Episcopia Caransebesului desfasoara ample activitati de educare a tinerilor in spirit ecumenist, adica eretic

Cu putin timp in urma va aduceam la cunostiinta cazul preotului Crecan, din Bocsa Montana care a slujit Sf. Liturghie cu un papistas si a impartasit pe toti cei prezenti, printre care catolici, greco-catolici si o persoana ex-comunicata din Biserica. In cele de mai jos, veti observa cu tristete ca aceasta ratacire este la nivel inalt in cadrul Episcopiei de Caransebes, ca de altfel in toata Mitropolia Banatului. Tinerii ortodocsi sunt indoctrinati cu erezia ecumenista si ajung sa nu mai faca nicio diferenta intre Ortodoxie si erezie (catolicism, protestantism). Ei actioneaza la nivel sentimental si lacrimogen, nestiind ca de fapt se leapada de Dreapta Credinta si de Canoanele Sfintilor Apostoli, care interzic rugaciunea in comun cu cei dinafara Bisericii. Este inacceptabil ca pe site-ul oficial al unei episcopii ortodoxe sa fie oferit drept indrumar, un citat al unui eretic, in persoana papei Ioan Paul al II-lea. Ortodoxia este binecuvantata de Dumnezeu si abunda de sfinte invataturi ale Sfintilor Parinti, iar tinerii nostri trebuie sa fie crescuti si educati in acest duh, drept-maritor si nu sa caute cele necesare mantuirii in sinagoga satanei (in cazul de fata: catolicism, protestantism). Nadajduim sa tragem un semnal de alarma fata de erezia ce se propaga, cu precadere in aceasta parte a tarii si conform, cel putin a, hotararii Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe Romane, care interzice aspru astefel de manifestatii, sa se ia masurile necesare stoparii acestui flagel strain de Ortodoxie, care duce la pierderea de suflete in iadul cel vesnic.

Iata un prim articol, gazduit de siteul protopopiatului Ortodox Roman Resita si intitulat  „Sa fim Lumina!”

Duminica Intrarii Domnului in Ierusalim a fost praznuita in municipiul Resita intr-un chip cu totul deosebit, deoarece tinerii diferitelor confesiuni crestine au organizat o procesiune desfasurata sub moto-ul „Sa fim Lumina”. In seara zilei de 28 martie cele 12 grupe de tineri s-au adunat in fata bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul muncitoresc al Resitei, unde dupa ce s-a rostit rugaciunea Tatal nostru in mai multe limbi s-a pornit in procesiune inspre centrul civic al orasului.

Manifestarea s-a incheiat cu mesajul Preasfintitului Parinte Lucian, care a participat la acest eveniment, precum si a primarului Resitei, D-l ing. Mihai Stepanescu, a parintelui Nicolae Catalin Mirisan, Protoiereul Resitei si parintelui Arhidiacon Iosif Csaba Pal. Astfel aceasta manifestare se doreste a fi un inceput bun intr-o frumoasa traditie a unor astfel de manifestari unde prin tineri sa se reuseasca o regenerare si o revigorare duhovniceasca inspre binele neamului si a credintei strabune.

Pe sitel episcopiei de Caransebes gasim urmatorul articol: Da EurHope a EurHome (de la euro-speranta la euro-casa)

Din 2 pana in 9 august, 120 de tineri de diferite confesiuni au format o “familie” si au construit ceea ce poarta numele de Campo Ecumenico “Da EurHope a EurHome” editia a II-a, in Loreto, Italia. De ce suntem despartiti daca ne simtim atat de bine impreuna? este intrebarea pe care si-au pus-o tinerii catolici, anglicani, luterani-suedezi, si un grup de 45 de tineri romani ortodocsi si catolici, elevi ai Liceului Teoretic “Traian Lalescu” Resita, coordonati de pr. prof. Nicolae Chiosa, avand inalta binecuvantare si sustinere a Prea Sfintitului Parinte Lucian, Episcopul Caransebesului.

Proaspat ajunsi de la pelerinajul Loppiano – La verna – Assisi, tinerii romani au privit plini de entuziam diverisitatea de la Centrul Giovani Paolo II si faptul ca aceasta nu a rimat in nici un moment cu divizarea, ci cu dragostea, credinta si bucuria de a te darui celuilalt.
Timp de o saptamana acestia au incercat sa isi consolideze baza de Unitate construita anul trecut. Au participat la rugaciuni si slujbe ecumenice (nn. ecumeniste), dar si la Sfinte Liturghii savarsite de fiecare confesiune in ritul propriu. Au impartasit bucuria aspectelor comune si tot impreuna au trait si micile tristeti cauzate de unele diferente dintre ei.

