APEL – Consecinte grave ale acordului de la Chambesy: In biserica Sf. Elefterie Vechi din Bucuresti coptii vor sa slujeasca pe 7 ianuarie 2012

La inceput de an, Ortodoxia risca sa fie batjocorita din nou prin profanarea unei biserici din Bucuresti – Sf. Elefterie Vechi, care printr-o hotarare patriarhala va fi data coptilor spre a sluji de “Craciunul” lor pe stil vechi. Sfintele Sinoade Ecumenice ii considera pe copti (monofiziti) ca fiind eretici. Termenul de „eretic” nu este o insulta, ci un indicator al conditiei celor abatuti de la invatatura de credinta ortodoxa. Iar Sfintii Parinti nu au fost nici inselati, nici lipsiti de pregatire teologica cand i-au numit pe monofiziti ca fiind eretici. Acelasi lucru il arata si minunea Sfintei Mucenite Eufimia: tomul ortodox a fost gasit in mana dreapta a Sfintei, ca semn de primire, iar tomul ereticilor a fost gasit sub picioarele Sfintei, ca semn de lepadare. Despre relevanta acestei minuni, Sfantul Paisie Aghioritul spune foarte clar: „Oare atatia Sfinti Parinti care au fost luminati de Dum­nezeu si au trait in aceeasi vreme cu ei [cu monofizitii] i‑au inteles gresit, si ve­nim noi acum, dupa atatea veacuri, ca sa‑i corectam pe Sfintii Pa­rinti? Dar nici minunea Sfintei Eufimia nu o pun la socoteala? Oare si ea a inteles gresit cartea ereti­cilor?”

Din pacate, o astfel de profanare s-a si intamplat in anul 2008, tot in Bucuresti, la biserica Sfanta Ecaterina – paraclisul Facultatii de Teologie Ortodoxa. Dat fiind ca membrii adunarii copte nu sunt ortodocsi, ci se gasesc intr-o conditie eretica, faptul care ne revolta este acela ca intr-o biserica ortodoxa nu au voie sa slujeasca ereticii. In conformitate cu canoanele Bisericii ortodoxe, acestia nu pot intra, macar, precum credinciosii, in bisericile ortodoxe[1] si cu atat mai putin pot fi primiti sa slujeasca. In cazul in care, totusi, ereticii ajung intr-un locas de cult ortodox si slujesc acolo, aceasta constituie profanare a locasului ortodox si in acesta nu se mai poate intra si sluji de catre ortodocsi decat dupa indeplinirea prescriptiilor canonice adecvate situatiei[2].

Intrucat profanarea unei biserici ortodoxe este un lucru deosebit de grav, ce afecteaza cu adevarat madularele Bisericii, acest lucru nu trebuie sa se intample cu acordul nostru. Trebuie impotrivire din toate puterile.

Se stie ca in 1993, la Chambesy s-a hotarat ridicarea anatemelor si restabilirea unitatii eclesiale cu monofizitii. Iata ca acum culegem „roadele” acestui acord ce arunca BOR in erezie.

Facem apel catre manastiri, teologi, preoti parohi si toti bine-credinciosii din Romania si din afara ei sa ne unim pentru a determina Patriarhia sa anuleze acest act de apostazie.

In acest sens, se are in vedere un protest in ziua de 7 ianuarie 2012, de la ora 7 dimineata, in fata bisericii Sf. Elefterie vechi din Bucuresti, pentru a bloca accesul in biserica a ereticilor copti.

Un grup de teologi a creat urmatoarea adresa de email: sf.elefterie@gmail.com la care puteti trimite adeziunea dvs., in cazul in care puteti participa la aceasta actiune de protest. Maica Domnului si Sfintii Parinti ne vor ajuta cu siguranta spre a pazi Biserica lui Hristos.

S-a vazut zilele trecute ca multe persoane si manastiri din Romania s-au solidarizat cu staretul Efrem de la manastirea Vatopedu, din Sfantul Munte Athos. Cu atat mai mult este nevoie sa ne solidarizam pentru a opri profanarea unei biserici! Este Casa Domnului si nu putem asista nepasatori la batjocorirea ei.

