Sfântul Ioan Gură de Aur arată adevărul Învierii Domnului Hristos dovedit de însuşi duşmanii şi potrivnicii de atunci: arhiereii iudaici şi fariseii. De luat aminte de potrivnicii rabini de astăzi, dar şi de presa jidovită din România

Aşa au lucrat totul ca şi cum s-ar fi străduit să-şi coasă propriile lor guri

Iar a doua zi, care este după vineri, s-au adunat arhiereii şi fariseii la Pilat, zicând: „Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul acela a zis, încă fiind viu: «După trei zile Mă voi scula». Porunceşte, dar, să se întărească mormântul până a treia zi, ca nu cumva venind ucenicii Lui să-L fure şi să spună norodului că a înviat din morţi. Şi va fi rătăcirea cea de pe urmă mai mare decât cea dintâi Matei 27, 62-64.

Totdeauna înşelăciunea se prinde în propriile ei lanţuri şi fără să vrea dă mână de ajutor adevărului. Uită-te! Trebuia să se creadă că Hristos a murit, că a fost îngropat şi că a înviat. Şi despre toate acestea duşmanii Lui ne fac dovada. Uită-te că înseşi cuvintele lor ne dau mărturie de toate acestea. Ei spun: „Ne-am adus aminte că amăgitorul acela, încă fiind viu”; deci a murit; „După trei zile Mă voi scula”. Porunceşte, dar, să se întărească mormântul”; deci a fost înmormântat; „Ca nu cumva să vină ucenicii Lui să-L fure”; deci, dacă va fi întărit mormântul, nu se va putea face nici o viclenie. Nici una. Prin urmare dovada învierii a ajuns de necontestat tocmai prin cele propuse de voi, nu s-a făcut nici o viclenie, pentru că mormântul a fost pecetluit. Iar dacă nu s-a făcut nici o viclenie şi s-a găsit mormântul gol, atunci negreşit a înviat. Ai văzut cum arhiereii şi bătrânii poporului, chiar fără voia lor, au luptat pentru dovedirea adevărului?

Tu însă uită-mi-te la dragostea de adevăr a ucenicilor! Nu ascund nimic din cele spuse de duşmani, chiar dacă spun lucruri de ocară. Iată îl numesc pe Hristos „amăgitor” şi nu o trec sub tăcere.

Cuvintele spuse de arhierei şi de farisei lui Pilat arată şi cruzimea lor, că nici la moartea Lui n-au pus capăt mâniei, dar şi curăţenia şi dragostea de adevăr a ucenicilor.

Merită apoi să căutăm unde a spus Domnul: „După trei zile voi învia”. În toată Evanghelia n-ai să găseşti cuvintele acestea aşa de desluşit spuse; n-ai să găseşti decât pilda cu Iona proorocul Matei 12, 39-40. Deci arhiereii şi fariseii înţeleseră ce voise să spună Domnul, dar de buna lor voie vicleneau.

– Ce le-a răspuns Pilat?
– „«Aveţi strajă! întăriţi cum ştiţi!»
Şi pecetluind mormântul, l-au întărit cu strajă”.
Matei 27, 65-66

