Ameninţare comunistă la adresa blogului Apologeticum şi a altor bloguri ortodoxe şi naţionaliste

De câteva săptămâni s-a înteţit parcă înverşunarea jidovilor faţă de cei care au pus mai presus de viaţă idealurile credinţei şi ale neamului românesc, luptând pentru eliminarea şovinismului iudaic şi a monopolului financiar sionist. Numai din acest motiv aceşti eroi ai neamului, sfinţi martiri din temniţele comuniste şi nu numai, au fost catalogaţi ca fiind fascişti, nazişti, anti-semiţi şi alte alte atribute mincinoase inspirate de „tatăl minciuni”, diavolul. Dar aceşti martiri, creştin ortodocşi cu toată fiinţa lor, nu aveau cum să fie anti-semiţi sau extremişti căci ar fi fost implicit împotriva Dumnezeului lor, Cel Întrupat, Domnul şi Mântuitorul lumii, Iisus Hristos, născut din Pururea Fecioara Maria, de origine evreiască. Tocmai prin acest fapt categoric se arată falsitatea acuzelor ce li se aduc acestor martiri ai neamului.

Prin urmare, cei care publică articole pozitive despre aceşti români adevăraţi sunt catalogaţi la rândul lor ca fiind extremişti, fascişti etc. Slavă Domnului! Dacă şi sfinţii sec. XX au fost prigoniţi din acest motiv, este o bucurie şi o binecuvântare pentru noi, cei ce suntem acuzaţi cu aceleaşi minciuni. Pentru cine nu cunoaşte legislaţia, ţinem să amintim că Mişcarea Legionară a fost, este şi va rămâne o organizaţie LEGALĂ, care a fost scoasă de sub orice acuzaţie de Tribunalul de război de la Nurnberg, iar toate procesele intentate până acum împotriva membrilor sau a simpatizanţilor ei au fost pierdute de către acuzatori. Urmează să fie promulgată o hotărâre definitivă a Justiţiei româneşti prin care cei care aduc prejudicii imaginii Mişcării Legionare şi membrilor/simpatizanţilor ei să răspundă în faţa Legii. Un grup de avocaţi ortodocşi se ocupă în acest moment de acest lucru.

Revenind la acuzaţiile ce se aduc printre altele şi acestui blog, cităm mai jos plângerea făcută de către Ovidiu Alexandru Raetchi, președintele Fundaţiei pentru Apărarea Cetăţenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS), scrisoare deschisă adresată mai multor instituții din România, precum Consiliul Național al Audio-Vizualului, Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Anti-Semitismului, Președintele Senatului, Președintele Camerei Deputaților, dar și Procurorul General sau Șeful Poliției:

FACIAS solicita suspendarea site-urilor antisemite.
SCRISOARE DESCHISA

In atentia Consiliului National al Audio-Vizualului,
In atentia Centrului pentru Monitorizarea si Combaterea Anti-Semitismului,
In atentia Presedintelui Senatului Romaniei,
In atentia Presedintelui Camerei Deputatilor,
In atentia Sefului Politiei Romane,
In atentia Procurorului General al Romaniei 

In cursul saptamanii trecute opinia publica din Romania a urmarit implicarea CNA si a Politiei Romane intr-un domeniu cu legislatie inca amigua, vizand site-urile care distribuie filme fara drepturi de proprietate.

Exista, cu alte cuvinte, premise pentru a ridica o problema care – desi lipsita de un continut comercial semnificativ – are o valoare simbolica si morala majora.

Dupa cum stiti, Romania are o legislatie explicita privind manifestarile fasciste, naziste si anti-semite, precum si privind negarea Holocaustului. Aceasta legislatie are la baza OUG nr. 31 din 13 martie 2002 privind Interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savarsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii, confirmata prin Legea 107/2006.

