Băsescu: „Izolarea României a început”. Dă Doamne să ieşim din UE! P. Justin: „Noi nu avem nevoie de Europa aceasta”

După cum vedeți există o teamă nebună a lui Băsescu că vom fi sancționați de UE. Și băsescienii suferă de aceeași teama: Mihai Răzvan Ungureanu: Viitorul este în mâna unora care nu au nimic în comun cu civilizaţia europeană, anunţând totodată că sâmbătă va fi alături de preşedintele Traian Băsescu.

Sancțiunile pot fi următoarele:

  • retragerea dreptului de vot: Surse europene citate de publicaţiile germane Die Welt şi Die Zeit afirmă că dreptul de vot al României ar putea fi suspendat, dacă actuala situaţie se înrăutăţeşte.
  • sancțiuni economice, probabil nu vom mai fi îndatorați cu alte împrumuturi de la FMI
  • neacceptarea în spațiul Schengen, ceea ce convine României, pentru ca românii să stea în țara lor și să ridice nivelul de trai de aici, nu din occident.

Nu cred că putem spera la o eliminarea din UE, însă prostia și mândria unora poate fi de folos în acest sens: Crin Antonescu se ratoieste la Europa: “Legile Romaniei se fac in Romania, nu primesc ordine de la nimeni… Vreau sa fie inca o data foarte limpede, presedintele Romaniei, deplin sau interimar, nu primeste ordine si dispozitii de la nimeni, cu exceptia Parlamentului in unele cazuri si cu exceptia poporului roman atunci cand el se pronunta“.

Asta nu înseamnă că USL este o alternativă politică, când știm clar politica pro-americană, pro-europeană și pro-globalistă a ucenicilor lui Ilici. În niciun caz nu ne punem nădejdea în vreun politician sau partid, însă Dumnezeu le poate întoarce planurile spre binele țării, în caz că mai merităm așa ceva.

Alternativa trebuie să fie anti-politică, din oameni de valoare morală și profesională, patrioți și creștin-ortodocși. Poate chiar și o monarhie, un uns al lui Dumnezeu, dar fără vreo legătură cu vreo casă regală actuală, ci un nou început de regalitate, un fiu al poporului român creștin ortodox, care și-a dovedit buna credință până acum.

Cât despre extrema cealaltă, bolșevica Rusie, nici nu trebuie să mai amintim cât rău ne-au făcut și ne fac în continuare „frații” noștri ortodocși.

România trebuie să aibă un destin al ei, separat de aceste mari puteri dictatoriale, care la fel ca Imperiile Roman și Otoman au furat grânele și aurul țării cât au putut de mult. Noi avem din ce trăi și cu ce ne descurca, căci Dumnezeu a binecuvântat acest pământ. Nu e naivitate, ci ne trebuie credință puternică și nimeni nu va îndrăzni să se apropie de poporul lui Dumnezeu.

Iată ce ne spune despre Europa Părintele Justin în interviul revistei ATITUDINI, nr. 23:

Eu nu am crezut niciodată în salvarea Europei, şi nici a Americii […] Europa pentru noi e mormântul Ortodoxiei, Europa pentru noi este moartea noastră şi spirituală şi materială. Noi nu avem nevoie de Europa aceasta, care s-a transformat în noul socialism. […] Europa şi occidentalii trăiesc bine, dar pe seama cui? Tot pe seama românilor care au făcut muncile cele mai grele şi cele mai de jos în toată Europa. Dar noi alegem primari care fac investiţii europene. Nu vedeţi că este de fapt o cenzură, să nu mai putem face nimic fără acordul lor? La prefectură nu se mai face nimic fără acordul lor; hai să facem cu Europa; nu se face nimic fără avizul Europei. Păi prefectul trebuie să aibă avizul Europei, ca să fac eu ceva aici în comuna mea? Nu se interesează primarii că bătrâna aceea săracă e cu geamurile sparte. El se plimbă, aşteaptă alegeri. Aici e greşeala mare a oamenilor Bisericii care nu se bagă, chipurile, dar ei zac în indolenţă multă. Şi aşa vrăjmaşii Bisericii şi ai neamului nostru profită de indolenţa noastră. Aceste meleaguri dobrogene sunt cel mai vechi pământ românesc, sfinţit cu sângele primilor martiri ai acestui neam. Aici sunt cele mai importante mărturii istorice care atestă existenţa noastră încă din cele mai vechi timpuri, care atestă existenţa noastră de creştini încă de la începutul creştinismului. Să începem cu această zonă să reclădim neamul românesc creştin pe bazele sfintei noastre tradiţii. Aceasta nu se va putea face decât sub oblăduirea Bisericii, care ne-a format ca neam şi prin care am dăinuit până acum.

