Puterea lui Dumnezeu asupra duhurilor rele. Nu este de-ajuns să-L mărturisim doar dogmatic pe Dumnezeu, precum sectarii

Evanghelia din Duminica a V-a după Pogărârea Sfântului Duh (Matei, cap. 8, 28 – 34) ne descrie vindecarea minunată de către Mântuitorul Iisus Hristos a două persoane demonizate sau îndrăcite. Orice boală fizică este foarte grea, apăsătoare şi greu de suportat pentru om; însă bolile de natură psihică sunt şi mai rele pentru om.
Bolile de natură sufletească produc stări de nelinişte, agitaţie, mânie care duc la acte de violenţă necontrolată, un limbaj indecent şi trăirea unei vieţi imorale şi fuga mereu de lume. Aceste boli au une­ori o evoluţie treptată, iar uneori foarte rapidă. Suferinţele acestea au ca izvor fie stările prelungite de stres, necredinţa în Dumnezeu, fie urmarea unor păcate foarte grave: vrăjitoria, apelarea la magie, necromanţia, adică vorbirea cu spiritele morţilor, trăirea unei vieţi imorale în concubinaj, lesbianism, homosexualitate şi alte multe răutăţi care întrec imaginaţia omului.

Poate mulţi vă întrebaţi: cum este posibil ca omul să ajungă îndrăcit?
Într-o clădire nemăturată, plină de mizerie se adună tot felul de păianjeni, insecte etc. La fel, într-un suflet de om necurăţat din punct de vedere spiritual, fără spovedanie şi plin de tot felul de păcate, acolo se cuibăresc tot felul de duhuri necurate care pun stăpânire pe om care devine îndrăcit sau demonizat, adică plin de duhuri rele.
La această stare demonică se ajunge şi prin folosirea tot timpul în limbajul omenesc a cuvintelor: diavol, drac, Sărsăilă etc. Pentru atâtea răutăţi făcute în istorie de diavoli, nu merită să le pronunţăm nici măcar numele; ucigă-i Crucea!

De asemenea, unii părinţi cu multă uşurinţă drăcuiesc copiii încă din pântecele mamei şi de aceea, când se fac mai mari, devin neascultători şi plini de răutate. Demonizarea este şi urma­rea unor blesteme puternice. Şi-n această stare jalnică de decădere Dumnezeu nu-i abandonează pe oameni, deoarece ei încă mai poartă chipul divin de la creaţie.

Mântuitorul Hristos s-a întâlnit în ţinutul Gadarei cu două persoane îndrăcite, care au produs multă panică şi spaimă în toate satele învecinate, încât oamenilor le era frică şi ziua să umble singuri pe stradă. În momentul întâlnirii cu Iisus, demonilor care-i chinuiau cumplit pe cei doi oameni le-a fost teamă de Mântuitorul Hristos că a venit deja din ceruri ca să-i trimită în iadul veşnic. Duhurile rele au început să strige la Iisus: ,,De ce ai venit să ne chinuieşti mai înainte de vreme Iisuse, Fiul lui Dumnezeu!” (Versetul 29).

Din această convorbire între diavoli şi Mântuitorul Hristos reţinem următoarele aspecte: demonii cred cu tărie în existenţa reală a lui Dumnezeu, ba mai mult îl numesc pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu: deci fac o mărturisire dogmatică!
Ce este trist că noi întâlnim atâţia oameni în societatea noastră care nu cred deloc în Dumnezeu şi de asemenea persoane, cum ar fi iehoviştii, care nu cred în divinitatea Mântuitorului considerându-L a fi om simplu, Om peste care Dumnezeu a pus o energie harică în momentul botezului în apele Iordanului.

Paradoxal, deşi diavolii cred în Dumnezeu ca existenţă reală, atotputernică, totuşi ei rămân în conti­nuare tot demoni. De ce oare? Învăţăm de aici un lucru foarte clar; simpla mărturisire a credinţei sau cunoaşterea învăţăturilor dogmatice despre Dumnezeu nu poate să ne aducă mântuirea noastră.
Principiul protestant ,,sola fide”: ,,numai credinţă” este de natură demonică. Ca să ne mântuim avem mare nevoie, pe lângă credinţă, de har dumne­zeiesc şi de fapte bune, personale.

