Utopia Statelor Unite ale Europei. Soluţia: revenirea la o Europă a naţiunilor suverane şi a Statelor naţionale independente

Într-un material anterior – „A sunat ceasul? Uniunea Europeană – Marea Amăgire“ – am arătat cum avertismentul dat în 2003, într-o carte ştiinţifică, semnată de doi autori englezi, avînd la bază o analiză profesionistă şi responsabilă, prin care se prefigura eşuarea acestei „mari amăgiri”, comparabilă doar cu „visele de autoamăgire ale comunismului” (op. cit., p. 314), s-a adeverit. În studiul amintit reiteram şi soluţia corectă de ieşire din situaţia explozivă în care UE se află azi: revenirea la o Europă a naţiunilor suverane şi a Statelor naţionale independente – dar cu adevărat independente, iar nu obediente „Centrelor de Putere” (cum se autointitulează azi noile imperii) –, State suverane care pot angaja între ele relaţii complexe – Tratate, Convenţii –, reciproc avantajoase, astfel putînd să răspundă, prompt şi eficient, exigenţelor şi provocărilor actuale şi viitoare. Avertismentul dat în 2003 s-a adeverit după numai 8 ani!

După mai multe întruniri, precipitate, la nivelul „cel mai înalt”, determinate de pericolul „exploziei” iminente, favorizată de megacriza provocată de „superelitele” care-şi arogă dreptul de a conduce şi, mai mult, de a domina lumea, tocmai cu scopul de a grăbi „globalizarea”, liderii UE au lansat, de fapt, au relansat, poate la o „sugestie” mai înaltă, soluţia „Statelor Unite ale Europei”. Comandantul nostru de „navă” a preluat, imediat şi cu convingere (?), soluţia, aducîndu-i chiar şi un minielogiu.

Pentru cei neavizaţi, care ştiu prea puţină istorie, iar ştiinţei politice nu i-au putut desluşi încă definiţia, obiectul – soluţia liderilor UE pare credibilă. Unii lideri naţionali vremelnici, cu siguranţă nemulţumiţi de vasalitatea sub care şi-au împins Statele naţionale prin „aderare” şi le-au angajat în perspectiva „integrării” – în fapt aceste eufemisme nu sînt altceva decît etapele constituirii „Imperiului global”! –, au putut gîndi că, iată, „umaniştii” din anturajul „Marelui Arhitect”, prin acea soluţie, relansată, au în vedere, cu adevărat, o Europă a naţiunilor suverane şi a Statelor naţionale independente şi, ca atare, s-ar putea conforma şi ei.

Or, istoria a reţinut lecţia imperiilor „istorice”, începînd din Antichitate şi pînă la începutul Secolului XX, cînd s-au constituit neo-imperiile: Imperiul comunist (URSS), noul Reich al lui Hitler, ulterior, noul Imperiul chinez, tot comunist.

