Conferința de la Constanța a PS Longhin Jar, episcopul român de la Mănăstirea Bănceni, din Bucovina


Figura emblematică a românilor din Ucraina, preotul bucovinean Mihail Jar, devenit episcopul Longhin de Bănceni, şi-a încheiat vizita la Constanţa. „Mi-era dor de români“, a mărturisit părintele cu lacrimi în ochi, în faţa oamenilor. Părintele supranumit „Tatăl celor 400 copii“, care a întemeiat mănăstirea şi satul copiilor de la graniţa cu România, a istorisit povestea unui orfan – el însuşi – care şi-a dedicat viaţa sărmanilor.

Mărturisirile episcopului Longhin au fost rostite cu mare emoţie şi lacrimi în ochi. La întâlnirea de duminică, organizată de Arhiepiscopia Tomisului la Casa de Cultură, prelatul a vorbit despre copii, pe care i-a numit „calea spre Hristos“.

„Când alini durerea unui copil orfan, alini durerea lui Hristos“, a spus părintele pentru care constănţenii au stat în frig şi ploaie ca să-l asculte dimineaţa la liturghie.

Mihail Jar, eroul de lângă Cernăuţi

„Eram flămând, mi-era frig şi mă uitam spre cer întrebând de ce mi-a dat Dumnezeu aşa soartă. Stăteam şi două săptămâni fără hrană şi luam uneori coaja de pâine din borta şoarecului, o spălam şi o mâncam“, a povestit preotul român proclamat erou naţional al Ucrainei pentru faptele sale.

Rămas în copilărie singur şi fără sprijin, el a căutat un alean sufletesc pe care spune că-l simţea numai în biserică. La un moment dat a acceptat tovărăşia unor oameni care i-au întins mâna de ajutor: sectanţii. Părintele nu se fereşte să mărturisească acest lucru, deşi recunoaşte că îi este ruşine de acele timpuri. A fost chiar tentat să părăsească religia ortodoxă pentru a se boteza într-o sectă. Dar credinţa în Iisus a fost mai profundă.

Mihail Jar a intrat în preoţie, s-a căsătorit şi a început să slujească la Bănceni. Împreună cu soţia sa a adoptat doi copii, apoi alţi doi.

Preotul povesteşte minunea întâmplată la aducerea acasă a unui copilaş care nu vorbea, deşi era deja mărişor. Când a văzut icoana Maicii Domnului, a arătat cu degetul spre ea şi a rostit: „Mama“.

Părintele a rememorat momentul care l-a determinat să extindă familia într-un aşezământ social de pe lângă locaşul de cult. La înmormântarea unei femei tinere de doar 32 ani, cei 4 copii ai săi au rămas plângând la mormântul ei. În grija pentru îndeplinirea ritualurilor, neamurile femeii neglijaseră copiii rămaşi orfani, grăbindu-se să ducă la bun sfârşit cele trebuincioase.

Preotul nu s-a putut îndepărta şi i-a întrebat de ce nu merg acasă. „Pentru că fără mama noastră nu mai este casă“, a venit răspunsul copiilor. Impresionat de suferinţa lor, părintele Jar i-a întrebat dacă vor să vină cu el la biserică. Iar copiii l-au urmat. Unul dintre aceşti 4 orfani, o fată, a făcut parte din grupul de copii care l-au însoţit pe episcop la Constanţa.

Iar exemplele au continuat. O altă fetiţă a fost luată pe lângă mănăstire după o întâmplare teribilă. A căzut de pe o scară din podul casei şi a rămas agăţată de un cui, la înălţime, în pericol de moarte, chiar sub ochii mamei ei ţintuite la pat, care n-a avut putere să-i sară în ajutor.

Sacrificiul unui cuplu, împlinirea unei familii

Preotul şi soţia lui au renunţat la viaţa de cuplu pentru a deveni fiecare monahi. Au întemeiat lângă Cernăuţi, aproape de graniţa cu România, două mănăstiri, la Bănceni şi la Boian, unde cresc 400 copii.

Majoritatea sunt foarte bolnavi, cu infirmităţi, cu SIDA. Măicuţele au grija lor, fac lecţii cu ei, iar când cresc, aceşti copii rămân în sat la Molniţa, unde episcopul, cu ajutorul bucovinenilor de ambele părţi ale frontierei, le-a construit case pentru a le face un rost şi după împlinirea vârstei de 18 ani, când Statul îi lasă în stradă.

