Sistemul sanitar s-a împotmolit în noua tehnologie: reţetele electronice şi cardurile de sănătate cu cip

farmacie2Reteta electronica, start ratat – Cozi in farmacii, fara retete in spitale

Reteta electronica, devenita obligatorie de la inceputul acestui an, a avut un start ratat. Eliberarea prescriptiilor in noul sistem electronic merge atat de greu, incat oamenii trebuie sa astepte zeci de minute la coada.
Nu doar pacientii se plang insa de noul sistem, ci si farmacistii, care nu s-au familiarizat cu procedeul.
„Tu trebuie sa dai OK din nou, se valideaza, iar mai da o eroare, din nou trebuie validata. Asta este sistemul acum, dar probabil ca o sa fie mai bine la un moment dat”, reclama Lavinia Craiu, farmacist-sef la o farmacie din Timisoara.
Daca majoritatea medicilor de familie s-au dotat insa tehnic pentru noul sistem de prescriptie, nu acelasi lucru se poate spune despre cei din spitale si din ambulatorii.
„97% dintre retetele electronice au fost prescrise de medicii de familie, ceea ce inseamna ca spitalele sunt praf la acest capitol.

Medicii de acolo s-au invatat sa-si trimita pacientii la medicii de familie, sa le transcrie ei retetele, lucru interzis de contractul cadru. Ma astept la probleme in luna aceasta. Multi pacienti o sa sa-si cumpere reteta cu banii lor”, a declarat medicul de familie Sandra Alexiu.
Prescriptia electronica va fi utilizata de la 1 ianuarie in exclusivitate atat in format online, cat si offline la cabinet sau la domiciliu, precizeaza Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS).
Potrivit sursei citate, medicatia inscrisa pe formularele de prescriptie medicala cu regim special pentru medicamente cu si fara contributie personala (formularele autocopiante) se va elibera numai daca acestea au data prescrierii pana in 31 decembrie 2012, inclusiv.
Orice inscris de acest tip cu o data ulterioara nu va fi validat la plata pentru farmacii.

Medicii de familie nu sunt de acord sa distribuie cardul electronic de sanatate

Presedintele Societatii Nationale a Medicilor de Familie din Romania (SNMFR), dr. Rodica Tanasescu, a declarat vineri ca medicii de familie sunt de acord cu utilizarea cardului electronic de sanatate, dar nu si cu distribuirea lui de catre ei.
„Suntem de acord sa folosim cardul, dar nu sa-l distribuim si sa-l inscriptionam. Aceasta necesita mult timp, in plus nu noi trebuie sa validam date de identificare. Nu suntem evidenta populatiei, ci medici”, a spus Tanasescu.
Ea a adaugat ca medicii au fost de acord cu reteta electronica, deoarece aceasta inseamna transparenta in ceea ce priveste prescrierea medicamentelor.
Potrivit acesteia, inca mai sunt disfunctionalitati in ceea ce priveste reteta electronica, fiind momente in care preluarile din SIU – Sistemul Unic Integrat – nu functioneaza deloc sau partial. „In cursul zilei de joi dimineata sistemul functiona”, a spus Tanasescu.

Ea a aratat totodata ca multe spitale nu sunt pregatite sa elibereze retetele in format electronic pentru pacientii externati.
Acest lucru trebuie rezolvat pentru ca pacientii externati trebuie sa primeasca reteta la iesirea din spital pentru 30 de zile, a explicat presedintele SNMFR, care a adaugat ca sunt anumite medicamente pe care medicul de familie nu are dreptul sa le prescrie precum citostatice, insulina, medicamente pentru anumite psihoze.
Dr. Tanasescu a mentionat ca o parte din erorile din sistem au fost remediate si datorita feedback-ului medicilor.

| ziare.com

* Cerere individuală către autorităţi
* Cere individuală către episcop
SEMNAŢI PETIŢIA ONLINE

Acest articol a fost publicat în anti-cip și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

34 de răspunsuri la Sistemul sanitar s-a împotmolit în noua tehnologie: reţetele electronice şi cardurile de sănătate cu cip

  1. Cezar zice:

    Parca-mi vine a rade! Iata alte cateva metode bune de a refuza reteta electronica si cardul national de sanatate. Poate daca situatia continua asa, impotmolita, or avea de gand sa treaca iar la vechile metode!

  2. Ion Negru zice:

    Rugaciunile crestinilor din aceasta tara sunt si vor fi auzite de Maica Domnului.Aceste carduri nu vor fi niciodata eliberatate in tara noastra.Rugativa fratilor,numai rugaciunile ii vor incurca si nu ne vor putea distruge.Lumea nu are ce manca,mor prin spitale ,nu se mai uita nimeni la noi ,numai Maica Domnului ne mai ajuta,EA nu ne cere bani,nu ne cere CARD ELECTRONIC DOAR, RUGACIUNE.Dumnezeu este cu noi.Amin!

