Lacasul de gheata al satanei construit si in acest an la Balea Lac. Alo Sinodul!!!

Căsătoriile şi botezurile la rece şi la înălţime – în toate sensurile – au devenit o modă la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş, la 2.000 de metri altitudine. Până în februarie vor fi oficiate mai multe slujbe religioase în Bi­serica de Gheaţă, care va fi gata în curând.

În cea de-a doua parte a lunii ianuarie, cei ce vor urca la Bâlea Lac vor putea vizita şi noua Biserică de Gheaţă cons­truită lângă Hotelul de Gheaţă, devenit deja celebru în toată lumea. „După ce va fi bine­cuvântată, biserica va găzdui diverse slujbe sau programe religioase, private sau cu acces liber. Rezervările pentru evenimentele de la Biserica de Gheaţă au început deja, până acum fiind confirmate două cununii religioase ale unor cupluri de tineri englezi şi mai multe botezuri”, spune Arnold Klingeis, iniţiatorul proiectului.

Şi jurnaliştii de la BBC au venit anul acesta să vadă cu ochii lor Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac şi să transmită în direct deschiderea lui, iar britanicii s-au  îndrăgostit iremediabil de construcţiile de gheaţă de la Bâlea. Hotelul are anul acesta 10 camere, fiecare fiind botezată după un stil muzical. Tema din acest an al hotelului este „ice sound”, camerele având denumirile: Rock, Jazz, Latino, Dance, Hip Hop, Chillout, Classical, House, Trance şi Blues.

Din anul 2005, Hotelul de Gheaţă se reconstruieşte în fiecare iarnă în Munţii Făgăraş, din cărămizi de gheaţă tăiate şi scoase din Lacul Bâlea. Din acelaşi tip de cărămizi este ridicată în fiecare an şi biserica, prima fiind construită în 2006. Dacă biserica este ridicată aproximativ în acelaşi stil în fiecare an, fiind inspirită de o biserică veche din satul sibian Mălâncrav, Hotelul de Gheaţă are de fiecare dată o structură diferită şi o poveste nouă. „Ice sounds” este tematica sezonului 2011-2012, fiind transpusă în decorul şi în arhitectura camerelor, a restaurantului de gheaţă şi a barului de gheaţă. De exemplu, în camera rock, turiştii au instrumente muzicale sculptate în gheaţă pe post de noptiere şi fiecare cameră oferă obiecte care amintesc de stilul de muzică ce i-a dat numele.

Anul acesta, biserica este pregătită pentru a găzdui mai multe nunţi şi botezuri, britanicii fiind pe primul loc la rezervări, nu doar la Hotelul de Gheaţă, ci şi la… Biserică!

În ineditul locaş de cult, care a stârnit numeroase controverse în primii ani, dar a fost acceptat în cele din urmă de Bi­serica Catolică, pot intra simultan aproximativ 50 de persoane, suprafaţa fiind de circa 100 de metri pătraţi. Sfinţirea Bisericii de Gheaţă va fi oficiată în cadrul unei festivităţi speciale la care vor fi invitaţi preoţi ai mai multor culte creştine de la noi din ţară. La fel ca şi anii trecuţi, bi­serica va avea caracter ecumenist, fiind deschisă spre vi­zitare, în mod gratuit, oricărui turist, indiferent de orientarea religioasă.

Dacă despre arhitectura Bi­sericii de Gheaţă nu se pot spune prea multe lucruri noi, Hotelul de Gheaţă este întru totul inedit. „Noutatea din sezonul 2011 este construirea unei structuri de igluuri, chiar în vecinătatea hotelului. «Hotel of Ice – Bâlea Lac» este un proiect de marketing turistic care face parte din amplul «Proiect Transilvania». Prin construirea Ho­telului de Gheaţă se ur­măreşte promovarea poten­ţialului tu­ristic din Masivul Făgăraş, prin combinarea resurselor naturale cu un mod inovator şi dinamic de agrement”, explică Arnold Klingeis, actualul primar al Avrigului (judeţul Sibiu).

Din această iarnă, cine nu se simte pregătit să doarmă pe paturile de gheaţă ale hotelului, se poate bucura din plin de mesele de gheaţă ale restaurantului, cu mâncare ser­vi­tă în farfurii sculp­tate în ghea­ţă şi bă­u­tu­ra turnată, bineînţele, tot în pahare de gheaţă. „Noi oferim şi un meniu special, în restaurantul de gheaţă, deschis de anul acesta. Vom avea aici mai multe nunţi şi botezuri în această iarnă”, mai spune Arnold Klingeis.

Construcţiile au fost ridicate cu multă muncă suplimentară anul acesta, din cauza tempe­raturilor primăvăratice, însă turiştii au fost mulţumiţi. Blocurile de gheaţă folosite pentru construcţie sunt transportate cu ajutorul săniilor, apoi sunt tăiate cu drujba. Este nevoie de 2.000 de astfel de cărămizi pentru construirea întregului hotel. Temperatura maximă în interiorul hotelului de gheaţă este de maximum  1-2 grade Celsius.

| jurnalul

Acest articol a fost publicat în ANTI-ECUMENISM și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Lacasul de gheata al satanei construit si in acest an la Balea Lac. Alo Sinodul!!!

  1. Nelutu zice:

    De ce nu va place biserica din gheata?Este ceva deosebit!Sunt convins ca autorul articolului nu a fost acolo,nu stie cum te simti in acea biserica inedita,dar isi permite sa critice.Mai trezeste-te omule,vino insecolul XXI!

  2. admin zice:

    @Nelutu
    Pentru simplul motiv ca toti marii duhovnici au spus ca ecumensimul este cea mai mare erezie! Daca ar fi fost pur ortodoxa, atunci nu am fi avut nimic impotriva, cu toate ca pare extravagant.

  3. Ioan zice:

    Si daca se chema ortodoxa, era un simbol efemer al eternei biserici si tot nu era valabil. De ce ar trebui o biserica de gheata? Poate sa mai domoeasca din focul credintei!?!?!? Discernamintul imi zice ca te poti juca cu multe dar lucrurile eterne sint serioase si nu fac parte din „marketing”.

  4. a-getul zice:

    in Ardeal e ceva normal,cind ajungi acolo nu stii care-i Bisericä Crestinä,majoritatea’s in amestec,de la papistase la toate denominatiunile.Tunurile habsburgilor,acum incepe sä vinä unda de soc radioactivä.Vor sä ne-nvete si cum sä ne rugäm.Si cum sä cucerim piscuri de conducere,chiar prin tentativä de omor, incepind de la intiistätätor,doar scopul scuzä mijloacele

  5. Pingback: BUCURIA DRACILOR: „Biserica” de gheata ridicata si anul acesta la Balea Lac … « Saccsiv's Weblog

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s