15 noiembrie: Sfântul Paisie de la Neamț. Despre rugăciunea lui Iisus

Biserica Ortodoxa sarbatoreste astazi pe Sfantul Cuvios Paisie de la Neamt, staretul manastirilor Dragomirna, Secu si Neamt, un neobosit practicant al rugaciunii inimii, si pe Sfintii Mucenici si Marturisitori Gurie, Samona si Aviv.

Sfantul Cuvios Paisie Velicicovschi sau de la Neamt s-a nascut in orasul Poltava din Ucraina pe data de 21 decembrie 1722. Tatal sau se numea Ioan si era protoiereu al Poltavei, iar mama sa se chema Irina. Tatal sau murind de tanar, in anul 1735, copilul a fost dat de mama sa sa invete carte la Academia Teologica din Kiev. Dupa patru ani, parasind scoala, intra in viata monahala la Manastirea Medvedovski (la sud de Kiev), primind numele de Platon.

Ulterior, se retrage in Tarile Romane intre anii 1743 si 1746, stabilindu-se mai intai la schiturile Dalhauti, Traisteni, apoi la Carnu, schituri ce se aflau sub indrumarea duhovniceasca a staretului Vasile de la Poiana Marului. Aici invata limba romana, deprinde rugaciunea inimii, precum si celelalte practici ale vietii contemplative, iar in anul 1746 ajunge la Muntele Athos, unde primeste schima mica de la staretul Vasile de la Poiana Marului (1750), sub numele de Paisie.

Se stabileste apoi la Manastirea Pantocrator, unde este hirotonit preot de catre episcopul Grigorie si intemeiaza o obste monahala in Schitul ‘Sfantul Prooroc Ilie’, unde se nevoieste pana in vara anului 1763, adunand in jurul sau 64 de calugari romani, ucraineni si rusi. In vara aceluiasi an, mitropolitul Moldovei, Gavriil, a incuviintat ca Paisie, impreuna cu ucenicii sai, sa vina din nou in Moldova, de data aceasta la Manastirea Dragomirna, pentru a revigora viata monahala de aici, cu experienta dobandita in Sfantul Munte.

Sfantul a fixat anumite canoane dupa care sa se conduca obstea avand la baza modelul regulilor Sfantului Vasile cel Mare, Teodor Studitul si Nil Sorski. De asemenea, Cuviosul Paisie formeaza o obste mare de 350 de calugari si traduce, impreuna cu ucenicii sai romani, care erau buni cunoscatori ai limbii eline vechi, o parte din scrierile filocalice ale Sfintilor Parinti, devenind, astfel, ctitorul Filocaliei in limbile romana si slavona. In toamna anului 1768, din cauza invadarii Bucovinei de catre armatele straine, mii de familii de tarani se refugiasera in padurile din jurul Manastirii Dragomirna. Iarna, cuviosul a mutat pe calugari intr-o jumatate de manastire, iar cealalta jumatate a pus-o la dispozitia mirenilor saraci, batrani si a mamelor cu copii. Dupa sase ani de razboi, nordul Moldovei a ramas sub ocupatie austriaca, iar Manastirea Dragomirna a devenit proprietatea imperiului catolic de la Viena. Din aceasta cauza, obstea de aici, in frunte cu staretul Paisie, a fost nevoita sa se stramute la Manastirea Secu, in ziua de 14 octombrie 1775. Dupa patru ani de nevointa la Manastirea Secu, desi se construisera peste 100 de chilii noi, acestea se dovedisera neincapatoare pentru numarul de monahi care formau obstea si, de aceea, cu binecuvantarea mitropolitului Gavriil si cu sprijinul domnitorului Moldovei, Constanin Moruzzi, s-a hotarat mutarea Cuviosului Paisie, cu o parte din obstea de la Secu, in marea lavra de la Neamt, la 14 august 1779.

La 30 octombrie 1794 s-a imbolnavit greu. Dupa cateva zile s-a simtit mai bine, iar duminica, 5 noiembrie, a participat la Sfanta Liturghie impartasindu-se. Miercuri, 15 noiembrie, dupa ce i s-a citit canonul de iesire a sufletului, si-a dat duhul in mainile lui Hristos la varsta de 72 de ani. Biserica Ortodoxa din Romania l-a cinstit pe Cuviosul Paisie ca sfant dintotdeauna, mai ales in Moldova, praznuindu-l pe data de 15 noiembrie a fiecarui an, prima zi din Postul Craciunului. Din anul 1988, el a fost canonizat, iar cultul lui s-a extins in toate tarile ortodoxe.

| Radio Reintregirea

Sfântul Paisie Velicikovski despre Rugăciunea lui lisus

Sfântul Nicodim Aghioritul scrie: „Această cale şi metodă este rugăciunea de totdeauna şi mulţumirea faţă de Dumnezeu, deoarece cel ce se obişnuieşte să vorbească cu Dumnezeu prin rugăciune şi să-i mulţumească pururea, acela este dovedit că vrea să aibă bucuria cea de totdeauna şi neîncetată în inima sa”.

