Despre marturia credintei ortodoxe – un raspuns la nedumeririle protestantilor

Luni, 5 septembrie 2010, in urma invitatiei Facultatii de Teologie Protestanta situata intr-o suburbie a Seoul-ului, I.P.S. Ambrozie, Mitropolitul Coreei, a sustinut doua conferinte inaintea unui numar de 35 de studenti, toti pastori protestanti. Temele conferintelor au fost „Misionarismul” si „Liturgica”. Redam mai jos o parte din cele rostite la aceste doua conferinte, socotind ca atat subiectele abordate cat si felul raspandirii marturiei ortodoxe in Coreea prezinta un interes aparte si un adevarat folos duhovnicesc.

1. Cum este inteles misionarismul in Biserica Ortodoxa?

Mai intai, trebuie precizat ca termenul „misionarism” nu exprima duhul Bisericii Ortodoxe. Il folosim facand un pogoramant, deoarece s-a consacrat pe scara larga. In locul lui preferam termenul „marturie”[1]. Cuvantul „misionarism” este un produs al teologiei apusene, de aceea nici nu se gaseste in Sfanta Scriptura, in timp ce cuvantul „marturie” este intalnit adesea. Propovaduirea Evangheliei nu inseamna sa spun cuvinte frumoase despre Hristos, ci sa dau zilnic marturie despre Hristos prin cuvintele, prin tacerea mea, prin faptele si exemplul meu personal. Si, mai mult, de va fi nevoie, marturisesc pentru Hristos, adica imi vars sangele pentru Hristos, asa cum au facut milioane de mucenici si marturisitori ai credintei noastre.

2. Ce parere aveti despre prozelitism?

Noi, in Biserica Ortodoxa, socotim prozelitismul un mare pacat, deoarece nu cinsteste libertatea omului. Se calca in picioare acest dar al libertatii omului, ii submineaza si limiteaza personalitatea. Prozelitism inseamna ca impun altuia crezul meu, prin mijloace mai mult sau mai putin permise, in timp ce marturia despre Hristos inseamna aceasta: sa ma nevoiesc a trai dupa poruncile lui Hristos si, prin cuvintele si viata mea, sa reactualizez acel „vino si vezi” (Io. 1:46) al Apostolului Filip catre fiecare bine-intentionat „Nathanail” – semenul meu. Rezultatele catastrofale ale prozelitismului in asa-zisele tari „misionare”, practicat de crestinismul apusean neortodox, pe care le vedem pana azi, cred ca nu lasa loc nici unei indoieli ca tactica prozelitismului trebuie condamnata definitiv.

3. Cum se procedeaza in Biserica Ortodoxa atunci cand cineva urmeaza sa devina misionar?

In Biserica Ortodoxa, slujitorii nu sunt de la sine chemati (αυτόκλητοι), ci chemati de altcineva (ετερόκλητοι). Altfel spus, nu hotaraste cineva singur, de capul lui, sa lucreze ca misionar, ci Biserica il trimite. Ascultarea de Biserica este singura cale mantuitoare. Daca ne aducem aminte, de pilda, cazul Apostolilor Varnava si Pavel, vedem ca Duhul Sfant i-a ales, iar Biserica, cu rugaciune si post, i-a trimis la lucrarea de evanghelizare (F.Ap. 13:3). Si acestia, cand s-au intors la Ierusalim, au vestit Bisericii care i-a trimis „cate a facut Dumnezeu cu ei” (F. Ap. 15:4). Subiectul acesta are o uriasa insemnatate teologica in ceea ce priveste transmiterea dreptei credinte si unitatea Bisericii. Daca fiecare actioneaza dupa capul lui si manat de dorinta sa, atunci se primejduieste credinta si unitatea Bisericii.

Ingaduiti-mi, ajunsi in acest punct, sa va relatez o intamplare: calatoream odata cu avionul din America in Grecia si langa mine s-a nimerit o americanca ce se autointitula „misionar”. Cand am intrebat-o de ce a ales ca si „camp misionar” tocmai Grecia, ea imi spuse ca ii admira mult pe greci, stie multe despre glorioasa lor istorie antica si, de aceea, are mare ravna sa-i faca… crestini!

