Mişcarea Legionară la 85 de ani de la înfiinţare. O Mişcare dumnezeiască de reînviere a Neamului şi a Bisericii

Corneliu Zelea Codreanu: “Astăzi, Vineri 24 iunie 1927 (Sf. Ioan Botezătorul), oră zece seara, se înfiinţează: “LEGIUNEA ARHANGHELULUI MIHAIL”, sub conducerea mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli. Fixez că şef al gărzii de la Icoană pe Radu Mironovici.

Această primă sedinţă a durat un minut, adică atât cât am citit ordinul de mai sus, după care cei prezenţi s-au retras, rămânând că să cugete dacă se simt destul de hoţărâţi şi tari sufleteşte, pentru a păşi într-o asemenea organizaţie, unde nu era nici un program, singurul program fiind viaţa mea de lupte de până atunci şi a camarazilor mei de închisoare. Chiar şi pentru cei din grupul “Văcăreşti” am lăsat timp de gândire şi de cercetare a conştiinţei lor, pentru a vedea dacă nu au vreo îndoială sau rezervă deoarece păşind aici vor trebui toată viaţa lor să meargă înainte fără nici o şovăire.

Intima noastră stare sufletească din care s-a născut Legiunea a fost această: nu ne interesa dacă vom birui, dacă vom cădea înfrânţi sau dacă vom muri. Scopul nostru era altul: de a merge înainte, uniţi. Mergând împreună, uniţi, cu Dumnezeu înainte şi cu dreptatea neamului românesc, orice soartă ne-ar fi dăruită, înfrângerea sau moartea, ea va fi binecuvântată şi va da roade pentru neamul nostru. Sunt înfrângeri şi sunt morţi care trezesc un neam la viaţă, după cum sunt şi biruinţe dintre acelea care-l adorm, spunea profesorul Iorga, odată.” extras din cartea Pentru Legionari.

Mişcarea Legionară – Mişcare de mântuire, cum a definit-o Nae Ionescu – a pornit de la Altar şi de la Icoană. „De la icoană şi de la altar am pornit – mărturiseşte Moţa – apoi am rătăcit o bucată de vreme, purtaţi de valurile omeneşti şi n-am ajuns la nici un mal, cu toată curăţia impulsurilor noastre. Acum, cu sufletul greu, răsleţiţi, sfârtecaţi, ne strângem la adăpost, la singura căldură şi alinare, tărie şi reconfortare a noastră, readucătoare de puteri, la picioarele lui Iisus, în pragul orbitoarei străluciri a cerului: la Icoană” („La Icoană”).

Despre vremurile începutului scrie Căpitanul: „Toţi credeam în Dumnezeu. Nu era nici un ateu printre noi” („Pentru Legionari”).

Şi iarăşi: „Ne-am strâns şi mai mult în jurul icoanei. Şi cu cât greutăţile ne vor asalta şi loviturile lumii vor curge mai grele peste noi, cu atât vom sta mai mult sub scutul Sfântului Arhanghel Mihail şi la umbra săbiei lui” (id.). Arhanghelul protector nevăzut al Legiunii nu e un arhanghel al vreunui cult oarecare, ci Arhanghelul Bisericii Creştine a Răsăritului, aşa cum arată dogma şi rânduiala acestei Biserici:

El nu era pentru noi o fotografie pe o icoană; ci îl simţeam viu. Acolo, la icoană, făceam de gardă cu schimbul, zi şi noapte, cu candela aprinsă” (id.).

Despre formarea lăuntrică a legionarului şi despre rostul Bisericii în viaţa neamului stă scris în Cărticica Şefului de Cuib: „Legionarul crede în Dumnezeu şi se roagă pentru biruinţa Legiunii. Să nu se uite că noi, poporul român, stăm aici pe acest pământ prin voia lui Dumnezeu şi prin binecuvântarea Bisericii creştine”. Prin urmare, legionarul crede în Dumnezeu. Nu va crede în Dumnezeu. Întru atâta întrucât este legionar, el crede în Dumnezeu. Pentru Căpitan, legionarul care nu crede în Dumnezeu este un infirm.

Spre a nu mai lăsa loc de interpretări, iată ce scrie Căpitanul despre Mântuitorul Hristos: „Vom învia din morţi în numele lui Hristos; adecă în afară de credinţa lui Hristos, nimeni nu va fi mântuit” („Însemnări”).

Sau:

A înviat Hristos, sădind nădejdea Învierii din morţi; că viaţa nu se termină aici, la aşa de trecători 60-70 de ani; că se prelungeşte dincolo; că ne vom întâlni iar… şi nu ne vom mai despărţi niciodată” (id.)

La Jilava, în noaptea de Paşti a anului 1938, Căpitanul aştepta cu înfrigurare ceasul Învierii. După multe osteneli izbuteşte să îşi procure o lumânare. Scrie el în Însemnări: „O fi trecut de 12 (noaptea). Poate şi de 1. N-am mai auzit clopotele sunând Învierea. Aprind lumânarea şi zic: Hristos a înviat!”.

