Sfinti si mari duhovnici: Ganduri despre educatia ortodoxa a copiilor

Nasterea unui copil este un dar haric al Domnului, dar este totodata si o chemare noua, si o osteneala noua, si o cruce noua pentru soti. Dumnezeu le incredinteaza parintilor pamantesti un prunc, o fiinta inca lipsita de aparare trupeste si sufleteste. Aceasta nu este o bucurie oarecare, nu este o joaca si nu este o distractie: este o mare responsabilitate, caci la Infricosatoarea Judecata parintii vor da socoteala in fata Domnului pentru sufletele vii ale copiilor lor. (Mitropolitul Vladimir al Asiei Centrale)

Potrivit marturiei unora dintre scriitorii bisericesti, starea sufleteasca a copilului este in mare masura determinata de starea inimilor parintilor in sfintita clipa a zamislirii. Sotul si sotia, a caror dragoste este sacra, al caror asternut este curat si neprihanit, trebuie sa se ingrijeasca de curatia inimii. (Protoiereul Artemie Vladimirov)

Cu ce te vei indreptati la urma urmei? ”Oare nu i-am dat copilului, iti va grai Dumnezeu, sa vietuiasca impreuna cu tine de la inceput? Te-am pus peste el ca invatator, povatuitor, purtator de grija si capetenie: nu am dat oare in mainile tale toata stapanirea asupra lui? Si atunci, cum te vei dezvinovati daca te-ai uitat cu nepasare la nebuniile lui? Ce vei spune? Ca este neinfranat si destrabalat? Dar trebuia sa vezi toate astea de la inceput, sa-l infranezi cand era tanar si puteai sa-i pui frau, trebuia sa-l inveti cu ravna, sa-l indreptezi spre cele cuvenite, sa imblanzesti pornirile lui sufletesti atunci cand putea sa fie inraurit; trebuia sa smulgi buruienile atunci cand varsta era mai frageda si puteau fi smulse cu usurinta: atunci, patimile nu ar fi prins putere fiind trecute cu vederea si nu ar fi devenit de neindreptat.” (Sfantul Ioan Gura de Aur)

Singuri ne complicam viata mult alergand dupa bunuri materiale. Nu ne gandim ca cu cat avem mai multe bunuri ale civilizatiei, cu atat mai multe probleme ne adaugam noua insine si familiei noastre.  Ne agitam peste masura, pierzandu-ne pretioasa liniste. Ne imprastiem. Femeia este silita sa lucreze pentru ca, chipurile, nu ajung banii, iar ca rezultat copiii raman lipsiti de mama. Pentru niste lucruri neinsemnate pierdem sensul  si scopul familiei. … Ne inghite desertaciunea si nu ne putem opri deloc, vrem tot mai mult, si ca urmare copiii raman lispiti de atentie. Aceasta este o greseala uriasa, iata ce trebuie sa pricepem. Atunci problema va inceta sa existe. (Staretul Paisie Aghioritul)

Vrednica de dispret este femeia care se poate plictisi cand are copii, si ferice de cea care, mandrindu-se cu titlul sau de mama, isi priveste copiii ca pe cea mai mare podoaba a sa. (Sfantul Filaret al Moscovei)

Suntem parinti rai,nepasatori. Si femeile nu folosesc vremea sarcinii pentru a incepe educatia nu numai duhovniceasca, ci pur si simplu morala. Iar dupa aceea ne miram cum se face ca avem asemenea copii. Or, purtarea acestora , tendintele lor sunt, pe langa toate celelalte, si urmare a educatiei primite de la noi. Pentru ca nu facand morala se educa copiii. Daca in familie este pace si intelegere, liniste si dragoste, copilul deja capata o experienta duhovniceasca normala. Daca in casa sunt neintelegeri, certuri, rivalitate intre parinti, pe scurt, orice manifestare a neiubirii, copilul capata rani sufletesti care apoi vor trebui tratate toata viata, si vindecarea lor sta sub semnul intrebarii. In felul acesta, cu nechibzuinta, ne putem mutila propriii copii. (Protoiereul Vladislav Svesnikov)