  3. dumitru pacatosul zice:

    BUNUL DUMNEZEU ne arata clar ca ,nu-i de noi in EU. Prin impotmolire ,vom avea timp de gandire si luminarea mintii .AMIN !

  4. are dreptate dumnul Ion. Maica Domnului e cu noi si nimeni nu ne poate birui

  5. pavel zice:

    Iata cum mi-a zis cineva ca e in Anglia: „-sunt inscris la medicul de familie
    – actul care dovedeste acest lucru este un „card”(asa ii spun ei) doar ca e o simpla bucata de hartie (putin mai groasa, care nu contine nici un cip.)
    – pe acest document este scris numele tau, adresa si la ce doctor esti inscris,
    – cand doresti sa te muti la alt medic de familie ii inmanezi acest „card” si el te baga in baza lor de date. Cand te inscrii la doctor ti se fac niste teste pe loc pt a vedea daca ai infectie urinara sau diabet, iti sunt puse niste intrebari legate de starea familiei de sanatate si a ta, esti cantarit si ti se ia tensiunea. Daca doctorul de familie constata in urma unui control, ca este nevoie de un control mai amanuntit, iti va face programare la spital, tu te duci acasa si astepti scrisoarea de la spital care iti spune unde sa te prezinti in ce zi si la ce ora pentru a ti se face analize mai amanuntite , te duci cu scrisoarea la receptia spitalului si astepti frumos sa fi chemat. NU trebuie prezentat inafara de aceea scrisoare nici un alt document care sa ateste ca esti asigurat.daca ai o urgenta esti tratat gratuit chiar daca nu esti platitor de taxe sau asigurat la ei in sistem.

    In Franta – exista OPTIUNEA de a scrie electronic, dar nimeni nu-i obliga pe medici si nici nu ii ameninta cu sanctiuni.Cand medicul scrie o reteta gratuita , noteaza pe o singura bucata de hartie numele medicamentului si adauga cuvantul ” gratuit” si e suficient!!! La noi ne-a inrobit mai intai cu retete pe hartie cu rubrici din ce in ce mai multe, de ziceai ca eliberezi un act de contabilitate , iar acum reteta electronica!
    Daca mai asteptam mult ca Dumnezeu sa ne bage in traista sau ne pice para malaiata in gura lui Natafleata, asta vom avea, caci asta meritam!( asta a propos de atitudinile de expectativa- lasa ca sistemul nu va merge, si asa scapam noi fara sa luam nicio atitudine!)

  6. crestinul ortodox zice:

    SA SE IMPOTMOLEASCA De TOT ..
    SA NU VA IASA spurcatilor de antihristi ce guvernati Aceasta Tara Crestin Ortodoxa
    Insasi MAICA DOMNULUI CU SFANTUL SAU ACOPERAMINT SA VA STEA IMPOTRIVA si in capul vostru ce slujiti sistemul satanic , masono-antihristic FOC SA COBOARE IN CAPUL VOSTRU ca Acest Pamint este Al MAICII DOMNULUI si nu al vostru , spurcatilor ce va inchinati la mamona si vreti a ne ingenunchea
    Avem pe MAICA DOMNULUI , Pe SFANTUL MINA si pe SFINTII ACESTUI PAMINT care NE Vor Fi APARARE si pe toti la rand Sa Va ia spurcati de antihristi ce sunteti …
    AMIN!

  7. Ion Negru zice:

    Ai dreptate Pavel,am mai spus si eu aceste cuvinte ca daca vom astepta sa ne pice para malaiata ne vor manca lupii in piei de oaie .Sa tinem seama de sfaturile Sfintiei Sale Parintele Iustin Parvu , care este un SFANT PARINTE autentic.
    „Ceea ce se întâmplă astăzi în viaţa noastră bisericească este foarte grav, nu este lucru lipsit de importanţă. Nu trebuie să trecem indiferenţi pe lângă problemele cu care se confruntă Biserica noastră. Sfinţii Părinţi aşa ne învaţă, că atunci când credinţa ne este primejduită, porunca Domnului este să nu păstrăm tăcerea şi nimeni nu este îndreptăţit să zică „dar, ce, eu sunt prea mic, cine sunt eu să mă amestec în problemele Bisericii”? Nu, dragii mei, Sfinţii Părinţi ne învaţă că dacă noi vom rămâne nepăsători şi vom tăcea, pietrele vor striga. Este necesar să ne cunoaştem catehismul, canoanele şi învăţătura Bisericii noastre.”………..daca vom accepta cu atata usurinta aceste carduri ,la fel se va intampla si cu pecetea draceasca……faptele noastre vorbesc nu doar cuvintele scrise si sterse……

