Radu Gyr ar fi implinit astăzi 107 ani. Îndemn la luptă!

Radu Demetrescu-Gyr, fiul cunoscutului actor craiovean Ştefan (Coco) Dumitrescu, s-a născut la 2 martie 1905 la Câmpulung-Muscel. Tatăl său se născuse la Braşov. A absolvit ca premiant Conservatorul din Bucureşti. Ştefan Demetrescu a început să joace teatru de timpuriu. La vârsta de 16 ani intră în trupa unui vestit actor. Pleacă la Paris cu o bursă, unde studiază arta dramatică. Înapoiat în ţară (1898) este angajat la Teatrul Naţional din Bucureşti. În legătură cu venirea sa la Craiova, aceasta s-a produs în anul 1908 sau 1910.

Mama sa se numea Eugenia Gherghel şi îşi avea originea după tată în Botoşani. Bunica ei după tată, Mina Von Gelch, era de origine germană. Astfel, Eugenia Gherghel, mama poetului Radu Gyr, a căpătat de la părinţi o frumoasă cultură clasică germană, dar şi o solidă cultură şi educaţie muzicală, mama fiind pianistă. La absolvirea claselor primare tânărul Radu vorbea binişor această limbă. Un alt personaj miraculos în viaţa tânărului a fost poeta Elena Farago, casa ei fiind un centru de întâlniri culturale. (amănunte la George Popescu, în Permanenţe, aug. 2005)

Radu a debutat la 14 ani, cu poemul dramatic În munţi, publicat în revista Liceului Carol I din Craiova, al cărui elev a fost. Devine student la Litere şi Filosofie în Bucureşti, debutează editorial în 1924 cu volumul Linişti de schituri, cu un ton elegiac. A fost de mai multe ori laureat (1926, 1927, 1928 şi 1939) al Societăţii Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură şi al Academiei Române. Doctor în litere, a fost conferenţiar la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. A colaborat la revistele Universul literar, Gândirea, Gând Românesc, Sfarmă-Piatră, Decembrie, Vremea, Revista Mea, Revista Dobrogeană ş.a., precum şi la ziarele: Cuvântul, Buna Vestire, Cuvântul Studenţesc unde a publicat numeroase articole, studii literare şi poezii.

Membru de seamă al Mişcării Legionare, comandant legionar şi şef al regiunii Oltenia. Cunoscându-l pe Corneliu Codreanu, de care a rămas fascinat, Gyr i-a înţeles sporul nou pe care-l aducea în viaţa politică românească, punând problema transformării interioare a omului, a prefacerii sufleteşti – lucrul cel mai greu de realizat – şi încercând în mijlocul societăţii româneşti ajunsă într-o stare avansată de descompunere morală, să aşeze la loc de cinste virtutea şi credinţa. El a compus nemuritorul cântec „Sfântă tinereţe legionară, / Cu piept călit de fier şi sufletul de crin, / Iureş ne-nfrânat de primăvară, / Cu fruntea ca un iezer carpatin…”. De asemenea, este autorul versurilor cântecelor Imnul Moţa-Marin (scris după moartea celor doi în Spania), Imnul Muncitorilor etc.

În 1940, pe timpul guvernării legionare, a fost numit director general al teatrelor. În această calitate ia iniţiativa înfiinţării Teatrului Evreiesc (dovadă că legionarii n-au fost antisemiţi!). Va suferi însă ani lungi şi grei de închisoare sub cele trei regimuri dictatoriale: al lui Carol II (lagărele Tismana şi Miercurea Ciuc), Antonescu (lagărul Târgu Jiu) şi sub comunişti. După „rebeliunea” din ianuarie 1941 putea să emigreze, dar a optat pentru rămânerea în ţară, suportând astfel un proces împreună cu alţi 86 de intelectuali, condamnat la 12 ani închisoare corecţională pentru delictul de incitare „la rebeliune”.

Eliberat de Antonescu la 7 august 1941, este trimis spre „reabilitare” în batalioanele de la Sărata, ce luptau în prima linie a frontului,  de fapt batalioane de exterminare a legionarilor. În acelaşi timp, printr-un ordin expres, Antonescu o eliberează din închisoare pe evreica Ana Pauker, o bolşevică ce a cerut guvernului ca 600.000 de români deţinuţi să fie trimişi în Siberia. Grav rănit în luptele de la Vîgoda-Vinogradar, se întoarce acasă printre puţinii supravieţuitori.

