Crestinii ortodocsi nu pot fi implicati intr-un razboi. Cu atat mai mult in cel dintre sionisti si musulmani

Statul Israel s-a format in mod violent, in urma unor conflicte cu sute de milioane de victime (holocaustul fiind neinsemnat pe langa crimele jidovilor Lenin, Stalin si Hitler), provocand pana in ziua de azi noi si noi suferinte intregii omeniri. In aceste vremuri, planurile sioniste ajung la finalitate cu repeziciune, iar asta o simtim pe propria piele prin restrangerea libertatilor chiar la noi in ograda. Teritoriul Romaniei a devenit camp de instructie pentru killerii MOSAD, iar pamantul nostru roditor a cazut in ghearele bancherilor ce-si permit sa cumpere orice tara din lume.  Dar cand asta se intampla si din slugarnicia „sefului” Traian, atunci este chiar nebunie. Noi chiar nu contam in tara asta? Nu ne intreaba statul daca suntem si noi de acord cu masurile pe care le decide in numele nostru? Se pare ca NU!  Ni se tot spune ca traim intr-o democratie, dar nu suntem departe de dictatura.

NOI NU AVEM VOIE SA PARTICIPAM LA RAZBOIUL SIONIST! Nu avem voie sa contribuim la cladirea imparatiei lui antihrist. Urmatorul punct din protocoalele Sionului este construirea celui de-al 3-lea TEMPLU, care va fi al lui antihrist. Israelul vrea sa scape de singurul ghimpe ramas in zona – Iranul, care ar putea riposta in cazul construirii templului. Locul in care trebuie construit este acum ocupat de moscheea lui Omar; asadar aceasta trebuie sa dispara cumva. Dar Iranul fiind un stat religios islamic nu va ramane fara reactie la aceasta provocare. Iata de ce se tem de bombe nucleare, jidovii. Capacitatile lor viclene au atras in acest plan si alte state precum SUA (100% conduse de ei) si Romania – noi suntem vanduti de clasa politica si de presedinte, care numai roman si ortodox nu e.

Asadar, fratilor, romanii nu trebuie sa-si murdareasca mainile cu sange in razboiul altora, cu atat mai mult al dusmanilor lui Hristos. Sa facem rugaciuni pentru izbavirea de razboi si de vrajmasi, sa chemam in ajutorul nostru armatele de ingeri conduse de Sfintii Arhangheli, sa cerem Sfintilor Mucenici sa ne invredniceasca de plata lor, dar in niciun caz sa acceptam ca parintii nostri, fratii nostri sa lupte in vreun razboi spurcat, strain de credinta si neamul nostru.

Declaratia lui Basescu:

In caz de conflict cu Iranul, Romania va fi un aliat fidel al NATO si al Israelului

Avem o rusine de presedinte!

Acest articol a fost publicat în anti-masonerie și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

41 de răspunsuri la Crestinii ortodocsi nu pot fi implicati intr-un razboi. Cu atat mai mult in cel dintre sionisti si musulmani

  1. daniel zice:

    Mitropolitul Pireasului spune stă în mâinile justiţiei dizolvarea lojilor masonice.

    -Justiţia este chemată să demonstreze „dacă într-adevăr colaborează sau nu cu centrelor internaţionale de promovare a Pan-religiei Satanismului”, a declarat Mitropolitul Pireului Serafim. – Se face dreptate strădaniei făcute de luptătorii credinţei: N. Psaroudakis, Părintele Haralambos Vasilopoulos, Părintele Marcu Manolis şi alţii, care s-au luptat şi au deconspirat Masoneria. – Să ia poziţie Ierarhia sau fiecare dintre membrii ei.

    http://graiulortodox.wordpress.com/2010/08/12/se-judeca-recursul-mitropolitului-de-pireu-din-17-mai-2011/

  2. clement zice:

    Foooarte curioasa atitudine au acesti oameni fata de popoarele carora le sunt datori moral. Persii le-au construit Templul cu lemnul nobil adus din Liban, in Mesopotamia au invatat sa scrie si urmasilor acestor civilizatii le raspund cu ura si moarte. Am urmarit pe un post francez un documentar in care evreii rusi povestesc cum au scuipat pamantul Rusiei care i-a hranit in fond, plecand in tara lui Solomon. Pe noi vor sa ne tarasca in razboi pentru ca fiii nostri sa moara pentru interesele lor.
    Ce poate insemna o asemenea dezumanizare? Cum vor sa traiasca in aceasta lume cand incita la ura?
    Cat despre presedinte, acesta nu este Presedintele romanilor. Nu are respect pentru tara noastra si nu are nimic sfant.A ajuns mai detestat decat Ceusescu caci nu are coloana vertebrala, este mai obedient fata de americani decat era acela fata de rusi.
    Vai si amar de sufletul lui si vai si amar de zilele romanilor.