  8. pcmouse zice:

    e clar romania este deja..lagar de teste pt jidanime si masonerie..nu mizati pe faptul ca s-a impotmolit sistemul..mai bine ascultati sfatul Sfintilor Parinti si nu acceptati dracoveniile…haideti sa facem ascultare
    am avut discutii si cu nevastamea.eu nefiind asigurat niciodata.fiind liber profesionist…am o varsta maricica si pana acum in afara de apendicita nu am avut mari probleme de sanatate..nu am nevoie de dracu sa imi ofere siguranta.. nu multumesc..cel de sus ma protejat si ma va proteja in continuare..din contra cred ca acceptarea unui astfel de act va aduce mania celui de sus.boli si cine mai stie ce pedepse.

  9. ticalin zice:

    Ca in alte tari ale UE se procedeaza cum s-a relatat mai sus, nu este nici o problema. Se va rezolva si la ei cat de curand; dupa testele ce se desfasoara in tara noastra.

  10. cca zice:

    Imi place ce a spus pcmouse: ” nu am nevoie de dracu sa imi ofere siguranta.”
    …asa-i…noi ortodocsi avem Sf Maslu….
    NU ne trebuie carduri de sanatate…oricum sistemul e putred caci totul trebuie platit cu mita in tara asta, deci cardul nu ajuta la nimica e doar o inselare si nimica mai mult, nici un profit nu ai de pe urma lui..
    Haideti sa protestam cati mai multi sa trimitem scrisorile catre minister si sa le spunem ca nu-l vrem si basta

  11. roman zice:

    A fost ,,ales” noul presedinte al consiliului superior al magistraturii (CSM)-o jidanca se pare ca are studii in israhel si vorbeste,,araba”.
    http://www.money.ro/cine-este-oana-schmidt-haineala–noul-presedinte-al-csm_1236934.html

  12. pavel zice:

    cica la trinitas s-a facut o emisiune in care a fost elogiat cardul de sanatate si in final s-a facut precizarea ca un grup mic de crestini, cu atitudine sectara, influentati de secte din occident refuza cardul de sanatate.

  13. Dinu zice:

    Din inima omului vine spurcaciunea, si omul in suferinta nu alerga la Dumnezeu, tot la slugele satanice si dracesti merge. De aici porneste boala de la inima omului. Probleme de sanatate sunt si Dracu chinuie oameni si rade de saracii oameni. Schiopi merg si nevazatorii ajung sa vada. Pentru unii ca acestia a venit Hristos.

  14. Dinu zice:

    Deci sa ne deschidem ochii si sa luam bine aminte .Nici nu au iesit bine cardurile de sanatate, ca Bogatanii au inceput sa construiasca banci de organe in tara. Taman de anu trecut sau pus temelii si construiesc cu agerime ,banci unde vor prevela si vor lua organe de la donatori. Ce credem noi ca acesti antihristi au cu adevarat intentii bune? La prima vedere sunt ca miei dupa devin fiare ce te sfasie mai rau ca macelarii.

  15. crestinul ortodox zice:

    nu Dinu , va fi Lupta ‘care pe care ‘ dara va fi Lupta Intre Bine si rau pe Acest Pamint
    ‘in doua cete va veti imparti ‘, cei de a stanga , urati , hidosi asemeni unor monstri la chip , multi la numar si cei dea Dreapta cu Sfanta CRUCE Inainte , smeriti , rugatori si ochii Lor spre Acea SFANTA CRUCE Privesc … si atunci O LUMINA Puternica din Acea SFANTA CRUCE va secera pe cei urati , hidosi si-i va culca la pamint dar veneau din spate multi …insa prapastie mare s-a cascat intre cei smeriti cu SFANTA CRUCE Inainte si cei urati , hidosi , monstri in loc de oameni iar STEFAN CEL MARE SI SFANT alerga si isi strangea Oaste de a lungul hotarului pina la acea prapastie cascata ce despartea antihristii de crestinii dreptmaritori , Adevaratii Crestini Ortodocsi …
    Va fi LUPTA Intre BINE si rau ca Insasi SFANTA CRUCE A Acestui Neam se va Ridica , Va lovi si vrajmasii ii va nimici , ii va secera ca si cum nu ar fi fost niciodata
    AMIN!

    AMIN!