A fost însoţit acasă de un soldat ca escortă, căruia regimul criminal Antonescu i-a dat ordin să prindă ocazia că vrea să „fugă” şi să-l împuşte pe la spate. Tânărul soldat însă, nu s-a pretat la o asemenea mârşăvie. Deşi la 23 august 1944 era în convalescenţă, autorităţile nu-l cruţă: arestat şi judecat în al doilea mare proces al „criminalilor de război” – lotul ziariştilor şi al scriitorilor – primeşte o nouă condamnare, în 1945: 12 ani muncă silnică.

Este eliberat în 1956 la intervenţia către Gheorghiu Dej a preşedintelui Indiei, la care intervenise Mircea Eliade aflat în exil. După doi ani, prin februarie 1958 este din nou arestat şi condamnat la moarte pentru poezia Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! (titlul iniţial: Manifest), considerată de regim un veritabil mijloc de instigare la luptă a maselor împotriva regimului bolşevic. În acelaşi lot mai erau condamnaţi la moarte viteazul Puiu Atanasiu, profesorul Grigore Zamfiroiu – viitorul preot –, Ibrăileanu şi Lucuţa. Pedeapsa li se comută la 25 ani muncă silnică, dar ei nu află aceasta decât după 11 luni, perioadă de exterminare psihică. Poetul va executa 16 ani de detenţie comunistă până la amnistia din 1964. I se aplică un regim de exterminare lentă plină de sadism în închisoarea Aiud, cu un regim de celulă aspră. Bolnav grav, cu un prolaps rectal gangrenat, cu hepatită, infiltrat pulmonar TBC, hemofilic, i s-a refuzat orice ajutor medical. A slăbit îngrozitor iar pielea-i atârna pe oase solzoasă şi tare ca o piele de şarpe. Toţi credeau că nu va mai supravieţui. El a crezut însă şi a biruit moartea.

A lăsat o operă poetică de valoare unică, inestimabilă. El scrie despre foamea continuă, frigul cumplit, moartea ca prezenţă zilnică, se ceartă cu Dumnezeu, cere răzbunare, ca în final să ajungă la o linişte sufletească şi la o credinţă adâncă înţelegând soarta ce i-a fost rezervată şi jertfa uriaşă. „Crezul” său devine crezul unei întregi generaţii aruncate de comunişti în „toiul beznelor adânci”. El este poetul pătimirii româneşti, al tuturor celor înrobiţi pentru dreptate şi adevăr.

Poezia lui Radu Gyr poartă stigmatele unor cumplite suferinţe, dar este inundată şi de lumina lină a harului. E o mărturie că sufletul poate ieşi biruitor asupra unui trup de carne vie, răstignit pe crucea nevoinţelor. „Prin lacrimi punem pod genunii, / din lacrimi înviem mereu, / si împletind din lacrimi funii / ne priponim de Dumnezeu”. (Lacrimi). Suferinţa este calea care duce la mântuire, la dobândirea harului. Însuşi Hristos Se coboară în celula rece şi mucegăită, cum scrie poetul în mirabila creaţie Iisus în celulă.

Să scrii poezii în temniţă nu era un lucru uşor. Simpla deţinere a unui creion sau a unei bucăţi de hârtie atrăgea bătăi cumplite şi izolare la Neagra (celulă neîncălzită de 1/3m din beton, cu apă pe jos, fără pat şi scaun). Deţinuţii foloseau bucăţi de săpun sau de sticlă pe care se sufla praful destinat deratizării pe care se scrijelea cu o aşchie. Altă metodă de „a scrie” era înnodarea aţei, poezii întregi fiind „înşirate” pe aţe smulse din zeghe sau din pături. Talpa de bocanc, căptuşeala hainelor, obloanele sau pereţii celulelor au servit ca suport pentru scris. Câţi deţinuţi n-au fost salvaţi de la moarte, din deznădejde şi de la iad, ascultând poeziile sale! Auzind poeziile din gura unora cu memorie bună şi transmise din gură în gură, scrise sau prin morse, ele au făcut adevărate minuni. Din cei 3-4.000.000 de deţinuţi de la noi, peste 800.000 şi-au lăsat oasele acolo. Poezia sa, ca şi a celorlalţi, a fost un balsam pentru toată această masă, cu speranţa că „ne vom întoarce într-o zi”, cum sună un vers al său. Versurile, ca şi credinţa în Dumnezeu i-au ţinut treji, le-au dat puterea să reziste tuturor persecuţiilor.

Apoteoza creaţiei poetice a lui Gyr o constituie baladele. Frumuseţea versurilor întrece orice închipuire, iar ideea centrală a lor este nobleţea şi spiritul de jertfă. Sunt câteva idei forţă: muzicalitatea, claritatea şi spiritul de jertfă. Cine a stat cu el în celulă, în special în Zarca Aiudului, a rămas cu impresia că poetul a suferit ca un zeu înlănţuit. Nici un scâncet, nici un oftat, deşi stătea mereu pe scândura rece.