Învăţătura lui despre Hristos şi despre Biserică este aceeaşi, neschimbată. Ea nu se deosebeşte cu nimic de învăţătura Părinţilor Bisericii.

*

Între Mişcare şi Biserica lui Hristos nu există cale de conflicte. Dimpotrivă. Precizând poziţiile, Căpitanul scrie: „Linia istorică este una: aceea pe care o trăim sub condamnare şi sub piatra de moară a păcatelor noastre, ale lumii şi ale moşi-strămoşilor noştri. Recunoaştem că suntem păcătoşi; aceasta este atitudinea legionară faţă de Biserică” („Pentru Legionari”). Prin urmare: recunoaştem că suntem păcătoşi; că purtăm păcatele noastre şi ale lumii. Şi în starea în care ne aflăm, ne zbatem, ne jertfim viaţa sub aripa ocrotitoare a Bisericii străbune pentru apărarea crucii; şi pentru aducerea neamului nostru la Hristos.

Înfiinţând Legiunea, Corneliu Codreanu nu s-a gândit să pună bazele unui ordin călugăresc. Nici mântuirea individuală a legionarilor nu era mobilul lui. Nici nu avea pentru aceasta mijloacele sfinţitoare. Pe acestea le are numai Biserica. Setea adâncă a sufletului, singură Biserica o putea potoli. Când el spune că „linia Bisericii” stă la uriaşă înălţime faţă de „linia Legiunii”, la aceasta se gândea. Corneliu nu avea intenţia să facă din legionarii lui călugări sau sfinţi, rupţi de realităţile lumii şi retraşi undeva în scorburi de copaci cum vor unii să creadă…

El voia altceva: să pregătească din suflete tari, din braţe vânjoase o Românie sănătoasă, puternică şi temătoare de Dumnezeu. El deschide o şcoală spirituală, un organ de educaţie cetăţenească. Elevii lui erau, în marea lor majoritate, creştini practicanţi, se spovedeau şi se împărtăşeau. Ateii, indiferenţii religios nu aveau ce căuta la el.

„Ţelul şcolii lui Codreanu nu era sfinţenia. Ci omenia românească. Omenia nu e sfinţenie. Omul de omenie nu se lasă pălmuit. Legionarului nu-i era indiferentă nedreptatea omenească. El nu poate sta cu braţele încrucişate când vede jefuindu-se averea ţării. Organizarea de rezistenţe active, necesare şi îndreptăţite nu e lucrul Bisericii. Ci al conducătorilor – legali sau ilegali – mulţimilor. Conştient de abaterile de la poruncile Evangheliei, Codreanu a spus, răspicat: recunoaştem că suntem păcătoşi. Iar în închisoare fiind, scrie aceste cuvinte de sfârşit: „Adu-i aminte, Doamne, de toţi ai mei. Ia-i sub scutul Tău. Iartă-i şi odihneşte-i în pace. Celor vii dă-le tărie şi biruinţă asupra potrivnicilor, ca România legionară să înflorească şi să se apropie de tine, Doamne al neamului nostru românesc, în speranţa învierii lui. Amin!” („Însemnări”).

Activitatea şcolii lui Codreanu, însemnând o însănătoşire a sufletului tineretului, era totodată un ajutor imens dat Bisericii. Omenia şi eroismul nu erau sfinţenie, dar constituiau climatul cel mai prielnic pentru pasul ultim, pentru marele pas al desprinderii de patrie şi rudenie. Faptul că bisericile erau pline de tinereţe legionară este grăitor. E de mirare neînţelegerea întâlnită la înalta ierarhie a Bisericii Ortodoxe. Dar preoţii de mir şi călugării au simţit de unde le vine ajutorul. Şi au îmbrăţişat, cu riscuri, străduinţa lui Corneliu Codreanu” (G. Racoveanu, „Mişcarea Legionară şi Biserica”).

 *

Între 24 iunie 1927, data înfiinţării „Legiunii Arhanghelul Mihail”, şi 17 aprilie 1938, data arestării întemeietorului ei, Legiunea a crescut neîncetat şi a continuat să crească şi după aceea, în ciuda criticilor duşmanilor dar şi din interiorul ei care au frânat mersul firesc al lucrurilor după această dată (cei care s-au rupt de Legiune prin nerecunoaşterea urmaşului său, Horia Sima).

Cele 4 dreptare i-au călăuzit mereu: credinţa în Dumnezeu, încrederea în misiune, dragoste reciprocă şi cântecul.

Mişcarea Legionară este cea mai profundă revoluţie spirituală a poporului român de la încreştinarea lui încoace.

Legionarii erau creştini practicanţi: se mărturiseau şi se împărtăşeau, nici o lucrare de seamă nu începea fără binecuvântarea preoţilor; la mesele comune ale legionarilor se spunea rugăciunea şi-acolo unde era, preotul da binecuvântarea.

Nae Ionescu, care a înţeles adâncimea operei lui Corneliu Codreanu şi a simţit chemarea lui, a spus pe când Codreanu trăia, că minunea înfăptuită de el e atât de mare că de acum îl depăşeşte şi pe el.