Cititi si:

Rugăciunea ortodocşilor pentru un ales al lui Dumnezeu

Acest articol a fost publicat în anti-masonerie, anti-politica, anti-sionism, anti-ue și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

42 de răspunsuri la Băsescu: „Izolarea României a început”. Dă Doamne să ieşim din UE! P. Justin: „Noi nu avem nevoie de Europa aceasta”

  1. Ioan zice:

    Din pacate nu cred ca o sa iesim din UE, desi cred ca ar fi bine.

    Trebuie sa avem grija si unde mergem dupa ce iesim din UE, degeaba iesim daca nu mergem inapoi la credinta Ortodoxa. La ce le-a folosit protestantilor ca s-au rupt de catolici acum 500 de ani, daca s-au ratacit si mai mult dupa aceea?

    Ioan.

  2. daniel zice:

    Da Doamne sa avem conducatori crestini ortodocsi, nationalisti si sa iesim din UE!

  3. Dinu zice:

    Basescule lasa-ne ca putem trai si fara tine. Nimeni nu ne-a intrebat daca vrem sau nu in Europa. Vom spune nu Europei decate ori vom avea ocazia.

  4. ioancadar zice:

    Doamne, iartă-mi puţuna credinţă,
    Dar, e greu ca România să rămână singură.
    Chiar şi Ştefan cel Mare s-a aliat fie cu Polonia, fie cu Ungaria sau Veneţia împotriva turcilor.
    Să nu uităm că şi Mihai Viteazul a aderat la Liga Sfântă, alături de statul papal, ca să reziste împotriva turcilor.

  5. admin zice:

    @ioancadar
    si probabil vrei o alianta cu Putin pravoslavnicul, ca el asa a pozat in ultima vreme.
    intr-adevar, avem putina credinta si de aceea Dumnezeu nu e in totalitate cu noi… „Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?”
    Nu e nevoie de aliante.. Elvetia, Islanda se descurca de minune inafara UE.

  6. Maria zice:

    Am spus-o de multe ori ca UE si NATO ,sunt case ale satanei ,cu mult inainta ca Romania ,
    (prin tradatorii din guverne care nu au intrebat pe nimeni)sa adere la acestea !!!
    Daca vom iesi din UE ,ar fi o minune ,dar ce ne facem cu americanii pe care „i-am „adus in tara ,
    si-au facut baze militare ,stapanesc pe aici cum vor si pun la conducerea Romaniei ,pe cine vor ei ???
    De acestia cum scapam ?Pt ca sunt mai rai decat toata Europa !
    In prezent ,alesii poporului ,au avut ” grija” ca Romania sa-si piarda SUVERANITATEA !!
    Suntem condusi din afara ,pana si ce sa punem in farfurie ,cu ce sa ne imbracam ,
    ce sa cumparam ,cum sa mulgem vaca ,cum sa taiem porcul ,etc…
    Este rau in UE ,dar in NATO este si mai rau !!!
    Nu putem vorbi doar de Uniunea Europeana si sa ignoram ca suntem sub stapanire NATO !
    Doamne fereste de un razboi (in care este implicata America ,pt ca atunci cand vorbim de razboi ,ne gandim imediat la America )si Romania sa nu fie obligata sa participe cot la cot cu americanii ,ca doar ne-am angajat ,ca membri in NATO !!!
    Avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu ,care va interveni cu planurile Lui ,sa ne salveze din ghearele acestor pagani ,pt rugaciunile Maicii Sale si a Sfintilor ce se gasesc pe teritoriul Romaniei ,in fiecare colt de tara !!!!

