1 IUNIE – Veniţi la Poarta Albă la sfinţirea locului noii Mănăstiri închinată martirilor de la Canal. Veniţi să-l sărbătorim pe Părintele Justin de ziua numelui

Pe data de 1 iunie 2012, orele 18:00 va avea loc sfinţirea locului unde va fi construită mănăstirea închinată celor ce şi-au jertfit viaţa întru Hristos, fiind supusi la chinuri şi munci inumane de către regimul comunist. Slujba va fi oficiată de arhiepiscopul Tomisului Teodosie, iar la eveniment va lua parte şi Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, jud. Neamţ. Sunt asteptaţi să mai participe foşti deţinuţi politici care au suferit la Canal, precum şi rude ale acestora.

Tot pe 1 iunie, Biserica noastră pomeneşte pe Sfântul Martir si filozof Justin, ocazie cu care urăm Părintelui Stareţ Justin multă, multă sănătate şi putere de la Domnul, Cel în Treime slăvit, să păstorească turma ce i-a fost incredinţată. Întru mulţi ani, Părinte Stareţ Justin!

Acest articol a fost publicat în Pentru Mantuire, Pentru neam si tara și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

25 de răspunsuri la 1 IUNIE – Veniţi la Poarta Albă la sfinţirea locului noii Mănăstiri închinată martirilor de la Canal. Veniţi să-l sărbătorim pe Părintele Justin de ziua numelui

  1. Pingback: 1 Iunie – VENITI LA POARTA ALBA. Va fi si Parintele Iustin Parvu la sfintirea locului noii Manastiri inchinata martirilor de la Canal « Saccsiv's Weblog

  2. DAN GHIBU zice:

    La multi si fericiti ani parintelui Iustin Parvu ! Ma bucur de acest proiect , dar Teodosie(Mache) ar trebui sa-si puna cenusa pe cap ! Pe cand Sfantul Parinte Iustin suferea persecutiile comunistilor , Mache(Teodosie) slujea patria turnandu-si colegii !

  3. Andrei Iulian zice:

    Sarut-mana Parinte! Iertati si binecuvantati! La Multi Ani de ziua numelui, sa va dea Dumnezeu loc de mantuire alaturi de Sf. Justin Martirul si Filozoful! Iertati-ne ca suntem niste iepuri si nu vrem sa va urmam, iertati-ne frica si neascultarea! La multi Ani!

  4. ioana zice:

    VA IUBIM PARINTELE NOSTRU DRAG ! LA MULTI ANI !
    AJUTATI-NE CA PRIN RUGACIUNILE DUMNEAVOASTRA SI A TUTUROR SFINTILOR INCHISORILOR SA NE PUTEM MANTUI SI NOI PACATOSII!!

  5. ELENA TATIANA zice:

    La multi ani, Parinte Iustin! Sanatate, si multa putere de la Bunul Dumnezeu pentru mantuirea neamului nostru romanesc, bucurii si implinirea dorintelor.

  6. crestinul ortodox zice:

    La Multi Ani , Parinte Iustin Parvu !
    DUMNEZEU sa va tina sanatos si sa ne fiti Lumina si ‘ Glasul Celui ce Striga in pustie ‘ in aceasta GRADINA a MAICII DOMNULUI
    amin!

  7. Pingback: 1 iunie 2012, POARTA-ALBĂ (Constanţa)- O ZI SFINŢITĂ ŞI UN LOC BINECUVÂNTAT! | Viata fantastica

  8. daniela zice:

    La multi ani si multa, multa sanatate! Domnul nostru Dumnezeu sa va miluiasca si sa va mantuiasca, Sfinte Parinte Justin. Doamne ajuta!

  9. Dumitru Ciprian zice:

    Sarutam dreapta, cuvioase parinte! Maicuta Domnului si Sfintii temnitelor comuniste, alaturi de Sfantul Justin martirul si filozoful sa va dea sanatate,har si binecuvantare, sa ne tineti alaturi de sfintia voastra, precum o closca puii sai!