  16. crestinul ortodox zice:

    voi a spune , nu au intentii bune ci va fi lupta ‘care pe care ‘ Lupta Intre BINE si rau pe Acest pamint ……

  17. crestinul ortodox zice:

    ‘e clar romania este deja..lagar de teste pt jidanime si masonerie..nu mizati pe faptul ca s-a impotmolit sistemul’
    este mai mult de atat , raul cel mare , spurcaciunea cea mare este in Guvernarea Acestei Tari si lucreaza prin slujitorii sai masoni , jidani si pe cei pe care a mai pus gheara , usl , dub deviza ‘ca se lupta impotriva lui basescu’ cand de fapt la mijloc ADEVARUL Arata ca sunt doua rele foarte mari , fiara antihristica din apus ce loveste cu inversunare aici pe Acest Pamint SFANT din rasarit si spurcaciunea cea mare protapita la carma ‘suveranitatii oferite pe tava ‘ adica agricultura anume ca min al agriculturii
    Ce Va Urma am mai spus TACIT , VICLEAN se vor face pasi mari catre fortarea prin ‘este obligatoriu’ fortarea populatiei , majoritatii oamenilor ce traiesc pe acest pamint de a se accepta sistemul diabolic al fiarei antihristice anume actele cu cip … si s-a inceput cu sanatatea sau cardul de sanatatea ca ‘ACOLO IL DOARE’ pe roman ce-l mai mult ..
    un consum de medicamente foarte sporit in randul romanasilor incat strainii , ce au venit de afara , companii farmaceutice straine care au investit in sistemul medicamentelor au cules profituri uriase nemaiintalnitenicaieri , nici macar in tara mama de unde au plecat …
    pentru ca asa a fost invatat romanul prost si otravit cu acea otrava pe care nu o vedem …, in a se indopa cu medicamente care mai de care …si nu de nu a fi independent de acestea anume de a cere Ajutorul Lui DUMNEZEU prin Sfantul Maslu , prin rugaciune prin o viata cumpatata si cu frica de DUMNEZEU care este si Inceputul Intelepciunii …
    si totul are un motor care porneste tot de la sistemul antihristic ,..
    prin televiziunea cu care ati mintit , imbolnavit sau otravit acest popor ..uitati-va si numarati cate reclame sau cate bannere publicitare apar foarte agresiv pe massmedia , pe televizor
    ‘noi ne gandim la sanatatea ta ‘ adica dracul prin acest sistem diabolic se gandeste cum sa te acapareze , cum sa devii leguma vegetativa , cum sa fii doar un sclav al lor al Acestui sistem antihristic , diabolic ce urla prin toate metodele si tehnicile audiovizuale de a te inrola in hoarda lui sarsaila
    si spun Iarasi cum am Mai SPUS , NU LUATI ACESTE ACTE cu cip ca singuri va aruncati in focul iadului … dupa cum mi s-a aratat , Un cuptor mare cu un foc imens ca multi se duceau se aruncau fara sa vada , fara sa auda ce spuneam
    ‘mai nu vedeti , este foc acolo unde va duceti ‘ …si se aruncau in acel foc imens fara sa vada , fara sa auda
    ‘si se vor vinde unii pe alti , sot pe sotie , mama pe fiica , tata pe fiu … si din doi ce lucreaza la camp unul se va lua ‘
    de asta mi s-a spus
    ‘va veti imparti in doua cete ‘…unii dea Dreapta cei smeriti , Adevaratii Crestini Ortodocsi rugatori cu SFANTA CRUCE Inainte …si unii dea stanga hidosi , urati asemeni unor monstri adica antihristii …si Lupta Intre BINE si rau se va da aprig pe Acest pamint IAR BINELE VA INVINGE AICI PE ACEST PAMINT
    Amin!

  18. io is curios si tare as vrea sa stiu de ce patriarhia sau astia de la trinitas mai exact nu se pun de acord cu Parintele Iustin Parvu.
    Stiu ca este un indemn in Biblie ca trebuie sa fie uniti toti fratii intru Hristos pentru a nu creea dezbinare in popor.
    cine sunt acesti trinitasi si ce vor ei de la neamul romanesc?

    sunt acolo 2 cereri
    unde pot eu sa trimit a 2-a cerere – * Cerere individuală către autorităţi ?
    adica la ce adresa de mail ?

  19. io mai cred ca a venit si timpu ca un sobor de preoti cinstiti sa ii dea anatemei pe toti ereticii imbracati in haine preotesti si care se dau ai lui Hristos pentru a elimina orice eres si urma de sminteala

  20. altfel o sa se considere ca aproba atitudinea ereticilor din sinod si ar fi vai si amar de tot neamul romanesc. va fi blestemat si zdrobit mai tare decat cel sîrb.