„Dar stiti in ce cred neogrecii?” am intrebat-o. „Desigur! In cei 12 zei ai Olimpului!”, imi raspunse. „Stiti”, ii zic, „ca cu 2000 de ani inainte de dumneavoastra un alt apostol, marele Apostol al neamurilor, Pavel, a mers in Grecia si a propovaduit crestinismul? Si ca de atunci si pana azi grecii au o traditie ortodoxa neintrerupta?…”

Asa ceva – sau poate si mai rau! – se intampla atunci cand in spatele fiecarui misionar chemat cu de la sine putere nu se afla Biserica, cea care ar fi trebuit sa-l trimita.

4. Ati acuzat-o pe doamna din America de faptul ca a mers in Grecia pentru misionarism. Dumneavoastra pentru ce ati venit in Coreea? Oare nu faceti acelasi lucru?

Nu, nu fac acelasi lucru si nici nu am acuzat-o pe acea doamna. Am adus in discutie acest fapt pentru a arata ce se poate intampla daca lucrarea misionara a fiecaruia nu are temeiuri eclesiologice corecte. Stiti mai bine ca mine ca in Coreea exista milioane de oameni, nu doar necrestini, ci si fara religie. Pe cand in Grecia, tara cu 2000 de ani de istorie crestina, numarul crestinilor depaseste 90% din totalul populatiei. Daca Coreea era o tara crestina, nu m-ar mai fi trimis Patriarhia Ecumenica(! n.n.) aici! Ca sa fiu mai limpede, dati-mi voie sa adaug urmatoarele: la Facultatea coreeana unde predau am aflat ca parintii unei studente de-a noastre se afla acum in Grecia, ca misionari veniti cu de la sine putere, nechemati si netrimisi de nimeni. Si ce loc credeti ca au ales pentru a face prozelitism? Insula Patmos, sfantul ostrov al Apocalipsei, unde urmele Evanghelistului Ioan sunt inca vii. In aceasta insula, unde au trait atatia mari sfinti, exista nenumarate manastiri si biserici, iar credinta ortodoxa a locuitorilor ei are radacini pana in epoca apostolica. Se pune intrebarea: ce-i pot invata pe locuitorii ortodocsi doi coreeni care au devenit crestini de-abia cu cativa ani in urma? Nu socotiti ca nu-i cinstit sa incerci sa schimbi credinta unor oameni care au in insusi ADN-ul lor o traditie de 20 de veacuri? Tot asa cum n-a fost cinstit ceea ce a facut papismul prin anii ’90, dupa caderea comunismului in Rusia. Uniatii au dat de indata navala sa-i faca pe rusi, cu viclenie, catolici – ei, care au o traditie ortodoxa de veacuri! Daca vrea cineva sa faca misionarism, sa se orienteze catre tarile necrestine… (n.n. trebuie facuta distinctie intre marturisirea Ortodoxiei si misionarismul/ prozelitismul protestant, care doar aduce ideea de Hristos, insa nu increstineaza, caci Botezul are validitate doar in Biserica Ortodoxa)

5. Ce ne puteti spune despre cum ar trebui sa fie un misionar?

Raspunzand la aceasta intrebare esentiala a dumneavoastra, ma voi stradui sa zugravesc pe scurt care este, teoretic, misionarul ideal. Aceasta, desigur, fara sa pretind ca ceea ce ar trebui sa fie idealul este insotit intotdeauna si de fapte. Asadar, cel ce lucreaza ca evanghelizator trimis de Biserica va trebui sa aiba drept prototip pe Hristos si pe cei ce au pasit pe urmele lui Hristos, adica pe sfinti. Misionarul trebuie, fara doar si poate, sa fie o persoana inzestrata cu multe calitati, dintre care cea mai de seama este sa fie un luptator impotriva patimilor. Curatirea pentru dobandirea Duhului Sfant este primul pas. Si de la curatire se ajunge la luminare, si de aici la indumnezeire. Nu poti transmite celuilalt nimic, daca tu nu ai! Ca sa dai marturie despre Hristos, trebuie neaparat ca tu insuti sa-I fi gustat prezenta in viata ta.