Acest edificiu legislativ este incompatibil cu acceptarea senina, fara reactie, a unor publicatii si publicatii on-line de propaganda legionara, nazista si anti-semita explicita, in care negarea Holocaustului este o regula ce poate merge chiar pana la promovarea acestuia. Acest continut este considerat insultator atat de cetatenii evrei din Romania, cat si de romanii care traiesc astazi in Ierusalim, Tel Aviv sau Haifa.

Aveti mai jos o lista elementara a acestor canale de propaganda legionara si antisemita:

http://www.horiasima.ro
http://www.codreanu.ro
deveghepatriei.wordpress.com
ioncoja.ro
listanationala.ro
frontpress.ro
blog.nouadreapta.org
stefanbolocan.wordpress.com
iudaismul.blogspot.ro – Cu ochii pe evreii din Romania
ortodoxiesaumoarte.wordpress.com
bisericasecreta.wordpress.com
miscarea.net
anti-sionism.blogspot.ro
cahalul.wordpress.com
apologeticum.wordpress.com

Conturile Youtube:

Fan Ion Antonescu si Corneliu Zelea Codreanu
Vesnic Ordodox111

Va atasez doar cateva citate relevante:

“Singurul Holocaust din istoria omenirii a fost facut de rusii bolsevici, sub conducere sionista. La Pitesti mare majoritate a ofiterilor au fost evrei. Inainte de a trece la Domnul, d-l Iulian Constantin a dezvaluit catorva zeci de persoane ca detine documente care atesta originea jidaneasca a majoritatii din conducerea reeducarii de la Pitesti. Toti au parasit teritoriul Romaniei! Acelasi lucru trebuie sa faca si jidovii ce cotropesc aceasta tara!”

 “Noi, tineri nationalisti ortodocsi romani, NU VOM TREMURA NICIODATA DE FRICA IN FATA JIDANIMII SATANICE ! Pentru tara noastra si neamul romanesc, daca este nevoie, NE VOM LUPTA CU TOTI JIDANII DE PE PAMANT !”

 “Radu ”Cap de Porc” Ioanid, sa-i fie blestemant numele de jidan indracit… Vedeti cum ne UMILESC jidanii in propria noastra tara?

“Ce sa ceri unui jidan spurcat si infect. Jidanii ne poate invata cum sa devenim hoti, talhari, criminali, etc.”

 “RUSINE celor din fruntea Ministerului Apararii Nationale (v-ati transformat in SLUGILE umile ale Washingtonului si Ierusalimului, TARA NOASTRA NU ESTE VINOVATA DE HOLOCAUST). La fel de SLUGI sunt si ostasii romani care ii sustin pe SIONISTII CRIMINALI DIN ISRAEL ! Rusine dle Tataru, RUSINE, iti acuzi propriul popor de niste crime inventate, batjocoresti numele oastasilor romani morti cu arma in mana pentru apararea neamului romanesc, dumneata esti stigmatizat pe viata: TRADATOR AL NEAMULUI ROMANESC SI SLUGOI UMIL AL INTERESELOR ISRAELULUI !”

 “Lista cu personalitati de origine evreiasca / jidaneasca ale vietii publice din Romania. Site-ul de stiri ronatvan.com publica o lista larga de figuri publice de origine evreiasca din Romania din mai toate domeniile de activitate. Potrivit sursei citate, persoana care a contribuit la intocmirea acestei liste “este anonima din motive lesne de inteles.”

“O noua prigonire a Sfantului martir Corneliu Zelea Codreanu de catre jidovime. Cum se leapada unii romani de istoria si eroii lor.”

Avand in vedere elementele prezentate, va solicit implicarea, domnilor, pentru suspendarea mediilor on-line in discutie.

Precizez faptul ca nu sunt aadeptul unor pedepse disproportionate, cu caracter penal, pentru persoane care pot gresi uneori din ignoranta, imaturitate s.a. Asta nu inseamna totusi absenta oricarei reactii a forurilor abilitate pentru blocarea unor forme agresive de propaganda sovina si anti-semita.