Unii dintre ei îşi urmează cursul lumesc al vieţii, îşi întemeiază familii şi muncesc. Alţii vor să rămână pentru totdeauna în slujba Bisericii.

Aşa s-a întâmplat cu un băieţel pe care medicii îl diagnosticaseră cu cancer în stadiu terminal. Cu el pe braţe, părintele s-a închis într-o chilie unde s-a rugat toată noaptea unei icoane a Maicii Domnului. Spre dimineaţă, respiraţia copilului a devenit mai uşoară. La controlul medical, tumorile dispăruseră. Ani mai târziu, băieţelul scăpat de la moarte şi-a anunţat părinţii spirituali că s-a hotărât să se călugărească.

Aceleaşi vindecări considerate miraculoase s-au produs şi în cazul a 7 copii bolnavi de SIDA, care după îngrijirea primită, au fost declaraţi perfect sănătoşi.

Dar cel mai cutremurător caz este al unei fetiţe de credincioşi pe care Dumnezeu i-a supus unei grele încercări. În timp ce părinţii luau parte la slujba de la mănăstire, fetiţa a ieşit să se joace în curte cu doi băieţi orfani de mamă. Bucuria s-a transformat în cruzime fără margini. Fetiţa a fost aruncată într-o fântână arteziană şi ţinută cu un băţ sub apă pînă s-a înecat. Declarată moartă de către medici, copila avea să învie după 5 ore.

„Fiţi smeriţi, nu judecaţi pe nimeni, nu căutaţi pricină în oameni. Nu poţi să ştii niciodată ce suferinţă ascunde cineva“, au fost învăţăturile preotului-erou naţional.Dacă doriţi să susţineţi în vreun fel orfelinatul de la Bănceni, iată cele două numere de telefon unde puteţi lua legătura cu îngerii păzitori ai celor 400 copii:

00380374021150 – Mănăstirea Bănceni;
00380374033319 – Orfelinat Molniţa.

Reportajul: „Părintele Mihail Jar – Tată pentru 400 de copii”

Acest articol a fost publicat în Pentru neam si tara. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Conferința de la Constanța a PS Longhin Jar, episcopul român de la Mănăstirea Bănceni, din Bucovina

  1. guby zice:

    Dumnezeu sa ii miluiască și sa le dăruiască mântuire! Foarte mult m-a impresionat părintele.

  2. Ionut zice:

    @ Admin
    Admin, ma bucur din suflet ca ai postat despre P.S. Longhin, acest ierarh roman cu viata sfanta. P.S. Longhin este foarte bolnav cu inima de la atata jertfa. Ar trebui sa fie pomenit in manastiri si toti sa ne rugam pentru sfintia sa. Pentru ca un asemenea ierarh roman ca P.S. Longhin nu stiu daca mai exista. Si inca ceva: din cate stiu eu P.S. Longhin (Pr. Mihail Jar) nu a fost casatorit.

  3. ionut zice:

    Doamne ajuta. nu mai ai cuvinte vazand astfel de exemplu de viata mai ales ca eu am avut ocazia sa-l vad, sa-l ud si chiar sa-l am ca oaspete la nunta. sa ne rugam ca sa-l mai tina Dumnezeu printre noi.

  4. ionut zice:

    A fost casatorit si a avut trei copiii. sotia este calugarita si ea, iar copiii sunt acum casatoriti. Tot aici s-au lamurit si cei acre au dubii cu privire la lucrarea Oastei Domnului in Biserica

  5. sergiupasa zice:

    Cu adevarat acest om este un Sfant. Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa i cinstim cat mai mult pe ei si sa le urmam exemplul. Sa ne traiti intru multi ani, Sfinte Parinte !

  6. Vrednic este !

    Il stiam pe parintele Mihail de cand am vizionat documentarele despre copiii orfani si bolnavi de la Banceni.

    Sa-i dea Dumnezeu sanatate atat trupeasca, cat si sanatate in invatarea Dreptei Credintei, iar la vremea potrivita si respinga ciuma satanist-ecumenista care i-a vatamat pe ierarhii romani.

    Vrednic este !

  7. Pingback: Avem un ierarh român care spune NU ecumenismului! Vrednic este! | † APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară

  8. Plesca Mihai zice:

    Ma bucur si ma mandresc ca sunt ruda cu Parintele Jar, sunt si eu din ihoreni pe jumatate si tot Mihai si pe jumatate Jar. La infatisare tot semanam.

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s