Praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Sf. Teofan Zăvorâtul: să nu prăznuim în deşert, ci prin prăznuire să învăţăm cum să trăim creştineşte, iubind

„Cu ce cununi de laude vom incununa pe Petru si pe Pavel, pe cei despartiti cu trupurile si impreunati cu duhul, pe mai marii propovaduitorilor de Dumnezeu?
Cu ce frumuseti de cantari vom lauda pe Petru si pe Pavel, pe cei ce sunt aripile cunostintei de Dumnezeu, care au zburat pe la margini si la cer s-au inaltat, mainile Evangheliei harului, picioarele propovaduirii adevarului, raurile intelepciunii, cornurile Crucii, prin care spranceana demonilor Hristos o a surpat, Cel care are multa mila.”
Antologhion

Ce ne învaţă Petru şi Pavel prin înţelesul numelor lor şi prin schimbarea acestora

Prăznuind acum în cinstea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, trebuie să primim de la ei şi povăţuirea cuvenită zilei, ca să nu prăznuim în deşert, ci prin prăznuire să învăţăm cum să trăim creştineşte, iubind. La Sfinţii Apostoli totul este dătător de învăţătură: pilda vieţii lor, ostenelile în propovăduirea Evangheliei şi mai ales scrierile lor de Dumnezeu insuflate, cu care şi suntem îmbiaţi în fiecare an prin cele ce se citesc în biserică. Cine doreşte, poate să tragă învăţătură şi din acest izvor îmbelşugat, dar adânc; eu însă vreau acum să-mi opresc luarea-aminte, împreună cu voi, la ceea ce e mai simplu şi mai apropiat nouă, şi anume la numele Sfinţilor Apostoli verhovnici, şi să scot din ele, pentru mine însumi şi pentru voi, o lecţie pe ziua de astăzi. Va rog să ascultaţi.
În primul rând, pătrunderi cu gândul în noima numelor acestor Sfinţi Apostoli: ce înseamnă numele „Petru” şi „Pavel”, şi de ce Domnul a rânduit ca ei să fie prăznuiţi împreună? „Petru” înseamnă „piatră”, şi arată tăria, statornicia şi neclintirea. „Pavel” înseamnă „mic”, şi arată părerea de sine lipsită de îngâmfare, defăimarea de sine şi smerenia. împreună, Petru şi Pavel ne învaţă că trebuie să fim tari în credinţa şi în vieţuirea creştină, dar totodată smeriţi şi defăimători de sine, şi ne arată că nu trebuie să fim tari fără să fim smeriţi, ci, dimpotrivă, cu cât este cineva mai smerit, cu atât este mai tare şi mai neclintit în credinţa şi în vieţuirea creştină. Cel ce clădeşte o casă face la început temelie adâncă: şi în creştinism trebuie să ne adâncim prin defăimarea de sine, ca să ne întemeiem cu tărie în el şi abia apoi să ne clădim casa mântuirii, aşa cum ne arată Domnul, Care e temelia mântuirii noastre – temelie pe care nimeni altul n-o poate pune – şi Care, fiind mai presus de toate, S-a smerit totuşi, ascultător fâcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce. Astfel, smerenia este cea mai trainică temelie a vieţii şi a virtuţii creştine. De ce aşa? Pentru că fără harul dumnezeiesc nu putem nici să gândim, nici să facem vreun lucru bun, iar harul lui. Dumnezeu nu se dă celor încrezuţi, care nădăjduiesc în puterile lor. Spre cine voi căuta, zice Domnul, fără numai spre cel blând si smerit, care tremură de cuvintele Mele? Ploaia se coboară de sus şi adapă locurile joase: şi smerenia atrage harul îmbelşugat al lui Dumnezeu, iar trufia şi nădăjduirea în sine îl fac să se îndepărteze. Aceasta este legea dreptăţii dumnezeieşti: Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har. Nu cred că e nevoie să vă mai lămuresc, fraţilor, la ce îndatorează lucrul acesta, deoarece vedeţi, fără îndoială, şi singuri.
În al doilea rând, luaţi aminte la schimbarea numelor apostolice. Petru se numea înainte Simon, iar Pavel – Saul. Domnul le-a schimbat numele şi pe Simon 1-a numit Petru, iar pe Saul – Pavel. Această schimbare a numelor arată schimbarea esenţială care s-a petrecut în sufletele Apostolilor, pentru că Dumnezeu nu pune numele la întâmplare, ci în aşa fel că prin punerea lor nu numai că arată schimbarea, ci o şi face. La fel, fraţilor, primim şi noi, toţi creştinii, un nume nou printr-o schimbare esenţială. Ne naştem, ca toţi oamenii, din Adam cel vechi, şi după acest Adam de pământ ne numim şi suntem şi noi de pământ, precum