6. Care este metoda de misionarism folosita de Biserica Ortodoxa?

In Biserica Ortodoxa urmam practica Bisericii primare, asa cum o aflam in cartea Faptelor Apostolilor. Apostolii, cand au vazut ca multele griji legate de „slujirea meselor” le rapeau timp pretios din lucrarea lor de capetenie, au chemat „multimea ucenicilor”, le-au spus sa aleaga sapte diaconi, apoi le-au comunicat hotararea luata in ce-i priveste pe ei insisi: „Iar noi vom starui in rugaciune si in slujirea cuvantului” (F.Ap. 6:4). Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxa, urmand predaniei apostolilor, pune viata liturgica inaintea predicii. Acest fapt se poate observa daca cineva cerceteaza adunarea ortodocsilor din biserici si, respectiv, o casa de rugaciune protestanta. In bisericile ortodoxe se pune accentul pe slujbe, pe inchinarea la Dumnezeu si pe rugaciune, pe cand la protestanti pe predica. De aceea auzim adesea din partea protestantilor ce au cunoscut Ortodoxia ca „la adunarile noastre auzim multe cuvinte, pe cand in Biserica Ortodoxa ne rugam mult si auzim putine”.

Noi, ortodocsii, invatam Sfanta Evanghelie (pe care, de altfel, o avem intotdeauna asezata pe Sfanta Masa, in mijloc, ca sa ne aminteasca ca cuvantul lui Dumnezeu trebuie sa fie in centrul vietii noastre de zi cu zi) in trei feluri.

Cel dintai: prin citire. La fiecare slujba se citesc pasaje sfinte, scripturistice. Mai cu seama la fiecare Sfanta Liturghie ascultam cuvantul lui Dumnezeu, din citirile Apostolului si Evangheliei si din predica ce urmeaza. Al doilea: prin cantare, psalmodie. Minunatele cantari si imne adanc teologice din inchinarea ortodoxa (adica Sfintele Slujbe) sunt in marea lor parte pline de pasaje scripturistice sau inspirate nemijlocit din Evanghelie. Altfel spus, avem textul Sfintei Scripturi „pus pe note”, adica l-am incadrat cu totul in cantarile si imnele bisericesti. Al treilea fel: prin vedere. „Vedem” Evanghelia in icoanele ortodoxe. Icoanele sunt o Evanghelie „in imagini”. De pilda, daca ne uitam cu atentie la icoana Schimbarii-la-Fata, vom constata ca iconarul, prin culori si linii, reediteaza iconografic cuvintele evanghelistilor ce descriu minunea Schimbarii-la-Fata a lui Hristos.

Concluzionand, putem spune ca in cultul Bisericii Ortodoxe avem la indemana un desavarsit sistem optico-acustic de invatare a Evangheliei.

7. Ati spus ca in Biserica Ortodoxa cultul, cu tot ce inseamna el (slujbe, rugaciuni, Liturghie) are intaietate fata de predica. Totusi, Apostolul Pavel, in Areopag, doar a predicat.

Apostolul Pavel, vorbindu-le intaia oara atenienilor idolatri, era logic sa inceapa cu predicarea „necunoscutului dumnezeu”. Carui dumnezeu sa se fi rugat cu idolatrii? Insa, in alte imprejurari, asa cum ne invata cartea Faptelor, apostolii urmau metoda infatisata mai sus –rugaciuni, urmate de propovaduirea cuvantului. Adunarile lor aveau in centru, ca prim obiectiv, „frangerea painii”, adica Liturghia, si abia apoi invatatura.

8. Ne-ati vorbit prin multe exemple despre cultul ortodox si centrul sau, care este, asa cum ati spus, Sfanta Impartasanie. De ce credeti ca painea si vinul sunt Trupul si Sangele lui Hristos?

In Biserica Ortodoxa credem ca lucrarea cea mai mareata ce se savarseste pe pamant este Dumnezeiasca Liturghie. Si aceasta intrucat in Sfanta Euharistie traim Cina cea de taina, pentru rascumpararea neamului omenesc. Dupa cum atunci, in foisorul din Ierusalim, Hristos le-a dat ucenicilor Trupul si Sangele Sau, asa si in fiecare Sfanta Liturghie Insusi Hristos este de fata nevazut, ipostatic si fiintial, ca jertfa si jertfitor, si da Trupul si Sangele Sau credinciosilor botezati, ce sunt in locul apostolilor. Si, bineinteles, credem nestramutat ca cei ce primesc Sfanta Impartasanie se impartasesc cu Insusi cinstitul Trup si Sange al lui Hristos, „spre lasarea pacatelor si viata vesnica” – nu simbolic, caci Hristos n-a spus ucenicilor la Cina cea de taina „Luati, mancati, acesta este ca Trupul Meu”, sau „Beti dintru acesta toti, acesta este ca Sangele Meu”, ci „acesta ESTE Sangele Meu” si „acesta ESTE Trupul Meu”.

