Sfântul Constantin cel Mare – un sfânt străromân

Constantin cel Mare, Sfantul Constantin cel Mare, a fost si ramane una dintre cele mai mari personalitati ale Istoriei. Etnic si spiritual a fost straroman in cel mai clasic sens al cuvantului. Sau, cu alte cuvinte, el este primul – si probabil cel mai mare – domnitor roman (1).

Crescut pentru a sluji si – posibilitatea nu se excludea niciodata in marile familii – pentru a conduce Imperiul Roman, cu multiple legaturi tracice (numerosi istorici printre care si Nicolae Iorga afrima ca romanii sunt urmasii traco-iliri romanizati) – atat de sange cat si spirituale -, convertit la Ortodoxie dar pastrand in permanenta o linie diplomatica necesara, totusi fara a se departa de Dumnezeu, sinteza a geniului diplomatic si organizatoric roman si a entuziasmului si misticismului traco-ilir, Sfantul Constantin cel Mare ramane o pilda de neegalat in toata istoria Imperiului Roman si a celui Bizantin de limba greaca.

El s-a nascut la Nis (oras din provincia romana Moesia(2) si a crescut in complexul mediu al traco-romanilor si protoromanilor aflati la putere in Imperiu. Ca sugestiv exemplu al sus-amintitei complexitati este faptul ca a trebuit, atunci cand tatal avid de putere si-a abandonat sotia – pe Sfanta Elena – sa se obisnuiasca a trai între mama vitrega, fiica a lui Maximianus Hercules (deci tot traco-romana) si mama sa adevarata. Este de mirare cum, in aceste conditii vitrege, a izbutit sa devina crestin, si inca unul de asemenea impresionanta dimensiune spirituala.

Desigur, nu trebuie sa idealizam in stil pietist imaginea Sfantului Constantin. Drumul sau catre Hristos a fost, ca la aproape absolut toti oamenii, un drum lung si greu in care ispitele au fost multe. El a fost multa vreme influentat de religia tatalui sau – pe care probabil, dincolo de nedreptatea facuta mamei sale – l-a iubit si admirat. Dar in final nu doar a acceptat crestinismul, ci s-a facut si propovaduitor al acestuia in tot Imperiul. si este cazul sa subliniem faptul ca a fost propovaduitor al Crestinismului, nu persecutor al altor religii. El nu a impus credinta sa nimanui, chiar daca si-a sustinut-o pe a sa si s-a straduit sa creeze armonie intre feluritele religii din Imperiu. Introducerea elementelor crestine a facut-o treptat si cu multa diplomatie, evitand tulburarile, pe care le considera primejdioase pentru Imperiu (3).

In acelasi timp insa a avut grija si sa isi indeplineasca indatoririle crestinesti personale. Sa nu uitam ca mult admirata biserica Sf. Petru din Roma i se datoreaza, ca si cea din Lateran, ca si Biserica Sfantului Mormant (a Invierii) din Ierusalim, cea a Nasterii Domnului din Bethleem si cea a inaltarii de pe Muntele Maslinilor. Tot el a ridicat si alte locasuri sfinte la Cirta (Numidia), Nicomedia si Antiohia si le-a înzestrat cu mari averi. Alte biserici deosebit de frumoase a ridicat in Bizant cea mai vestita fiind biserica Sfintilor Apostoli (4).

Dar ceea ce confera domniei sale o semnificatie care este superioara pentru noi, romanii, celei general crestine, este acel act uimitor al mutarii capitalei de la Roma la Bizantul tracic.

Mutarea capitalei are o semnificatie aparte. Constantin cel Mare nu a fost singurul imparat ce ar fi avut nevoie de un post de conducere mai bine plasat decat Roma. Mai mult, au fost împarati care, prin asezarea preferentiala intr-o anumita localitate, fie ea Saruna (Salonic), Sirmium sau alta, au transformat respectiva localitate într-un fel de capitala personala (5). Gesturile acestea erau totusi extrem de limitate, neavand un caracter oficial si fiind putin durabile. Constantin a fost singurul care a indraznit sa faca acest gest incredibil: sa mute capitala Imperiului Roman de la Roma in alt oras al Imperiului. Roma era Orasul, era Capitala; toate drumurile duceau la Roma. Cum sa o inlocuiesti? Cu ce?