  3. Ancutza zice:

    o enumerare succintă a listei celor mai proeminenţi evrei-comunişti, răspunzători de holocaustul komunist din România, ţară pentru care au luptat şi au murit bunicii, părinţii, şi fraţii noştri:
    • Ana Pauker ( Hannah Rabinshon) – poreclită „Stalin cu fustă”; secretar general al CC al Partidului Comunist Român (1944-1948).
    • Ella Diamantestein – secretara Annei Pauker.
    • Ilca Melinescu (Ilka Wasserman) – şefă a MAE; directoarea Editurii Cartea Rusă.
    • Carol Lustig – director MAE(1948-1952).
    • Ana Toma (Ana Grossman) – soţia lui Pantelimon Botnarenko, şeful Securităţii; ministru la MAE (1950-1952).
    • Avram I.Bunaciu (Abraham Gutman) – ministru al Justiţiei (1948-1952); ambasador la ONU (1956-1957); ministru de Externe (1958-1961).
    • Leonte Răutu (Lev Oigenstein) – membru CC al PCR (1948-1972) şi multe alte funcţii înalte.
    • Ghizela Vass – membru CC al PCR (1948-1984); membru în conducerea Comitetului Democratic Evreiesc, în 1950.
    • Leopold Filderman – preşeşedinte al Comisiei Superioare de Epuraţie de pe lînga Federaţia Uniunilor de Comunităţi Evreieşti.
    • Gheorghe Apostol (Aaron Gerschwin) – conducătoral PCR; contracandidat al lui Nicolae Ceauşescu (1945-1988).
    • Heinrich Kreidl – secretar geneneral în Ministerul Lucrărilor.
    • Jean Coller – şef Direcţia de Cadre (1945-1950).
    • Walter Roman (Erno Neulander) – evreu din Oradea; şef al Direcţiei Politice a Armatei; tatăl lui Petre Roman (prim-ministru al României în perioada 1989-1991).
    * Silviu Brucan (Saul Bruckner) – conducătorul campaniei de bolşevizare a României; ambasador la Washington (1956-1962).
    * Leonte Tismaneanu (Enea Leon Tismeneţki) – redactor şef la Editura PCR; profesor la Facultatea de Marxism-Leninism; tatăl lui Volodea Tismaneanu, actualul preşedinte al IICCMER.
    * Alexandru Nicholschi (Boris Grundberg) – evreu basarabean, şef NKVD pentru România; şef la DGSP/MAI (1948-1961).
    * George Silviu (Gersch Golinger) – secretar general al MAI (1946-1953).
    * Teohari Georgescu (Burah Tescovici) – agent NKVD; ministru de Interne (1944-1952).
    * Moises Haupt – general, comandant militar al Bucureştilor (1944-1950).
    * Ştrul Mauriciu – colonel, director al Securităţii Galaţi (1948). Foştii deţinuţi politici îi atribuie acte de o deosebită cruzime. În zona Vrancei, cu prilejul revoltelor ţărăneşti din 1950-1951, Securitatea îi lega, pe cei capturaţi, cu sîrmă ghimpată, scuipîndu-i şi umilindu-i înainte de a-i împuşca.
    * Bondarenco Pantelimon (Pantiuşa) – general. A fost şeful D.G.S.P. din august 1948, ministru adjunct şi locţiitor al ministrului de Interne (1949-1956). Responsabil de moartea a peste 400.000 de victime anti-comuniste din închisori şi lagăre. L-a arestat personal pe Lucreţiu Pătrăşcanu. Singurul asasinat care i se atribuie personal este cel al lui Ştefan Foriş, în subsolul unei clădiri de pe Aleea Alexandru, în 1946. Ajutat de şoferul lui, Dumitru Neciu, Pantiuşa l-a ucis cu o rangă de fier, apoi l-a aruncat într-o groapă săpată în prealabil în aceeaşi curte, acoperindu-l cu moloz.
    * Fuchs (Fux) Iani – maior, Fălticeni – arestase copii de 12 ani, fiindcă se jucaseră de-a partizanii la marginea unei păduri, cu arme de jucărie. Conform documentelor interne ale Securităţii, pe aceşti copii i-a torturat într-un mod barbar. Tot la Fălticeni, superiorii lui veniţi în control au relatat despre starea îngrozitoare a unei femei arestate de circa opt luni. Reţinută într-o celulă al cărei pat nu avea scînduri, cu răni grave la şoduri, stătea direct pe ciment, unde îşi făcea şi nevoile. De jur-împrejurul ei forfoteau viermii, iar mirosul era sufocant. Femeia înnebunise deja, urlînd de disperare cînd i s-a deschis uşa . Irina Itu, curiera personală a lui Iuliu Maniu, şi-l aminteşte şi ea pe „fiorosul maior Fux”, care i-a scos unghiile cu cleştele.
    * Feller Moritz – locotenent, Botoşani. Torţionar sadic, pe tatăl lui Ilie Alexoaie l-a torturat, folosind curentul electric, de peste 80 de ori, pe Gh. Anghelache l-a bătut cu funia udă şi l-a scuipat. Conform mărturiei lui Emanuel Babii, Toderiţă Fediuc a decedat în urma bătăilor aplicate de Feller.
    Lista este lungă şi cuprinde încă 211 nume de evrei-comunişti din posturile cheie ale Partidului Comunist Român.