Deci, dacă şi tu, frate, vrei să fii auzit mai uşor de Dumnezeu şi să primeşti ceea ce ceri, osteneşte-te cât poţi cu această rugăciune a minţii, rugând pe Dumnezeu cu toată mintea şi inima ta să te miluiască şi să-ţi dea cele care sunt potrivite pentru mântuirea ta,învaţă şi asta: rugăciunea minţii cere mai multe osteneli, dar aceasta şi ajunge mai repede şi mai eficace la urechile Domnului decât graiurile gurii.

Din această pricină şi Domnul spunea lui Moise, care-l ruga numai gânditor cu inima pentru iudei: „De ce strigi către Mine?”.Rugăciunea este la fel de necesară ca harul dumnezeiesc.Şi dacă nu merge mai înainte prima, nu vine al doilea. Nu există păcătos care să cadă la Dumnezeu cu smerenie, curaj şi stăruinţă şi să nu fie auzit şi rânduit într-o stare bună, deoarece Dumnezeu a legiuit ca rugăciunea să fie un mijloc la îndemâna tuturor pentru tămăduirea bolilor şi a patimilor noastre şi, în cele din urmă, pentru dobândirea împărăţiei cerurilor.

Sfântul loan Carpatiul spune în Filocalie: „Când în timpul rugăciunii lui lisus chemăm numele cel sfânt al Lui şi zicem: Miluieşte-mă pe mine, păcătosul, atunci la fiecare chemare glasul lui Dumnezeu,răspunde tainic: «Fiul Meu, iertate-ţi sunt păcatele tale»”.

Şi continuă, zicând: „Atunci când spunem rugăciunea aceasta, în clipa aceea nu ne deosebim cu nimic de sfinţi, de mărturisitori, şi de mucenici”.Şi în altă parte spune: „Multe nevoinţe si osteneli trebuie să depunem la rugăciune, ca să aflăm starea lipsită de zgomot şi liniştită a cugetării, care este un alt cer în inima noastră, înlăuntrul căreia sălăşluieşte Stăpânul Hristos”.

La fel spune şi Apostolul:„Nu ştiţi că Hristos sălăşluieşte în voi ? Fără numai dacă sunteţi nevrednici de harul dumnezeiesc şi nu cunoaşteţi asta”.

Isihie scrie următoarele despre rugăciune: „Precum nu este cu putinţă să trăiască cineva fără pâine şi apă, tot asa este  cu  nepuţintă  ca  fără rugăciunea minţii şi curăţia inimii să inţeleagă sufletul ceva duhovnicesc si să lucreze ceva care să-i placă lui Dumnezeu sau să se elibereze de păcatul ce se lucrează în cugetare, chiar dacă se sileşte cineva să nu păcătuiască de teama chinurilor”.

Şi Isihie prezbiterul completează: „Precum este cu neputinţă omului care merge pe pământ să nu niştit şi închipuieşte-ţi că vezi în adâncul tău inima. Şi în ritmul respiraţiei tale spune: Doamne, lisuse Hristoase, miluieşte-mă. Rosteşte chemarea aceasta uşor cu buzele, sau mai bine cu mintea, încearcă să alungi orice alt gând şi cu răbdare şi linişte stăruie, repetând-o continuu”.

Sfântul Grigorie al Tesalonicului (Palama), stabilind învăţătura rugăciunii minţii tuturor semenilor noştri, scrie: „Nu suntem datori numai să ne rugăm neîncetat cu numele Domnului lisus, potrivit cu voia lui Dumnezeu, ci avem datoria să o arătăm şi să învăţăm şi pe semenii noştri, pe fiecare, fie că este purtător de rasă, fie mirean, învăţat sau analfabet,bărbat sau femeie. Chiar şi pe copii trebuie să-i învăţăm şi să insuflam tuturor râvnă pentru felul acesta de rugăciune a minţii.