„A înviat Hristos. Aşa va învia şi dreptatea neamului românesc. Dar pentru aceasta se cere ca fii de ai lui să bată drumul pe care a mers Iisus; să li se pună pe cap coroană de spini, să urce Golgota în genunchi, cu crucea în spate, şi să se lasă răstigniţi!…legionari, fiţi voi copiii aceştia” (Căpitanul, „Pământul strămoşesc”, 15.IV.1928).

În ziua de 13 septembrie a anului 1899 s-a născut Corneliu Codreanu. Naţiunea avea nevoie de un mare educator. L-a dat. Dar abia după 39 de ani duşmanii ei l-au ucis. În ziua fatală de 30 noiembrie 1938.

Mişcarea Legionară n-a luat naştere dintr-o întâmplare sau dintr-o toană a unui om. Ea s-a format ca o necesitate organică a vieţii româneşti din secolul XX. Această viaţă se clătina, era putredă. Se simţea nevoia unei revigorări politice, economice, sociale şi spirituale căci lumea era mânată sirenic şi ireversibil spre materialism, ateism sau decădere morală.

Ceea ce urmăreşte Legiunea, nu e răsturnarea unui guvern şi impunerea altuia, nu violenţă şi dictatură cum am fost îndoctrinaţi de atâţia ani de pseudo-istoricii noştri. Ci modificarea conceptului de politică, economie, morală, în scopul organizării armonioase a societăţii şi al înălţării omului. O schimbare de gândire aşadar, pe toate planurile.

Înainte de toate este o concepţie antimaterialistă a societăţii şi a gândirii. Atât capitalismul cât şi comunismul sunt concepţii pur economice, materialiste. Ceea ce le lipseşte este moralul şi spiritualul. De aceea Mişcarea Legionară urmăreşte revoluţia interioară. Ea este înainte de toate pe plan spiritual: e vorba de lupta omului cu sine însuşi, pentru schimbarea lui lăuntrică. Odată schimbat, omul va fi un bun creştin şi profesionist în orice domeniu. Este o şcoală de transformare a omului. Nu contează clasa socială, culturală sau meseria omului, ci această transformare în slujba binelui, a cinstei şi a sacrificiului. Căpitanul a spus de la început: „Mişcarea Legionara este o şcoală de caractere”.

Acest articol a fost publicat în Pentru neam si tara și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Mişcarea Legionară la 85 de ani de la înfiinţare. O Mişcare dumnezeiască de reînviere a Neamului şi a Bisericii

  1. Pingback: Pe 24 iunie 1927 Corneliu Zelea Codreanu infiinta MISCAREA LEGIONARA « Saccsiv's Weblog

  2. vasile zice:

    De ce în manualul de religie de clasa a XII-a scrie că Nicolae Iorga a fost ucis de legionari?

  3. Mos Darie zice:

    Pentru ca nu are nimeni din cei ce aproba manualele sa stii adevarul ca Boeru fusese renegat de Miscarea Legionara, moment in care a fost preluat de SSI-ul lui Cristescu si manipulat corespunzator.

  4. . zice:

    inca o reclama salvati rosia montana, asa cum spuen articolul, dureroasa si la propriu si la figurat
    of, doar Doamne Doamne daca ne mai aude pentru ca cei alesi de noi…toti o apa si-un pamant !
    http://www.realitatea.net/inca-o-reclama-halucinanta-pentru-rosia-montana_955716.html

    bucovineanul…

  5. un simplu ortodox zice:

    Sa respectam adevarul istoric, nu sa-l mistificam. Titul articoului „miscare dumnezeiasca” e unul cat de poate de fortat, stiindu-se cum a deviat miscarea legionara, cum s-a pervertit credinta in ideologie, cum religiozitatea legionara a devenit una incarcata de substitute eretice ale transcendentei , o ideologizare nepermisa a Imparatiei.

  6. Pingback: 24 iunie 2012 – 85 de ani de existenta a Miscarii Legionare si lucrare intru invierea Neamului si Bisericii « Bucovina Profundă

  7. Varahiil zice:

    @un simplu ortodox,
    Nu e nimic exagerat.In legatura cu Miscarea Legionara s-au exprimat Parinti de marca ai Ortodoxiei: P. Iustin Parvu, p. Arsenie Papacioc, P. Mina Dobzeu, p. Valica,p. Adrian Fageteanu, si multi altii. Acum te intreb eu: Valeriu Gafencu-ce era? Costache Oprisan si Ghe. Jimboiu-ce erau? Pr. Ilie Lacatusu, ale carui moaste izvorasc mir-ce era? Moastele Aiudului-de minuni facatoare, ale cui sunt, din moment ce Aiudul a fost inchisoare pentru legionari, dupa 1952? De I Ianolide si V. Maxim ce parere ai? Lista poate continua…inca ti se mai pare exagerat?
    Traiasca Legiunea si Capitanul!

  8. Informatiile despre Legiune si Capitan trebuie sa fie corecte ,poate vor gasi un ecou….
    Carticica Sefului de Cuib e superba ca organizare !!! sant interesati ?
    Traiasca Legiunea !!

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s