Nimeni n-ar fi indraznit, pentru nici un motiv militar sau administrativ, sa faca o astfel de miscare. Dar motivatiile lui Constantin cel Mare au fost mai profunde decat un simplu calcul militar sau administrativ. Roma era pagana. Constantin cel Mare era crestin. Avea nevoie de o Capitala crestina, nu de una pagana. Centrul de greutate al crestinismului de limba latina se afla in acea vreme in ceea ce mai tarziu s-a numit Dioceza Traciei. La rasarit, dincolo de Marea Marmara, elementul romano-tracic era mai slab. Acolo incepea amestecul de orientalism si elenism – ce furnizase Romei atatea surse de ratacire si delir – a se impune peste traco-romani si crestinism. Ca s-a dorit o capitala crestina este evident din multe puncte de vedere. In lipsa trupului, ridicat la cer, al Maici Domnului s-a ridicat Biserica Sfintilor Apostoli, unde s-a Incercat adunarea moastelor Sfintilor Apostoli. Nazuinta spre un Centru Crestin, spre o Capitala a Crestinilor este evidenta. S-au facut de asemenea eforturi de a se aduce relicve ale Maicii Domnului si alte relicve sfinte. S-a încercat ridicarea prestigiului Bizantului tracic, dandu-i-se numele celui ce era pentru pagani Pontifex Maximus, pentru crestini un sfant in viata, un aparator al credintei, si pentru toti laolalta un aparator al Patriei, un comandant extraordinar – Constantin.

Pentru Neamul Romanesc si pentru acea latura spirituala care este romanitatea Romanilor, mutarea capitalei la Bizant este deosebit de importanta. Din acest moment Vechea Roma, ostila si straina, este inlocuita de Noua Roma, simbol al tuturor aspiratiilor religioase, sociale si economice ale Romanilor. Bizantul post-bizantin detectat de Nicolae Iorga Isi are sursele In aceasta schimbare. Romania avea o noua Roma, Constantinopole, una care nu mai era dusman ci aliat, parinte, ocrotitor. Cel care cunoaste mentalitatea romaneasca privitoare la parinti – orice ti-ar gresi sunt ai tai – intelege de ce, chiar in timpul unor imparati nepotriviti, Romanii au privit spre Bizant cu mandrie.

Desigur, nu este locul pentru o analiza, fie si sumara, a rolului pe care l-a jucat Intreaga viata religioasa, politica, sociala, comerciala etc. in viata Poporului Roman. Trebuie Insa subliniat ca a fost initial un oras mai mult romanesc decat latin – paganesc – sau grecesc – idem – iar efectul sau asupra spiritualitatii romanesti a fost profund. si aceasta nu doar în formele pana acum cunoscute, relativ tarzii. Este locul sa reamintim totusi un element vital pentru intelegerea romanitatii noastre: centrul spre care Straromanii îsi îndreptau privirile nu era Roma, ci Noua Roma, Constantinopole (tarigrad). Romanitatea romaneasca a fost legata astfel intai de Biserica si tara (Romania/Romania), iar apoi de Constantinopole si regalitatea pe care o reprezenta. S-a evitat astfel efectul pe care l-ar fi putut avea mai apoi erorile Romei si influenta pe care aceasta ar fi putut-o avea prin Mitropolia Sarunei, subordonata ei atunci cand s-a reorganizat Biserica (5) si, depasind iar limitele lucrarii intr-un fel, deznationalizarea provocata de Roma in Dalmatia secolelor X-XI, de exemplu.