Ovidiu Alexandru Raetchi
Presedinte FACIAS

Cititi şi:
Apel la INCHIDEREA FrontPress: Apusul libertatii de exprimare?

Acest articol a fost publicat în anti-sionism și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

22 de răspunsuri la Ameninţare comunistă la adresa blogului Apologeticum şi a altor bloguri ortodoxe şi naţionaliste

  1. valentin zice:

    cce sa zic… ar trebui totusi avertizati cei cu acele site=uri sa nu mai permita injurii, adica sa modereze postarile. de ex. ‘cap de porc’ mi-a iesit in evidenta si mie nu prea mi s-a parut a fi mai aproape de Hristos cel care folosea expresia. trebuie sa fim si iscusiti.

  2. valentin zice:

    adica am vazut ca omu a fost binevoitor, nu ne baga chiar la inchisoare… poate lasa de la el asta… lasam si noi de la noi ‘cap de porc’ si restul cuvintelor urate, dar continuam sa aratam lumii adevarul despre uratenia sionista.

  3. Ioan Cadar zice:

    Frate admin, poate ar fi bine să afişezi următorul text:
    „Nu am fost şi nu sînt antisemit, pentru că ar însemna să fiu anticreştin. Pentru că, să fim cinstiţi, Hristos nu e din Fălticeni.”
    (322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2000, pag. 20)

  4. Vlad G. zice:

    Ce ar fi bine sa faceti , dupa parerea mea , este sa va copiati toate articolele de pe sait pe un CD , sau chiar un hard de memorie ( depinde cat ocupa ) . Fie ca vor castiga sau nu acel proces , pot apasa oricand pe butonul Dellete …
    Pe de alta parte , in locul vostru as fi si putin fericit . Adica daca au ajuns sa te contropeasca aia rai , atunci inseamna ca faci ceva bun .

  5. Vlad G. zice:

    Si asta e motivul pentru care nu ati mai postat nimic de ceva vreme , iar acum a avut loc o adevarata explozie de noi articole ?

  6. ValentinG zice:

    Fratilor apologeti, ma bucura cinstea pe care o primiti datorata blogului, Doamne ajuta si sa va invredniceasca Sfintii marturisitori

  7. admin zice:

    @Vlad G.
    Nu e asta motivul.. amenintarea a aparut recent

  8. Gabriela zice:

    Doamne, apara poporul acesta atat de chinuit si umilit de sionisti si slugile lor!

  9. daniel zice:

    Observ ca le-a scapat din vedere blogul saccsiv…

  10. Catalin zice:

    Da, fratilor, sa faceti cum a zis si Vlad, backup la blog, mai ales ca e un site de hosting free, oricand blog-ul poate fi sters. Doamne ajuta, lumineaza-ne si apara-ne calea!

  11. Pingback: Mai multe bloguri ortodoxe si nationaliste au fost acuzate de anti-semitism pe baza unor minciuni ordinare! « Saccsiv's Weblog

  12. Ioan zice:

    Dupa cum observ nu au fost aduse nici un fel de argumente pentru declaratiile respective, daca sint sau nu adevarate ci doar catalogate ca antisemite. Atit timp cit este opinia unor oameni si reflecta evenimete care pot fi probate inseamna o atingere a libertatii , e liberei exprimari. Majoritatea site-urile marcheaza rau interesul guvernantilor si incapacitatea lor de a aseza lucrurile in aceasta tara. Problema e ca inca noi nu iesim in strada asa cum acum sint iesiti: grecii, italienii, spaniolii, portughezii, polonezii, americanii, slovenii, si sa luptam in strada. Inca nu avem mentalitaatea de om liber care trebuie sa lupte pentru munca sa si ca nu este dator guvernului ca traieste ci guvernul iie dator cetateanului! E foarte probabil ca si niste razmerite sint preconizate si asteptate si au nevoie de pretexte sa ne limiteze libertatile. Avem nevoie sa ne exprimam liber , oriunde si sa trezim oamenii la realitate. Numai cind toti vor intelege care e dusmanul adevarat vom putea cistiga, altfel vor exista tabere care se vor ciocni pentru interese diferite. Exista ROAMANI destui cu spirit de sacrificiu si capacitati de a conduce, sa nu disperam. Lupta crestinului e in mina Domnului asa ca nu exista decit victorie, dar cu asumarea Golgotei!