  4. legionaru zice:

    Sub nici o forma nu trebuie sa-i ajutam pe cei ce L-AU rastignit pe DOMNUL nostru IISUS HRISTOS!O tara minunata condusa de o mana de oameni lipsiti total de DUMNEZEU!

  5. kesarion_breb zice:

    Creştinii ortodocşi au dreptul să refuze participarea la un asemenea război pe temeiul că participarea la un asemenea război este împotriva credinţei lor religioase, iar fidelitatea faţă de Dumnezeu şi faţă de Revelaţia Dumnezeiască este mai mare decât fidelitatea faţă de stat şi instituţiile sale. Prin urmare, creştinii ortodocşi adevăraţi ascultă întâi de Dumnezeu şi numai după aceea ascultă de stat, şi aceasta numai în condiţiile în care statul nu ar cere unui cetăţean de religie creştină ortodoxă să acţioneze împotriva preceptelor prevăzute de credinţa sa creştină ortodoxă !!

    Fraţi rumâni creştini ortodocşi, refuzaţi cu orice chip participarea la un război care nu are nici cea mai mică legătură cu noi şi cu credinţa noastră !! Participarea la un război între americani şi sionişti împotriva iranienilor islamici este total împotriva evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos şi total împotriva voii Preasfintei Treimi, căci după cum spune sfântul apostol Ioan, Dumnezeu este iubire !!!

  6. seby zice:

    nu cred ca ar trebui sa stam cu mainile in san .. atata timp cat nu am fost intrebati si nu suntem obligati sa intram in razboiul altora mai putem face ceva … eu zic ca o petitie asemeni celei impotriva ecumenismului sau a actelor cu cip ar putea avea efect …..macar pentru trezirea celor adormiti care nici nu au realizat ce a spus asa zisul presedinte al nostru. macar atat ..

  7. razbunatorul zice:

    perez a venit in rominia pentru a lua tara rominia in primire imprumuturile rominiei sint dela evreii mai ramine sa vedem pe cine numeste guv ernator al valahiei

  8. Mihai zice:

    Va salut pe toti si in special pe redactorul acestor articole. Aceste articole imi mentin treaza inversunarea impotriva acestor criminali care prin tot felul de metode incearca sa ne minta sa fim de partea lor. Cum spuneati si in articol: NU ESTE RAZBOIUL NOSTRU!!! Ce sa cautam noi? Fratilor, NU trebuie sa va manjiti mainile cu sange nevinovat. Pe zi ce trece se adevereste tot mai mult faptul ca traim vremuri apocaliptice! Acum se pare ca dam testul vietii! Si dupa cum spuneau Sfintii: pentru ce ne zbatem? Pentru niste lucruri materiale care oricum nu vor fi vesnice sau pentru viata vesnica alaturi de HRISTOS?