Trupul îi era o mână de oase ţinută de un kilogram de piele roasă pe care comandantul Gh. Crăciun îl revigora puţin când simţea că moare, ca apoi să revină la regimul dinainte. Obligat să-şi renege trecutul, dă o declaraţie – vestită în epocă – prin care spune că îngroapă ce a fost. Aceasta i-a fost smulsă la limita dintre viaţă şi moarte, apoi mai mult muribund, eliberat puţin mai devreme ca ceilalţi deţinuţi. Însă crezul său a rămas acelaşi, deţinuţii n-au putut fi dezarmaţi prin acele cuvinte căci ştiau prea bine condiţiile „umane” în care le-a spus.

Nici după eliberare nu va cunoaşte liniştea. Securitatea îl urmăreşte pas cu pas. În 1968 e ameninţat cu închisoarea dacă nu acceptă să dea note informative, dar Gyr refuză categoric. Mai mult, pentru a încerca să-l compromită, securitatea îl obligă să colaboreze la o gazetă comunistă, Glasul Patriei. În realitate, articolele erau scrise de securitate şi poetul obligat să le semneze. A trecut în veşnicie după o viaţă de chin, în anul 1975 (28 sau 29 aprilie). Înmormântat în Vinerea Mare, pe 2 mai.

Opere reprezentative: Linişti de schituri (poeme), 1924; Plânge Strâmbă-Lemne (poezii), Craiova, 1927; Cerbul de lumină (poezii), Bucureşti, 1928; Stele pentru leagăn (poezii), Râmnicu Vâlcea, 1936; Studenţimea şi idealul spiritual (studiu); Cununi uscate (versuri), 1938; Corabia cu tufănici, Bucureşti, 1939; Poezii de război, Bucureşti, 1942; Balade, Bucureşti, 1943. Postume: Poezii din închisori, 1982, Canada,; Sângele temniţei – Balade, 1993, Timişoara.

După 1989 opera sa a fost introdusă în manualele şcolare. Sensibilitatea şi frumuseţea poeziei sale a fost pusă şi mai mult în evidenţă pe muzica vestitului rapsod Tudor Gheorghe, al cărui tată – Ilie Tudor – a fost camarad de suferinţă al poetului la Aiud. Prin concertul Cu Iisus în celulă – poezia în închisori 1941-1964 Tudor Gheorghe aduce în conştiinţa generaţiei de azi una din cele mai cumplite suferinţe ale omenirii întregi.

Radu Gyr ne-a lăsat un îndemn de luptă, poate cel mai potrivit din câte s-au scris, intitulat chiar aşa:

Îndemn la luptă

Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele braţe slute
care să lupte nu mai vor.

Atunci când inima ta cântă,
ce-nseamnă-n luptă-un braţ înfrânt,
ce-ţi pasă-n colb de-o spadă frântă,
când te ridici c-un steag mai sfânt?

Înfrânt nu eşti atunci când sângeri
şi nici când ochii-n lacrimi ţi-s,
cele mai crâncene înfrângeri
sunt renunţările la vis.

Cititi integral pe raparobilor.ro

Acest articol a fost publicat în Pentru neam si tara și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Radu Gyr ar fi implinit astăzi 107 ani. Îndemn la luptă!

  1. vasilica zice:

    Ce sentimente puternice poti trai cand ,ca roman ,afli ca neamul tau are eroi .

  2. CRENGUTA LUCICA zice:

    RADU GYR:

    DACA HRISTOS ESTE CALEA, ADEVARUL SI VIATA, FEMEIA este ADEVARUL ESTETIC al VIETII.
    In urma triumfului Adevarului Estetic, CARE scoate din circulatie ultimele elemente ale invaziei anarhice, LITERATURA ROMÂNEASCĂ va trebui sa se regaseasca adanc in expresia ARDERII NOASTRE INTERIOARE, A INCANDESCENTEI NOASTRE SPIRITUALE,

  3. A. I. Neamtzu zice:

    CRENGUTA LUCICA says:

    Potoleste-te macar acum in Sf. Post si lasa mortii in pace.

  4. Barbu Marius zice:

    iarta-ma frate apologeticum ca nu zic la subiect da cu tristete in inima iti zic ca am vazut azi la un vecin un card metro cu codu de bare pe el si scria Parohia III Chitila pe el(pe card) si cica i l-a dat popa de la biserica sa cumpere cu el. vecinu sa cumpere alimente ptr el si familia lui cu card(sa nu se inteleaga ca popa i l-a dat ca sa cumpere vecinu in numele lu’popa ptr popa) Doamne ajuta-ne sa nu ne lepadam de TINE ….ca prin popi vine PECETEA AVETI GRIJA !!!!!!!