  13. Maria zice:

    Ce tupeu au fratele meu, se cred stapanii lumii. De ce nu se ocupa prima data cu inchiderea posturilor de televiziune care isi bat joc de credinta noastra, de Dumezeul nostru, de Sfintii nostri, de preotii nostri, ca aproape toti reporterii si directorii de televiziune romaneasca sunt evrei. Hai sugeratile sa inceapa cu ei, sa dea exemplu pozitiv daca se considera frustrati.

  14. crestinul ortodox zice:

    post si genunchii la pamint ,sa citim zilnic Acatistul Sfantului Mare Mucenic MIna timp de 40 de zile ca nu este o gluma cu ce se intampla acum in Aceasta Tara Crestin Ortodoca si ce au de gand cei care vor a lovi in Asta Tara si Acest pamint fara de veste …………pentru ca cei care conduc aceasta Tara fac voia fiarei din apus
    nu am abandonat Sfanta CRUCE pe care Trebuie sa o ducem toti cei ce suntem crestini ortodfocsi Este Acea CRUCE A ACESTUI NEAM si toti crestinii ortodocsi din Aceasta Tara Crestin Ortodoxa sa o ducem , sa punem umarul sa ridicam Piatra de pe mormantul Acestui Neam …
    vom putea Ridica Aceasta Piatra Imensa , Cu Ajutorul Acestor SFINTI AI ORTODOXIEI si SFINTII APARATORI AI ACESTUI PAMINT SFANT
    insa Credinta Adevarata , Dragoste Nefatisa , Nadejde Ancorata in Domnul IISUS HRISTOS , DUMNEZEU ADEVARAT si sa cerem Ajutorul Sfintilor Mare Mucenic Mina , Sfintii Imparati Constantin si Elena , SFINTII APARATORI AI ACESTUI PAMINT PRECUM SFANTUL PARINTE ARSENIE BOCA SI TOTI SFINTII AI ACESTUI NEAM in acea Lupta nevazuta cu dusmanii Credintei , antihristii si spurcatii care conduc Aceasta Tara
    Aceasta lupta pe Calea rugaciunii , postului sa fie la Sfantul Mare Mucenic Mina care va putea a rasturna hotii si talharii , imbuibatii si desfranatii , toti spurcatii din guvernarea Acestei Tari care stau precum lipitorile imense pe spatele nostru si vor a ne stoarce de orice vlaga si robi a ne face la spurcaciunea cea mare
    am multe a va spune insa sa ne rugam , post si genunchii la pamint pentru Aceasta Tara pentru noi cei care traim pe Acest Pamint caci ce s-a spus si aratat de Sfinti se va implini intocmai
    i-am cerut lui Basescu Traian care raspunde in fata lui DUMNEZEU pentru ROMANIA si se numeste a fi crestin ortodox sa inceteze cu plecaciunea la ue si la fiara antihristica din apus pentru ca cei din guvernare nu sunt crestini ortodocsi , sunt impotriva Ortodoxiei si au batut palma cu necuratu
    insa vad ca Basescu Traian nu vrea a inceta cu plecaciunea la fiara antihristica din apus si face voia acestei fiare …insa ma rog la BUNUL DUMNEZEU la Sfantul Parinte Arsenie Boca la Sfantul Mare Mucenic Mina si sa ne rugam ca Acest popor si Aceasta Tara sa nu fie tinta ursului din rasarit …..si nici condusa de spurcaciunea cea mare care este in guvernarea Aceastei Tari Crestin Ortodoxe
    post si rugaciune ca Sa Avem Aparare de la SFINTII ORTODOXIEI , Sfantul ACOPERAMANT al MAICII DOMNULUI SI SFINTII ACESTUI NEAM SI PAMINT caci vremuri grele ne asteapta …
    pentru ca antihristii , spurcatii de masoni si jidani ce vor a controla totul , tac si fac insa sunt doar corvoada de pe spatele nostru … si cand Boul Va Incepe a rage se va si ridica in doua picioare si corvoada isi va arunca caci se va rascula
    sa luati bine aminte cei care slujiti tatalui minciunei ca si rasplata de la DUMNEZEU ADEVARAT CEL INTRU SFANTA TREIME va fi pe masura
    DOAMNE IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU MILUIESTE-NE PE noi , pacatosii
    amin!