Atunci cand cunun, le spun sotului si sotiei: “Relatiile voastre conjugale- respectul, dragostea, tandretea si caldura sufleteasca- sunt 90% din educatia copiilor. Restul trebuie doar subliniat, si nici nu trebuie sa vorbiti mult.” (Protoiereul Valerian Krecetov)

Acum, cand copiii vostri sunt inca mici, trebuie sa-i ajutati sa inteleaga ce este binele. Acesta este sensul cel mai profund al vietii. (Staretul Paisie Aghioritul)

Nu putini sunt parintii  care nu se ingrijesc deloc sa inabuse in copiii lor anumite neajunsuri si insusiri rele, care uneori chiar se bucura si se amuza atunci cand copilul e capricios, cand da dovada de orgoliu, de indaratnicie, cand isi ingaduie sa minta, sa insele si asa mai departe. Ei cred ca toti copiii sunt asa, ca de la ei nu avem ce sa cerem, intrucat sunt prostuti, si ca de-abia cu anii, cand vor creste si inteligenta lor se va maturiza, fata de ei se va putea manifesta mai multa severitate si exigenta. Mare greseala, ratacire de neindreptat! Nu, problemele acestea nu trec niciodata singure. Dimpotriva, ele cresc odata cu copilul si prind radacini tot mai adanc daca nu sunt combatute de la inceput, la fel ca buruienile pe camp atunci cand nu sunt plivite de la inceput. (Sfantul Sfintit Mucenic Vladimir al Kievului)

Copilul trebuie educat in asa fel incat el, simtindu-se puternic si viteaz, sa invete sa-si iubeasca parintii si sa manifeste, pe cat se poate, atentie si grija pentru toti cei din jurul sau…copilul sa se deprinda cu ideea ca el nu este membrul principal al familiei. Ajungand la varsta adolescentei, el trebuie sa vada in sine insusi un ajutor al mamei sale, si va indeplini cu mare satisfactie treburile ce-i sunt incredintate, simtindu-se deja adult. Fie ca este vorba de curatenia din casa, de gatitul mancarii, de spalat, de calcat, in orice ocupatie casnica vom gasi pentru odrasla noastra o munca intru totul accesibila puterilor si mintii sale copilaresti…

Indata ce copilul incepe sa manifeste, parintii intelepti si iubitori ii raspund cu asprime: “Lui Dumnezeu nu Ii place asta! Ia mai bine fa tu cum ti s-a zis, si o sa fie bine.” (Protoiereul Artemie Vladimirov)

Inainte de a creste pana la masura de crestin, omul trebuie sa fie pur si simplu om. Daca veti citi in capitolul 25 al Evangheliei dupa Matei parabola caprelor si a oilor, acolo problema e pusa limpede: oare am fost omenosi, oare am crescut pana la masura impartasirii cu Dumnezeu…? De aceea, trebuie sa-l invatam pe copil sa fie drept, credincios, viteaz, sa-i cultivam insusirile care fac din el om adevarat-si, bineinteles, trebuie sa-l invatam compasiunea si dragostea. (Mitropolitul Antonie al Surojului)

Majoritatea greselilor din educatia religioasa privesc cel de-al treilea aspect al vietii religioase, si anume sfera “expresiilor”. Parintii si dascalii se grabesc sa le imprime o serie de deprinderi exterioare, fara sa le lege cu lumea launtrica a copilului si, mai mult, adesea ignorand de-a dreptul aceasta lume. Sa luam, de pilda, rugaciunea. La o varsta frageda, copiii sunt gata sa repete dupa cei mari cuvintele rugaciunii, sa-si faca cruce, sa sarute iconitele. In urma acestor actiuni exterioare, in sufletul de copil, care este curat si neincetosat duhovniceste, apar cu usurinta miscarile launtrice corespunzatoare. Trebuie insa sa deschidem pentru rugaciune si sufletul copilului, nu doar gura. Cel mai bun mijloc de a imprima in sufletul copilului ceea ce corespunde cuvintelor rugaciunii, sensului semnului crucii, este de a nu asista pur si simplu la rugaciunea copilului, ci a te ruga tu insuti impreuna cu copilul, punand in aceasta rugaciune toata puterea, tot focul sufletului tau. Rugaciunea parintilor se intipareste atat de adanc in sufletul de copil, incat devine pentru el un vector real al experientei duhovnicesti. (Protoiereul Vasilie Zenkovskii)