  5. Dinu zice:

    Sfintii sunt slava lui Dumnezeu pe pamant.

  6. admin zice:

    @Barbu Marius
    Cine te pune sa asculti de „popii” care te indeamna la pacat? Sunt si preoti, slujitori ai lui Dumnezeu, care au zis si zic in continuare: REFUZATI CIPUL! Depinde de noi pe cine ascultam. Deci nu mai da vina pe altii.

  7. Petru zice:

    Vesnica pomenire lui Radu Gyr……si tuturor celorlalti martiri din temnitele comuniste.

  8. CRENGUTA LUCICA zice:

    a. i. neamtzu,
    MORTII INVIE SI SUNT VII DEJA. NUMAI TU NU VREI INCA SA INVIEZI DIN PROSTIE SI IGNORANTA SI DIN moartea spirituala. SA TE TRASNEASCA DOMNUL CU DRAGOSTEA LUI si sa INVIEZI SI TU, INTRU CUVANTUL ADEVARULUI, AMIN! ASA SA FIE!

  9. CRENGUTA LUCICA zice:

    A. I. NEAMTZU

    La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu ERA CUVANTUL!!!!!!!!!!
    ERA – verb la imperfect, arata o actiune trecuta, DAR neterminata. DECI, DUMNEZEU ESTE CUVANTUL!
    Parintele Justin Pirvu spune ca toti Ortodocsii spovediti si impartasiti au HARUL. Mai ales Preotii au HARUL: ei slujesc Sfanta Liturghie si dezleaga pacatele PRIN CUVANT!!!
    Ortodocsii Impartasiti sunt HRISTOFORI, dumnezei dupa Chip si asemanare. „EU am zis:dumnezei sunteti…si Scriptura nu poate fi desfiintata.”
    Deci, ca rege al Pamantului, OMUL cuvanta, graieste. ATENTIE LA ENERGIILE NECREATE CARE SE MANIFESTA prin CUVANT!
    Toti Sfintii au fost si ei oameni, care au ajuns pana la un a nume grad de Sfintenie, atata cat a vrut DUMNEZEU. NUMAI DUMNEZEU ESTE CU ADEVARAT SFANT * – asa mi-a spus Parintele Proclu.

    Asta inseamna, ca orice Sfant e posibil sa mai fi facut si greseli. Spre exemplu, Sf. Vasile cel Mare care a inventat blestemele. La sfarsitul NOULUI TESTAMENT scrie clar ca acestea vor disparea.
    Sfantul Ioan Gura de Aur a scris Sfanta Liturghie, foarte frumoasa si cu HAR, DAR a si gresit cerand „sfarsit crestinesc” si moarte. CERE si ti se va da! Asa spune DOMNUL. LA CREZ spunem: astept invierea mortilor si VIATA Veacului ce va sa vie!!!! Nu astept deloc moartea sau sfarsitul crestinesc! NU!

    VOI< PREOTII< aveti grija ce cereti pentru voi si pentru POPORUL ce sta inainte!!! UCIDETI Oamenii prin CUVANT! Poate nu ati realizat astea pana acum, DAR DUMNEZEU ESTE CUVANTUL. Maica Domnului pre DUMNEZEU CUVANTUL a nascut. Numele de Familie al Lui HRISTOS, al doilea Nume, este CUVANTUL – ca si DUMNEZEU CARE ERA CUVANTUL.

    Grigorie Palama a teoretizat mult despre energiile necreate – si l-am studiat cu atentie– DAR nu a realizat nici el ca HARUL STA IN CUVANT, CARE ESTE DUMNEZEU Simplu.

    ATENTIE, PREOTI, CUM si CE CUVANTATI si BINECUVANTAI!!! Nu ucideti umanitatea prin CUVANT, caci DUMNEZEU Ne-a creat nemuritori!!!

    Doamne ajuta sa stati nitel pe ganduri si sa auziti cu inima ce V-am scris aici!

  10. daniel zice:

    Vesnica pomenire, marturisitorule!

  11. traian zice:

    domnul dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe eroul tarii,radu gyr.sa ne aducem aminte cu piosenie totdeauna de eroii nostrii.

  12. Dacul zice:

    „Nu te plânge că eşti strivit, dacă te-ai făcut vierme.” (Kant)

  13. Dacul zice:

    „Când poţi merge, de ce să te târăşti?” (N. Iorga)

  14. Dacul zice:

    „Între caractere şi inteligenţe n-ar trebui să existe alegere. Inteligenţele se găsesc foarte adesea, caracterele foarte rar.” (Eminescu)

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s