Pilat n-a lăsat pe ostaşi să pecetluiască ei singuri mormântul; aflase ce e cu Hristos şi nu voia să le dea vreun ajutor; dar, ca să scape de ei, le-a îngăduit şi aceasta, spunându-le: „Pecetluiţi voi mormântul cum voiţi, ca să nu puteţi învinui pe alţii”. Dacă ostaşii ar fi pecetluit ei singuri mormântul, arhiereii şi cărturarii ar fi putut spune – chiar dacă ar fi tost spusele lor neadevărate şi mincinoase; şi cum nu le-a fost ruşine să spună altele ar fi putut spune şi asta – că ostaşii, îngăduind să fie furat trupul, ar fi dat prilej ucenicilor să plăsmuiască cuvântul despre înviere. Aşa însă, întărind ei înşişi mormântul, nu mai puteau să spună asta. Ai văzut cum se sârguiesc arhiereii şi fariseii să pună fâră voia lor în lumină adevărul? Ei s-au dus la Pilat, ei i-au cerut, ei au întărit mormântul cu strajă, ca să fie unii altora şi învinuitori şi martori ai adevărului. Când L-au furat ucenicii? Sâmbăta? Dar cum, când nu le era îngăduit să se apropie sâmbăta de mormânt? Dar chiar dacă ar fi facut-o călcând legea, cum ar fi îndrăznit să se apropie când ei erau atât de fricoşi? Cum ar fi putut convinge poporul? Ce-ar fi trebuit să spună? Ce-ar fi trebuit să facă? Cu ce trageere de inimă ar fi putut lua apărarea unui mort? Ce răsplată ar fi aşteptat? Pe când trăia, au fugit îndată ce L-au văzut prins. Ar fi avut, oare, curajul să vorbească despre El după moartea Lui, dacă n-ar fi înviat? Cum s-ar putea susţine aşa ceva? Se vede de aici că ucenicii nici n-ar fi voit, nici nu ar fi putut să plăsmuiască învierea, dacă Hristos n-ar fi înviat. Hristos le vorbise ucenicilor mult despre înviere, le vorbise adeseori, până într-atâta, că însuşi iudeii au zis că Hristos spusese că “După trei zile voi învia”. Deci dacă n-ar fi înviat, ucenicii s-ar fi socotit negreşit înşelaţi; şi văzându-se atacaţi din pricina Lui de tot poporul şi ajunşi fără de casă şi fără de masă, I-ar fi întors spatele şi n-ar voit să-I încununeze fruntea cu o astfel de slavă, pentru că fuseseră înşelaţi şi aruncaţi, din pricina Lui, în cele mai mari primejdii. Nici nu mai este de dovedit! Dacă n-ar fi fost adevărată învierea, nici n-ar fi putut s-o plăsmuiască. Pe ce s-ar fi întemeiat? Pe talentul lor oratoric? Dar erau nişte oameni neînvăţaţi! Pe mulţimea banilor? Dar nu aveau nici toiag, nici încălţăminte. Pe faima neamului? Dar erau oameni de jos şi din oameni de jos. Pe măreţia locului lor de naştere? Dar erau nişte sate neînsemnate. Pe mulţimea numărului lor? Dar nu erau mai mult de unsprezece oameni şi aceştia împrăştiaţi. Pe făgăduielile învăţătorului? Care făgăduieli? Dar dacă n-a înviat, nici făgăduielile nu mai puteau fi vrednice de credinţă. Cum ar fi putut înfrunta un popor înfuriat? Dacă verhovnicul apostolilor n-a putut înfrunta cuvintele unei femei care stătea la poartă, şi dacă toţi ceilalţi ucenici s-au împrăştiat când L-au văzut legat, cum s-ar mai fi gândit să meargă până la marginile lumii şi să sădească o învăţătură plăsmuită despre înviere? Dacă Petru n-a putut înfrunta ameninţarea unei femei, iar ceilalţi ucenici au fugit la vederea lanţurilor, cum ar fi putut înfrunta pe împăraţi, pe dregători şi popoare, care aveau şi săbii şi grătare şi cuptoare aprinse şi-i ameninţau cu mii şi mii de primejdii de moarte în fiecare zi, dacă nu s-ar fi putut bucura de puterea şi ajutorul Celui înviat? Minuni asemănătoare făcuse Domnul; înviase atâţia morţi; dar niciuna din aceste minuni nu i-a făcut pe iudei să se ruşineze, ci au răstignit pe Săvârşitorul lor. Aveau, oare, să creadă po­poarele în învierea lui Hristos numai pe spusele ucenicilor? Nu! Lucrul acesta nu se poate, nu se poate! Că pe toate le-a lucrat puterea Celui înviat!