Naţiunile încarcerate în imperiile „istorice” îşi pierduseră suveranitatea, erau oprimate de imperiul absolutist şi, ca finalitate, supuse lichidării ca naţiuni etnice, urmînd să fie „amalgamate” în imensul spaţiu al imperiului. Cînd a apărut primul imperiu comunist, naţiunile ţinute prizoniere, pînă atunci, în imperiul autocrat ţarist, întîi au fost minţite – pur şi simplu! – de bolşevici, de Lenin, în persoană, cu promisiunea autonomiei pînă la despărţirea de Statul sovietelor. La scurt timp, însă, în perspectiva proclamării URSS, Lenin şi „ai lui” s-au rotit la 180 grade şi, cu o logică răsturnată, dar credibilă atît pentru mujicul uşor de manipulat, cît şi pentru alte categorii, mai elevate, ale populaţiei, naţiunilor li s-a argumentat că „în fond, în condiţiile imperialismului oprimator”, interesul lor este să rămînă în „Statul sovietic al muncitorilor şi ţăranilor”, care, printr-o „revoluţie mondială”, va aduce fericirea în lume. Bolşevicii – cei mai mulţi dintre cei aflaţi la conducere, acum, se ştie bine, erau „elite” evreieşti – au găsit sau li s-a „sugerat”, mai „de sus”, titulatura Statului „de tip nou”: Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. Evident – dar asta puţini o ştiau pe atunci – era vorba de socialismul inventat şi infectat de marxism, totalitar în esenţa lui, căci socialismul corect, adevărat, vizează ansamblul societăţii, nu dictatura unora asupra marii majorităţi a populaţiei. „Proletarii”, ca „forţă conducătoare”, şi „ţăranii”, aliaţii lor, erau lansaţi, propagandistic, ca paravan pentru acoperirea/justificarea dictaturii. După moartea lui Lenin, în 1924, şi acapararea conducerii supreme de către Stalin – un obsedat de mirajul Puterii, dar dotat cu o inteligenţă diabolică –, marea massă a „popoarelor sovietice” a cunoscut cea mai cumplită teroare. În acelaşi timp, în lume au proliferat partidele comuniste, subordonate (ca secţii) partidului din URSS (PCUS), prin reţeaua Cominternului – principalul său sprijin în vederea extinderii, în lume, a acelui „socialism” inventat şi infectat de marxism, care a reuşit să pătrundă – paradoxal! – şi în mediile multor „telectuali” şi „politicieni subţiri”. El a făcut şi cîteva victime „ideologice”: intelectuali rătăciţi vremelnic, aşa cum a fost cazul lui Panait Istrati.

Astfel, sprijinit de fraţii comunişti şi masoni, în Europa şi dincolo de oceane, Imperiul comunist – cel mai primejdios „distrugător”, lansat contra lumii de Forţele oculte –, călcînd pe munţi de cadavre şi răspîndind teroare în lume, a ajuns la rangul de mare Putere. După care, sprijinit de aliaţii „democraţi” ai Occidentului neoimperialist, penetrat, însă, de „socialismul” marxist-leninist, Imperiul comunist a devenit „salvatorul” Europei împotriva „ciumei brune” – al doilea „distrugător”, lansat de aceleaşi Forţe oculte! Pe această „platformă”, Imperiul comunist a rezistat în continuare, pînă cînd marile contradicţii din interiorul său s-au acutizat, lăsînd să se întrevadă tot mai clar pericolul unei uriaşe explozii, cu consecinţe planetare imprevizibile.

„Superelitele“ care „monitorizau” mersul istoriei, au hotărît să evite explozia, optînd pentru „implozie”. Scop pentru care au şcolit „omul providenţial”, cel însemnat pe cap, pentru a pregăti şi a dirija „implozia”. Aceasta, inevitabil, s-a produs, dar un nou imperiu s-a născut din sămînţa „socialismului” marxist-leninist – sămînţă locală, dar, cum am precizat, ea a fost pusă să rodească pe întreaga planetă. Acesta a fost numit, poate, tot la „sugestia” acelor „superelite”, Comunitatea Statelor Independente (C.S.I.) – o reeditare a minciunii cu „Statele independente”! Cînd „corabia” C.S.I. ameninţa să se scufunde, mulţi „şobolani“ s-au grăbit s-o părăsească, pe punte rămînînd destule rozătoare, care îşi continuă „opera”. După mai bine de două decenii, situaţia a devenit, din nou, îngrijorătoare în interiorul C.S.I. – probă, temerile regimului faţă de nemulţumirile şi protestele care iau amploare.

„Ciuma brună”, a celuilalt diabolic din „interbelic”, Hitler, a fost, cum am spus, al doilea „distrugător” lansat de amintitele „superelite” împotriva lumii, pentru a o „convinge” să se orienteze cît mai repede către formula „State Unite”. Precum se ştie, „ciuma brună” a fost înfrîntă, dar nu lichidată, căci „nazismul” – altă compromitere periculoasă a celor două concepte: naţionalismul şi socialismul, ca şi a simbolului ancestral (zvastica) al arienilor, poporul primordial al Europei –, ca „fascism hitlerist”, prin supravieţuitori, dar şi prin spiritul său, care persistă şi se extinde îngrijorător, îşi continuă existenţa în Europa şi peste tot în lume.

