Sfintitul Marturisitor, Parintele Ioanichie Balan, de 4 ani in Biserica triumfatoare. Corespondenta sfintiei sale cu Parintele Gheorghe Calciu: Dupa ce ateii s-au ucis intre ei, cei ramasi ne conduc mai departe, sub o alta firma

P. Gh. Calciu: Din cand in cand, ne vin vesti din tara. Altfel decat cele politice. Altele decat scandalurile dintre cutare formatiune politica si cutare personaj; sau calomniile despre persoane, ori grupuri, toate de natura sa strice imaginea unui popor in fata strainilor care nu sunt mai buni decat noi, dar au fost mai favorizati de destin, pentru ca sunt natiuni mari, sau au fost asezate de Dumnezeu la alte rascruci geografice si istorice decat neamul nostru.

Vestea care mi-a parvenit foarte de curand este una duhovniceasca. Ea porneste de la Sfanta Manastire Bistrita si, dincolo de reprosul care imi este adresat cu blandetea monahala de catre Parintele Ieromonah Ioanichie Balan, contine mesajul unei iubiri fratesti si convingerea ca Dumnezeu nu abandoneaza un popor care se apropie de El tot mai mult, nu numai cu buzele. Redau scrisoarea integral:

„Mult iubite Parinte Gheorghe, de ce taceti tocmai acum cand este mai multa nevoie sa vorbiti? Atata lume va cunoaste si va doreste. V-am asteptat in tara si nu stiu (desi stiu) de ce nu reveniti acasa. Aici avem atat de mult de lucru! Visurile neamului nostru rastignit de atatea veacuri nu s-au realizat cum am dorit. Sau, poate, nu am meritat mai mult si mai bine de la Dumnezeu, stiind ca tot darul si toata darea si mila vin numai de la Parintele luminilor, Dumnezeu. Primul decret dupa 22 Decembrie, a fost libertatea avorturilor! S-a inceput cu o crima nationala, ca sa nu mai vorbim de pacatul impotriva vietii. Dupa ce ateii s-au ucis intre ei, cei ramasi ne conduc mai departe, sub o alta firma. Saracia este mai mare, oamenii mai tulburati si nesiguri de viitor, cei buni se ascund, sau pleaca dupa liniste in Occident. Avem peste doua milioane de avorturi (cu acte), pana acum. Pruncii mici se vand pe dolari traficantilor din Apus, sectele misuna si vorbesc prin stadioane, iar noi si multimea am decazut economic mai rau decat oricand. Religios insa, se pare ca ne mentinem. Avem mare vocatie pentru manastire si teologie, dar nu avem suficiente cadre si duhovnici. S-au mai deschis vreo patruzeci de schituri si manastiri, bisericile in marile orase si manastirile sunt pline de credinciosi. Bisnitarii si nebotezatii fac comert si se imbogatesc, iar taranii si cei de jos suporta si platesc toate. Dar, slava lui Dumnezeu! Nu meritam mai mult! Nici nu cersim painea si fericirea altora. Ca nu de mancare ducem lipsa, desi multora ne lipseste; ci de barbatie, de credinta si de intelepciune divina ducem noi lipsa. Nu avem preoti sfinti, duhovnici suficienti, pastori luminati sa putem face ceva mai mult. Insa nu deznadajduim. Domnul este cu noi cu cei saraci, cu romanii! Il simtim ca este aproape de noi, de aceea speram, ne rugam, asteptam si credem in inviere si in fericirea vesnica, dupa cuvantul lui Hristos: Cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui .

Acum ne luptam sa tiparim VIETILE SFINTILOR in 12 volume, dupa originalul Mitropolitului Grigore Dascalu. Dar hartia costa acum peste 200.000 lei tona! Suma foarte mare! Ba ni se cere si valuta! Nu stim ce sa facem. Credem ca aceste carti sfinte vor mangaia mult poporul nostru, alaturi de Sfanta Scriptura. Ne puteti ajuta cu ceva? Am mai primit cate ceva. Am dori ca, in trei ani sa le tiparim in cate 30-40.000 exemplare pe luna, inclusiv si pentru Basarabia. Poate vom tipari si la Chisinau vreun volum. Dar si acolo inca bate vantul si domneste nesiguranta si haosul!

