VIDEO: ÎPS Teodosie şi Părintele Justin la primul hram al mănăstirii Poarta Albă

Moment emoţionant la Poarta Albă. De sărbătoarea Sfinţilor Români, zeci de credincioşi au luat parte la slujba primului hram al noului lăcaş de cult de la Poarta Albă, închinat celor care au pierit în timpul construcţiei Canalului Dunăre-Marea Neagră. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu părintele Justin Pârvu, unul dintre supravieţuitorii închisorilor comuniste.

Cea mai mare lucrare de inginerie din istoria României a fost plătită cu viaţa de mii de oameni. Pentru martirii “canalului morţii”, în apropierea localităţii Poarta Albă va fi ridicată o mănăstire. După ce în urmă cu două săptămâni a fost pusă piatra de temelie, astăzi, de sărbătoarea Sfinţilor Români, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat prima slujbă pe locul unde se va ridica lăcaşul de cult. Printre cei care au supravieţuit ororilor de la Canal se află şi părintele Justin Pârvu, acum în vârstă de 93 de ani. La slujba oficiată exact pe locul unde se aflau temniţele muncitorilor, dar şi lângă movila sub care se spune că zac mii de oseminte, au luat parte zeci de credincioşi din tot judeţul Constanţa.

Pentru cei care doresc să sprijine construcţia mănăstirii închinată martirilor de la Canal, Arhiepiscopia Tomisului a deschis trei conturi bancare în care se pot face donaţii. Construcţia Canalului Dunăre-Marea Neagră a început în anul 1949, dar lucrarea a fost terminată 35 de ani mai târziu. Aproximativ două mii de oameni îşi dorm somnul de veci în gropi comune, în cimitire fără cruci sau direct sub lutul malurilor ce se surpau aproape zilnic.

| stirile NTV

Conturile pentru donații:
RO78 UGBI 0000 4020 06073 RON
RO71 UGBI 0000 4020 06074 EUR
RO68 UGBI 0000 4020 06075 USD

deschise la Garanti Bank S.A., Agentia Tomis, Constanţa
de Mănăstirea “Duminica tuturor Sfinţilor Români”, Poarta Albă

Cititi si:
Interviu cu Părintele Justin de pe meleagurile dobrogene: „Mai am o singură nelinişte: să îi văd pe acești martiri canonizaţi”
FOTO şi VIDEO de la sfinţirea locului Mănăstirii Poarta Albă

Acest articol a fost publicat în Pentru neam si tara și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la VIDEO: ÎPS Teodosie şi Părintele Justin la primul hram al mănăstirii Poarta Albă

  1. Pingback: VIDEO: IPS Teodosie si Parintele Justin, la primul hram al manastirii Poarta Alba. Sa spijinim financiar construirea acestei manastiri « Saccsiv's Weblog

  2. Pingback: VIDEO: ÎPS Teodosie şi Părintele Iustin la primul hram al mănăstirii Poarta Albă | Buciumul – Periodic de informaţie şi atitudine naţionalistă

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s