II

Uită-te la răutatea vrednică de râs a arhiereilor şi fariseilor! „Ne-am adus aminte, spun ei, că amăgitorul Acela a zis încă pe când trăia: După trei zile voi învia”. Dacă era un amăgitor şi un lăudăros mincinos, pentru ce vă temeţi, pentru ce alergaţi de colo-colo, pentru ce atâta râvnă? „Ne temem, spun ei, ca să nu-l fure cumva ucenicii şi să înşele mulţimea”. Şi s-a arătat, doar, că asta n-ar fi fost deloc o dovadă; dar răutatea este chi­ţibuşară şi neruşinată; face lucruri nechibzuite. Au poruncit să întă­rească mormântul trei zile, ca şi cum ar fi luptat pentru apărarea învăţă­turilor lui Hristos. Voind să arate şi mai departe că este un amăgitor, şi-au întins răutatea lor până la mormânt. Şi Hristos a înviat mai devreme, ca să nu poată spune arhiereii că nu Şi-a împlinit cuvântul şi că a fost furat. N-a fost un lucru lipsit de valoare că a înviat mai devreme; dar dacă învia mai târziu, ar fi fost pusă la îndoială învierea. Ce n-ar fi putut să zică şi să răszică, deşi pe nedrept, dacă Hristos n-ar fi înviat atunci când ostaşii stăteau la mormânt şi păzeau mormântul, ci după trei zile, după plecarea ostaşilor? Pentru aceea deci Hristos a înviat înainte de împlinirea celor trei zile. Trebuia să învieze atunci când ostaşii erau acolo, când păzeau mormântul; trebuia deci să învieze chiar înăuntru celor trei zile. Dacă ar fi înviat după trecerea celor trei zile şi după plecarea ostaşilor, învierea ar fi putut fi pusă la îndoială. De aceea a şi făgăduit să se pecetluiască mormântul aşa cum voiau şi să pună de pază şi ostaşi. Şi nu le-a păsat arhiereilor şi fariseilor fac asta sâmbăta, că lucrează; ei aveau ochii îndreptaţi numai într-o sin­gură parte: să-şi împlinească răutatea lor. Nădăjduiau că prin asta vor birui. Dar fapta aceasta a lor era semnul celei mai mari nechibzuinţe. Semn că erau zguduiţi de o puternică frică. Cei care L-au prins când era viu se tem de El când e mort. Şi ar fi trebuit, dacă Hristos era un simplu om, să prindă curaj, acum când e mort. Dar ca să afle arhiereii şi fariseii că cele ce a pătimit Hristos, pe când trăia, le-a pătimit de bună voie, iată că Domnul îngăduie să I se pună pecete, piatră şi strajă; dar n-au putut să-L ţină în mormânt. Un singur lucru reuşesc să facă: să facă cunoscut mormântul şi să fie crezută prin aceasta învierea. Şi stăteau ostaşii la mormânt, iar iudeii, alături de ei.

III

„Şi mergând ele iată unii din străjeri, venind în cetate, au vestit arhiereilor toate cele ce se făcuseră. Şi adunându-se cu bătrânii şi ţinând sfat, au dat ostaşilor arginţi mulţi, zicând: „Spuneţi că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam.
Şi dacă se va auzi la dregător aceasta, noi îl vom îndupleca iar pe voi vă vom face fără grijă”
Matei 28, 11-14.

Pentru aceşti ostaşi s-a făcut cutremurul acela, ca să-i înspăimânte şi să dea mărturie. Lucru ce s-a şi întâmplat. Astfel vestea adusă de străjeri nu mai putea fi pusă la îndoială. Unele semne au fost date întregii ome­niri, altele numai celor care au fost acolo de faţă; întunericul a fost dat întregii lumii; îngerul şi cutremurul, numai celor de la mormânt?

