Despre nasterea papismului in lume si implicatiile sale pe plan teologic, bisericesc si politic

Nasterea papismului
Biserica, in decursul primului mileniu al existentei sale, si-a pastrat unitatea in Rasarit si in apus cu toate tangajele conjuncturale pe care le-au creat ereziile, schismele si feluritele neantelegeri. Ruperea Crestinatatii apusene din trupul Bisericii lui Hristos, cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca, asa cum ea s-a definitivat in 1054, a constituit sfarsitul tragic al unor lungi procese de alterare in spatiul Europei Apusene, pe trei planuri strans legate intre ele: a) teologic, b) bisericesc si c) politic.

A.In plan teologic

Germenii diferentierii teologice a Apusului se afla in scrierile fericitului Augustin (354 – 430), episcopul Ipponiei din Nordul Africii. Fericitul Augustin a ignorat limba greaca si Parintii greci, pe care s-a sprijinit teologia primelor Sinoade Ecumenice (Sfantul Atanasie, Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigore Teologul, Sfantul Grigore de Nyssa s.a.). Influentat de neoplatonism si de principiile Dreptului roman, el a formulat in operele sale teologice unele puncte de vedere straine de trairea Bisericii din primele veacuri, cum ar fi, de pilda, indentificarea fiintei cu energiile in Dumnezeu, purcederea Sfantului Duh si de la Fiul (Filioque) s.a.

B.In plan bisericesc

Biseica veche accepta, in mod onorific, ca primul in ordine, in relatiile cu ceilalti episcopi, sa fie episcopul Romei, de vreme ce orasul acesta era capitala Imperiului Roman. Insa in cadrul institutiei sinodale, papa nu a incetat sa fie egal cu toti ceilalti episcopi (primus inter pares = primul intre egali). Mai tarziu, dupa ce capitala imperiului s-a mutat in Rasarit, Sinodul al IV-lea ecumenic (451) a recunoscut tronului episcopal al Constantinopolului ,,privilegiu de cinste” intocmai cu cel al Romei.

Insa duhul expansionist si centralizator al Vechii Rome i-a influentat pe multi papi, care nu au intarziat sa ia primatul de cinste drept primat de putere si stapanire, intervenind sub aspect pastoral in alte biserici Locale si pretinzand hegemonia peste toata Biserica. Totusi, in primele veacuri, aceste ambitii de stapanire ale papilor constituiau abateri incidentale si exprimau de obicei niste slabiciuni personale.

C.In plan politic

De la sfarsitul secolului al IV-lea, pana in secolul al VI-lea, diferite rase germane in stare primitiva (francii, gotii, longobarzii, vandalii s.a) au inundat si au cucerit eparhiile prospere ale Imperiului Roman de Apus, luand in robie populatiile bastinase si schimband radical situatia social-culturala din zona.

Colonistii barbari – intre care rolul principal l-au jucat francii -, in incercarea lor de a se civiliza, imbratiseaza Crestinismul, insa il amesteca cu elemente idolatre. Cu acest fel de crestinism problematic intra si in cler, indepartindu-i treptat pe ierarhii romani de la conducerea bisericeasca. Acesti episcopi franci traiesc insa ca ,,nobilii” mireni ai epocii lor (contii, ducii s.a.): detin functii lumesti, participa la expeditii militare, poarta uniforme militare etc. Iata cum descrie Sfantul Bonifatie, in Epistola sa catre papa Zaharia, in 741, situatia bieseiceasca din Galia Romana, unde predominau episcopii franci: ,,Credinta este calcata in picioare. Timp de opzeci de ani episcopii franci nu s-au adunat in sinod si nici nu au arhiepiscop. Cele mai multe scaune episcopale se dau mirenilor iubitori de argint sau clericilor adulteri, care participa la incursiuni militare imbracati cu echipament militar complet, ucigand cu mainile lor fara deosebire crestinii si idolatri.”

In fata acestui peisaj sumbru, pe care l-a creat invazia barbara, episcopul Romei sta, de obicei, la inaltimea misiunii sale duhovnicesti si isi asuma rolul de conducator al natiunii pentru protectia romanilor inrobiti. Unii papi, insa, pentru a-si intari tronul lor, au urmat o tactica lumeasca. Scot in evidenta cu emfaza autoritatea lor bisericeasca, prezinta tendinte de suprematie si se inconjoara de stapaniri politice. De pilda, in 754 papa Stefan II accepta autonomia politica a Bisericii Romei pe care i-o ofera regele francilor, Pepin cel Scurt. Astfel se intemeiaza primul stat papal. Mai tarziu, Nicolae II (858-867), primul papa roman francofil, concentreaza in persoana sa cea mai inalta stapanire bisericeasca si politica. ,,Nicolae se considera pe sine imparatul intregii lumi”, marturiseau contemporanii lui.