9. Adica ceea ce facem noi, protestantii, in cultul nostru, nu inseamna nimic?

Marea deosebire intre inchinarea ortodoxa si cea protestanta consta in faptul ca la dumneavoastra se face o reconstituire inchipuita, simbolica, a jertfei lui Hristos – o reeditare figurativa a Cinei celei de taina. Dimpotriva, la Sfanta Liturghie ortodoxa stau de fata Cina cea de Taina, Rastignirea si Invierea lui Hristos in chip real, si Hristos se da „iarasi si de multe ori” spre „mancare si bautura” credinciosilor, „Cel ce Se imparte si nu Se desparte”. Predania aceasta, a savarsirii Cinei celei de Taina, au primit-o de la Domnul Sfintii Apostoli, care, la randul lor, au predat-o ucenicilor lor – si, astfel, ea se continua in Biserica Ortodoxa pana astazi, fara intrerupere. In istoria bisericeasca a Bisericii din vechime se gasesc o multime de referinte din vremea prigoanelor si a catacombelor, ce marturisesc ravna celor dintai crestini si primejdiile la care se expuneau cautand sa ia parte la adunarile euharistice si sa se impartaseasca cu Trupul si Sangele lui Hristos.

Pentru noi, ortodocsii, e de neinteles felul in care teologia protestanta interpreteaza acele pasaje scripturistice ce vorbesc mai mult decat limpede despre Painea cea cereasca – de pilda, cele cuprinse in capitolul 6 din Evanghelia dupa Ioan. Hristos a spus la modul absolut: „Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu are viata vesnica si eu Il voi invia in ziua cea de apoi” (Io. 6:54) si „cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu intru Mine ramane si Eu intru dansul” (Io. 6:56). Asa cum trupul nostru are neaparata nevoie de hrana si bautura reala, iar nu simbolica, ca sa se mentina in viata, astfel si sufletul nostru are neaparata nevoie de Trupul si Sangele lui Hristos, ca sa nu moara duhovniceste. Nu putem trai nici in viata aceasta, nici in cealalta, daca nu mancam si nu bem Trupul si Sangele lui Hristos. Poate aceasta afirmatie va parea grava! Insa sa ne aducem aminte ca multi dintre ucenici au incetat sa-I mai urmeze lui Hristos tocmai cand El a staruit asupra Trupului si Sangelui Sau. Si, adresandu-se celor doisprezece ucenici, le-a zis: „Au doar si voi vreti sa va duceti?” (Io. 6:67). Aceleasi cuvinte le repeta si celor ce astazi vor sa fie crestini, dar nu vor sa creada si sa-si insuseasca in intregime invatatura lui Hristos.

10. Omul nu se poate mantui numai cu predica? De ce insistati atat de mult pe viata cultica?

Lucrarea de mantuire a Bisericii nu este suficienta numai prin predica. Daca cineva aude cuvantul lui Dumnezeu si zice „m-am mantuit”, nu inseamna ca s-a mantuit deja! Biserica Ortodoxa, in afara cuvantului lui Dumnezeu, daruieste omului si o viata tainica. Omul, luand parte la Tainele Bisericii, se sfinteste si se indumnezeieste. Darea Sfintei Impartasanii credinciosilor, de pilda, se face „spre iertarea pacatelor si viata vesnica”. Credinciosii, prin intermediul Dumnezeiestii Euharistii, se unesc tainic cu Hristos si devin „partasi dumnezeiestii firi” (II Pet. 1:4). Ce altceva este mantuirea omului mai mult decat aceasta?…