şi acela era de pământ. După aceea însă ne naştem pentru a doua oară în Adam Cel nou – în Domnul nostru Iisus Hristos, şi după Acest Adam Ceresc ne numim şi suntem cereşti, precum şi El este ceresc. Creştinul se împodobeşte cu numele lui Hristos tocmai pentru că primeşte o viaţă nouă de la Hristos Domnul. Dacă este cineva în Hristos, făptură nouă este (II Cor. 5, 17). Aceasta se săvârşeşte prin Sfintele Taine, şi se săvârşeşte prin cuvânt. Odată cu cuvintele „se botează robul lui Dumnezeu”, moare omul cel vechi şi se naşte cel nou; odată cu cuvintele: „pecetea darului Sântului Duh” se pogoară şi se întipăresc în fiinţa noastră noile puteri harice. La început, Dumnezeu, dând nume celor ce nu erau, le-a dat şi fiinţare: şi aici, cuvântul lucrător de taină pricinuieşte în chip de taină ceea ce a plănuit Dumnezeu. Cugetând la asta, fraţilor, ce vom spune? Vom spune: „Mulţumim Domnului pentru darul Lui negrăit!”
Şi atâta doar? Nu, ci potrivit numelui nostru să fie şi vieţuirea noastră. Hristos, odată înviat, nu mai moare: şi noi, odată renăscuţi prin har la viaţa nouă, să începem a umbla întru înnoirea vieţii (v. Rom. 6, 4). Dumnezeu, Cel mai înainte de veci, încă dinainte de întemeierea lumii ne-a numit pe noi ca să ne înfieze prin Iisus Hristos (v. Efes. 1, 4-5). Numindu-ne astfel insă, El tot atunci ne-a ales, altfel spus ne-a menit întru Sine ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea Lui în dragoste. Aşadar, fraţilor, fiind părtaşi chemării cereşti, să umblaţi cu vrednicie după chemarea cu care aţi fost chemaţi (Efes. 4, 1), ca altminteri să nu cadă şi asupra vreunuia dintre noi mustrarea: ai nume că trăieşti, dar eşti mort (Apoc. 3, 1). Numele nune este de folos singur. Trebuie să adăugăm la nume şi fapta. Iudeii se lăudau că sunt fii ai lui Avraam şi se mândreau cu asta; Domnul ce le-a zis însă: Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul (In 8, 44). Şi noi suntem de fapt aşa cum ne vede Domnul, deşi El nu doreşte să ne vadă niciodată astfel. Numele nostru este cel de „creştini”, însă de fapt poate că unii dintre noi sunt păgâni, iar alţii necredincioşi prin felul lor de a gândi şi de a trăi. Aşa îl şi vede Dumnezeu, şi unul ca acesta poartă în chip de taină numele potrivit – bineînţeles, nu spre îndreptăţire, ci spre mustrare. Să râvnim, deci, a fi aşa cum Dumnezeu doreşte să ne vadă pe toţi în Domnul nostru Iisus Hristos, adică sfinţi şi neprihăniţi în dragoste, precum ne-a şi numit în El mai înainte de întemeierea lumii. Iar pentru asta, cel ce are de slujit, să slujească; cel ce are îndatorirea de a învăţa, să înveţe; cel ce este într-un post de conducere, să conducă; cine are îndestulare materială, să dea cu simplitate şi altora; între noi să trăim în dragoste nefăţarnică, urând răul şi alipindu-ne de bine, să fim harnici cu osârdie, să ardem cu duhul, slujind Domnului prin rugăciunile de acasă şi prin cele de la biserică. îndeobşte, potrivit Apostolului, nu trebuie să ne potrivim cu acest veac, ci trebuie să ne schimbăm prin înnoirea minţii, deosebind care este voia lui Dumnezeu cea bună, şi plăcută, şi desăvârşită (Rom. 12, 2).
Dacă ne vom întocmi un asemenea fel de viaţă şi vom fi statornici în el, biruind toate piedicile – atât cele dinafară, cât şi cele lăuntrice -, luaţi seama ce făgăduinţe mari ne vesteşte Domnul: biruitorului îi voi da să mănânce din mana cea de taină, si îi voi da lui o pietricică albă, si pe pietricică scris un nume nou, pe care nimeni nu-l ştie decât primitorul (Apoc. 2, 17), şi în continuare: cel ce biruieşte va fi îmbrăcat în veşminte albe, şi nu voi şterge nicidecum numele lui din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui (Apoc. 3, 5), iar în cele din urmă: pe cel ce biruieşte îl voi face stâlp în templul Dumnezeului Meu, şi afară nu va mai ieşi, şi voi scrie pe el numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, al Ierusalimului celui nou, care se pogoară din Cer, de la Dumnezeul Meu, şi numele Meu cel nou (Apoc. 3, 12). Ce poate fi mai presus de asta? Deci, cel ce are urechi de auzit, să audă. Amin!