  10. Dinu zice:

    La Multi Ani , Parinte Iustin Parvu!
    Dumnezeu sa va tina sanatos si sa ne fiti mangaiere.

  11. Dumitru Ciprian zice:

    SA PLECAM GENUNCHII LA RUGACIUNE PENTRU DRAGUL NOSTRU PARINTE JUSTIN, DIN NOU LA CEAS DE CUMPANA!
    Am aflat ca parintele Justin trece din nou prin clipe grele,deoarece si-a rupt piciorul la Poarta Alba si abia ce a iesit din operatie.
    Admin, dupa ce confirmati informatia, va rog sa ne dati mai multe detalii!
    Doamne,ajuta pe robul tau Justin!
    Amin!

  12. Prahovean zice:

    Off topic
    Fiecare dintre noi, cu o contributie foarte mica, poate ajuta acest copil. Sa ne gandim doar ca putem manca cu o prajitura mai putin sau putem renunta la o bere in acest weekend si reusim sa strangem acesti bani.

    Numele lui este Vladut, are 14 ani, iar de curand a fost diagosticat cu defect septal atrial (DSA).

    Defectul septal atrial este o malformatie cardiaca congenitala in care exista o comunicare anormala intre cele doua atrii (camerele superioare ale inimii). Pentru ca presiunea din partea stanga a inimii este mai mare decat in partea dreapta, defectul septal atrial permite trecerea sangelui din atriul stang in atriul drept (sunt stanga- dreapta). Cantitatea de sange suntata din partea stanga a inimii in cea dreapta depinde de marimea defectului septal atrial. Acest lucru duce la cresterea volumului de sange in partea dreapta a inimii si in plamani. Cresterea fluxului de sange la nivelul ventriculului drept si plamanilor face ca ventriculul drept sa lucreze mai mult. In cele din urma, ventriculul drept nu mai poate pompa eficient sangele spre plamani (insuficienta cardiaca dreapta). Cresterea fluxului de sange la nivelul plamanilor favorizeaza aparitia infectiilor pulmonare si a hipertensiunii pulmonare (tensiunea din arterele pulmonare devine mai mare decat normal; acest lucru creste efortul partii drepte a inimii).
    Calvarul a inceput cam asa… in noaptea de Inviere i s-a facut rau in biserica si a lesinat.
    Parintii ( prieteni foarte buni de familie, niste oameni extraordinari ) au crezut ca a fost din cauza oboselii, a caldurii si a mirosului de lumanari, dar totusi au mers cu el la spitalul judetean din Ploiesti pentru cateva analize. Acolo au depistat boala fiului lor. Din ziua aceea parintii au facut tot ce le-a stat in putinta pentru ca fiul lor sa aiba o viata normala. Au fost si la spitalul Militar pentru alte investigatii, iar mai apoi au ajuns la conferenţiarul universitar doctor Horaţiu Suciu ( un om deosebit ), şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară Adulţi şi Copii din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş.
    Vineri, 18 mai au fost la Tg Mures pentru analize, iar pe 2 iulie l-au programat pentru operatie. Doar operatia costa peste 12000 lei, bani pe care parintii din salariile lor e imposibil sa-i stranga intr-un timp atat de scurt. Ei au strans cam jumatate din suma respective, dar mai au nevoie cam tot pe atat.
    Poate ca unora nu li se pare o suma foarte mare, insa atunci cand nu-i ai, iar timpul incepe sa se scurga cu repeziciune, acea suma ti se pare imposibil de strans, doar cine a trecut prin asa ceva stie exact ce inseamna.
    In urma cu ceva timp am fost ajutat foarte mult de ei, acum a venit randul meu sa-i ajut, asa ca fac apel la toata lumea, colegi de forum, prieteni, cunostinte, daca vor sa-l ajute pe Vladut sa doneze orice suma de bani, cat de mica pentru ca acesta sa devina un copil ca toti ceilalti.
    Cei care vor sa o faca pot depune bani pe cardul meu BCR

    IBAN: RO95RNCB0056101484840001
    Nume: Neagu Ionut Valentin
    Telefon: 0763664622
    Pentru alte detalii va stau la dispozitie.