  9. Aurora zice:

    Totusi ce putem face noi concret ca sa oprim aceasta nebunie care va incepe ?

  10. Aurelian zice:

    A scris cineva mai sus ca baselu este mai urat decat Ceausescu(in opinia mea amandoua intelesurile ale cuvantului i se potrivesc) si as vrea sa spun(scriu), ca Nicolae C. nu ar fi intervenit sub nici macar o forma intr-un razboi ce nu are legatura cu noi, spunand asa cum a facut-o si in cazul Cehoslovaciei ca nu se amesteca in treburile interne alei altei tari. Nu intelegeti gresit, cum ca l-as ridica in slavi pe N.C. dar, cel putin in periada ceausista(una destul de lunga) nu am fost implicati in razboaie.

  11. Ady zice:

    Acest Basescu este cel mai negru cosmar al romanilor,imaginativa citi oameni a amagit acest tatar-evreu,cu sloganul sa traiti bine..acest nemernic imbatrinit in rele si cu singele stricat in el,e plin de toate patimile rele…
    Fratilor de asta noi romanii o ducem atit de rau fiindca am avut si avem in conducerea tarii numai straini care au distrus fibra noastra nationala…se impune reinvierea Legiunii Arhanghelului Mihail,pentru a putea sa luptam cu fortele intunericului,punind in aplicare invatatura lui Hristos „Nu am venit sa aduc pace pe pamint ci sabie”iar aceasta sabie trebuie folosita la propriu nu la figurat.

  12. exapologet zice:

    pt.admin :
    sper ca acum, sa fii multumit de presedintele pe care l-ai sustinut in campania trecuta. deci nu detii monopolul adevarului, ci ratacesti.

  13. admin zice:

    @exapologet
    nu l-am sustinut pe Basescu, decat in masura in care puteam obtine de la el organizarea referendumului
    nu a fost nicio iluzie ca nu ne-a ajutat.. oricare ar fi fost presedinte, nu are nicio putere, fiind omul jidanilor
    Basecu este clar jidan si vanzator de neam, de credinta si de suflete

  14. clement zice:

    Cred ca se intrevede pozitia crestina de opozitie fata de o eventuala participare la razboi si ziarul Lumina, ne intelepteste atentionandu-ne ca trebuie sa ne supunem Puterii lumesti. Indirect ni se spune ca nu este bine sa miscam in front si ca Nu vom fi sustinuti de Patriarhie.
    Confuziile din mintea unor teologi sunt inspaimantatoare. Ei sustin una si buna ca Stalin a fost legitim sustinut de crestinii rusi, ca Pinochet a fost intelept cand ii arunca de vii din avioane pe cetatenii recalcitranti si ca Ceausescu a fost si el om…
    Asta inseamna sa auzi fara sa asculti si sa privesti fara sa vezi.
    Legitim este sa se ceara Referendum. Nepricopsitii de parlamentari, la presiunea electoratului, trebuie sa popuna acest lucru.
    Mie mi s-a parut ireala foiala panicata de la Memorial.Erau langa Peres niste tineri exoftalmici rau de tot. Foarte evident le statea capul la alte alea decat la piosenia necesara. Si mai este un june nou numit la comunitate…, vaii dar nu se poate concentra de loc din pricina unui joc de picioare si umeri necontrolat.
    Au o frica baietii astia, de te ia mila, nu alta.

  15. Nelutu zice:

    admin,de ce ma cenzurezi?******************************************

  16. admin zice:

    @nelutu
    nu am primit niciun comentariu din partea ta la acest articol.. daca incepi cu jonicii, atunci te rog viziteaza site-urile realitate, antena3 si nu acest blog.. Dumnezeu sa te ierte!