Demonii s-au rugat stăruitor de Mântuitorul Hristos să le îngăduie măcar să intre într-o turmă de porci aflată pe ţărmul mării din pustiul Gadarei. Iisus le-a îndeplinit cererea, nu pentru că-i respectă pe demoni, ci dimpotrivă, urăşte răul pe care îl fac în lume aceste duhuri. Prin acceptarea ca diavolii să intre în turma porcilor, Mântuitorul Hristos a vrut să scoată în relief că oriunde s-ar afla diavolii fac numai rău: distrug, omoară, vorbesc urât, inspiră spaimă. Turma porcilor îngrozită de prezenţa hidoasă a demonilor s-a aruncat imediat în mare şi s-a înecat producând în felul acesta o mare pagubă localnicilor.
Diavolii au ales turma de porci, spun Sfinţii Părinţi, deoarece porcul este un animal murdar. Porcii din Orient mănâncă tot felul de spurcăciuni, spiţa lor fiind aproape de firea şacalilor şi a hienelor.

Porcul n-are vină în regnul lui, dar diavolul a găsit sălaş în el, după ce ieşise din oamenii care trăiau în mocirlă şi locuiau în morminte, în umbra morţilor. Legat de carnea de porc trebuie să precizăm clar că, deşi porcul în Biblie face parte din lista animalelor necurate (Levitic 11), totuşi este bun de mâncat. Dumnezeu nu a creat nimic rău, ci dimpotrivă, Personal a constatat la sfârşitul Creaţiei Universului că „toate erau foarte bune” (Facere 1:31).

Dumnezeu a interzis poporului evreu să mănânce carne de porc din două motive: unul de sănătate, pe linie medi­cală deoarece acest popor trăieşte într-o ţară medite­raneană cu temperaturi foarte mari. Grăsimea consumată la aceste temperaturi ridicate este foarte dăunătoare pentru sănătatea omului. Al doilea motiv pentru care Dumnezeu a interzis carnea de porc la evrei era de a-i feri de idolatrie deoarece toate popoarele vecine erau păgâne ca religie, cinsteau idolii, zeii, iar unele din ele consi­derau porcul ca fiind un idol.

Poate vă întrebaţi de ce totuşi Dumnezeu a îngăduit ca diavolii să intre în turma de porci?

În primul rând a vrut să arate că omul este mai valoros decât un animal. Întotdeauna trebuie salvat omul şi apoi necuvântătoarele. La fel trebuie şi-n vremea noastră în caz de incendii, inundaţii etc., trebuie să salvăm repede fiinţele umane şi după aceea pe cele necuvântătoare. A avea grijă de un animal mai mult decât un om care nu are adăpost şi ce mânca este un mare păcat care duce la idolatrie.
Al doilea motiv pentru care Dumnezeu a îngăduit ca diavolii să intre în turma porcilor a fost să trezească pe oamenii din această duplicitate în care trăiau. Nu mâncau carne de porc, dar îi creşteau ca să-i vândă la alţii. Este ca şi când nu fumez, dar cultiv tutun ca să-l vând; nu mă droghez, dar cultiv plante din care fac droguri pe care apoi să le vând.
Nu trebuie să-l înşelăm pe Dumnezeu şi nici pe noi înşine sau pe alţii.

Dacă ceva este păcat, atunci trebuie să mă abţin din toate punctele de vedere.
Dacă eu nu fumez însă ofer ca dar la cineva ţigări este ca şi când eu personal fumez. Dacă fumatul este un mare păcat, atunci mă străduiesc ca pe cei din jurul meu să-i conving că acest viciu este foarte dăunător, chiar şi pentru colectivitatea în care vieţuieşte fumătorul, deoarece toţi, chiar dacă nu fumează, inhalează fumul dăunător de ţigară.