  7. amin zice:

    Gura pacatosului adevar graieste.
    Asa cum Sf. Antonie cel Mare avea puterea sa-i faca pe draci sa spuna si adevarul, acum asistam la acelasi lucru.
    Basescu: „Sa nu cumva sa fim nationalisti!” I-a iesit pasarica din gura, scopul este disparitia Neamului Romanesc.

  8. crestinul ortodox zice:

    „ai mila DOAMNE si de noi /
    ca lupul paznic o ‘ fost pus la oi …/
    amin !

  9. vulturul legionar zice:

    Camarazilor am o rugaminte: hai sa spunem o rugaciune in fiecare noapte daca se poate la ora 00 pentru fratele nostru Sisu de la Haarp Cord si pentru cei inchisi pe nedrept. Hai da strangem randurile sa devenim uniti asa o sa invingem!

  10. lica zice:

    INFRACTORUL PENAL, BISNITAR SECURIST TRAIAN BASESCU , ARE TOT DREPTUL SA FIE JUDECAT CA SI NICOLAE CEAUSESCU LA TARGOVISTE , CU DEOSEBIREA CA ACEST SATANA SECURIST ESTE DE 1000 DE ORI MAI DUSMANOS PE POPORUL ROMAN SI A FAPTUIT ADEVARATUL GENOCID IMPOTRIVA POPORULUI ROMAN, PRIN INCHIDEREA SPITALELOR , INCHIDEREA SCOLILOR DEOARECE SCOALA SCOATE NUMAI TAMPITI, TAIEREA SALARIILOR , A PENSIILOR SI A TUTUTROR AJUTOARELOR SOCIALE CU EXCEPTIA „AJUTORULUI DE INMORMINTARE ” CA SA FIE APLICATA DECIZIA LUI PERSONALA DE A IESI DIN SISTEM PE CALE NATURALA ADICA PRIN DECES A UNUI NUMAR DE 4 MILIOANE DE ROMANI IN 3 ANI.

  11. Crestin Ortodox zice:

    Voi credeti ca putem iesi din UE cu 100 miliarde datorie ? S-o credeti voi . Lasati politica si treceti la rugaciune ca treaba e periculoasa nu gluma. Or sa puna tancurile pe noi ne rad; se va intampla ce a spus P Arsenie Boca.

  12. Dinu zice:

    Nu poporul Roman s a imprumutat, Basescu s a inprumutat. Iar Basescu trebuie pus la punct de catre popor, poporul va judeca. Si cu salarii taiate si cu imprumuturi si cu necaz pe capul nostru. Sa nu I tai capul lui Basescu? Nu ne a intrebat nimic din ce a facut, acum ce vot putem noi sa I dam. Sa ne dea Dumnezeu intalepciune sa judecam drept.

  13. Dinu zice:

    Cand Europa va accepta faptul ca exista un Dumnezeu Adevarat atunci noi Romania vom spune da Europei. Pana atunci ori de cate ori avem ocazia vom spune nu Europei. Jos Basescu.

  14. Dinu zice:

    Eu l am votat pe Basescu si l am sustinut pe Basescu, dar am sperat ca este un presedinte cu Dumnezeu in inima, nu cu masa verde a Europei care este fara Dumnezeu, este ateie.

  15. Dinu zice:

    Cum sa te mai votez ma Basescule cand tu nu ai promovat nici o valoare crestina a credintei noastre. Sa mi spuna si mie cineva ce valori crestine sunt in parlamentul Europei??? Ce ai facut tu Basescule pentru credinta nemului tau??

