Următorul pas al Big Brother în şcoli: Uniforma anti-chiul, ce conține un cip

Câteva şcoli din oraşul brazilian Vitoria da Conquista au inventat uniforma anti-chiul! Este metoda cu care părinţii pot afla unde e copilul lor in orice moment. Uniforma conţine un microcip similar celor folosite pentru găsirea animalelor pierdute şi sunt introduse in interiorul emblemei şcolii sau pe mânecă.

Dispozitivul ANTI CHIUL a fost inventat! chiul ghimpele 630x477

Uniforma funcţionează foarte simplu. Atunci când elevul intra in şcoală, senzorii îl identifică, trimiţând apoi un sms părintelui prin care este informat că odrasla lui se află in clasă. Uniforma poate fi chiar spalată si călcată fără ca cipul să fie deteriorat. Douăzeci şi cinci de şcoli din cele două sute treisprezece ale orasului, utilizează deja acest sistem.

“Acesta este un efort pentru ca niciun copil să nu fie în afara şcolii. În oraşul nostru, în această ţară, numai copiii care nu vor nu fac şcoală.”

Autorităţile din Brazilia au cheltuit aproximativ 670 de mii de dolari pentru acest proiect. Dacă uniformele vor avea succes autorităţile se gândesc să il extindă

Peste douăzeci de mii de elevi testează noul sistem anti-chiul desi, nu toti sunt incântaţi, dupa cum era de aşteptat.

| ghimpele

Acest articol a fost publicat în anti-cip și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Următorul pas al Big Brother în şcoli: Uniforma anti-chiul, ce conține un cip

  1. cezar zice:

    In ritmul asta nu va dura prea mult pana se va implanta cipul final pe mana dreapta sau pe frunte! Asta e un pas important catre petecea lui Antihrist. Doamne fereste sa se impuna si la noi lucrul asta

  2. legionarulortodox zice:

    M-AM SATURAT DE POPII CARE NU TIN TOATE SLUJBELE, DE CEI CARE TIN BISERICILE INCHISE, MAI TOT TIMPUL…IN CURAND O SA SE AJUNGA SA SE SARA SI PESTE SARBATORI SA NU SE MAI FACA SLUJBA……….–-NU JUDECA, CA SA NU FI JUDECAT SAU ARE CINE SA-I JUDECE!–- MIE CEL PUTIN MI-A AJUNS PANA IN GAT, UNEORI MA INTREB DACA GRESESC SI SUNT EU PREA DRASTIC……..INSA ADEVARUL IESE LA IVEALA IMEDIAT……..SUNT SATUL DE MULTI DINTRE POPII, CARE STAU DOAR PENTRU CIOLAN LA PAROHIE SI TRAG CU DINTII DE POSTUL LOR, EI PRACTICAND DOAR O PROFESIE NU SI TRAIREA UNUI ADEVARAT PREOT……….CU SCUZELE PENTRU FAPTUL CA DEVIEZ DE LA SUBIECT………MI AR PLACEA UN FORUM…………PE SUBIECTUL ASTA! ESTE LASITATE CRUNTA SI O TACERE FATA DE SUBIECTELE.UN MARATON ADEVARAT DUPA BANI IN ACEST MOMENT…SE CALCA PESTE O GRAMADA DE LUCURI CARE CANDVA ERAU RESPECTATE CU SFINTENTIE! OARE SA FIE OPERA ECUMENISMULUI ASTA SAU DOAR POPII( NU PREOTII)…NUMAI RESPECTA DIN PROPRIA LOR CONSTIINTA, LENE SAU DIN CAUZA MODERNISMULUI! VOI CE PARERE AVETI?

  3. io la astfel de ;coli văd f. bun chiulul organizat în masă de la prima zi de şcoală până la vacanţa mare

  4. da ce e ;coala asta ? pu;cărie …

  5. Pingback: ARTICOLE BLOGURI ORTODOXE (20.04.2012) « Saccsiv's Weblog

  6. Pingback: 43 000 de elevi brazilieni vor avea uniforme cu cip … « Saccsiv's Weblog

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s