Când ostaşii au venit şi au vestit pe arhierei – adevărul străluceşte mai mult când e propovăduit de potrivnici -, le-au dat arginţi ca să spună că „ucenicii Lui au venit noaptea şi L-au furat.

Cum L-au furat, o, nechibzuiţilor! Adevărul învierii era prea strălu­citor şi prea măreţ ca să poată fi plăsmuit! Spusa aceasta că L-au furat era de necrezut şi nici chip de minciună nu avea. Spune-mi, cum L-au furat ucenicii, când ei erau nişte oameni sărmani şi din popor, care nici nu îndrăzneau să se arate? Nu era, oare, pusă pecete pe mormânt? Nu erau, oare, lângă mormânt atâţia paznici, atâţia ostaşi şi iudei? Nu se gândeau, oare, şi ei la asta, nu se îngrijeau, nu privegheau, nu aveau grijă să nu fie furat? Dar, în sfârşit, pentru ce să-L fure ucenicii, ca să născo­cească dogma învierii? Dar cum le-ar fi trecut prin minte să născocească aşa ceva unor oameni cărora le plăcea să trăiască ascunşi de lume? Cum ar fi ridicat piatra care era atât de păzită? Cum ar fi putut să se ascundă de atâţia oameni? Chiar dacă nu s-ar fi temut de moarte, totuşi n-ar fi încercat, în zadar şi fără rost, să săvârşească fapta asta, când erau atâţia paznici. Că ucenicii mai erau şi nişte fricoşi o arată cele petrecute mai înainte. Când L-au văzut prins, toţi au fugit. Dacă n-au avut curajul să rămânâ lângă El atunci când Îl vedeau viu, cum nu s-ar fi temut acum când era mort şi înconjurat de o mulţime atât de mare de ostaşi? Aveau, oare, de deschis o uşă? Trebuia să se ascundă numai de un singur om? Nu! Pe mormânt era pusă o piatră mare care avea nevoie de multe mâini. Aveau dreptate arhiereii să spună: „Şi va fi rătăcirea cea din urmă mai rea decât cea dintâi!” Împotriva lor au rostit aceste cuvinte! Ar fi trebuit ca, după atâta furie, să se căiască de faptele lor; dar ei se silesc să le întreacă pe cele de mai înainte născocind minciuni vrednice de râs; când era viu, l-au cumpărat sângele; după ce a fost răstignit şi a înviat, încearcă tot cu bani să facă să piară cuvântul despre înviere. Tu însă uită-mi-te că sunt prinşi tocmai prin cele ce au făcut. Dacă nu s-ar fi dus la Pilat şi n-ar fi cerut strajă la mormânt ar fi putut să-şi răspândească minciunile lor cu mai multă neruşinare; dar aşa, nu! Aşa au lucrat totul ca şi cum s-ar fi străduit să-şi coasă propriile lor guri. În ce priveşte pe ucenici, dacă n-au putut să privegheze cu El mai cu seamă când au fost ţinuţi rău de El, cum ar fi putut îndrăzni să-L fure? De ce nu L-au furat mai înainte, mai înainte de a fi pus voi, arhiereilor, pază la mormânt? Dacă ucenicii ar fi voit să-L fure, ar fi putut face asta în prima noapte, când mormântul nu era păzit, când nu era nici o primejdie, când puteau lucra fără frică. Că arhiereii s-au dus sâmbătă la Pilat şi i-au cerut strajă ca să-L păzească Matei 27, 62-66. În cea dintâi noapte nu era nimeni din ei la mormânt.