În paralel cu lansarea celor două „distrugătoare” asupra lumii – ca strategie, cu efect tactic pentru grăbirea „globalizării”, ambele, însă, fiind scăpate de sub control –, „superelitele” amintite au iniţiat, în perioada interbelică, – de reţinut: în paralel cu lansarea celor două „distrugătoare” şi cu constituirea şi dezvoltarea Kominternului! – două variante ale altui „proiect” pentru Europa, „globalizarea” vechiului continent fiind văzută drept „cheia” pentru „globalizarea” politică a întregii lumi.
Prima variantă a noului „proiect” a fost lansată chiar în anul încheierii primului război mondial (1918) şi a constat în pregătirea, discret, dar mai ales în secret, a unei „Uniuni Europene”, la început, vest-europene, apoi extinderea ei spre Est, cît se va putea … La această variantă de proiect s-a lucrat cca. 3 decenii, pînă după cel de-al II-lea război mondial, acesta urmînd a fi noua criză majoră, care să permită lansarea, cu „paşi mărunţi”, a noii „Uniuni Europene”. Ea este structura comunitară care funcţionează în prezent, cu tendinţe de a se extinde tot mai mult spre Răsărit, prin aceleaşi metode discrete şi secrete, „metode specifice” pentru amăgirea sau cointeresarea partidelor, liderilor, parlamentelor, să accepte „aderarea” la noua megaformaţiune, căreia să i se cedeze, „la schimb”, suveranitatea naţională, dimpreună cu perspectiva „integrării” şi „globalizării”, conform „proiectului”. Cu multă răbdare şi perseverenţă, se avea în vedere perspectiva ca aceia care acceptaseră să fie „ajutaţi” să ajungă „la vîrf”. Naţiunile, slab/sumar informate, puteau fi manipulate. Toate acestea sînt descrise, demonstrate, pînă în 2003, de autorii cărţii citate. Şi, astfel, „marea amăgire” a strîns în jurul Centrului, pînă atunci (2003) şi în continuare, 27 de State europene. Dacă, în plan politic, respectivii lideri, partide, parlamente, au cedat suveranitatea naţională a Statelor lor, în 2005, prin aşa-numitul „Tratat de Constituţie” (un concept ad-hoc!) li s-a pus în faţă precizarea (să fie clar!) că de aici înainte Statele componente, toate creştine, vor intra într-o Europă post-creştină, conform preambulului acelei Legi fundamentale, cu nume nou, mixt. Ne-am întrebat atunci: cine erau acei „buni prieteni” ai creştinismului, de au vrut chiar să-l lichideze în Europa?! Nu era greu de ghicit. S-au sesizat capii celor două mari Biserici creştine, poate vor fi şi protestat formal, dar, pînă la urmă, se pare că „la vîrf” s-ar fi „dres busuiocul”, cum se spune pe la noi, ajungîndu-se la un modus vivendi: enoriaşii n-au ştiut nimic. Ce contează?