11. Ne puteti explica ce este „taina”?

Este anevoios cuiva sa creada in viata tainica a Bisericii daca nu intelege mai intai ce inseamna cuvantul „taina”. Taina este ceva ce vedem ca se savarseste, dar mintii omenesti ii e cu neputinta sa priceapa CUM se savarseste. Daca am fi putut pricepe cum are loc Taina, atunci nu ar mai fi Taina, ci un act omenesc obisnuit, de fiecare zi. Spunem, de pilda, ca Dumnezeu este in Treime. Va intreb: cine dintre noi intelege taina Sfintei Treimi? Trei persoane, o fiintare! Taina aceasta, judecata prin prisma logicii omenesti, este irationala. Daca este insa privita prin dimensiunea credintei, atunci nu mai este irationala, ci supra-rationala – depaseste ratiunea omeneasca. Cine poate pricepe ce este Dumnezeu? Care este, adica, esenta, fiintarea lui Dumnezeu? NIMENI! Si, totusi, credem in Dumnezeu. Nu pentru ca Il intelegem, ci pentru ca simtim tainic prezenta Lui si gustam cu inima dragostea Sa – putem, adica, intelege energiile necreate ale lui Dumnezeu, dupa cum foarte frumos au teologhisit marii Sfinti Parinti ai Bisericii Ortodoxe, – nu insa si fiintarea Lui. Sa vedem in Scriptura ce i-a zis Dumnezeu lui Moisì cand acesta a cerut de la Dumnezeu sa-I vada Slava: „Eu voi merge inaintea ta cu Slava Mea… Nu vei putea vedea Fata Mea, ca nu va vedea om Fata Mea si sa fie viu…” (Ies. 33:18-20). Asijderea se intampla cu toate adevarurile credintei, ce depasesc legile firii. „Le vedem fara sa le vedem, le cunoastem fara sa le cunoastem”, deoarece toate sunt acoperite in „dumnezeiescul intuneric” (Sf. Grigorie al Nyssei). Le traim si participam la ele numai cu puterea credintei. Daca ne incapatanam sa credem doar ceea ce putem cuprinde cu logica si ratiunea noastra depasita, atunci ne ingustam incredibil orizontul duhovnicesc si, pana la urma, nu putem fi crestini. Deoarece, in ultima instanta, „credinta este incredintarea celor nadajduite, dovedirea lucrurilor celor nevazute” (Evr. 11:1). Si, bineinteles, credinta presupune smerenie adevarata, cu care atragem harul lui Dumnezeu, caci „Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har” (Iac. 4:6). Cel smerit, care se increde in Dumnezeu mai mult decat in ratiunea lui, cu harul lui Dumnezeu, poate patrunde Tainele Bisericii.

12. Cum poate cineva studia teologia ortodoxa in Coreea?

Intrucat teologia ortodoxa e aproape necunoscuta in Coreea, Mitropolia Ortodoxa a Coreei depune stradanii sa intemeieze o Facultate de Teologie Ortodoxa, ce va fi prima nu doar in Coreea, ci si in intreaga Asie Rasariteana. Rostul ei va fi sa dea posibilitatea oricui ar dori sa aiba acces la aceasta comoara nepretuita! Rugati-va ca aceasta dorinta a noastra sa se infaptuiasca cat mai grabnic, intru slava lui Dumnezeu.

*

Cele doua conferinte, ce au durat mai bine de trei ore, cu o scurta pauza de 10 minute intre ele, s-au incheiat cu urmatoarele cuvinte ale Mitropolitului Ambrozie:

Inainte de a pleca de la catedra, as vrea mai intai sa va multumesc pentru invitatia facuta si, mai cu seama, pentru intrebarile bine gandite si de actualitate ce mi-au fost puse. In al doilea rand, imi cer iertare daca, eventual, cineva s-a simtit ofensat de raspunsurile care s-au dat. Intentia mea n-a fost sa ranesc pe nimeni, dar intrucat cred ca intr-un dialog, ca sa aduca roade si sa fie de un real folos – si socotesc ca nimeni n-a venit astazi aici ca sa asculte vorbe goale si sa-si piarda vremea – trebuie negresit sa precumpaneasca sinceritatea si dragostea, de aceea v-am spus ce cred, cu limbajul adevarului si dragostei. Cuvintele „tinand adevarul in dragoste” (Ef. 4:15) si „cunoasteti adevarul si adevarul va va face slobozi” (Io. 8:32) au constituit fundamentele scripturistice ale gandirii mele. Si, la sfarsit, vreau sa intaresc, pentru evitarea oricaror rastalmaciri, ca n-am spus ca noi, ortodocsii, suntem toti sfinti! Bineinteles ca avem ca tinta sfintenia si pentru ea ne luptam. Insa ce face fiecare in viata sa personala, Dumnezeu judeca. Ceea ce am incercat sa va spun este ca noi, ortodocsii, credem nestramutat ca avem credinta cea dreapta. Continuam credinta Bisericii celei Una si nedespartite a primului mileniu, avand in minte porunca apostolica: „Fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile ce ati fost invatati, ori prin cuvant, ori prin epistola noastra” (II Tes. 2:15).