In secolul al VIII-lea, regele francilor, Carol cel Mare (768-814), uneste cu puterea armelor aproape toate popoarele Europei apusene si se ambitioneaza sa formeze o noua imparatie, revendicand numele si stralucirea Imperiului Roman de Rasarit. Pentru implinirea acestui scop organizeaza sistematic ciocnirea Apusului cu Rasaritul printr-o strategie care cuprinde urmatoarele doua laturi:

1) Lepadarea Ortodoxiei si crearea unui crestinism diferit, care va accentua particularitatea culturala a noii imparatii. Acest crestinism franc, pe care il proiecteaza consilerii lui Carol cel Mare, se bazeaza pe formularile teologice ale fericitului Augustin si se exprima prin noi chipuri si forme ale practicii bisericesti: botezul prin stropire, celibatul obligatoriu la clerici, privarea mirenilor de la impartasirea din Potir, barbieritul clericilor s.a.
In cadrul tacticii antiortodoxe, episcopii franci, in anul 794 (Conciliul de la Frankfurt), au condamnat hotararile Sinodului VII ecumenic (787) pentru inchinarea acordata icoanelor, iar in 809 (Conciliul de la Aachen) adauga Filioque la Sfantul Simbol al Credintei. Aceste doua evenimente constituie prima etapa a schimei dintre francii cuceritori si ortodocsii romani.

2) O politica antielena, deoarece elenismul constituia trupul istoric al Ortodoxiei si un element constitutiv al Imperiului Roman. Francii, dezavantajati cultural, incep sa denigreze cultura elena ca fiind o cultura a inselaciunii si ii numesc pe eleni, greci, dand acestui vechi nume al lor un continut batjocoritor (grec=eretic, escroc).

Sub atacul sistematic al francilor, Biserica Romei se lupta sa ramana credincioasa traditiei crestine primare si continuitatii elene, pastrand comuniunea bisericeasca cu toate Patriarhiile din Rasarit.
Astfel, de pilda, in 816, papa Leon III a lepadat adaosul Filioque si, ca sa pastreze Simbolul Credintei neatins de falsificarile introduse de franci, a poruncit ca textul autentic al lui sa fie scris pe niste placi de argint, care au fost puse pe peretii Bisericii Sfantului Petru cu inscriptia: ,,Pe acestea, eu, Leon, le-am asezat din dragoste si pentru pastrarea Credintei Ortodoxe”.
Mai tarziu, reprezentatii papei Ioan VIII-lea au participat la Sinodul din Constantinopol (879-880), care pentru Ortodoxie este al VII-lea Sinod Ecumenic, si in care, sub presedintia Sfantului Fotie cel Mare, patriarhul Constantinopolului, au condamnat ereziile francilor referitoare la icoane si la Filioque.

In secolul al X-lea francii intensifica polemica impotriva romanilor ortodocsi din Apus, avand ca scop sa cucereasca tronul papal. In cele din urma, in 1009, ei ocupa Patriarhia Ortodoxa a Romei si-l urca pr tron pe papa franc Sergiu IV, care adauga la Simbolul Credintei termenul eretic Filioque.
Patriarhiile Ortodoxe din Rasarit raspund prin stergerea numelui acestuia din Dipticele Bisericii Ortodoxe si astfel Schisma devine o realitate.

La 16 iulie 1054, conducatorul reprezentantei papale, cardinalul Humbert a asezat pe Sfanta Masa a Bisericii Sfanta Sofia din Constantinopol afurisirea Crestinatatii rasaritene.
Prin aceasta fapta, Crestinatatea franca definitiva separarea de Biserica Ortodoxa. Acesta nu a fost inceputul, ci confirmarea unei schisme care fusese bine planuita cu 260 de ani mai inainte la curtea lui Carol cel Mare; a unei schisme care ,,nu s-a facut intre romeii (romanii) apuseni si rasariteni” (Pr. Prof. Ioannis Romanidis).

Despre cum s-a facut papa pe sine imparat si Dumnezeu –
Sfanta Manastire Paraklitu
Schitul Lacu – Sfantul Munte Athos – 2010

|catehetica.ro

Acest articol a fost publicat în ANTI-ECUMENISM și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Despre nasterea papismului in lume si implicatiile sale pe plan teologic, bisericesc si politic

  1. Pingback: ARTICOLE BLOGURI ORTODOXE (16.11.2011) « Saccsiv's Weblog

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s