IV

Ce ne spun apoi giulgiurile care fuseseră muiate în smirnă? Şi Petru a văzut giulgiurile acestea în mormânt Ioan 20, 5. Dacă ucenicii ar fi voit să-L fure nu I-ar fi furat trupul gol; nu numai ca să nu-L facă de ocară, ci şi ca să nu mai piardă vremea cu dezbrăcatul şi aşa să-i scoale pe străjeri şi să pună mâna pe ei; mai cu seamă că Domnul fusese uns cu smirnă, o materie care se lipeşte tare de trup şi intră în haine; de aceea nu era uşor să se desprindă giulgiurile de pe trup; iar cei care ar fi făcut aceasta aveau nevoie de multă vreme. Prin urmare şi de aici se vede că este de necrezut furtul trupului. Nu cunoşteau, apoi, ucenicii mânia iudaică? Nu ştiau că-şi atrag urgia lor? Dar, în sfârşit, ce-ar fi câştigat din fapta lor dacă Hristos n-ar fi înviat? Dar arhiereii şi bătrânii, ştiind că au născocit furtul, au dat argint şi au spus: Spuneţi că L-au furat şi noi vom îndupleca pe dregător”. Voiau să se răspândească zvonul acesta, dar au izbit în zadar cu pumnii în adevăr; iar prin cele prin care au încercat să umbrească adevărul, prin acelea l-au făcut, fără voia lor, să strălucească. Chiar spusa arhiereilor şi bătrânilor, că ucenicii L-au furat, întăreşte învierea. Ei înşişi mărturisesc că nu era trupul în mormânt. Când înşişi arhiereii şi bătrânii mărturisesc că trupul Lui nu era acolo, iar şederea paznicilor lângă mormânt, giul­giurile şi frica ucenicilor arată ca mincinos şi neadevărat furtul, urmează că dovada învierii este de nezdruncinat. Totuşi arhiereii cei neruşinaţi, care îndrăznesc orice, cărora li s-a închis gura de atâtea ori, spun: „Spuneţi aşa şi noi îl vom îndupleca pe dregător şi pe voi fără grijă vă vom face. Vezi că toţi sunt nişte stricaţi? Pilat, care s-a lăsat convins, ostaşii, poporul iudeu. Să nu te minunezi dacă banii au biruit pe ostaşi. Dacă au avut atâta putere asupra uceniculuiMatei 24, 15, apoi cu atât mai uşor asupra lor.

„Şi s-a râspândit cuvântul acesta(nn. anume că trupul Mântuitorului a fost furat de către ucenici) până în ziua de azi”Matei 28, 15.Ai văzut iarăşi dragostea de adevăr a ucenicilor? Ai văzut că nu se ruşi­nează să spună nici că s-a răspândit un cuvânt ca acesta împotriva lor?

| extras din Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri – partea a treia, Omilii la Matei, Omiliile LXXXIX-XC

Acest articol a fost publicat în Pentru Mantuire și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Sfântul Ioan Gură de Aur arată adevărul Învierii Domnului Hristos dovedit de însuşi duşmanii şi potrivnicii de atunci: arhiereii iudaici şi fariseii. De luat aminte de potrivnicii rabini de astăzi, dar şi de presa jidovită din România

  1. Pingback: Sfantul Ioan Gura de Aur demonteaza lucratura mai marilor iudei, ce se munceau draceste sa minta poporul cum ca Iisus Hristos n-ar fi inviat. Azi urmasii lor procedeaza aidoma, prin mass-media ce o stapanesc « Saccsiv's Weblog

  2. Pingback: Sfântul Ioan Gură de Aur arată adevărul Învierii Domnului Hristos dovedit de însuşi duşmanii şi potrivnicii de atunci: arhiereii iudaici şi fariseii. De luat aminte de potrivnicii rabini de astăzi, dar şi de presa jidovită din România | Buci

  3. Pingback: Sfântul Ioan Gură de Aur arată adevărul Învierii Domnului Hristos dovedit de însuşi duşmanii şi potrivnicii de atunci: arhiereii iudaici şi fariseii. De luat aminte de potrivnicii rabini de astăzi, dar şi de presa jidovită din România | Buci

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s