  17. szeppty zice:

    bai fratilor explicati-mi si mie logica voastra
    romanii ortodocsi au luptat sute de ani impotriva infidelilor(paganilor)musulmani
    Stefan cel Mare e Sfant tocmai pt ca a oprit expansiunea musulmana si a aparat crestinatatea
    in momentul asta israelul e ultimul bastion al europei impotriva agresiunii iranului musulman
    daca israelul cade turcia(care deja s-a dat cu iranul) alaturi de ceilalti musulmani va invada din nou balcanii
    si vom avea din nou la dunare amenintarea profetului
    pt numele lui Dumnezeu?
    ce fel de crestini sunteti voi?
    cu cine tineti voi?
    cu mahomet si cu musulmanii?

  18. admin zice:

    @szeppty
    Romania nu a dus mai deloc razboi de cotropire, ci doar si-a aparat teritoriul. Romania nu a fost atacata sau amenintata ca sa aiba motiv de a intra intr-un razboi. Dar NATO asta inseamna: razboi pentru nebuniile altora.

  19. szeppty zice:

    in momentul asta iranul isi construieste arme nucleare
    cu ele va putea ataca si europa
    si ca de atatea ori in istorie romania va fi prima in fata tavalugului musulman
    e vorba de apararea patriei noastre nu de agresiune
    Vlad Tepes sau Mihai Viteazul cand treceau dunarea o faceau ca sa slabeasca bazele akingiilor nu sa cucereasca stiu eu ce teritoriu

  20. admin zice:

    @szeppy
    jidanii au alte motive de a ataca iranul.. le-am expus in articol.. nu vrem sa fim partasi la construirea templului lui antihrist.

  21. szeppty zice:

    si atunci eu ca si crestin ortodox ce trebuie sa fac?
    sa refuz sa ma incorporez in armata daca se va pune problema…adica sa fiu dezertor…si tradator…
    si sa astept sa vad cum odata israelul sters de pe harta cu armele nucleare iraniene turcii musulmani vor invada balcanii(ca doar au minoritate turca in bulgaria,grecia si dobrogea si frati musulmani in albania si kosovo)
    ce va urma?
    ce a mai fost in istorie…
    adica valahia va deveni o provincie otomana-e adevarat condusa probabil de vreun crestin grec
    moldova se va uni cu basarabia si va redeveni gubernie ruseasca
    iat transilvania care intotdeauna a apartinut europei centrale va fi salvata de unguri…
    la asta te-ai gandit vreodata?

  22. admin zice:

    noi trebuie sa credem ca Dumnezeu ne va apara, daca nu vom fi partasi in razboaiele strainilor.. ca si in irak, nu toate tarile din NATO si-au trimis armata… de ce Romania trebuie sa fie mereu prezenta? nu e o capcana pentru a ne face dusmani cu alte state, ca mai apoi sa fim atacati si sa fim lasati de izbeliste de catre NATO.

  23. szeppty zice:

    daca israelul cade maine ne trezim cu turcii la dunare si in loc de manele vom auzi in bucuresti tanguitul muezinului
    cum sa fie razboiul altora????
    e si razboiul nostru al crestinilor ortodocsi impotriva agresiunii mahomedanilor
    in kosovo ai vazut ce s-a intamplat?
    asa vrei sa ajungem?
    nu stiu ce vor evreii sau nato
    e problema lor
    problema noastra a romanilor e ca daca musulmanii distrug israelul vom urma apoi noi,crestinii ortodocsi din balcani…
    a nu lupta acum impotriva agresiunii musulmane inseamna sa repetam greseala crestinilor din balcani din sec XIV care nu s-au unit si au cazut toti sub turci,inclusiv noi
    a-i chema pe romani sa nu lupte impotriva iranului lui mahomet in numele ortodoxiei….scuza-ma dar mie mi se pare hula impotriva domnului nostru Iisus Hristos

  24. admin zice:

    In numele Ortodoxiei lupti doar impotriva dracului… Romanii sunt obligati doar sa-si apere credinta si neamul in granitele actuale. Romanii stiu sa traiasca in bune relatii cu toate natiile.. avem drept exemplu Dobrogea… jidanii insa sunt niste cotropitori si ne vor veni pe cap cu miile… nu musulmanii.