Noi suntem sanatosi cu totii si nu va uitam la sfintele rugaciuni. Mai scrieti-ne cateva randuri, ca ne bucura mult de tot. Va sarutam in Hristos, cu nadejde de biruinta,

Pr. Ioanichie Balan.

Parinte Ioanichie,

Iti multumim ca, in aceasta avalansa de stiri si de vizite pe care cei din tara le fac in Occident cu tot felul de scopuri, si mai botezate si mai nebotezate, fratia ta ne trimiti mesajul iubirii crestine si al cuvantului lui Dumnezeu, pus in slujba unui popor rastignit de veacuri, dar care nu si-a pierdut credinta, nici vocatia pentru Hristos si pentru viata monahala.

Stiu ca o serie intreaga de oameni, prietenii si discipolii mei de alta data, ma asteapta sa ne rugam impreuna si sa lucram in via Domnului, pentru ca secerisul este bogat, dar seceratorii sunt putini. Si pe mine dorul ma impinge intr-acolo, dar Duhul Domnului inca ma mai tine aici. Stiu insa ca atunci cand Dumnezeu va decide, se vor deschide caile plecarii spre tara si rosturile mele de pribeag se vor lamuri deplin in vointa Lui. Gandul meu sta mereu la intoarcere si sa ne rugam toti sa-mi ajute Iisus, caci multe am vrea sa facem, dar si multe nu stau in putinta noastra, daca Domnul nu ne deschide calea.

Iti multumesc, Preacuvioase, pentru ceea ce imi scrii, pentru iubirea pe care mi-o arati si pentru chemarea pe care mi-o adresezi. Si eu ma rog lui Dumnezeu pentru tara si neamul nostru, pentru unirea bisericilor lui Hristos, pentru pacea a toata lumea si pentru sporirea vietii duhovnicesti in tara noastra si, mai ales, pentru monahi imbunatatiti, preoti sfinti si ierarhi asemenea Apostolilor lui Hristos si asemenea Sfintilor Parinti ai Bisericii crestine.

Cat priveste tiparirea Vietilor Sfintilor, Dumnezeu nu va va parasi. Este o lucrare ziditoare de suflet, o necesitate sfanta pentru poporul nostru credincios si stiu ca Dumnezeu va trimite un ajutor de unde nu banuiti si poate chiar in clipa in care va veti astepta mai putin. Noi va trimitem un computer cu imprimanta automata, asa ca aveti posibilitatea de a scrie tot ce vreti. Am aranjat cu un grup de romani din Elvetia care va vor contacta in vederea hartiei. Noi am propus aici o suma de $50.00 pentru cei care vor sa primeasca toate cele 12 volume ale Vietilor Sfintilor. Va rog sa tineti evidenta fiecarui donator si sa le trimiteti cartea, pe masura ce volumele apar.

Rugati-va si pentru noi, cei din pribegie, ca Dumnezeu sa nu ne lase sa ne indepartam, nici de credinta, nici de sufletul romanesc si, la invierea din urma, in care credem cu tarie, sa fim fiecare in randul cetei lui.

Blagosloveste, Preacuvioase.

Pr. Gh. Calciu

din arhiva revistei ATITUDINI.

Cititi si:

Acest articol a fost publicat în Pentru Mantuire, Pentru neam si tara și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Sfintitul Marturisitor, Parintele Ioanichie Balan, de 4 ani in Biserica triumfatoare. Corespondenta sfintiei sale cu Parintele Gheorghe Calciu: Dupa ce ateii s-au ucis intre ei, cei ramasi ne conduc mai departe, sub o alta firma

  1. Pingback: 22 noiembrie – 4 ani de la trecerea la Domnul a Parintelui IOANICHIE BALAN. Corespondenta sfintiei sale cu Parintele Gheorghe Calciu « Saccsiv's Weblog

  2. Psalmul 50 zice:

    Cuvioase Parinte Ioanichie, adu-ti aminte si de noi pacatosii!

    Mare ostenitor parintele Ioanichie!

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)