Ortodocsii nu le pot permite ereticilor sa slujeasca in biserica ortodoxa, in nadejdea ca dupa aceea vor face rugaciunea pentru biserica profanata si cu aceasta lucrurile revin la normal. Canoanele 45 si 46 Apostolice prevad caterisirea clericilor care consimt la slujirea eretica si/sau o considera slujire adevarata: “Episcopul sau prezbiterul sau diaconul, daca numai s-a rugat impreuna cu ereticii, sa se afuriseasca; iar daca le-a permis acestora sa savarseasca ceva ca si clerici, sa se cateriseasca.” (Ap 45); “Poruncim sa se cateriseasca episcopul sau prezbiterul care a primit botezul ori jertfa ereticilor. Caci ce fel de impartasire are Hristos cu veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul? (II Cor. 6, 15).” (Ap. 46). In nici un caz nu se poate da acord, respectiv binecuvantare pentru slujirea de catre eretici in biserica ortodoxa- nu se poate binecuvanta pacatul, si cu attt mai putin cel impotriva Duhului Sfant, cum este „slujirea” de acest fel.

Dupa cum se cunoaste, Sf Vasile s-a rugat impreuna cu poporul si usile bisericii nu s-au deschis pentru arieni, ci numai pentru ortodocsi. Sf Ioan Hrisostomul nu a ingaduit sa se dea arienilor biserica, raspunzandu-i generalului arian Gaina, care ceruse aceasta favoare in numele serviciilor aduse de el Imperiului ca si-a luat, deja, rasplata lumeasca, anume onorurile si averile cuvenite, si sa nu cuteze sa ceara “daruri dumnezeiesti pentru slujire lumeasca” (Viata Sf Ioan Gura de Aur, Ed. Bizantina, 2007). Cand s-a aflat Bizantul sub latini, “rasaritenii nu liturghiseau, acolo, unde mai-nainte ar fi liturghisit apusean, de nu ar fi facut mai-nainte apa sfanta, spre curatire.” (vezi notele de subsol de la Pidalion, editia 2004, pag. 88).

Dumnezeu sa ne dea puterea de a lupta pentru Ortodoxie!

Cititi despre pericolul unirii cu monofizitii.


[1] Canonul 6 al Sinodului din Laodiceea opreste pe eretici pana si de la a intra in biserica (de slujire, este clar ca nu se poate vorbi, cu atat mai mult): “Nu este ingaduit ereticilor sa intre in casa lui Dumnezeu daca staruie in eres.”
[2] Iata, spre lamurire asupra conditiei bisericilor ortodoxe in care ajung sa slujeasca ereticii, canonul 46 al Sf. Nechifor si raspunsurile Sf. Teodor Studitul la intrebari adresate sfintiei sale prin intermediar de catre Ilarie si Eustatie (apud Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, Dreptul canonic ortodox,  Sibiu, 2005):
Canonul 46 al Sf Nichifor Marturisitorul se refera la biserici in care nu doar ca au slujit ereticii, dar au si fost luate in stapanire de catre acestia (trecute la cultul lor) : „Va sfatuim ca in bisericile luate in stapanire de eretici sa se intre ca intr-o casa simpla si sa se cante numai de nevoie, asezandu-se cruce la mijloc, iar in altar nici sa nu se intre, nici sa se tamaieze, nici sa se savarseasca rugaciune, nici sa nu se aprinda candele si lumanare si este simfonic cu Raspunsul Sf. Teodor la Intrebarea 3: Cuvine-se a intra pentru rugaciune si cantare in bisericile pangarite si detinute de preotii care au fost partasi eresului? Raspuns: Nicidecum nu se cuvine a intra in astfel de biserici, din motivele mentionate; caci scris este: ‘iata casa voastra ramane pustie’ (Mt. 23, 38); fiindca indata ce s-a introdus eresul, a disparut superiorul celor de acolo, ingerul, dupa cuvintele marelui Vasile (Scrisoarea 191) si acea biserica s-a prefacut in casa comuna; si regele David zice: ‘Nu voi intra in biserica celor rai’ (Ps. 25, 5), si Apostolul intreaba: ‘Ce unire are Biserica lui Dumnezeu cu idolii?’ (II Cor. 6, 16).”
Acest articol a fost publicat în ANTI-ECUMENISM și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la APEL – Consecinte grave ale acordului de la Chambesy: In biserica Sf. Elefterie Vechi din Bucuresti coptii vor sa slujeasca pe 7 ianuarie 2012

  1. Pingback: Apel la PROTEST PE 7 IANUARIE 2012 ORA 7 IN FATA BISERICII SFANTUL ELEFTERIE VECHI DIN BUCURESTI pentru a bloca slujirea ereticilor copti « Saccsiv's Weblog

  2. Pingback: Apel la PROTEST PE 7 IANUARIE 2012 ORA 7 IN FATA BISERICII SFANTUL ELEFTERIE VECHI DIN BUCURESTI pentru a bloca slujirea ereticilor copti « Saccsiv's Weblog

  3. Ermil zice:

    Sa mergem si sa protestam in fata Patriarhiei de boboteaza si pe 7 la Sfantul Elefterie ! Daniel va vinde tot !

