Apariție editorială: “Tâlcuirea Sfintei Liturghii”, de pr. Ilarion V. Felea

În cântarea serafimilor glasurile oamenilor din biserică se unesc cu ale îngerilor din ceruri. Cum îngerii înconjură Tronul Mielului şi umplu templul cerului prin cântarea lor, şi cum ucenicii au întâmpinat pe Împăratul Cerurilor şi Mântuitorul sufletelor, coborât pe pământ, la intrarea în Ierusalim, cu ramuri verzi şi cântări de bucurie, aşa primesc şi astăzi toţi creştinii, Biserica întreagă, pe Marele Arhiereu, Care nevăzut şi tainic coboară din cer în Ierusalimul Sfântului Altar, ca să aducă pentru noi, ca pe o nouă Golgotă, Jertfa de răscumpărare şi de împăcare…

Îndumnezeirea încununează nemurirea omului. Prin Sf. Împărtăşanie se împlineşte făgăduinţa de a ne învrednici să ne facem părtaşi ai firii dumnezeieşti, de care aminteşte Sf. Petru (2:1-4). Îndumnezeirea este cel din urmă şi cel mai mare har pe care îl poate primi omul. Sf. Cuminecătură e hrana nemuririi şi a vieţii divine, puterea sfântă care face din creştini o adunare de dumnezei în jurul lui Dumnezeu.

Preot Ilarion V. Felea

Cartea are 276 de pagini și costă 8 lei. Puteți face comenzi aici.

Acest articol a fost publicat în Pentru Mantuire și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Apariție editorială: “Tâlcuirea Sfintei Liturghii”, de pr. Ilarion V. Felea

  1. alexandru cristel zice:

    spovedania si mai ales SFANTA IMPARTASANIEne da aripi sfinte si nevazute .Datori suntem a le face de 4 ori intrun an.Fratilor trebuie sa ne param pe noi aici in biserica in fata preotului la scaunul DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS sa cerem si sa facem canonul dat si sa ne mandrim ca suntem ortodocsi.DOAMNE IISUSE HRISTOASE TE ROG EU UN MARE PACATOS AJUTA PE CEI BONLAVI SI SUFERINZIIARTA-I PE DUSMANII NOSTRI SI INMOAIELE INIMA DIN RAUTATE IN BUNATATE SA LE-O FACIPE ATEI TE ROG DOAMNE SA II INTORCI LA CREDINTA ORTODOXA IAR PE MINE SCARBITUL TE ROG DOAMNE DIN SUFLET SA-MI IERTI PACATELE MELE. ASA DOAMNE SI STAPANUL VIETII MELE ITI MULTUMESC EU NEVREDNICUL IN VECI AMIN.

  2. Dinu zice:

    Ce frumos ne spune Sfantul Apostol Ioan in Sfanta Evanghelie.
    „Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu,.Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut.
    Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.
    Ioan mărturisea despre El şi striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era.
    Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har. ”
    Cu ce tinere de minte si cu ce dragoste ar trebuii noi sa -L primim pe Domnul Nostru Iisus Hristos in inima noastra in gura noastra nu doar ca simbol asa cum a primit Avraam painea si vinul de la Cel mai mare Preot Melhisedec. Si cum zic alti cand si cum s-a instituit Sfanta Impartasanie. Ca Hristos cand a cinat cu Sfintii Apostoli nu a instituit ci doar le-a amintit aratandule ce are sa fie si cum aveam noi , a-L primi dupa savarsirea si implinirea Sfintei Jertfe. Instituirea Sfintei Impartasani a fost in ziua morti si in ziua Invieri S-a aratat Cel fara de chip in chip vazut. S-a aratat viata oamenilor.
    Deci sa rumegam cu adevarata smerenie la cuvantul spus de Sfantul Apostol Ioan.
    „Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut.” si noi pe Acesta macam , hrana noastra adevarata.
    Nu suntem protestanti sau neoprotestanti sa intalegem „CINA CEA DE TAINA” doar ca simboluri stirbint si furand intalesul cel mai profund al acestui Unic ACT DE BIRUINTA TOATALA ASUPRA TUTUROR LUCRURILOR.
    Nu este misticism Tibetian asa cum uni fura intalesurii gresite de la cei rataciti in cugetul lor.
    Fratilor scumpi, emisarii nu au ce cauta pe pamantul ales de Dumnezeu. Exzista un varf al cunoasterii si un singur loc unde putem primi har peste har. Sa ne fie postu de folos. Doamne ajuta.

  3. crestinul ortodox zice:

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s