Cand parintii incearca sa-si induplece copiii sa se indeletniceasca cu stiintele, le spun mereu: “Cutare om de neam prost, desavarsindu-se in retorica, a primit o dregatorie foarte inalta, a dobandit bogatie mare, si-a luat nevasta bogata, si-a facut o casa grozava, a devenit vestit si temut”, pe cand de cele ceresti nimeni nu aminteste macar o data… cantandu-le cantecul acesta chiar de la inceput copiilor vostri, nu-i invatati altceva decat temelia tuturor patimilor, facand sa se salasluiasca in ei doua patimi, cele mai puternice dintre toate: iubirea de castig si slava desarta, care este si mai pacatoasa…. trupul nu poate trai prea mult daca se hraneste cu hrana vatamatoare: nici sufletul, primind asemenea indemnuri, nu se poate gandi vreodata la ceva barbatesc si maret cu adevarat. (Sfantul Ioan Gura de Aur)

Nu putem educa un copil mic fara sa-l pedepsim deloc. Trebuie sa va amintiti ca fac o  foarte mare greseala parintii care sunt indragostiti de copiii lor mici, se extaziaza de ei, le iarta totul, nu ii pedepsesc niciodata. Despre acestia, Inteleptul Sirah a zis: “rasfata-l pe copil, si te va infricosa” (Sir.30,9).

   In pedeapsa este nevoie de masura. Copiii nu trebuie pedepsiti cu iritare, cu rautate, cu ura: trebuie pedepsiti cu liniste si cu dragoste. Atunci, ei vor simti aceasta dragoste, vor simti ca merita pedeapsa, si atunci pedeapsa va fi cu folos si-i va indrepta. Multi dintre voi nu se gandesc la un asemenea fel de pedeapsa, si lasa nepedepsite nu numai greselile mici, ci si pe cele grave- chiar si hotia, huliganismul, chiar si viata desfranata a tinerelor. (Sfantul Luca al Crimeii)

Foarte multi parinti, care isi iubesc mult copiii, ii strica intr-un fel, fara sa inteleaga, din pacate, ce mult se vatama acestia atunci cand mama, de pilda, dintr-o iubire trupeasca exagerata, ii zice copilului, imbratisandu-l si sarutandu-l: ce copil bun am, cel mai bun copil din lume!” si asa mai departe. De la o varsta foarte frageda (cand inca nici nu poate sa constientizeze aceasta), copilul dobandeste, fara voia sa, o parere inalta despre sine-  si, bineinteles, inceteaza sa mai simta nevoia puterii  bune a lui Dumnezeu si nu se pricepe sa-I ceara ajutorul. Asa se formeaza in sufletul lui ingamfarea, si foarte multi o iau cu ei in mormant, fiindca nu se pot desparti de ea. (Staretul Paisie Aghioritul)

Casa, oricat ar fi ea de modesta, de mica, pentru un membru iubitor al familiei, trebuie sa fie locul cel mai drag de pe pamant. Ea trebuie sa fie plina de o asemenea dragoste, de o asemenea fericire, ca pe orice meleaguri ar umbla apoi omul, oricati ani ar trece, inima tot acasa il va trage. In toate incercarile si necazurile, casa este limanul sufletului.

Inca un element important al vietii de familie consta in relatiile de dragoste reciproca, si nu de dragoste oarecare, ci de dragoste cultivata in viata de zi cu zi a familiei, exprimarea dragostei prin vorbe si prin fapte, bunavointa nu de forma ci sincera si fireasca, bucuria si fericirea le sunt necesare copiilor nu mai putin decat le sunt necesare plantelor aerul si lumina soarelui.

