaca-te si-asupra parintelui Iustin si-i da cele de folos!
    Amin!

  49. Vornicu Doruta spune:

    Parinte drag,nu pot uita cum ai ridicat privirea spre cer si ai strigat:AJUTO DOAMNE.Ridic si eu privirea smerita si urlu….AJUTA L DOAMNE SA RAMANA PRINTRE NOI ca mare nevoie avem de el.DOAMNE AJUTA

  50. Piticas Elena spune:

    Insanatoseste-l Doamne ,pe parintele nostru duhovnicesc Iustin Parvu ,al tuturor romanilor ,si pe toti fiii lui duhovnicesti si pe fratii nostri intru Hristos ,intareste-i ,miluieste-i ,si vindeca-i de bolile lor.
    Doamne trimite-i lui Harul Sfantului Duh si pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu ajuta-ne Doamne sa se vindece Sfantul Parinte Iustin Parvu.
    Doamne ajuta.

  51. Ana spune:

    Sărut mâna părinte drag. Bunul Dumnezeu să vă uşureze suferinţa.Doame ajută.

  52. Geanina spune:

    Crestini de pretutindeni,haideti sa ne rugam toti pentru sanatatea Parintelui Iustin!!!!!Dumnezeu sa ii dea multa sanatate si viata lunga langa noi,ca avem mare nevoie de El!!

  53. Amalia Popescu spune:

    Doamna ajuta sa se vindece Parintele Iustin Parvu!

  54. Irina spune:

    Dumnezeu sa ni-l tina pe pr Iustin. Maicuta Domnului sa-l pazeasca sub Sf Ei Acoperamant. Ma tot gandesc ca nu stiu ce o sa ne facem fara parintele, chiar daca de sus ne-ar putea poate ajuta mai mult, dar totusi numai prezenta Sfintiei sale fizice, ne aduce mangaierea si taria in aceast razboi nevazut. Avem mare nevoie de parintele Iustin, de aceea trebuie sa-L rugam pe Dumnezeu sa nu nu-l ia inca, pt ca avem mare nevoie de sfatul, dragostea si mangaierea sa.

  55. BORTEA DANIEL spune:

    ESTI CRESTIN? ROAGA-TE PENTRU SANATATEA PARINTELUI IUSTIN!
    CU CREDINTA,CU PUTERE DACA AI,CASTIGA-TI UN COLTISOR DE RAI!

    alatura-te oricine ai fi,acestei incercari,unitatea credintei sa ne ajute sa-l putem vedea si noi pe parintele,cei care nu am ajuns la dinsul!sa fim si noi din cei fericiti,ca avem un luminator si un traitor al dreptei credinte-ortodoxe romanesti!
    Doamne al puterilor fii cu noi,caci pe altul afara de tine,ajutor intru necazuri nu avem,
    Doamne al puterilor miluieste-ne pre noi!!!!!
    Pastreaza-l Doamne IISUSE HRISTOASE,intreg,sanatos si indelungat in zile,spre al nostru mare ajutor!!!!!

  56. Ancuta spune:

    Hristos a inviat! Multumesc din tot sufletul pentru ajutorul si sfaturile duhovnicesti pe care mi le-a dat Parintele Iustin Parvu. In ficare an cand ma intorc in tara cu ajutorul bunului D-zeu am reusit sa merg la dansul, sper si ma rog la bunul D-zeu sa-i dea sanatate si sa-l tina cat mai mult printre noi pamanteni. Doamne ajuta!

  57. ANISOARA spune:

    HRISTOS A INVIAT BUNUL DUMNEZEU SA AIBA GRIJA DE PARINTELUL NOSTRU

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s