In noaptea de veghe din Santa Casa, pietrele nu o ascultau doar pe Fecioara Maria, dar si pe acesti tineri. Lacrimile erau limbajul comun. Lacrimi de bucurie, de dragoste, de liniste, care erau raspunsul catre Dumnezeu, care continua sa vorbeasca tinerilor prin cuvintele :”Iubiti-va unii pe altii asa cum eu v-am iubit Eu pe voi.” Papa Ioan Paul II a spus tinerilor in timpul unei vizite: ,,IATA CASA VOASTRA!”. La sfarsitul acestei intalniri ecumenice toti repetau: “Dar acesta este Paradisul”. DA! A trai ca fratii este paradisul care incepe azi pe pamant. Noi vom continua sa ne intrebam :”De ce suntem despartiti daca ne simtim atat de bine impreuna?” Si raspunzand in fiecare zi, vom darama pereti (nn. peretii sunt Canoanele Sfintilor Parinti, iar cel ce le incalca se desparte de Biserica lui Hristos) si vom construi punti intre noi.

Toto pe site-ul Protopopiatului de Resita aflam de: A doua tabara ecumenica de la Loreto (29 iulie – 9 august 2010)

Cu binecuvantarea Prea Sfintitului Lucian, Episcopul Caransebesului, cu purtarea de grija a Protopopului Resitei, pr. Nicolae C. Mirisan si sprijinul directiunii Liceului Teoretic “Traian Lalescu”, un grup format din elevi ortodocsi ai acestui liceu, tineri ai bisericii romano – catolice “Maria Zapezii” din Resita si crestini din protopopiatul Rupea, coordonati de pr. prof. Nicolae Chiosa si pr. Damaschin Tataru, va participa la a doua editie a proiectului ecumenic (nn. ecumenist) international “Da EurHope a EurHome” desfasurat la Centrul Giovani Paolo II din Loreto, Italia, in perioada 29 iulie – 9 august 2010.

Acest proiect a luat nastere anul trecut…  din dorinta de “infratire” a tinerilor de confesiune ortodoxa, catolica si anglicana… anul acesta, proiectul nu numai ca va continua cu o noua tabara ecumenica, dar, si biserica lutherana din Linkoping, Suedia a inteles mesajul transmis, realizand cat de mare este nevoia de comuniune, astfel ca s-a alaturat si ea proiectului si s-a integrat perfect in marea familie care deja era formata. Pentru ca tinerii romani sa fie cat mai bine pregatiti spiritual, vor participa alaturi de catolicii din Pesaro la un pelerinaj in orasul Lopiano, vor petrece doua zile in Assisi si apoi, ca si anul trecut, vor petrece o saptamana alaturi de prietenii lor catolici, anglicani si mai nou lutherani, in care vor lua parte la activitati culturale, spirituale, ateliere tehnice, se vor ruga sau vor petrece timpul liber impreuna, dar mai ales vor invata ca prietenia si dragostea pentru Dumnezeu nu tine cont de niciun fel de bariere si cu siguranta se vor intoarce acasa cu un bagaj spiritual mult mai amplu.

Iar cel mai recent, tot protopopiatul de Resita anunta o alta intalnire ecumenista: Intalnire ecumenica a tinerilor la Biserica Sf. Maria din Ciclova