    Va multumesc foarte, foarte mult!

    1 Jun 2012, 10:38:
    De ieri (31 mai) pana azi am reusit sa strang pentru Vadut 280 de lei!
    Puteti transfera simplu si usor si dupa paypal.

  13. lp zice:

    ww.ziarelive.ro/stiri/parintele-iustin-parvu-a-fost-operat-la-clinica-de-ortopedie-a-spitalului-judetean-constanta.html

  14. Luisa I. zice:

    Multa sanatate bunului Parinte Iustin ! Dumnezeu sa va ajute , sa va pazeasca de tot raul , ca numai El v-a dat atata putere si ardoare ca sa duceti la bun sfarsit jertfa !
    Sus in cere Sfintii Martiri din inchisorile comuniste se roaga pentru sanatatea dumneavoastra ,iar jos , suntem cu gandul la cel care ne-a fost model de vietuire in Domnul .
    Maica Domnului sa ne asculte rugaciunile , sa va intareasca , sa va ocroteasca si sa va scape si din aceasta incercare .
    La multi ani !

  15. Aurora zice:

    La multi ani, Parinte Iustin !
    Dumnezeu sa va dea putere si tamaduire grabnica !

  16. Dinu zice:

    „”Părintele Iustin Pârvu, unul dintre cei mai mari duhovnici ai ţării noastre, a fost operat, în această dimineaţă, de urgenţă, la Clinica de Ortopedie a Spitalului Judeţean Constanţa. Arhimandritul a suferit o fractură de şold iar medicii au fost nevoiţi să-i fixeze oasele cu o placă şi şuruburi. Cadrele medicale spun că, deşi are o vârstă apreciabilă, 93 de ani, a trecut foarte bine peste intervenţia chirurgicală. Imediat după operaţie şi-a revenit, a stat de vorbă cu doctorii iar acum este atent monitorizat. De săptămâna viitoare va începe recuperarea pentru a putea merge normal. „”
    Sa ne rugam pentru Parintele nostru , Dumnezeu ne poarta de grija si prin rugaciunea noastra ne aduna sa ne bucuram de Sfintii Lui. Sa ne bucuram de aceste zile de sarbatoare si prin rugaciuni sa ne alinam unii pe altii. Parintele Iustin Parvu este o mangaiere pentru sufletele noastre , sa-l alinam si noi cu rugaciunile noastre.

  17. Dinu zice:

    O teama ma cuprins de cand am aflat de acesta Sfintire , o teama pentru Parintele Iustin de a nu pati ceva de a nu se intampla ceva , de a nu fi tras in lucruri nevorbite. Dar Dumnezeu intervine si salveaza pe Sfintii Lui. Dumnezeu ne umple sufletul de bucurie si ne risipeste gandurile ce se cer implinite. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al sufletelor si nu a gandurilor. Sa ne bucuram Intru Domnul.

  18. militaru vasilica zice:

    Dinule, despre acest pericol presimtit i-am avertizat pe cei de la Apologeticum. Dumnezeu imi este martor. Eu am constiinta curata. Acum fiecare sa-si asume raspunderea faptelor.
    Sa stii ca numai Dumnezeu va decide viitorul Parintelui. Eu cred ca se va reface si va trage si niste concluzii. Amin.

  19. admin zice:

    Vrajmasului nu-i convine aceasta lucrare mare, caci de data aceasta un ierarh BOR este alaturi de Parintele cu trup si suflet, dar cel mai important este faptul ca IPS Teodosie are mare evlavie fata de jertfa celor ce au murit la Canal si in inchisori.

  20. VELA GHEORGHE zice:

    Ii spun si eu Parintelui iubit IUSTIN cu intarziere…”LA MULTI ANI!” Scump Parinte! Si Domnul Hristos sa va INSANATOSEASCA degrab! AMIN!