  16. crestinul ortodox zice:

    din pacate , se adevereste si in zilele noastre un vechi proverb ” scapam de dracu si vom da de tac’ su ” ;
    de asta sa avem Drept Rugaciune , noaptea dupa ora 0,00 pina la orele 4.00 Acatistul Sfantului Acoperamint Al Maicii Domnului , caci ce s-a Profetit de catre Sfintii Acestui Pamint Ales , se vor intampla -vedeti Profetii Sfantul Parinte Arsenie Boca caci Omul Lui DUMNEZEU a fost si A fost Din Voia Sfanta A Lui DUMNEZEU , care ne iubeste , Credeti sau Nu Credeti dar Stam si calcam cu picioarele pe un Pamint Sfant , ce nu va putea sa Rabde spurcaciunea la nesfarsit !
    ” fiece pasare pe limba ei canta , si Tot pe limba ei piere !”
    amin!

  17. Mălin zice:

    Stiti ca fostul de la SRI a patit-o din cauza ca ia oferit lui Vadim informatii cum ca Basescu are origini evreiesti….?

    Si mai stiti ca tatal lui Petre Roman este cel care a pus la cale lovitura de stat si asasinarea Maresalului Antonescu ?

  18. Mălin zice:

    Iar regele Carol 1 al Romaniei a fost otravit de rusi (viitorii bolsevici) la cazinoul din Constanta in timpul atentatului de la Sarajevo…
    Infromatiile astea le-am aflat personal de la un fost general al armatei romane..

  19. Mariusache. zice:

    Oameni buni, fiti mai realisti politic, va rog mult. Da, UE e o constructie socialista, ca orice structura gregara. Atenteaza la libertatea individuala si constrange prin diverse impuneri, de la cele de natura fiscala, pana la cele de natura morala (vezi corectitudinea politica care submineaza traditia crestina europeana de dragul minoritarilor musulmani). DAR, un foarte mare DAR. Ne aflam la confluenta a doua lumi. practic a doua civilizatii: rusa si occidentala. Da, stiu, detestati catolicismul, si imperialismul american, DAR comparati civilizatia rezultata din acest soi de imperialism cu imperialismul rus (comunismul de tip stalinist exportat a produs in toata lumea peste 100 de milioane de victime). Nu cred ca cele doua lumi intre care suntem chemati sa alegem pot suferi comparatie. Fac apel la realism politic (Real Politik) pentru ca trebuie sa fim constienti de un lucru: Romania va intra fie ca vrea, fie ca nu vrea, in sfera de influenta geopolitica a Rusiei, daca iese din UE. Pentru orice om de bun-simt si cu o minima cultura politica, lucrurile sunt limpezi. Occidentul are marii sai ganditori conservatori care au militat pentru libertatea individului si morala religioasa. Occidentul chiar si-a fondat civilizatia pe acest tip de reflexie. Rusia, din pacate, s-a lasat mult prea corupta de morbul totalitarismului socialist. Nu va amagiti, Rusia ne va strivi cu prima ocazie. Basescu plateste acum pentru ca a avut curajul in repetate randuri sa-i puna la punct pe rusi, amintindu-le tendintele imperialiste, atat fata de Romania, cat si fata de Rep. Moldova.
    Priviti aici, ce s-a petrecut in martie la intalnirea dintre socialistul Obama si Medvedev. Idiotii au fost surprinsi de un microfon lasat/uitat deschis. http://www.youtube.com/watch?v=MNxEDomUlXw
    Obama are republicanii conservatori pe cap. In toamna sunt alegeri. Ii transmite lui Putin mesajul sa nu-l mai preseze acum cu scutul anti-racheta, pentru ca sunt ultimele sale alegeri si va lua masuri mai drastice din urmatorul mandat. Cu alte cuvinte, administratia Casei Albe e in carti cu Rusia pe geopolitica Europei de Est.
    Daca mai cititi si acest articol (http://www.youtube.com/watch?v=MNxEDomUlXw), poate realizati mai bine miza imensa a demiterii lui Basescu si importanta de a ramane in sfera de influenta a UE. Singuri, suntem pierduti, nu ne putem bate cu Ursul sovietic. De altfel, Putin, cum bine stiti, construieste de luni bune deja o noua URSS cu fostele state sovietice satelit. A inceput, evident, de la uniunile economice.