Astfel, punem în practică cuvintele Scripturii: «Frate pe frate ajutându-se, sunt ca o cetate întărită»”.învăţături din Vieţile Sfinţilor, istoria vieţilor sfinţilor Bisericii noastre, mai ales a acelora care şi-au petrecut viaţa în rugăciune – care şi ei înşişi s-au rugat, dar şi pe alţii i-au învăţat cum să se roage- constituie pentru noi îndrumătorul cel mai luminos al datoriei de a ne ruga. Redăm aici extrase din vieţile a trei dintre sfinţii noştri: Sfântul Sava,Sfântul Arsenic şi Sfântul Antonie.

a) Dumnezeiescul Sava, când vedea pe cineva că a părăsit lumea şi s-a făcut monah învăţând bine toate canoanele petrecerii monahale şi fiind destoinic să-şi păzească mintea şi să se lupte uşori împotriva gândurilor sale, numai atunci îl separa într-o chilie în lavră. Vezi că sfântul cerea păzirea minţii de la ucenicii lui şi numai atunci îngăduia să rămână într-o chilie separată.

b) Minunatul Arsenic dorea atât de mult liniştea şi ura atât ele mult întâlnirile cu alţii, încât rar vorbea chiar şi despre probleme duhovniceşti. Se ascundea în sine şi îşi aduna mintea înlăuntrul său,înălţându-se astfel uşor către Dumnezeu,însufleţindu-şi cugetarea.

c) Marele Antonie lua aminte ca totdeauna să aibă inima trează şi de aceea s-a învrednicit de harisma mai-înainte-vederii. Pentru că în inima trează Dumnezeu se arată „ca foc care curăţă, apoi ca lumină care luminează mintea şi se lucrează acest chip dumnezeiesc”, după loan Scărarul.

„Rugaţi-vă neîncetat fără mânie şi gânduri straine de rugăciune. Orice gând care desparte de Dumnezeu este al diavolului, care, ca să înşele mintea şi să o depărteze de Dumnezeu, spune multe în inimă. Şi porunci insuflă înlăuntrul nostru şi închipuiri logice şi ilogice creează, care, când nu luăm aminte, ne cuceresc. Pentru că toată lupta diavolului ţinteşte la aceasta: să izoleze, ca o oaie de turmă,mintea noastră, depărtând-o de Dumnezeu şi să netârască la plăceri lumeşti.

De aceea toată nevoinţa sufletului trebuie să constea în a nu despărţi nici o clipă mintea de Dumnezeu. Să nu se justifice şi să nu fie de acord cu gândurile necurate, nici să ia aminte la acelea pe care diavolul cel ce imită toate şi zugravul cel dibaci le reprezintă înăuntrul inimii noastre uneori în imagini, alteori în chipuri şi figuri. Si făcând acestea diavolul, ticălosul om se pierde si, aflându-se în acelaşi loc, trăieşte în iluzii, crezând că se află înalte locuri.

Mai are şi iluzia că vede lucruri noi, că vorbeşte cu diferite persoane, că stăpâneşte locuri,dar care toate sunt consecinţele amăgirii satanice.

Se cere aşadar să vă păziţi pe voi înşivă, să vă conduceţi şi să vă înfrânaţi mintea, dar şi orice gând şi lucrare diavolească, să le pedepsiţi cu numele Domnului nostru lisus Hristos, care mântuicşte lumea de păcate. Acolo unde stă trupul, trebuie să se afle şi mintea, care atunci când este aţintită la Dumnezeu, nu lasă ca nimic altceva să intre în inimă.

Iar când simţi ceva ca un zid despărţitor sau stăvilar în inima ta, vorbeşte numai cu Domnul. Şi dacă vreodată diavolul îţi va răpi mintea, nu începe să te gândeşti la asta, pentru că astfel de învoiri cu gândurile tale ţi se vor socoti spre învinuirea ta în ziua judecăţii, atunci când Dumnezeu va judeca toate cele ascunse ale oamenilor. Uşile împărăţiei sunt închise celui care reuşeşte să îmblânzească patimile sale în această viaţă şi nu săvârşeşte fără să se plângă şi cu frică de Dumnezeu cele pe care le porunceşte părintele lui duhovnicesc.

Şi asta o spune şi Domnul: «N-am venit în lume să fac voia Mea, ci voia Tatălui care pentru asta M-a trimis aici».

Orice lepădare a noastră de lucrurile lumeşti,când suferim şi răbdăm pentru Dumnezeu, se socoteşte spre folosul nostru în ziua judecăţii şi ne facem fii ai învierii şi ai vieţii veşnice. Fericit este omul care rabdă şi biruieşte în încercările ispitelor. Unul ca acesta se va face biserică a Marelui împărat Hristos, înlăuntrul lui se va sălăşlui Domnul şi va merge făcându-l locaşul său.