   Cea  mai bogata mostenire pe care parintii pot sa o lase copiilor este copilaria fericita, plina de amintiri tandre despre tatal si mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, ii va pazi de ispite si-i va ajuta in incercarile vietii de zi cu zi dupa ce vor parasi casa parinteasca.

Parintii trebuie sa fie asa cum vor sa-i vada pe copiii lor, ci nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie sa-si invete copiii prin exemplul vietii lor. (Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)

(extrase din cartea “Cum sa educam ortodox copilul”)

Ganduri de la o mama cu 7 copii

„- Cati copii aveti?

– Sapte copii.


Cum i-ati crescut, cum i-ati invatat, v-a fost greu, cum v-ati straduit sa-i cresteti?
– M-am straduit sa-i cresc in frica de Dumnezeu pentru ca nici o avere pe lumea aceasta nu poti s-o dai si nu este mai mare decat frica de Dumnezeu. Daca iti dai copilul in mana lui Dumnezeu si-l inveti cu frica nu-ti va fi frica niciodata. In orice situatie se va afla el va sti ca trebuie sa ceara ajutorul lui Dumnezeu si Dumnezeu este Cel de Sus care totdeauna o sa-l asculte si totdeauna o sa-i indeplineasca rugaciunea si in fata nici unui lucru nu i se va parea greu pentru ca-L are totdeauna pe Dumnezeu cu el.

Ce parere aveti despre faptul ca multi tineri casatoriti amana nasterea pruncilor sau chiar evita nasterea pruncilor?

– Este un lucru pe care eu il socotesc a fi nelalocul lui daca o luam din multe puncte de vedere. In primul rand, rodul dragostei noastre sunt copiii. Copiii se aduc la tinerete pentru ca asa este normal si asa este bine. Parintii, aducand copiii imediat dupa casatorie, au rabdare, au puterea de a-i creste, de a-i educa…. Dupa aceea, copilul ajuns in familie, uneste si sudeaza familia extraordinar. De cate ori poate membrii cuplului intalnesc obstacole si primul lucru este: sa ma despart! Dar, faptul ca apar copiii, ei te tin legat si nu-ti mai dau voie. … Nu sunt copiii o piedica….. Dar nu copiii sa-i aducem ca sa intarim randurile iadului ci copii pe care sa-i crestem pentru Dumnezeu.

– Foarte multi tineri casatoriti invoca motivul ca ar vrea sa aiba copii dar totusi nu sunt stabiliti la casa lor, nu-si au o situatie materiala rezolvata, inca nu-si au anumite conditii. Spuneti-mi, v-a fost greu, la situatia pe care ati avut-o, la salariul pe care l-ati avut sau poate anumite conditii in care v-ati descurcat. Ati rezolvat, ati reusit sa-i cresteti fara o prea multa asezare sau bunastare materiala?

– Nu este situatia materiala o piedica. De ce? Pentru ca noi, daca consideram ca partea materiala este o piedica, atunci noi ne gandim ca copilul il hranim numai ca pe un – iertat imi fie – ca pe un animal. Din moment ce suntem maturi, noi nu crestem copilul numai in spiritul de a-l hrani cu hrana pamanteasca. Deci nu avem nici o scuza si nu avem nici un motiv sa amanam venirea copiilor pentru ca nu avem ce ne trebuie. In momentul in care apare un copil imediat Dumnezeu ne trimite si posibilitati de a-l creste. Eu spun din propria mea experienta, ca, poate a fost si vremea cand a fost salariul mare, cand am avut cu ce ma descurca dar, n-as putea spune si n-as putea niciodata sa ma plang ca atunci cand veneau copiii pe lume nu aveam ce sa le dau sau nu aveam ce sa le ofer. Culmea, ca de fiecare data, cu fiecare copil, Dumnezeu tot mi-o deschis o portita, si tot mi-o trimis prin maini nevazute ajutor ca sa-l cresc si eu nu stiu cum i-am crescut si cand a trecut timpul si niciodata nu pot sa spun ca copiii mei au fost vreodata mici, si am dus lipsa de ceva. …Tuturor le spuneam: nu va ganditi ca n-o sa aveti ce le pune pe masa pentru ca 7 copii pentru ziua de astazi si pentru timpul cand i-am adus pe lume erau oricum o curiozitate si o nedumerire pentru multi, dar din cei care ma intrebau erau persoane care aveau cate un copil. Nu vreau sa-i judec, dar acele persoane care se ingrijeau asa de mult de situatia copiilor mei au ajuns astazi sa aiba niste copii care nu le-au adus decat numai rusine. …

– Ce vreti sa transmiteti ascultatorilor nostri, indeosebi tinerilor casatoriti, un cuvant spre incheiere?