Tinerii Liceului „Traian Lalescu” din Resita au participat la a doua intalnire ecumenica de la Manastirea „Maria-Ciclova”, organizata de Dieceza Romano-Catolica din Timisoara impreuna cu pr. Virgil Fecheta si sub supravegherea minutioasa a preotului(!!!) arhidiacon Iosif Csaba Pal. Timp de doua zile, 18 si 19 septembrie, sub indrumarea preotului profesor Nicolae Chiosa, elevii Liceului Teoretic „Traian Lalescu” au pus in practica, impreuna cu tineri ortodocsi si romano-catolici din Timisoara, Caransebes si Oravita, dar si din alte localitati, ceea ce au invatat ei cel mai bine, dragostea frateasca. Prima zi a inceput cu o cateheza a parintelui Nicolae Mirisan, protopopul Resitei, despre „Cum actioneaza tinerii prin Biserica, in societate”, moment urmat de discutii pe grupe mixte, prezentari ale concluziilor si discutii in plen. A doua parte a zilei, putin mai interactiva, i-a apropiat mai mult pe participanti prin intermediul unor workshopuri cu deschidere atat spre latura spirituala, cat si spre cea practica. La Liturghia Romano-Catolica a fost prezent vicarul general al Diecezei din Timisoara, Msgr. Johann Dirschl. La sfarsitul acesteia, preotul protopop al Oravitei, Ion Varan, a tinut un scurt cuvant de invatatura. Ziua s-a incheiat cu o rugaciune de seara, moment in care tinerii au constientizat ca sufletul are nevoie sa se deschida spre iubire.

Trebuie reamintit faptul ca si in alte parti ale tarii astfel de faradelegi au loc an de an, in total dezacord cu hotararea Sinodului. Mai jos aveti cazul din Siret: Sarbatoarea Epifaniei intre frati in credinta

„Sa ne unim astazi cu magii pentru a ne inchina lui Cristos si a-i aduce daruri”. Sub acest moto, putem spune noi, cei din Parohia „Nasterea Sfintei Fecioare Maria” din orasul Siret, ca s-a desfasurat ziua de 6 ianuarie 2010, Epifania Domnului sau in cazul fratilor ortodocsi, Botezul Domnului.

Sarbatoarea, pentru noi, a inceput cu sfanta Liturghie in cadrul careia parintele paroh a binecuvantat apa, apoi a stropit cu apa binecuvantata poporul. La ora douasprezece, dupa celebrarea sfintei Liturghii, pastrand traditia noastra locala, toti credinciosii (catolici, greco-catolici si ortodocsi) ne intalnim in centrul orasului de unde plecam impreuna, in procesiune, spre raul Siret.

Va rugam sa ne semnalati cazuri asemantoare la rubrica de comentarii. Totodata sa trimiteti scrisori la Cancelaria Sinodului: Str.Antim nr.29 , Bucureşti (tel) +40-21.337.08.30, (fax) +40-21.337.08.22 sau email la cancelaria@patriarhia.ro prin care sa va exprimati dezacordul fata de astfel de rataciri de la Predania Bisericii.

Acest articol a fost publicat în ANTI-ECUMENISM și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Episcopia Caransebesului desfasoara ample activitati de educare a tinerilor in spirit ecumenist, adica eretic

  1. tutenes zice:

    tot de acolo:
    În perioada 18-25 ianuarie a. c., la Reşiţa, s-a desfăşurat Săptămâna de Rugăciune Ecumenică, cu începere de la ora 18,30, în fiecare din cele opt zile de rugăciune.

    Devenită deja o tradiţie în urbea de pe Bârzava, Ocvava Ecumenică a început duminică, 18 ian., la biserica parohiei ortodoxe române Adormirea Maicii Domnului, unde, după săvârşirea Vecerniei, a predicat preotul ortodox sârb – pr. Vasa Lupulovici.

    Luni, 19 ian., întâlnirea de rugăciune a avut loc la biserica evanghelică, iar cuvântul de învăţătură legat de tema dată (Comunitatea creştină în faţa războiului şi a violenţei) a fost rostit de preotul greco-catolic.

    Marţi, 20 ian., gazda manifestării a fost biserica romano-catolică Preasfânta Treime – Govândari, de această dată predicând preotul ortodox român – pr. Nichifor Tănase.

    Miercuri, 21 ian., biserica greco-catolică a organizat întâlnirea, iar predica a fost susţinută de către preotul romano-catolic Attila Kozovits.

    Joi, 22 ian., la biserica reformată din localitate s-a săvârşit rugăciunea colectivă, predicând preotul romano-catolic Simon Ciubotaru.

    Vineri, 23 ian., preotul ortodox român, pr. Romulus Şandru a rostit cuvânt de învăţătură la biserica ortodoxă sârbă.

    „Sâmbătă, 24 ian., la biserica parohiei ortodoxe române Schimbarea la Faţă din cartierul Govândari, după ce ne-am rugat împreună la slujba Vecerniei, preotul evanghelic Egon Wonner a susţinut predica.