  15. Ioan Cadar zice:

    Credinţa noastră e cu mult mai veche decât Statele Unite, deci nu trebuie să ne uităm în gura predicatorilor americani, care ne învaţă pe noi Creştinismul, de parcă până acuma am fi fost budişti sau confucianişti:
    Profeţii mincinoşi. Cum îi recunoaştem?
    http://binevestitorul.wordpress.com/2012/11/13/profetii-mincinosi-cum-ii-recunoastem/

    P.S.
    Frate admin, am nevoie de acordul dumneavoastră ca să copiez pentru mine cartea „Monofizismul”, îmi trebuie pt. noile articole.

  16. Constantin zice:

    Anuntati si voi forurile superioare pentru abuzurile facute de altii la adresa voastra. Nu trebuie sa taceti, nu este conform cu drepturile omului sa mai existe comentarii la adresa cuvantului liber al unei persoane. Trebuie sa vedem cum libertatea de exprimare este obstructionata prin acesti indivizi, lucru interzis in legislatie.

  17. Vasile Proilavul zice:

    Am avut mari temeri ( nu că acum nu le-aș mai avea) ca au reusit să inchidă acest blog. Vor face tot posibilul să-l inchidă , asta e sigur! mmRevenind la articol…Mișcarea Legionară a fost și va rămâne legală pe când Masoneria….Atunci când Antonie Iorgovan a incercat să le explice că sunt in afara legii căci Constitutia nu accepta organizații secrete, aceștia au răspuns că sunt o organizație discretă ?!?!?!? și l-au omorât (tipic pt ei , prin iradiere) pe ” părintele constituției „. Nu se vor da înapoi de la nimic, prima dată acuză de antisemitism, amenință direct prin email-uri pe cei care sunt prea vocali, închid blog-uri sau chiar ucid. Nu acceptă să le stea nimeni în calea planurilor lor…

  18. Dinu zice:

    Apropo Falticeniu are in rol crucial in memoria, si in costiinta acestui Neam. Ca ne place sau nu. Un mare vuiet va veni din acest oras. Si va veni tocmai atunci cand nimeni nu va mai pricepe de ce lucrurile sunt asa.

  19. Gabriel zice:

    Neomarxistii fac spume dupa ce au dat-o rau in bara cu Radu Gyr.

  20. admin zice:

    @Ioan
    ai toata libertatea sa iei orice de pe acest blog

  21. nicolae zice:

    lucrez in strainatate si va multumesc ca existati!e din ce in ce mai greu sa spui adevarul in zilele noastre si cum e si vorba: daca ai cazut ridica-te si continua,va doresc ca DUMNEZEU sa va dea intelepciune si putere sa puteti continua cu aceeasi ravna pentru adevar si dreptate!va multumesc pentru toata munca voastra pe care o depuneti,si sa stiti ca sunteti foarte cititi in toate colturile lumii,cred ca si de aceea vor sa va si inchida;cu respect NICOLAE

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s