  20. admin zice:

    Ai uitat a treia varianta: ocrotirea lui Dumnezeu!
    Apoi, faptul ca Basescu poate fi un garant pentru stabilitatea politica a Romaniei, este un fals. A fi sub tutela UE mi se pare a face pact cu dracul, ca sa scapam de Rusia. Tocmai de asta nu vom fi ajutati de Dumnezeu. Trebuie sa spunem NU ateilor si sodomistilor de la Bruxelles si atunci va fi si Dumnezeu cu noi si nu ne va lasa pe mana Rusiei. Puterea lui Dumnezeu este mai mare si poate schimba orice logica politica, umana.

  21. Mariusache. zice:

    Ar trebui sa fim intelepti precum serpii, nu avem a alege intre constructii politice dracesti si altele ingeresti. Aici intervine realismul politic.
    Daca UE e dracul, ce calificativ ii mai rezervati Rusiei cu toata istoria sa recenta genocidala? UE e departe de performantele tragic-macabre ale imperialismului rus. Iar intre cele doua (UE si Rusia), va imaginati ca noi putem juca rolul de monada geopolitica? Total independenta, autonoma si autodeterminata?
    Nici cea mai mica urma de realism politic. Asta este, numai bine va doresc.

  22. crestinul ortodox zice:

    de acord , cu admin !

  23. Mălin zice:

    Cea fost mai rau si mai urat pentru Rusia va trece in curand (ma refer la bolsevism/comunism), acum urmeaza purificarea, dupa cum spun profetiile Sfintilor prin cel de al 3-lea razboi mondial prin foc si pucioasa pentru ca stihiile se vor aprinde, din acest razboi mondial si noi vom avea de suferit mult si fie de la rusii fie de la americani conducerile atea doua sunt atatate de jiddovimea sionista…

    Nu uitati un lucru urmeaza randul americanilor si occidentalilor sa o pateasca, indiferent cu ce risc
    Uniunea Europeana se va dizolva,
    Iar dupa cel de-al treilea razboi mondial civilizatia occidentala apoape ca nici nu va mai conta pentru ca Vaticanul nu va mai avea niciodata influenta pe care o are astazi, lumea isi va da seama de mizeria in care se scalda si isi va indrepta directia catre ortodoxie catre Constantinopol care va deveni din nou oras grecesc dar toate astea doar dupa ce lumea va trece prin cel de-al treilea razboi mondial care va fi cel mai sangeros razboi din istorie
    Dupa aceea unele state din apus vor forma din nou o uniune ca sa pregateasca venirea lui Antihrist si dicatatura sionista care va tine 7 ani de zile

    ASadar problemele noastre (ale ortodocsilor) dupa cele de-al treilea razboi mondial vor fi chinezii, noua alianta a statelor care se vor uni din nou in Apus si bineinteles americanii pentru ca acestia vor pregati calea antihristului…

    Parintele Nikolae Gurianov spune clar ca dupa Putin va urma la conducerea Rusiei un tar
    Acest tar dupa cum a fost descris ca si caracter va fi un tar profund ortodox care nu se va asemana in nici un fel cu Petru cel Mare.

    Iar Parintele Arsenie Boca spunea: „Ma , intoarceti-va la Dumnezeu caci calul rosu bate la portile Rasaritului .Dar sa nu va intristati ca de acolo vine Mantuirea . Prigoana vine de la Apus.”

  24. admin zice:

    Alegand pe dracul, crezi ca va fi Dumnezeu cu noi?
    De ce-L excluzi pe Dumnezeu? Ori crezi ca nu Se mai uita la noi la cat de pacatosi suntem?