    Duminică, 25 ian., încununând această binecuvântată săptămână, în fapt de seară, ne-am reunit întru rugăciune în biserica romano-catolică Maria Zăpezii, cuvântul de folos rostindu-l preotul reformat Attila Megyasszai.

    Nădăjduim că aceşti paşi mărunţi pe care i-am parcurs împreună cu fraţii slujitori ai celorlalte confesiuni ceştine – Biserici tradiţionale (Biserica Catolică, cea Greco-Catolică, Evanghelică şi Reformată) să fie împlinirea expresiei practică de înfăptuire al dezideratului liturgic pentru care ne rugăm la fiecare Ectenie Mare: Pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici şi pentru unirea tuturor!” ?????
    Care „biserici ” ?????
    sursa http://protopopiatulresita.ro/news.php?readmore=30

  2. fanu zice:

    cu esarfele alea albastre zici ca is de la rotary sau din masonerie

  3. Elena zice:

    „…In cele de mai jos, veti observa cu tristete ca aceasta ratacire este la nivel inalt in cadrul Episcopiei de Caransebes, ca de altfel in toata Mitropolia Banatului….”

    Am citat din articol. Nu este asa. Sunt zone in Mitropolia Banatului unde nu este primita erezia ecumenismului; nici nu sunt pomenite la Sfanta Liturghie, anumite persoane din BOR, care o promoveaza, si pe care ii stim toti. Desigur ca mai exista cate un preot lipsit de echilibru interior si fara colaona vertebrala care ii mai pomeneste, dar sunt cazuri izolate. Este tot ce va pot spune.
    Mai avem sperante.
    DOMNUL FIE CU NOI TOT TIMPUL SI PESTE TOT ! AMIN.

  4. em. zice:

    Puteti trimite pe adresa CASMB -de exemplu pentru bucuresteni- o sesizare la capitolul ”intrebari si sugestii” o reclamatie de tipul:

    ”’Referitor la aparitia cardului de sanatate in 2011 va anunt ca refuz din motive religioase, ca ortodox crestin, orice act personal cu microcip.
    Va multumesc.”’

  5. coco zice:

    Chiar preotii ii duc in inselare pe credinciosi in frunte cu episcopul locului,foarte grav.Dar oare nimeni de acolo nu stie ca ecumenismul este o mare erezie? Foarte ciudat.Doamne fereste-ne de erezii.

  6. rraluca zice:

    Prigoana impotriva crestinilor a inceput!…ne bucuram si ne rugam!

  7. Pingback: STIRILE ZILEI (02.10.2010) « Saccsiv's Weblog

  8. +S.E. MONS GRATIAN EPISCOP ANGLICAN OF I.A.L zice:

    IUBITII MEI FRATI INTRU HRISTOS DOMNUL
    DE LA ICEPUTURI STIM CACI BISERICA LUI HRISTOS SFINTA SI APOSTOLICA ERA CE-A CRESTINA NICAIERI NU SPUNE CA BISERICA ORTODOXA SAU CATOLICA AU FOST ADEVARATE DE CE SA NE IMBATAM CU APA RECE SI SA ZICEM DESPRE FRATELE NOSTRU CA ESTE ANATEMA ADICA DESPARTIT DE DUMNEZEU CIND D-ZEU NE CHEMA PE TOTI NUMINDU-NE FII SI NU SCLAVI.
    DECI DRAGI TINERI SI IUBITI VIRSNICI NU VA LUATI DUPA FANATISMELE RELIGIOASE CARE ZIC … DOAR ORTODOXIE SAU.. DOAR CATOLICISM .
    NU DUMNEZEU URASTE DEZBINAREA SI IUBESTE UNIREA ASA CA ACELOR CE SINT CONTRA ECUMENISMULUI EU CA SLUJITOR AL LUI D-ZEU DINTRO BISERICA ANGLICANA LE SPUN CA EI SUNT ANATEMA PTR CA NU DORESC REUNIREA TRUPULUI LUI HRISTOS CI IUBESC PARTIDELE SI NU PACEA SINT FII AI DEZBINARI SI AI INTUNERICULUI INDIFERENT DE NUMLE LOR SAU DIN CE BISERICA APARTIN SAU CE RANG
    IERAHIC SAU MEREAN AU
    DUMNEZEU IUBESTE PACERA NU RAZBOIUL
    CU DRAG AL VOSTRU SLUJITOR

    +S.E. MONS.GRATIAN EPISCOP ANGLICAN OF I.A.L.