  21. crestinul ortodox zice:

    ADEVAR GRAIESTI , Valentin Dorneanu
    trist sunt si plinge in mine duhul cind merg la Sfanta BISERICA iar oamenii nici nu stiu despre actele cu cip ca sunt lepadare de DUMNEZEU ba se mai uita si ciudat parca le vorbesti de cine stie ce fenomene insa doar cativa care mai stiu , tacit stiu si atat …
    pentru ca nu li se spune ADEVARUL De Catre Cei care sunt In Masura de A Se SPUNE ADEVARUL …SE INGROAPA ADEVARUL si LUMINA CE TREBUIE ARATATA
    Se Tace si rau se face si Atunci CAND VOR VREA A VORBI VA FI PREA TARZIU …
    Oamenii nu stiu , nu constientizeaza de GRAVITATEA SITUATIEI ca se arunca de buna voie in focul vesnic luind acest blestemate acte cu cip , luand acest blestem al iadului asupra lor si va fi Vaiul si Urgia SFANTA
    ca asta se va intampla Cand Omul se leapada de DUMNEZEU , De CREATORUL SAU, Cel Ce Este ADEVARUL CURAT Intru Toate si LUMINA ADEVARATA , Cel Ce A Zis PRIN AL SAU CUVANT si S-A FACUT TOATA Zidirea vazuta si nevazuta …
    si cand se lepada omul de CREATORUL SAU si DUMNEZEU ADEVARAT , CREATORUL SAU si TOATE ALE SALE se vor lepada de omul care din slujitor al LUMINII a ales a fi slujitor al intunericului si tatalui minciunei
    si o intrebare pentru cine spunea de un acord intre si intre
    CUM SA CADA LA INVOIALA ADEVARUL cu minciuna ..?
    cum sa cada la intelegere LUMINA cu intunericul , cand LUMINA este LUMINA iar intunericul nu o poate cuprinde ?
    caci din ADEVAR CURAT rasare LUMINA ADEVARATA si nu din minciuna ce aduce doar intunericul
    amin!

  22. STOP RFID 666 zice:

    crestinul ortodox

    Frate nu ai cu cine sa vorbesti, gloata se indreapta iremediabil catre iad. Sfintii Parinti spun ca vor fi foarte putini cei care se vor mantui. Eu nu primesc nimic si sunt pregatit chiar si material sa rezist dar si asa mi-e frica. Dar sa fie nelinistea cea buna dupa cum invata Cuviosul Paisie Aghioritul. Din pacate cei mai multi preoti gandesc cum gandeste Emanuel. Vrei sa-ti spun cum s-au justificat doi preoti? Unul mi-a spus……frate daca e sa te ia dracu te ia si din fata bisericii. Al doilea mi-a zis ca nu crede ca sunt doi trei in toata biserica ce refuza. La spovedanie preotul meu mi-a zis ca daca spune ceva il da afara. Fiecare incearca sa-si apere pielea frate. Dar intrebarea este pana cand? Dupa ce a luat casa foc degeaba mai dai telefon la pompieri ca totul s-a terminat. Nu poti sa constati decat ca ti-ai distrus viata. O sa-i vezi pe cei ironici cum se vor bate cu pumnii in cap de prosti ce au fost.

  23. Ion Negru zice:

    Fratilor,poate gresesc,nu vreau sa supar pe nimeni,dar eu cred ca batem apa in piua………fara un ADEVARAT SFATUITOR AUTENTIC care sa fie alaturi de credinciosi nu este rezolvare……….nimic nu se poate rezolva in viata duhovniceasca fara sfaturile unui”BATRAN”….toti Sfintii Parinti aveau pe „BATRANUL” LOR la care alergau ………daca este cineva aproape de Sfintia Sa Parinte Iustin Parvu sa nu inceteze a-l cauta ……sau pe Parintele AMFILOHIE BRANZA sau pe care-i mai stiti ca sunt impotriva ECUMNEISMULUI si sunt adevarati marturisitori ai lui HRISTOS……nu cautati sfaturi la cei care duhnesc a bautura si dantuiesc prin localuri,la cei care ies din vile si isi plimba amantele cu masini de lux si le iau cu ei la servici(slujbe),la cei care au pantecele de cal ……..sa ne trezim pana nu-i prea tarziu,nu pentru noi ci pentru intreaga omenire…….un singur ADEVARAT APOSTOL AUTENTIC ne poate ajuta …..daca stie cineva nr.de telefon al Parintelui Amfilohie Branza sa il sune sau sa il scrie ca il sun eu.AMIN!.

  24. crestinul ortodox zice:

    Atunci , CA SA NU IA ‘TOATA CASA’ FOC PESTE NOI , CHEMAREA MEA ESTE LA LUPTA ;
    La Lupta SFANTA CRESTINI ORTODOCSI , CEI BOTEZATI SI IMBRACATI IN HRISTOS CARE NU VRETI A PLECA GENUNCHIUL SI GRUMAZUL in fata fiarei antihristice si spurcaciunii celei mari …
    ADEVARATI CRESTINI ORTODOCSI CE NU VRETI A VA LEPADA DE DUMNEZEU ADEVARAT Sa Luptam cu SFANTA CRUCE RIDICATA SUS SI niciun pas inapoi in fata fiarei turbate ce vrea a pune stapinire , vrea a pune gheara pe Acest Pamint SFANT ;
    sa nu spunem niciodata ‘scapa cine poate’ NU !
    inselare amarnica , INSEAMNA A NE TRADA PE NOI INSINE , A TRADA ACEST NEAM SI A VINDE PE HRISTOS precum iuda
    NU SUNTEM SINGURI ,la Acest Drum ….
    ASCULTATI-MA , CA SFINTII ORTODOXIEI SI Ai ACESTUI PAMINT NE VOR VENI IN AJUTOR SI MAICA DOMNULUI CU AL SAU SFANT ACOPERAMINT NE VA ACOPERI …
    DARA SA CEREM AJUTORUL SI SA RIDICAM SFANTA CRUCE CE NE- A FOST DATA , SUS , SA SE INALTE SI SA VADA NEAMURILE TOATE CA ACEASTA ESTE SFANTA CRUCE A NOASTRA DE DUS , ca asa am vazut si mi s-a Aratat
    SFANTA CRUCE S-A RIDICAT SI Impotriva vrajmasilor a Stat … noaptea de Boboteaza
    si SFANTA CRUCE ASEZATA Cu Mare Cinste la un capat de urcus si eram adunati , dezorientati si parca un fel de copii ai nimanui , Dar Atunci Un Glas S-A Auzit
    „In Acest Semn Veti BIRUI ” si Sfanta CRUCEA DREAPTA SI CU MARE CINSTE ERA ASEZATA …
    Aceasta Este SFANTA CRUCE PE CARE TREBUIE A O DUCE PINA LA CAPAT ,
    Sa Luptam Pentru Sfanta CRUCE data in ORTODOXIE CACI CU SFANTA CRUCE Vom Birui raul vrajmas si spurcaciunea cea mare o vom starpi , de aici De Pe Acest Pamint …
    CHEMARE ESTE LA LUPTA CU SFANTA CRUCE INTR-O MANA SI SABIA IN CEALALTA nu sa stam ascunsi precum lasii , tradatorii si vanzatorii ..
    NU SA STAM ascunsi in casele ce pot fi ‘intr-o clipita ‘ la un Un Singur Semn DUMNEZEIESC transformate in morman si cenusa …in cosciuge din care nu am vrut sa iesim ca am iubit si slujit pe mamona SI NU PE DUMNEZEU ADEVARAT INTRU CARE NE-AM NASCUT SI BOTEZAT …
    ‘ROMANIA Isi Are Drumul Ei ‘
    ‘nu mai este timpul Sfintilor este timpul mucenicilor ‘
    PREOTII ADEVARATI SI CALUGARII SI TOT SOBORUL DIN MANASTIRI SA NE FIE ALATURI ca fiara este la noi pe Acest Pamint SI
    Este Timpul Sa Ne Aparam Acest PAMINT , CU SABIA INTR-O MANA SI SFANTA CRUCE IN CEALALTA ..
    Este TIMPUL Sa Lepadam si Sa Dam jos Aceasta corvoada blestemata ce vrea a ne ingenunchea ce vrea ca de DUMNEZEU ADEVARAT SI SFANT A NE Lepada …
    Jos cu masonii , cu toti spurcatii si jidanii ….
    si AFARA cu ei si spurcaciunea cea mare de pe Acest Pamint SA O INVINGEM CU SFANTA CRUCE DATA
    Ca-i Pamint SFANT SI NE ESTE DAT A NI-L APARA
    si Lupta inceputa in ’89 A CONTINUA …
    CA NU SUNTEM SINGURI PE ACEASTA CALE numita pentru ORTODOXIE PENTRU ROMANIA SI nici in Aceasta Lupta pentru SFANTA CRUCE SI INTRU CARE raul VOM INVINGE
    AMIN!

  25. pavel zice:

    Da, avem nevoie de sfatul unui Batrin, care sa ne intareasca, sa ne arate calea dreapta. Sa ne spuna ca nu gresim,sa ne spuna cum e placut lui Dumnezeu. Nici sa-L ispitim, nici sa nu gresim. Mare nevoie ar fi de cuvantul unui Duhovnic, a unui Parinte Sfant!

  26. pavel zice:

    tel manastirii diaconesti.: 0234.38.25.70
    http://www.epr.ro/Pagini/Manastiri/diaconesti.htm
    Acolo e Parintele Amfilohie.

  27. Ion Negru zice:

    CRESTIN ORTODOX, este extraordinar link’ul…mai ridicane cu astfel de link’uri……..in starea in care ne aflam avem nevoie de hrana pentru suflet.Fratilor numai la manastiri mai gasim un Parinte Sfant…….este si Sfintia Sa Parintele Calistrat de la Vladiceni….in Moldova sunt multi ucenici ai Parintelui Iustin Parvu,ei marturisesc in direct adevarul……cine are posibilitatea sa-i ajute Bunul Dumnezeu si sa ajunga la Cel ce ne poate ajuta.Da ,sa fim atenti sa nu ispitim ,sa avem paza mintii,dar realitatea nu trebuie ascunsa in tacere.Doamne ajuta!