  25. crestinul ortodox zice:

    si Totusi Sfantul Parinte Arsenie Boca Spune !!!
    „Ma , intoarceti-va la DUMNEZEU caci calul rosu (China tine steagul ‘rosu ‘ ! ) bate la portile Rasaritului .Dar sa nu va intristati ca de acolo vine Mantuirea . Prigoana vine de la Apus.”
    „Măi, să ştiţi că mulţi vor pleca din Tară, dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări”.
    „Odată mi-a zis că, într-o noapte, către ziuă, ne vor ocupa trei ţări: Ungaria, Bulgaria şi Rusia Atunci eu am zis: „Ungurii or să ne ocupe pe noi?”, iar el mi-a spus: „Şi pe cei ce ne vor ocupa va veni ploaie de foc”.
    amin!

  26. Pr Timotei zice:

    Basescu este un jidan care a vandut flota Romaniei la fier vechi, e invatat sa fie smecher si hot mare. A avut in mana justitia si procuratura si toate serviciile secrete sunt pline de basisti clonati. Basescu este si cel care si-a dat acordul pentru omorarea patriarhului Teoctist.
    Dupa cum se stie moartea Patriarhului Teoctist nu a fost o moarte naturala. Asa cum doctorul sau personal a spus si anume ca el nu a fost informat despre “operatia la prostata” . Totul a fost regizat de “apropiatii” din Palatul Patriarhiei ca sa curateasca locul pentru noul patriarh Daniel. Apoi totul a fost musamalizat de SRI in colaborare cu anumiti din BOR si cu presedintele Basescu. “Mosul era oricum batran, trebuia sa moara odata si o data, noi doar i-am apropiat moartea.” spunea chiar un mare preot securist care pregatea venirea lui Danila pe Deal.
    Si acum vor iesi la iveala, aceasta crima odioasa impotriva Patriarhului Teoctist, pentru ca nu e frumos sa omori un om.
    Răspunde

  27. Pr Timotei zice:

    Imi aduc aminte cu ce ura vorbea arhimandritul Irineu Dogaru, duhovnicul SRI-SPP cand inca Patriarhul teoctist era in viata: „sa moara imputitul asta odata!” si era chiar ziua Patriahhului Teoctist si eu conslujeam cu el si cu alti Ierarhi ai BOR

  28. crestinul ortodox zice:

  29. Pr Timotei zice:

    Informatiile de mai sus se leaga foarte bine una cu alta, nu am dovezi directe, sunt presupuneri, dar lucrurile se leaga la fel cum se leaga lovitura de stat si uciderea oamenilor in 89 si Ion Iliescu – criminal. Ramane de cautat si gasit daca intradevar lucrurile stau asa.

  30. crestinul ortodox zice:

    auzi Parinte , iar vii sa ne smintesti ?
    dar dta spui ca esti ” Preot „, cel putin asa te sustine admin si nu inteleg ce faci aici , faci politica ?
    sau de unde stii si ai atatea informatii pentru noi , oare in ce scop , sa ne smintesti !
    inceteaza te rog !,
    cel care semnezi cu ‘pr Timotei’ si Roaga-te la DUMNEZEU pentru Aceasta Tara si pentru Acest popor , mai degraba !
    sau esti infiltrat pe aici , pina acum ne-ai aratat ca esti procip , acum prousl , hai ca se leaga unele cu altele ,da!
    “si dupa roade ii veti cunoaste …!” spune Domnul IISUS HRISTOS
    amin!