Traducere de Monahul Gherontie (Nica)
Dupa „Πάντα τα έθνη”, periodic misionar, nr.116, oct.-nov. 2010
Articol aparut in nr. 28 din revista “Familia Ortodoxa”


[1] In greceste, explicatia Mitropolitului Ambrozie are un inteles mai adanc, deoarece prin cuvantul μαρτυρία („marturie”) se intelege totodata „mucenicie”, „martiriu”. Grecescul μάρτυς insemna in primul rand „martor” si apoi „mucenic”. Deci mucenicii nu erau decat niste martori, care prin viata si, mai ales, mucenicia lor, dadeau marturia cea buna pentru Hristos. Ei sunt prototipul „misionarilor” in Biserica Ortodoxa si numai astfel putem intelege in dimensiunea lui duhovniceasca cuvantul „misionar”. (n.tr.)

| Familia ortodoxa

Acest articol a fost publicat în ANTI-ECUMENISM, Pentru Mantuire și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Despre marturia credintei ortodoxe – un raspuns la nedumeririle protestantilor

  1. Ala zice:

    Botezata ortodox, apoi atrasa in protestantism, apoi cu ajutorul lui Dumnezeu revenita acasa in Biserica Ortodoxa, consider acest articol de mare actualitate si relevanta. Multumesc mult.

  2. Psalmul 50 zice:

    Iata ca mai sunt MARTURISITORI si in randul ierarhilor! Dar nu la noi.
    Cinste lor si mantuire lor!

    Romania! trezeste-ti si tu ierarhii.

    Desteapta-te ierarhe din somnul cel moarte
    In care te-adormira barbarii de dolari
    Picura si tu sange pentru duhovnicescul altar
    Caci fara de jertfa, viata ta e in zadar.

  3. Aurora zice:

    Frumos !!! Iata un exemplu pe care trebuie sa-l urmeze si ierarhii nostri !

  4. MM zice:

    Vedeti si site-ul initiat nu de mult de niste frati ortodocsi (un preot si un teolog) care sunt in legatura cu cei care fac apostolat/marturisire ortodoxa in tarile necrestine: http://misiuneinafrica.wordpress.com/

  5. Pingback: Atentie la inselari! Un neortodox nu poate fi numit martir! | † APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam si tara

  6. Pingback: Tema grea: ERETICII POT FI MUCENICI? Rugam pe fratii de la DOXOLOGIA sa scoata articolul „Episcop martir crestin care a convertit 360 000 de islamici isi pierde vederea intr-un atac cu acid”. « Saccsiv's Weblog

  7. liii4ka zice:

    Biserica aleasa aleasa a lui Dumnezeu este Biserica ortodoxa. Unica care marturiseste ca Hristos este Dumnezeu. Alte credinte care nu-L cunosc pe Hristos ca este Dumnezeu sunt inselatoare. Asa intrebare a dat Filip lui Iisus sa-l descopere pe tatal ucenicilor si El a vorbit: „Cine m-a vazut pe mine l-a vazut pe tatal. Cind va veni a doua oara toti sectantii care marturisesc ca Iisus Hristos a fost pur si simplu un om pamintesc vor fi foarte rusinati si izgoniti in iad in veci vecilor. Va intreba pe ei Dumnezeul cel adevarat ce are nume Sfint: „De ce ati defaimat numele meu ce Sfint de Dumnezeu? Niciodata nu v-am cunoscut. Duceti-va de la mine in focul vesnic”. Ucenicii alesi au scris care este predicarea adevarata in testamentul Nou. Sa se predice rastignirea si invierea Sa din morti ai caror martori erau ei, adica Sfinta jertvire ce merita inchinare si proslavire a lucrarii lui Dumnezeu.Sa se rusineze toti care nu cinstesc Sfinta Cruce.

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s