***

de preot Mihai Andrei Aldea, extras din Istoria românilor – Începuturi

(1) Din punct de vedere etnic se inscrie in marile familii traco-romane ale Imperiului, marcand insa trecerea clasei superioare traco-romane la crestinism; el aduna astfel, luand in considerare si aspectul militar al vietii sale, toate elementele de baza ale Neamului Romanesc. Pentru viata si spiritualitatea sa a se vedea si studiul diac. P.I. David, Coincidente si relatii generale (indirecte) între Anglia si Dacoromania (sec. III-XIII), «BOR», XCII(1975), nr.5-6, p.746-784.
(2)Moesia, scris uneori și Moësia, a fost provincia romană antică situată azi pe teritoriul statelor Serbia, Bulgaria și România. Geografic era cuprinsă între Marea Neagră la est, Munții Balcani și Munții Sar la sud, râul Drina la vest, și fluviul Dunărea la nord. Între anii 102-117, la Moesia Inferior au fost atașate și unele regiuni nord-dunărene (cea mai mare parte a Munteniei de azi și sudul Moldovei).
Ea era locuită de mai multe triburi de origine tracică: bessii – pe cursul superior al râului Marița; dantheletii – cam în zona Sofiei de azi; dardanii – în partea de sud a Serbiei de astăzi; tribalii – în regiunea Plevnei; și de la tribali pe ambele maluri ale Dunării până la Marea Neagră trăiau geții, care la sud de Dunăre se mai numeau și moesi.
Administrativ, era împărțită în Moesia Superior și Moesia Inferior.
Populațiile romanizate (actualmente români) au rezistat presiunii de slavizare (inițiată în secolul al VII-lea, odată cu sosirea slavilor în Peninsula Balcanică) numai în unele areale mărginașe din vecinătatea Dunării (în Timoc și în Dobrogea).
Din inițiativa lui Constantin este inaugurat în 328, între Sucidava și Oescus, un pod peste Dunăre, care reflectă importanța dobândită de regiunile nord-dunărene pentru imperiu. Prin campaniile sale la frontiera Dunarii, recuperează o parte din teritoriile Daciei (care fusese părăsită de legiunile împăratului Aurelian). Acum Constantin și-a adăugat și titlul de Dacicus Maximus.
(Wikipedia)
(3) Ca exemplu se poate studia modul introducerii simbolurilor crestine pe monezi, in Curs de istoria si spiritualitatea Bizantului, de prof. Emilian Popescu, Bucuresti, 1996, xerografiat, p.33.
(4) ibidem, p.35
(5) Th. Mommsen, op. cit., p.101; Pr. prof. Ioan Ramureanu, Sfantul Irineu, episcop de Sirmium , «ST», XXVII(1975), nr.3-4, p.204.
(6) si poate ar trebui sa atragem atentia asupra faptului ca aceasta subordonare anuleaza basmele privind grecismul Macedoniei sau al altor provincii balcanice din acea vreme , dovedind ca limba poporului – implicit, pentru acea vreme, si a Bisericii – era, macar o varianta a latinei vulgare (a se face comparatie cu structura Imperiului, de obicei fidel imitata de Biserica, sau cu situatia Bisericii din Cipru).
Acest articol a fost publicat în Pentru Mantuire și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Sfântul Constantin cel Mare – un sfânt străromân

  1. Pr Timotei zice:

    Dragii mei,
    Sfintele Moaste ale Sfintilor Martiri Brancoveni se afla la Biserica Sfantul Gheorghe Vechi de la Km 0 al Capitalei, ar trebui sa facem demersuri ca aceste Sf Moaste sa fie scoase la lumina si puse spre inchinare credinciosilor. Nu lasate in bezna mormantului, mai ales ca sunt sfinti canonizati ai Bisericii.

  2. Pingback: Constantin si Elena, Imparati Sfinti – model si etalon al conducatorilor crestini « Bucovina Profundă

  3. Pingback: Μέγας Κωνσταντίνος – Σφâντουλ Κονσταντιν κελ Μαρε – ουν σφâντ στρăρομâν « Pacurarul Valah – Πακουραρουλ Βαλαχ

  4. Hristos a inviat!
    Parinte,spuneti-ne ce sa facem si implinim!

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s