  31. Pingback: Băsescu trebuie să pice ca preț pentru derâderea cu care i-a tratat pe cei 1 MILION de români ce au semnat împotriva actelor cu cip. Ortodocşii trebuie să se dezică de toată clasa politică ca de slujitori ai satanei | † APOLOGETICUM: Ortodoxi

  32. Pingback: Băsescu trebuie să pice ca preț pentru derâderea cu care i-a tratat pe cei 1 MILION de români ce au semnat împotriva actelor cu cip. Ortodocşii trebuie să se dezică de toată clasa politică ca de slujitori ai satanei | † APOLOGETICUM: Ortodoxi

  33. Pingback: Băsescu trebuie să pice ca preț pentru derâderea cu care i-a tratat pe cei 1 MILION de români ce au semnat împotriva actelor cu cip. Ortodocşii trebuie să se dezică de toată clasa politică ca de slujitori ai satanei | † APOLOGETICUM: Ortodoxi

  34. Pr Timotei zice:

    Da fac politica!Jos putoiul de basescu!

  35. Pr Timotei zice:

    bai ” cretinule ortodox” Sinescu este foar mana criminala, in spatele lui stau mai maulti in frunte cu Danila prepeleac si cu Vicentiu si cu preotul Pop de la Spitalul Fundeni, acestia l-au luat cu viclenie la spital fara ca doctorul sau personal sa cunoasca si acolo a fost ucis cu stirea si permisiunea SRI- Basescu, ca sa faca lor noului patriarh.

  36. admin zice:

    Si totusi.. un comentariu demn de un preot trebuie sa fie mai decent…
    iertare.

  37. Pr Timotei zice:

    am gresit- am vrut sa spun „bai crestinule ortodox”

  38. Pr Timotei zice:

    Unii se „mintesc” ca niste fete mari ! Vai facem politica! DA !Trebuie sa facem politica! E obligatoriu sa facem politica si vom face politica legionara! Traiasca Legiunea si Capitanul! Traiasca Miscarea Legionara! Singura miscare autentica ortodoxa!Miscarea Legionara trebuie reinviata, dar nu cu securei infiltrati, gen roncea.

  39. crestinul ortodox zice:

    dar pina acuma Oare de ce nu ati facut politichie „pr Timotei ” !
    cine v-a oprit Sa Aratati Adevarul ?, noi , crestinii ortodocsi , v-am oprit , nu !!!
    si stim si fara sa ne spui „pr Timotei ‘ de asasinescu ala , mai dureroasa este „Tacerea Malc si capu in pamint ssst ! zideste mormant /lar o Natie Intreaga Adevarul Nu-L AFLARA ”
    Tacere si ‘capu in pamint’ /
    este totuna cu a zidi mormant!
    este totuna cu a darama si strica /
    ce altii au Zidit/
    Si cu Mare Pret au construit /
    BISERICA LUI HRISTOS /
    unde ne gasim noi ,toti /
    din neam in neam roman /
    crestin si nu pagan /
    si-i mai frumos ,crestin ortodox /
    ca-i mai aproape de HRISTOS /
    iar BISERICA CRESTIN ORTODOXA /
    ESTE BISERICA ADEVARATA si VIE/
    ce portile iadului /
    in veci , n-au s-o biruie !

    si tacerea este si Cea cu procip , si asta cu prousl , Haida De ca vad ca pe astia ii tii in brate „pr Timotei „!
    Si daca esti Preot „pr timotei „, Roaga-te LA DUMNEZEU caci si noi crestinii ortodocsi ,ne rugam si genunchii la pamint ii plecam , caci Atat ne-o mai ramas si Atata mai Avem /La DUMNEZEU de ne-om ruga /SI DUMNEZEU de Acest popor se va Indura !
    amin!

  40. cristal zice:

    asa cum spune admin. alianta trebuie facuta cu BUNUL DUMNEZEU, cu nici una din „puterile pamantesti”. TRAIAN Basescu va fi anihilat de ANTONESCU Crin. Numele nu sunt intamplatoare. Dupa … va veni cel harazit de DOMNUL. Zavistia din prezent este necesara pentru ca poporul roman sa invete iar dusmanii lui si retelele lor sa se devoaleze. Doar fiti atenti si bineninteles..sa ne rugam.

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s