  25. szeppty zice:

    Stefan cel Mare,Mihai Viteazul,Vlad Tepes cu cine s-au luptat cu musulmanii sau cu evreii?
    cine ne luau copiii de la sanul mamelor ii spalau pe creier in religia lui mahomet si apoi cu iataganul in mana ii aduceau inapoi ca ieniceri sa-si omoare fratii…musulmanii sau evreii?
    cine ne violau femeile si le vindeau apoi ca roabe in targurile de sclavi de la trebizonda,musulmanii sau evreii?
    cine l-a omorat pe sfantul constantin brancoveanu?musulmanii sau evreii?
    din cauza cui Valahia a ajuns in sec XIX una dintre cele mai inapoiate regiuni din europa cu o populatie analfabeta si paupera?din cauza musulmanilor sau a evreilor?
    voi chiar vreti sa se repete istoria?
    voi chiar vreti sa va intre turcii din nou cu caii in biserica si sa se balige in sf.altar?
    voi chiar vreti sa va ajunga din nou surorile voastre sclave sexuale pe malul bosforului?
    daca ai fi doar tu e treaba ta
    dar sa nu-ti aperi aproapele tau asta deja nu e crestinism
    eu nu cred ca Iisus doreste sa fim iarasi sclavii acestor animale salbatice care sunt musulmanii
    asa cum au facut inaintasii nostri si noi suntem datori sa luptam impotriva semilunii aparandu-ne credinta si natiunea romana
    Doamne ocroteste-i pe romani!

  26. admin zice:

    si sionistii, ca si musulmanii sunt slugile satanei.. tu cu care dintre ei vrei sa te aliezi?

  27. szeppty zice:

    Stefan cel Mare si Sfant a luptat impotriva turcilor ajutat financiar si de reteaua de spioni evrei ai evreului Itzac Hudici
    militar a primit ajutor de la ungurii si polonezii catolici
    in timp ce fratii ortodocsi cazaci treceau nistrul condusi de un moldovean renegat loboda si parjoleau basarabia
    asta ce inseamna ca Stefan era eretic si s-a aliat cu satana?
    situatia e identica si astazi…
    daca tu astazi te rogi la Iisus si nu la mahomet e si datorita acestor aliante
    chiar vrei ca urmasii tai sa mearga in hagialik la mecca iar urmasele tale sa fie batjocorite de niste nespalati care trag din narghilea?

  28. admin zice:

    @szeppty
    induci niste lucruri pe care nu suntem siguri ca o sa se intample. nici macar nu exista astfel de indicii. insa ce este clar e ca SUA si Israel au interese criminale in acea zona… au inceput cu afganistan, apoi irak, acum si cu iran, dupa niste false supozitii.. nici acum nu s-a demonstrat existenta armelor nucleare in irak…

    dar crima este un pacat.. mai bine mori decat sa omori.. sa murim pentru credinta, nu pentru apararea intereselor sioniste… in cazul intrarii Romaniei in conflict se sti clar ca tintele principale din Romania ale iranului vor fi Constanta, Cernavoda, Medgidia si Bucuresti… nu trebuie sa riscam asa ceva.

  29. szeppty zice:

    si daca tintele iranului sunt cele enumerate de tine noi ce trebuie sa facem?sa fim lasi si sa plecam genunchiul in fata lui mahomet????
    niciodata…
    mai bine morti in bombardamente nucleare iraniene decat sa fim alaturi de mahomet
    dar nu vom muri
    ne vom retrage in munti ca de atatea ori in istorie si de acolo le vom crapa capul la toti paganii care se vor revarsa peste dunare
    si lor si cozilor de topor care din lasitate se vor pleca inaintea lor
    Cu noi este Dumnezeu
    Intelegeti voi alte neamuri
    si va plecati
    caci cu noi este Dumnezeu

  30. Adriana zice:

    Daca mai aveam o indoiala(!!!) ca face book este al jidanilor, acum m-am lamurit! Nu pot sa postez nimic legat de shimon perez! Nu imi vine sa cred ce se intampla! Parca traiesc un cosmar! Doamne, Dumnezeul nostru, apara-ne si ne miluieste!In acelasi timp, si asta ma inspaimanta cel mai tare, ma intreb ce sistem au de cenzureaza instantaneu! Mama mea a fost nascuta la Cernauti(Dumnezewu sa o odihneasca si a lucrat ca farmacista in farmacia unui jidan! Imi spunea ca ala avea un „crez” din a fura macar o para de la fiecare client! Acum cred!