  21. lui Dan Ghibu!
    De unde stii dumneata ca IPS Teodosie era turnator??? Veniti cu dovezi, vorbiti pe concret nu asa pe speculatii de doi lei, pe barfe…Veniti cu argumente si ma mai gandesc daca sa va cred sau nu.
    Cat despre Arhimandrit Iustin Parvu, care combate pacatul cu fervoare in Duh si Adevar, crezi ca ar lua parte la lucrarea unui om de nimic cum il consideri dumneata pe Episcopul Teodosie???
    Nu s-a temut si nu se teme parintele de draci, de comunisti si de actuala conducere a Bisericii Ortodoxe Romane si credeti ca i-ar fi fost frica sa refuze invitatia unui „turnator” cum il numesti dumneata pe IPS Teodosie… Hai sa fim seriosi.
    Din fericire, IPS Teodosie este iubit de Parintele Iustin Parvu, ca de altfel si de Parintele Arsenie Papacioc. O stiu sigur, sigur…Si pentru mine asta este de ajuns ca sa pot sa-mi fac o parere despre curatenia interioara a IPS Teodosie.
    Asa ca mai bine, mergeti si va spovediti de pacatul clevetirii…

  22. DAN GHIBU zice:

    @ Basarabeanu Liliana,”veniti cu argumente si sa ma mai gandesc daca sa va cred sau nu ! „Argumentele sunt verdictele date de CNSAS ! Gasesti acolo notele informative date de „Mache” ! Tie si Hristos daca ti-ar arata ce nenorociri au facut turnatorii astia , I-ai cere „argumente” ! Probabil ca dupa gandirea ta , nimeni nu a turnat la secu din BOR ! Asta este , ne meritam soarta de popor naiv ! Divinizam , deopotriva , atat victimile cat si calaii ! De ce sa se teama parintele de actuala conducere a BOR ?Adu argumente !

  23. argumente:… iesise unu’ de-i zicea stoica ? sa ne convinga ca actele biometrice nu sunt „anticrestine”, ca el chiar isi facuse sau urma sa-si faca ! un aspect… 2. preotii lui daniel sunt pe bani ! pot da nume, sume si localitati ! apostolie zero barat ! sunt preoti de care trebuie sa te temi, intelege ce vrei ! eu vb pe fapte reale nu pe bazaconii … sau ca-mi vine mie sa scriu aici ca sa… arat ca exist sau sa ma dau in stamba ! lucrurile stau foarte prost si sunt foarte grave in BOR, dle…. depinde, daca ai ochi de vazut ? argumentele pot continua… un preot cerea bani in biserica pt masina sotiei…, adica viitoarea masina si eram prezenta acolo si a venit primarul sa-l invete Legea Dumnezeiasca ! ohooo… cand tu esti patat cauti un „prieten” sfant si-l tarai dupa tine ca sa ce… ? pricepi greu ? ohoo… „argumente” … ! Doamne, slava Tie !

  24. Vasilica zice:

    .La Multi Ani sanatosi parinte drag.

  25. Lui Dan Ghibu!
    In primul rand, avand in vedere ca nu ma cunoasteti ar fi trebuit sa va adresati cu pronumele de politete! Asa s-ar fi cuvenit…
    Si tot in primul rand, eu in afara de Prea Sfanta Treime nu divinizez pe nimeni!
    Oricum domnule Ghibu, de spovedit tot trebuie sa va spovediti. Stiti cum zice Hristos: „Nu judecati ca sa nu fiti judecat”!
    Eu cand il vorbesc de bine pe IPS Teodosie o fac in vederea a tot ce vad ca a facut bun si frumos in eparhia Tomisului de cand este episcop la noi. Asa si dumneavoastra se poate sa fi fost „curvar” candva, dar acum, spovedindu-va si pocaindu-va, v-ati indreptat, nu!?
    Oricum, eu va imbratisez cu bucurie stiind ca nu aveti nicicum intentie, rea ci doar ravna catre cele placute lui Dumnezeu!
    Sa va daruiasca Dumnezeu numai bine!

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s