  9. admin zice:

    @Mons Gratian

    Anglicanismul este o erezie si mai mare si se transforma pe zi ce trece in sinagoa satanei. ati ajuns sa hirotoniti femei, homosexuali.. calcati toate canoanele in picioare. Hristos a venit sa aduca SABIE, nu pace! Sabie ca sa desparta lumina de intuneric, credinta de erezie, adevarul de minciuna! Voi traiti in bezna ereziei, despartiti de Singura Biserica, cea Ortodoxa si de Sfintii Parinti! Iubirea nu poate fi inafara Adevarului!

  10. Anton zice:

    ADEVARATA PROBLEMA-
    Este cenzurarea in biserica Ortodoxa a Sf. Impartasanii.Fara Trupul lui Cristos suntem nimic,si ei stiu asta,ca fara sa primim HAR prin Euharistie suntem degeaba si pot sa faca ce vor cu noi.Asta e adevarata problema,restu ca o fi ca no fi ,om vedea,dar degeba constatam cipuri si alte chestii ce vor aparea intr-un viitor apropiat,daca nu ne intarim in Har (pana se mai poate,deja nu se mai poate ca nu te lasa popii sa te impartasesti prea des,numa ei au voie in fiecare zi,de parca ei s-ar fi jertfit pe cruce).DACA NU MA CREDETI aveti pe site -ul vostru un citat de la PREOTUL MARTURISITOR CONSTANTIN SARBU care zice:”Cat mai aveti preoti cercetat-i si impartasiti-va!”
    Harul se primeste doar prin Impartasirea cu Trupul si Sangele lui Iisus Hristos!
    Alta sansa nu e,asa ca daca vreti sa ajutati credinciosii care va viziteaza site-ul si sa-i luminati spuneti-le despre cenzura Sf.Impartasanii din Biserica Ortodoxa si indemnati-i la o Unire cu Hristos cat mai deasa,zilnic daca se poate,practic Canonul 9 Apostolic spune :”Toti credinciosii care intra si asculta Scripturile ,dar nu raman la rugaciune si la sfanta Impartasire ,trebuie sa fie indepartati ca unii ce fac neorinduiala bisericii”(pag.385 Impartasirea continua cu Sfintele Taine-dosarul unei controverse marturiile Traditiei-diac.Ioan I.Ica jr.Ed.Deisis Sibiu) si Sf. VASILE CEL MARE-Epistola 93 catre Cezaria patriciana despre Cuminecare(372):”Bun si folositor lucu este a ne cumineca si impartasi in fiecare zi cu Sfantul Trup si Sange al lui Hristos,intrucat El Insusi spune:”Cine mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu are viata vesnica ”[In 6,54].Caci cine se indoieste ca a te impartasi incontinuu de viata nu e nimic altceva decat a fi de mai multe ori viu.”(pag.391 Impartasirea continua cu Sfintele Taine-Ioan I. Ica jr.)
    Daca sunteti cu adevarat pt. Dumnezeu si vreti sa marturisiti ADEVARUL(pe Iisus)atunci acum aveti ocazia si v-am pus si documentatia la dispozitie.
    Va rog sa cititi cartea si sa cautati sa-l primiti pe D-zeu cat mai des cu putinta,chestia cu vrednicia lasati-o la o parte ca nimeni nu e vrednic pa pamantu asta,si atunci ce facem stam pa loc si nu ne impartasim?Dar pt ce a venit Dumnezeu pe Pamant?Oare nu pt cei bolnavi si pacatosi?Si atunci ce ne opreste in a ne apropia de Sfintele Taine?Doar nestiinta noastra,nesimtirea noastra si preotii spalati la creier in regimul comunist si astazi.
    Dar batranele care vin in fiecare zi la biserica de ce nu sunt lasate la Sf.Impartasanie?
    Asta e cea mai grava cenzura: A-i tine pe oameni robi pacatului,si a nu -i lasa sa ajunga la Dumnezeu.Asta e crima cea mare.Si asta preoti ortodoxi ce se pretind ca apara dreapta credinta, fiind.Cu ce o apara ,cu pomelnice?Astea-s fix pix .Centrul Liturghiei ESTE EUHARISTIA.Sper sa ni se deschida mintea si inima.
    Doamne Ajuta!
    Anton

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s