  28. Ion Negru zice:

    Multumesc,am sunat la numarul de fix si l-am cerut pe Sfintia Sa,dar nici o rezolvare………un nr.de mobil daca are cineva……..

  29. Ion Negru zice:

    O fi cineva dintre noi care este din moldova……sa mearga la Sfintia Sa, este un ADEVARAT APOSTOL,……..eu sunt departe ,cred ca toti il ascultati ….este un adevarat MARTURISITOR.

  30. Lucretia zice:

    Forul Ortodox Roman ne ajuta sa obtinem o alternativa la cardul de sanatate cu cip?

  31. pcmouse zice:

    nu vor oferi nici o alternativa la 666.pt ca sunt vanduti jidanilor. care vor sa puna semnul lui antihrist in buzunarul.in sufletul nostru si pe noi pe corp ca sa nu ne mai putem pecetlui cu semnul Sfantei Cruci.

    sa reamintim celor care inca sunt caldicei predica Parintelui marturisitor Nikolov

    si convorbiri in apocalipsa referitor la semnul fiarei si nu numai..haideti fratilor sa facem ascultare de Parintii cu Har
    http://www.youtube.com/results?search_query=convorbiri+in+apocalipsa&oq=convorbiri+in+apocalipsa&gs_l=youtube-reduced.3…43347.47766.0.47830.26.21.1.4.4.0.106.1626.19j1.20.0…0.0…1ac.1.nXvkxB2iOeo

  32. Ion Negru zice:

    DISTREAZATE SUFLETE AL MEU,MANANCA,BEA SI DORMI ………cine vede aceasta predica si nu se cutremura si nu se TREZESTE face parte din gloata acelora care ne-au vandut si PIETRELE VOR STRIGA………..cand Parintele iustin Parvu a fost intrebat :”DE CE MAI STA IN SCAUNUL DE SPOVEDANIE ?CA ERA FOARTE TARZIU,SFINTIA SA A RASPUNS: au venit 99% si si-au spus doar necazul,EU STAU PENTRU CEL 1% CARE VA VENI SA-SI MANTUIASCA SUFLETUL”…………cati dintre noi vrem mantuirea?oare nu suntem caldicei ?in nici un colt din tara asta nu se misca nimic……DE CE?

  33. pcmouse zice:

    Părintele Justin Parvu:
    Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este
    primul pas al unor alte masuri luate
    pentru controlul absolut al fiintei
    umane. Dragii mei, dupa cum proorocesc
    Sfintii Parinti, primirea acestui
    semn este lepadarea noastra de credinta.
    Sa nu credeti ca putem sluji si lui
    Dumnezeu si lui mamona. Nu, dragii
    mei, nu primiti acest însemn diavolesc
    care va rapeste ceea ce va apartine prin
    mostenire de la Dumnezeu, dreptul la
    identitate, la unicitate si originalitate, al
    fiecarei fiinte umane!”
    Părintele Paisie Aghioritul:
    „Cei care primesc pecetluirea se
    leapădă de Hristos. Chiar și atunci când
    primește buletinul electronic, tot se
    leapădă de Hristos. Dacă, de pildă, nu
    mi-ar fi cerut să semnez pe buletin, pot
    să spun că… mi-ar fi dat o hârtie.Ţi-ar fi
    spus: „Acesta este buletinul tău”. Să
    zicem că nu ar fi contat. Dar atunci când
    are pe el simbolul diavolului și este
    vorba de identitatea mea, oare voi
    semna? Iar aceasta (adică a primi buletinul
    în acest fel) nu este un lucru neînsemnat.
    Prin urmare, arăt că primesc
    acest lucru (se referea la simbolul diavolului:
    666). Dar Evanghelistul Ioan ce
    spune? Sfinţii Părinţi ce spun? Ai citit cât
    de puţin? Lucruri foarte clare! Este lepădare!”
    “-Parinte, ce legătură are acest buletin
    de identitate cu pecetluirea?
    – Buletinul de identitate nu este pecetea;
    este introducerea pecetluirii”
    Părintele Justin Pârvu:
    “Cei ce acceptă în cunoștință de cauză
    documentele biometrice și nesocotesc
    proorociile mântuitoare și protectoare,
    ar putea săvârși păcat împotriva Duhului
    Sfânt, dacă persistă în necredință și
    împietrirea inimii, deoarece acest păcat
    grav constă în respingerea, indiferența,
    viclenia, împotrivirea și lupta contra
    evidențelor revelației dumnezeiești.”
    “Fiecare este dator să-și mântuiască
    sufletul. Fiecare să se intereseze și să
    vadă că ne aflăm în faţa unui moment
    de cumpănă în care ai de ales: să-ţi
    pierzi sufletul sau să-ţi salvezi sufletul.
    Cel care nu s-a interesat până acum, nu
    e târziu încă să afle și să se dumirească”.
    Ieromonah Hristodul Aghioritul:
    “Primirea acestui semn dat oamenilor
    va avea sensul acceptării unui stăpân și
    domn strain. Pentru că, în timp ce Botezul
    și Mirungerea se fac in numele Domnului
    nostru Iisus Hristos, acest semn se
    leagă de numele sau de numărul numelui
    Antihristului.”
    Acest semn îl primește cineva prin
    liberă voie; în primul stadiu, la un
    anumit moment, când și legal este
    consfințit și intră încet, încet în viața
    noastră; și în stadiul final, când prin
    atitudinea noastră nepăsătoare vom
    lăsa să ni-l impună și vom ajunge în
    punctul culminant al unei dileme finale:
    ori Sfânta Ungere în numele Domnului
    nostru Iisus Hristos, ori semnul cu
    numărul numelui fiarei. Și atunci fiecare
    va face alegerea sa potrivit cu: ”Nici o
    slugă nu poate să slujească la doi
    stăpâni. Fiindcă sau pe unul va urî și pe
    celălalt îl va iubi, sau de unul se va ține și
    pe celălalt îl va disprețui.” ( Luca 16, 13 )
    Monah Teodosie Chiril:
    “Numele codificat în sistem bar-code
    adaugă la identitatea sufleteascã
    umană o identitate a unei fiinţe satanice
    ( prin încadrarea celor trei de «6» )
    luptătoare împotriva lui Iisus Hristos”
    Părintele Adrian Fageteanu: Acceptarea
    actelor cu cip (permis auto, pașaport
    biometric, carte electronică s.a.)
    este lepadare de Hristos!
    Părintele pustnic Proclu:
    “Sfânta Scriptură spune tot ce este în
    timpul de astăzi“. “E prigoana Bisericii…
    pentru că mulţi au ajuns mari prin
    interes. (…) Interesul poartă fesul”.”Cine
    are evlavie la cip, are și pe Antihrist. Și
    toţi acei care-i împung pe creștini au
    duhul lui antihrist. Poa`să fie cine`a fi ei!”
    Părintele Arsenie Papacioc:
    – “Și, părinte, cum ne indemnați să
    luptăm acum împotriva însemnării
    acesteia electronice cu cipuri?
    – Asta-i o mare primejdie, dragă.ȘSi nu
    credeam să înceapă așa de curand. Fără
    discuție, nu trebuie acceptat cu niciun
    chip! Ce facem cu astea? Le-am spus:
    domnule, eu nu accept! Atata pot sa va
    spun!. (…) Sigur, ei vor sa ne familiarizam
    cu 666, asta vor. Sa ni-l bage in
    piele, ori in identitatile noastre… O
    mare primejdie!“
    Părintele Melchisedec Velnic:
    “Noile acte cu cip ne ingradesc libertatea
    noastra. Sa luam aminte sa ne
    pastram identitatea si demnitatea! Sa
    spunem la vremea potrivita un NU
    hotarat pentru a nu primi ceea ce nu
    este dupa Dumnezeu, pentru a nu primi
    ceea ce ne alunga pe noi de Dumnezeul
    nostru!”
    Părintele Ioan de la Rarău:
    ”Dar unde-i credinţa dacă primești
    cipul? În numele cui crezi? Cipul pe cine
    reprezintă?”
    Părintele Arsenie Boca:
    “Nu va temeti. Frica este de la diavol.”

  34. Maria zice:

    Se vor imptmoli mai departe ,pentru ca Dumnezeu i-a impotmolit si nu intamplator .
    Oamenii se vor ruga ,chiar daca nu toti ,dar pentru rugaciunile celor putini ,nu vor reusi sa pecetluiasca crestinii botezati in numele Sfintei Treimi ,fiind ortodocsi si fii ai Bisericii adevaratei credinte .
    Numai sa nadajduim la ajutorul lui Dumnezeu ,pt ca deznadejdea este unul din cele mai mari pacate .
    Frica si deznadejdea ,sunt de la diavol ,pt ca omul sa nu mai judece cu intelepciune si sa faca greseli .
    Faptul ca s-au incurcat in propriile ite ,dovedeste ca Dumnezeu are grija .
    Sa fim increzatori in ajutorul de la Dumnezeu si nu pesimisti , pentru ca nimeni nu-i mai mare ca Dumnezeu ,numai sa ne rugam Lui sa nu ne paraseasca in acele momente si incercari .

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s