Cum însă „Tratatul de Constituţie” a căzut, în urma neratificării lui de către două State (Franţa şi Olanda), liderii U.E. au trecut la modificarea textului. La nivelul omului de rînd, dar nu numai, nu se ştia ce anume s-a modificat şi ce nu, dar în 2006 a apărut, în loc, „Agenda Lisabona”, ca nouă „Constituţie”. În prealabil, în ianuarie 2006, U.E. a lansat o „Recomandare” (aşa se poartă azi, la Case mari, recomandări şi sugestii, nu poruncă, aşa cum era odinioară …). „Recomandarea otrăvită” – cum titra un cotidian din Bucureşti – preciza că naţiunile etnice – principala permanenţă a istoriei –, intrînd în U.E., urmau să se transforme, cît mai curînd, în aşa-numite „naţiuni civice” – un concept nou, inventat, şi el, ad-hoc –, împreună cu Statele naţionale respective, pentru a căror „aderare” liderii acestora acceptaseră, sub semnătură, să se „topească” în Suprastatul „civic şi multicultural”, numit „Uniunea Europeană”. Deci, i se punea istoriei nu frînă, ci stop, de aci înainte urmînd a se pune bazele unei alte „istorii“! Gîndeşti şi te minunezi cît de departe s-a ajuns prin acea mare amăgire, denunţată de autorii cărţii citate! Cînd popoarele Statelor componente s-au mai lămurit, s-au mai dezemeticit, sub presiunea acquis-ului comunitar suveran, şi au început să apară nemulţumiri şi „pusee naţionaliste”, cum le numesc liderii U.E., s-a produs nelinişte „la vîrf”. Preventiv, să nu se ajungă la mai rău! – dar şi pentru a grăbi „topirea” naţiunilor şi a Statelor prin „integrare” şi „globalizare”, „superliderii” din anturajul „Marelui Arhitect” au pus de o nouă criză şi, accelerînd lucrurile, au provocat o megacriză, aşa cum moşteniseră „iluminaţii” cuvîntul testamentar lăsat de părintele lor, Adam Weisshaupt, transmis şi prin alte căi şi documente importante, o megacriză care, se considera, îi va satisface pe cei nemulţumiţi, cum am spus-o şi în alt material. Şi tot acolo (aici, repetăm), am afirmat că megacriza, pe lîngă suferinţele provocate celor mulţi, a avut şi un efect de bumerang: nemulţumirile amplificîndu-se, s-a pus sub semnul întrebării însăşi existenţa Suprastatului numit „Uniunea Europeană”. Această perspectivă i-a speriat grozav pe lideri, iar cuvîntul explozie, vizînd întregul continent, a ajuns la ordinea zilei, prin aceasta confirmîndu-se avertismentul dat în 2003 de autorii cărţii menţionate.

În materialul anterior („A sunat ceasul? – Uniunea Europeană – marea amăgire“), preluînd şi o concluzie a cărţii noastre din 2010, am reamintit soluţia unică de ieşire a Europei din această situaţie: revenirea la o Europă a naţiunilor suverane şi a Statelor naţionale independente. Nu ar fi uşor, căci multe lucruri s-au degradat între timp, dar aceasta este unica soluţie. State naţionale care, cum am spus, pot încheia între ele, pe principiul avantajului reciproc, relaţii complexe – Tratate, convenţii etc. –, prin care să rezolve, rapid şi eficient, problemele şi provocările prezentului şi ale viitorului.

Conf. univ. dr. G.D. Iscru | Eurosceptic

Cititi si: IPS Bartolomeu Anania despre toleranţa cerută de (S)UE: “Înapoia Mea, satano!”

Acest articol a fost publicat în anti-ue și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Utopia Statelor Unite ale Europei. Soluţia: revenirea la o Europă a naţiunilor suverane şi a Statelor naţionale independente

  1. M_Stancescu zice:

    Frumos zis dar autorul nu pricepe dimensiunea spirituala, antihristica a fenomenului.

  2. Pingback: ARTICOLE BLOGURI ORTODOXE (14.05.2012) « Saccsiv's Weblog

  3. agerstress zice:

    @M_Stancescu,
    Desi a omis cateva aspecte relevante (din punct de vedere crestin) dar dificil de argumentat stiintific, a umplut totusi un mare gol exact acolo unde era mai mare nevoie. Era necesar sa se adreseze cineva in mod convingator si categoriei de „telectuali” contemporani dar si celei de intelectuali imbatati (sau mai bine zis drogati) cu vise alegorice despre Marea Uniune Europeana (majusculele sunt cu tenta ironica, desigur).
    Articolul este binevenit si de un serios impact pentru audienta tinta.
    Sper sa apara cat mai multe voci in aceasta directie, in lumea academica.

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s