Aşadar, având cunoştinţa acestor meşteşuguri, lepădaţi-vă pentru totdeauna de desfătările pământeşti şi dăruiţi-vă Domnului şi Dumnezeului nostru, pentru că numai astfel vă va fi îndurător, şi nu cereţi nimic altceva de la Domnul, fără numai milă în ziua slavei Sale.

extras din Părintele Sergbie Cetferikov Învăţătura Cuviosului Paisie Velicikovski, stareţul Mănăstirii Neamţ din Moldova, despre Rugăciunea lui lisus
Traducere din ruseşte de Episcopul Nicodim,stareţul Mănăstirii Neamţ

Acest articol a fost publicat în Pentru Mantuire. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la 15 noiembrie: Sfântul Paisie de la Neamț. Despre rugăciunea lui Iisus

  1. Dinu zice:

    Ce frumos este spus mai sus , ce cuvinte adanci si nebagate in seama de atat de multi crestini, ce radacini mari a prins pacatul in sufletul omului, ce ascuns sta gandul viclean, gata gata sa atace turtureaua si porumbelul nevinovat al gandului spre Dumnezeu. Nemilostiv este vrajmasul, cu o ura nemasurata se arunca asupra , gandului bun ce ne duce spre Dumnezeu. Vicleanul vrajmas ne duce si ne atrage departe de Dumnezeu prin imaginatie si tot felul de inchipuiiri ce noi le credem si le luam ca bune. Sa nu ne instrainam de acele, ce mari nostri duhovnici ne-a lasat ca mestesug si ca scapare pentru a nu fi jefuiti de cele bune ale Lui Dumnezeu, pe care noi le-am primit de la Dumnezeu, sa nu ne instrainam , sa luptam cu vitejie pentru darul ce Bunul Dumnezeu la daruit noua, si tuturor celor ce se dovedesc adevarati crestini ortodoxi. Dumnezeu sa ma ierte si pe mine, pacatosul. Doamne Iisus Hristose Fiul Lui Dumnezeu miluieste-ne pe noi . Rupe gandul cel viclean ce ne indeparteaza de Tine si apoi cand vedem dezamagirea si insalaciunea si minciuna , ca un balaur ne opreste si vrea sa ne inghita , ca nu cumva sa alergam la Tine dupa ajutor, ca nu cumva sa strigam la Tine si Tu sa-l mustri, pentru ca nu sufera mustrarea Ta Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluieste-ne pe noi pacatosii.

  2. Dinu zice:

    Postul nu este decat o etapa din viata noastra, iar viata noastra nu este decat o etapa din viata Lui Dumnezeu , iar vesnicia este vetuirea sau trairea sau conlucrarea cu Dumnezeu, sau conlucrarea cu ce noi am iubit si am dorit in acesta etapa.

  3. Dinu zice:

    Şi asta o spune şi Domnul: «N-am venit în lume să fac voia Mea, ci voia Tatălui care pentru asta M-a trimis aici».
    De aceea judecata acestei lumi este o judecata lipsita de Adevar dar bazata pe adevar. Pentru ca fara Adevar nu exzista temelie. Si minciuna are caracter de adevar , dar nu este adevarul in sine.
    Frumusetia cuvintelor de mai sus: este o frumusete care nu este a mea sau a noastra este o frumusete care este a Domnului, pentru ca El a spus asa ceva dar noi ne bucuram de ea , ca unii care dorim si vrem sa ne impartasim din Adevar. Si daca am gresit cuiva prin comentarile mele, cer sa ma ierte, pentru ca pacat am , si nu m-am ostenit cum trebuia in cautarea voiei Lui Dumnezeu, m-am ostenit mai mult pentru voia mea si pentru mine.Acesta este Adevarul.

  4. alexandru cristel zice:

    cu adevarat rugaciunea inimii DOAMNE IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU MILUIESTE-MA PE MINE PACATOSUL este un mare dar daruit de DOMNUL omului in zilele noastre este foarte greu cu familie copii servici dar totusi trebuie sa facem loc si rugaciunii numai asa ne putem numi fii DOMNULUI . DOAMNE IISUSE HRISTOASE te rog eu un mare pacatos si primul dintre toti pacatosii invredniceste-ma si pe mine cu aceasta rugaciune amin

  5. crestinul ortodox zice:

    se spune DOAMNE intre respiratii
    apoi , IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU cand tragi aer in piept , in inspiratie
    si apoi
    MILUIESTE-MA PE MINE PACATOSul ,sa cand dai afara aerul din piept , cand expiri ,
    Acest Mare Dar taie raul de la radacina si Ne Apara numai cand spui DOAMNE si Apoi IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU pentru ca nu suporta raul sa auda Numele DUMNEZEULUI CEL SFANT SI ADEVARAT
    amin !

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s