  31. Adriana zice:

    Si in legatura cu „lupta” , ce sa facem, sa stam si sa ne plecam iar grumazul, de data aceasta, in fata islamului? Sa ne trimitem copii in razboi alaturi de NATO( caci asta se va intampla) daca va fi razboi! Nu inteleg ce vrei! Fi mai clar! Ori e clara amenintarea,ori ne dam cu presupusul!

  32. clement zice:

    @szeppty
    Domnule, esti ireal.
    Deci esti de parere ca trebuie pornit la casapit iranienii pentru o presupunere? Ca in cazul Irakului?
    Evreii AU bombe atomice si toata gama de arme monstruase si nu ii agreseaza nato.
    Folosesti o gandire perversa facand referire la domnitorii romani care au aparat crestinatatea noastra. Cred ca te doare sufletul pana la Iahve de credinta noastra, dar pe noi ne doare sufletul pana la Domnul Sabaoth pentru pacatele cu care ne-am incarca de dragul pungii evreilor.
    Daca esti solitar cu sionistii propune sa se mearga doar sub voluntariat intr-o asemenea actiune si inscrie-te cu copiii dumitale si cu toti simpatizantii lui peres.
    Islamul este o pseudo religie nascuta din complexul fiului nerecunoscut si care aprope se identifica cu iudaismul. Europa este in curs de islamizare dar Romania nu se afla, in acest moment istoric, in acest pericol.

  33. eli roman zice:

    Maaa szeppy, da’ ai un tupeu! Ai tu in cap ca romanii sunt prosti…
    Cine a clocit statul islamic in Europa?
    Kosovoul nu este opera lu tanti aia evreica sarboaica din gasca lui clinton si a amicului kusner ? Iti amintesti tu cum i-au bombardat prietenii tai din nato pe crestini in ziua de Paste?
    Du-te, mai baiatule si da-te cu capul de zidul plangerii, cat mai ai de ce te da.

  34. kesarion_breb zice:

    Băi şeptică sau cum te-o fi chemând, noi nu avem nici o ameninţare din partea Iranului şi nici din partea musulmanilor. Ăştia sunt o ameninţare pentriu Israel şi pentru americani, nu pentru noi; aici este vorba despre pielea şi sângele lor nu al nostru, aşa că nu avem ce să ne băgăm între ei dacă vor să se bombardeze între ei ! Dacă tu vrei să fii carne de tun folosită de băsescu şi de evrei pentru ca să îşi scape ei pielea şi să trăiască bine în continuare pe mormântul tău sau al celor pe care îi iubeşti n-ai decât !! Noi nu vrem aşa ceva ! Noi nu ne-am dus peste musulmani ca să le luăm ţara şi ca să îi provocâm la război !!

    Pe de altă parte cei care sunt creştini ortodocşi au dreptul să refuze participarea la un astfel de război pentru că o astfel de participare este împotriva principiilor noastre creştine de viaţă, iar statul nu are dreptul să ne încalce libertatea religioasă pentru a ne obliga să ne băgăm într-un război care nu are nici cea mai mică legătură cu noi şi care nu ne priveşte cu nici un chip !!

    Dacă nevrednicul de pomenire Băsescu vrea să meargă la război ca să îşi frigă pielea pentru evrei/khazari nu are decât; ba dimpotrivă chiar l-am ruga să plece cât mai repede şi să ne lase pe noi creştinii ortodocşi în pace cu Biserica Ortodoxă şi cu Dumnezeul nostru care ne va apăra dacă îi vom fi credincioşi.

  35. tais zice:

    Baneaza pe @szeppty ca este un troll pro-catolic si pro-zionist. Intra la diversiune in blogosfera ortodoxa,a facut praf si blogul lui eufrosin pana i a dat eject.

  36. mihailt zice:

    Sabia folosita la propriu?
    Ce fel de invatatura crestin ortodoxa e asta?

    Romanii ar putea incepe strangerea de semnaturi prin care sa arate ca nu sunt de acord ca fortele militare israeliene sa desfasoare exercitii militare pe teritoriul Romaniei.

  37. Mos Ioan zice:

    @szeppty

    Bai sionistule, vrei razboi? Du-te tu cu neamul tau jidovesc la lupta, lasa-ne pe noi linistiti în tara noastra.