Poporul evreu nu consuma carne de porc, dar avea un comerţ foarte dezvoltat cu vânzarea porcilor la popoarele vecine.

Din această Evanghelie mai trebuie ceva foarte important să reţinem, că oamenii în loc să-L primească pe Dumnezeu în casele lor, în sufletele lor, L-au alungat. Localnicii aceia din ţinu­tul Gadarei cărora le muriseră porcii L-au dat afară pe Iisus din ţinuturile lor. Acei oameni, în loc să se bucure că doi consăteni ai lor s-au vindecat complet, că au devenit oameni buni, paşnici că au revenit întregi la minte şi la suflet în familiile lor, în satul lor ei s-au supărat foarte tare pe Mântuitorul că s-au înecat în mare porcii lor.
În această lume nu toate fiinţele au aceeaşi valoare, după cum nici obiectele nu au aceeaşi valoare. Un kg de aur nu are aceeaşi valoare cu un kg de pământ, de exemplu. Omul este fiinţa cea mai valoroasă din acest Univers, care nu poate fi cumpărat cu nimic, după cum ne zice însuşi Mântuitorul Hristos: ,,Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?” (Marcu 8: 36).

Învăţăm din această Evanghelie să ne ferim de orice păcat mare care duce la demonizare; să ne spovedim foarte des, să mergem la Sfânta Bise­rică pentru a primi în noi sfinţenie, putere şi ajutor ca să învingem ispitele de la diavoli. Să ne ferim a drăcui sau chiar a zice ,,naiba” care înseamnă ,,drăcuşor”. Să-L chemăm pe Iisus mereu în sufletul şi-n casa noastră. Pe El să-L mărtu­risim tot timpul!

MARE ESTE DUMNEZEU!

| primit pe e-mail

Acest articol a fost publicat în Pentru Mantuire și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Puterea lui Dumnezeu asupra duhurilor rele. Nu este de-ajuns să-L mărturisim doar dogmatic pe Dumnezeu, precum sectarii

  1. Pingback: Cuviosul Paisie Aghioritul: Despre demonizati « Saccsiv's Weblog

  2. Basarabeanu Liliana zice:

    Foarte frumos! Voi trimite mai departe….

  3. crestinul ortodox zice:

    „….Să-L chemăm pe Iisus mereu în sufletul şi-n casa noastră. Pe El să-L mărtu­risim tot timpul! ”
    amin!

  4. Vasile zice:

    Articolul afirma ca „simpla mărturisire a credinţei sau cunoaşterea învăţăturilor dogmatice despre Dumnezeu nu poate să ne aducă mântuirea noastră.
    Principiul protestant ,,sola fide”: ,,numai credinţă” este de natură demonică. Ca să ne mântuim avem mare nevoie, pe lângă credinţă, de har dumne­zeiesc şi de fapte bune, personale.”
    Am cateva semne de intrebare referitor la articol. In primul rand care sunt sursele patristice ale textului care ar confirma autenticitatea celor spuse.
    Intradevar toti stim ca ” sola fide ” nu este deajuns.
    Textul afirmand apoi ca trebuie fapte bune. Cu totul deacord. Dar cred ca este incomplet. Pentru ca Traditia Patriastica spune ca diavolul deso crede nu se mantuieste PENTRU CA NU ARE SMERENIE. Este o completare necesara.
    Sfantul Ioan Hristostom spune ca numai marturisind dogma ortodoxa omul se poate mantui si ca fara marturisirea ei nu exista mantuire. Desigur ca deici decurg faptele bune, rodul credintei si al smereniei.
    Textul este slabut.

  5. admin zice:

    @vasile
    pai diavolul spune doar, dar nu si pune in practica ce crede… astfel nu are fapte bune, deci nici smerenie.
    A marturisi trebuie sa implice si fapte. Credinta fara fapte, moarta este. „Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi.” (Iacov 2:17)
    Cati nu tin predici impecabile, dar cu fapta fac exact invers.. tradeaza credinta.