– Tinerilor care se casatoresc le-as dori ca, cateva momente pe saptamana, daca nu in fiecare zi, sa rezerve pentru hrana sufleteasca si sa apeleze cu timp si fara timp la duhovnici, la rugaciune, la cartile sfinte si sa se inarmeze cu invatatura cea buna, despre rolul pe care il are familia in societate, si, de asemenea, neaparat trebuie sa se inarmeze cu cunostinte referitoare la cresterea si educarea copiilor pentru ca bunul Dumnezeu a instituit casatoria si casnicia ca pe ceva sfant si daca noi nu stim ce trebuie sa facem fata de copii si cum sa-i crestem, ne trezim ca anii trec si nu vedem in copiii nostri un adevarat crestin si pentru aceasta bine-nteles ca dam socoteala inaintea lui Dumnezeu. Deci, pe langa celelalte preocupari sa ne facem timp cum putem si sa cercetam Biserica, sa cercetam cartile sfinte si sa vedem ce si cum trebuie sa procedam in cazul cand vin copii pe lume si in cazul in care apar si in casa noastra dificultati pentru ca atat timp cat noi suntem pusi in garda si avem cunostinte si ne rugam la Dumnezeu, tot ce apare in viata noastra nu ni se pare decat un mic prag. Si daca noi vom lasa problemele religioase pe planul doi, sa stiti ca toate se duc de rapa si nu avem nici o multumire si nu sporim in aproape nimic. Degeaba avem casa plina de giuvaeruri, degeaba la noi este casa “luna”, asa cum se spune in ceea ce priveste curatenia, daca noi nu ne curatim sufletul si nu ne curatim prin mijloacele pe care le avem la indemana ma tem sa nu transmitem si copiilor nostri si timpul de reculegere si timpul de remuscare nu va intarzia sa se arate. Si este pacat sa aducem copii pe lume si sa nu-i invatam ce trebuie. Suntem mai mult, noi parintii, suntem mai mult, iertata-mi fie expresia, criminali, daca noi nu dam hrana sufleteasca copiilor. Nu invatat, nu mare parlamentar sa dorim din copilul nostru, ci sa dorim un copil smerit, un copil ascultator, un copil rabdator, un copil care sa se multumeasca totdeauna cu ce are, un copil harnic si un copil care sa doreasca avutul lui numai pe munca cinstita si un copil care sa-si indrepte gandul spre Dumnezeu. Asta trebuie sa fie grija noastra cea mai mare. Si daca noi vom reusi sa facem asta din copiii nostri, celelalte, dupa aceea, incet, incet ne vom debarasa de ele si nici nu ne vor trebui pentru ca nu e alta avere a omului decat atunci cand are pe Dumnezeu in suflet, si in toate preocuparile sale.

– Va multumim si il rugam pe Bunul Dumnezeu si pe Preacurata Sa Maica sa-si reverse harul Sau peste toti acei care, intr-adevar iubesc pe Dumnezeu si vor sa-L cunoasca, vor sa-L asculte, vor sa-I urmeze si, sa putem cunoaste si noi cat de multe bucurii si cat de multe binefaceri primesc acei care nu se pazesc de a naste copii si de a-i creste in frica lui Dumnezeu.”

| Buletin informativ, Provita Galati

Acest articol a fost publicat în Pentru Mantuire și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Sfinti si mari duhovnici: Ganduri despre educatia ortodoxa a copiilor

  1. Pingback: Sfinti si mari duhovnici despre EDUCATIA ORTODOXA A COPIILOR. Ce face insa SISTEMUL? « Saccsiv's Weblog

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s