Sfântul Teofan Zăvorâtul

Acest articol a fost publicat în Pentru Mantuire și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Sf. Teofan Zăvorâtul: să nu prăznuim în deşert, ci prin prăznuire să învăţăm cum să trăim creştineşte, iubind

  1. Dinu zice:

    Dumnezeu cand a facut lumea oare bause? nu, nu bause, Dar in asa fel a facut Dumnezeu lumea,ca zici ca lumea asta e beata.Asa sunt toti crestini din ziua de azi ,zici ca sunt alccolici. Se ametesc cu duhul lumi de azi.

  2. Dinu zice:

    Fratilor trezitiva la o viata fara pacat, ca la asta ne cheama Hristos, la pocainta, altii au fapte mari de pocainta noi ce avem?? nu avem nimic , …………………..inceputul nostru de credinta uneori ne dezamageste, dar nu ne lasa nicio data. Pentru……………………

  3. crestinul ortodox zice:

  4. ORTODOX zice:

    Sf. Voievod Stefan cel Mare

  5. Dinu zice:

    Biserica nu este o institutie , ar trebuii sa invatam ca Biserica a fost formata de Duhul Sfant nu are treaba cu institutia, Atunci cand un un Domnitor construeste o Biserica o construeste din inspiratia Duhului Sfant si dupa ce o construeste nu devine o institutie. Biserica ramne Biserica cu statu sau fara stat. Sa invatam de la Domnitorul Stefan cum e cu Biserica.

  6. Dinu zice:

    Statul este corupt Biserica nu are treaba cu coruptia loc. Biserica are treaba cu mantuirea lor, sa intalegem bine diferenta dintre Biserica si stat, dintre Biserica si o institutie. Biserica este o Taina , este o judecata dreapta a tuturor faptelor ce se fac pe acest pamant. Statul azi poate sa fie maine poate sa nu mai fie, asadar Biserica este vesnica e chiar si dincolo de moarte. Care este Biserica noastra ? este aceea la care noi poftim , este aceea pe care noi o dorim, Este aceea care o formeaza si o zideste Duhul Sfant. Altarele Biserici noastre nu au voie sa fie pangarite, sa nu fim necurati in jertfele ce le jertfim, sa nu ne numim preafericitii daca iubirea noastra nu este jertfelnica. Jertfa noastra sa nu fie avort!!!!! Jertfa nostra sa fie ROD!!!!!!!! Pentru ca prin RODUL nostru se deosebeste pomul.

  7. Ioan Pelasgul zice:

    Frate Apologeticum. Tu stii daca este adevarat ca l-au arestat pe Saccsiv sau nu?

  8. ioancadar zice:

    Este destul de greu să fim creştini ortodocşi astăzi, că avem prea puţine exemple printre noi.
    Ar fi bine să avem mai mulţi episcopi cu o dăruire ca a apostolilor.

  9. ioancadar zice:

    Mă refer la a fi creştini ortodocşi şi cu fapta, nu doar cu numele.

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s