  6. Vasile zice:

    Asa este, Dar astazi, cand adogmatismul este in floare trebuie accentuata dogma.
    Putem spune fara sa gresim ca nu este deajuns doar dogma dreapta.
    „Si diavolii cred si se cutremura” dar astazi oamenii nu mai au nici macar acrivia dogmei, adica o minimalizeaza. Cate predici in care sa se marturiseasca drept se mai spun azi in Biserici?
    Cine mai are curaj sa atace erezia ecumenista? Unii care marturisesc dreapta credinta dar ucid pe aproapele lor ce folosesc? Deci sunt deacord cu ceea ce scrie dar trebuie argumentat patristic si pus in legatura cu smerenia- cea mai mare fapta buna.

  7. Vasile zice:

    Cati ierarhi din Sinod spun predici antiecumeniste? Ar trebui de urmarit acest lucru si predicile antiecumeniste ale ierarhilor sa fie postate. Imi aduc aminte ca Prea Sfintitul Ciprian Campineanu mai avea la Manastirea Antim predici antiecumeniste.

  8. admin zice:

    @Vasile
    Acum este nevoie sa se vorbeasca impotriva ecumenismului. Dar avem ierarhi anti-ecumenisti. Nu trebuie sa fie neaparat romani. IPS Serafim de Pireu e ierarhul caruia ii poti spune din toata inima „Vrednic este!”. Ecumenistii sunt 100% indraciti!

  9. Maria zice:

    ,,Paradoxal, deşi diavolii cred în Dumnezeu ca existenţă reală, atotputernică, totuşi ei rămân în conti­nuare tot demoni. De ce oare? Învăţăm de aici un lucru foarte clar; simpla mărturisire a credinţei sau cunoaşterea învăţăturilor dogmatice despre Dumnezeu nu poate să ne aducă mântuirea noastră.
    Principiul protestant ,,sola fide”: ,,numai credinţă” este de natură demonică. Ca să ne mântuim avem mare nevoie, pe lângă credinţă, de har dumne­zeiesc şi de fapte bune, personale.” Discutabil! Eu stiu ca ,,si acum raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea Iar mai mare dintre acestea este dragostea” Cred ca Vasile are dreptate in comentariul sau! Ma iertati!

  10. Psalmul 50 zice:

    Offtopic

    http://www.romaniangoc.blogspot.ro/2012/05/blog-post.html
    Noua marturisire de credinta a obstei fugare de la Manastirea Brancoveni, care se afla in Cipru, la stilisti.

  11. Varahiil zice:

    @vasile,
    ia uite aici o chestie interesanta:
    „Cuviosul Coprie, infruntandu-se inaintea poporului cu un eretic maniheu, SI NEPUTAND PRIN SMERITELE SALE CUVINTE A INFRANGE PE CEL SEMET, a vrut ca PRINTR-O FAPTA sa-si arate credinta cea dreapta. A poruncit deci sa se aprinda un foc mare, si a chemat pe eretic in foc, zicand ca cel ce nu va arde, a aceluia este credinta cea dreapta. Maniheul a zis:” Intra tu intai”.
    Si a intrat Sfantul in foc, si s-a despartit vapaia in doua, iar el sta pe carbunii de foc, fara vatamare.
    Iar ereticul n-a vrut sa intre, dar poporul l-a impins, iar el indata a inceput sa arda”.
    Imi place sa cred ca Mineiul si Proloagele reprezinta surse destul de patristice…restul sunt vorbe, si atat.

  12. Vasile zice:

    perfect deacord

  13. cunoscatoru' zice:

    Un articol bun.

  14. cata zice:

    eu zic ca trebuiesc amintiti aici si musulmanii sau Buddhismul si nu doar protestantii…Romanul de rand trebuie sa stie si ce zic astia, nu? La o adica daca ne referim la Dumnezeu el are in vedere intreg pamntul si nu doar Romania si lupta ortodoxiei cu protestanti..

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s