  4. Stefan zice:

    Acesta este adevarul pe care il marturisiti acum ca-intr-o biserica ortodoxa nu au voie sa slujeasca ereticii.Dar acest protest trebuie facut si cand se slujeste cu catolicii,sau alte grupari si secte si in taoata acea saptamana de rugaciune ecumenica,si tot timpul cand unii ierarhi si preoti calca in picioare Sfintele canoane ale Bisericii ortodoxe.Trebuie protestat si atunci cand se participa si cand se semneaza diferite acorduri in care cu binecuvantarea sinodului se vinde ortodoxia.(Chambesy.Assisi,etc).Acesta este doar inceputul a tot ceea ce s-a semnat,consider ca pe viitor vor fi mult mai multe aceste cazuri si cred eu unele mult mai grave.

  5. sherlock_holmes zice:

    Poate mai intii ar trebui vorbit cu parintele care slujeste acolo,ce ati scris aici aratati-i si dinsului…poate incuie Biserica,precum staretul de la Sihastria,pe cind mitropolitul de atunci Daniel,a dorit sa slujeasca impreuna cu catolicii.Poate fi incercat si la patriarhie…

  6. Ion zice:

    @sherlock_holmes
    credeti ca Daniel nu face presiuni asupra preotului paroh de la acea biserica? trebuie sustinut de catre noi, caci acea biserica nu apartine doar preotului, ci si credinciosilor.

  7. Pr Timotei zice:

    Trebuie pregatit un protest fosrte serios impotriva acestor eretici. Sa luati cartea Parintelui Gheorghios Capsanis despre Monofiziti ! Nu trebuie lasati sa intre in Biserica Ortodoxa.

  8. Maxim zice:

    Atenţie!E posibil ca slujba să fie făcută noaptea,în acest fel se evită protestul dea doua zi,dimineaţa;aşa că pe 07ian.la ora 07.oo s-ar putea să fie târziu pt. protest,faptul fiind consumat.(din câte mai ştiu, cam aşa s-a procedat şi la ”Sf.Ecaterina”)

  9. demni zice:


    Locatia Bisericii Sf.Elefterie Vechi . Metroul e aproape deci adevaratii crestini din Bucuresti sa nu mai stea pe ganduri.

  10. Pingback: Un veac de Ortodoxie? – prima parte – « Maica Ecaterina Fermo

  11. Pingback: Saccsiv's Weblog

  12. clement zice:

    Am rugamintea sa imi explice cineva de ce Biserica Ortodoxa Romana de la Ierihon va savarsi Slujba Botezului Domnului pe 18 ianuarie, dupa calendarul neindreptat?

  13. Stefan zice:

    Draga Clement,la Ierusalim si in toate bisericile ortodoxe,slujba Botezului Domnului are loc pe data de 18pe stil nou si 6 ian stil vechi ptr. ca atunci este adevarata sarbatoare ei nu au schmbat calendarul ca la noi.Ca savezi ca este asa si ca acela este calendarul in cares-au sfintit sfintii parinti ,la Botezul Domnului la data de pe stil vechi,Iordanul se intoarce inapoi cind preotul ortodox arunca crucea in apa.Aste este una din minunile care au loc inn adevarata ortodoxie.De exemplu la scimbarea la fata deasupra muntelui Taborului apare un nor alb,la mormantul Domnului la Inviere apare lumina .Biserica ortodoxa romana a schimbat calendarul in 1923,dar daca vrei sa afli adevarul cauta si vei vedea in ce conditii(cu jandarmii.multi au facut puscarie ,altii au murit).In 1926si 1929 biserica ortodoxa romana cu calendarul schimbat a sarbatorit Sf.Pasti inaintea evreilor lucru care incalca canoanele sf.apostoli si a celorlalte sinoade ecumenice.Acest adevar nu-l marturiseste numeni din BOR,ptr.ca nu pot justifica canonic.Minciuna are rang de virtute si in randul Ierarhilor si a preotilor din BOR.Schimbarea calendarului a fost poarta care s-a deschis ptr.ecumenism,si acumse culeg rezultatele,si nu e decat inceputul.Acestae adevarul ,citeste si te convingi singur ca sa nu zici ca eu sant partinitor.

  14. Pingback: Diversiune sau nu: slujba coptilor anuntata pe 7 ianuarie se pare ca nu se va mai tine la biserica Sf. Elefterie Vechi | † APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam si tara

  15. Ciprian zice:

    Ce s-a petrecut pana la urma?

  16. admin zice:

    nu s-a mai tinut la Sf. Elefterie. Speram sa nu fi fost in alta parte.

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s