    Bravo musulmanilor de pretutindeni care se lupta cu dusmanul nr. 1 al planetei, adica cu jidovii.
    Acesti jidovi, din care faci si tu parte, omoara pe fratii nostri palestinieni de peste 60 de ani cu acordul guvernelor criminale occidentale. Palestinienii au fost alungati de pe pamânturile lor de catre jidovi si sunt în continuare asasinati în vazul asa zisei lumi libere. Palestinienii nu sunt oameni ?
    Voi sunteti serpi veninosi, reptile hâde, care nu meritati sa mai vedeti lumina soarelui.
    Hai sictir de pe internet, nu ne mai mânca timpul cu aberatiile tale. Intre un musulman care lupta împotriva jidovilor si un tradator ca tine, aleg si dau prietenia mea unui musulman.

    Fa-ti bagajele si cara-te din România, tu cu toti ceilalti dusmani ai lui Hristos.

  38. rickymontana zice:

    Scuzati-ma ca intervin , dar ati deviat rau de la subiect.Din acest razboi pe care il purtam impotriva antichristului , am ajuns la Stefan Cel Mare , etc etc.
    Fratilor , deschide-ti bine ochii!!!Jidanii conspira impotriva Iranului dintr-un singur motiv:Sa-si construiasca al treile-a templu nenorocit si sa ne duca pe mainile satanei.
    Acum cateva zile am citit in ziar:Doua elicoptere ale armatei israeliene au aterizat „fortat” in Vulpesti-Arges.Tara noastra a ajuns sala de antrenament a Mossadului.De ce?!Prin care acorduri?!
    In orice caz , CREDINTA CREDINTA si numai CREDINTA ne poate scapa de aceste jocuri malefice.
    Domnul sa ne aiba in paza!

  39. proxymagape zice:

    E un război complex și complet : militar, economic, social, militar, parapsihologic, biologic, spiritual. Ce e mai trist și adevărat este că toate aceste forme se leagă între ele în cea mai combatantă formă de luptă (US Army, NATO alături de CIA, FBI, Mossad, SDECE francez, BND german, MI-5 englez, FSB rus etc.). Dacă noi, cu păcatele noastre și totuși îmbrăcați în haina Botezului și Tainelor Bisericii nu ne băgăm, cine să se bage? Catolicii care au dat naștere la socialism și fascism (Dostoievski)? Protestanții ca artizani ai capitalismului (Max Muller) ? Să îi lăsăm pe evrei să se creadă mai tari decât Dumnezeu pentru că se lăfăie în morcila oligarhiei bancare (Rezerva Federală din America, Banca Mondială, Banca Angliei)? Fără nici un rasism și chiar și așa, evreii de astăzi nu merită compasiunea pentru ce au fost cândva în flăcările și suferințele holocaustului nazist (nu toți, decât vreo 7 milioane). Evreii de astăzi își trădează propriile crezuri, încalcă Decalogul prin frauduloase interpretări ale Cabbalei și Talmudului. Pe cine să lăsăm? Pe palistinieni? Când ei, de fapt, nu sunt decât cobaii capricioși ai Noii Ordini Mondiale puși pe scena mentalităților împotriva cobailor îndobitociți de alimentația controlată genetic și publicitate (americani, occidentali etc.) – scenă pentru care regia nu are decât câteva cuvinte- cheie : terorism, ecologie, încălzire globală. În fond totul stă între frică și iubire.
    Să revin la implicarea noastră în război. Să așteptăm să vină peste noi. Asta e o așteptare tipic musulmană : să meargă Mahomed la munte sau să vină muntele la Mahomed. Din fericire pentru noi a lăsat Dumnezeu un sfânt Ioan care să mute Muntele Adar – dar și sfântul a făcut minunea după ce și-a ars mâna în războiul său duhovnicesc.
    Nici nu ne dăm seama că deja suntem actori în acest război. Că hotărârea președintelui pe care îl merităm pentru păcatele și încercarea noastră ne responsabilizează – ne face să ne călim sau să ne prăjim cu focul pocăinței (smeririi) la nivel național. Suntem deja în război : cu noi, cu lumea, cu diavolul! Stăm, cădem. Ne mișcăm : fie ne apropiem de Dumnezeu, fie ne depărtăm de El. Dar cel puțin nu suntem niște lași care așteptăm minuni pentru poporul nostru! Cea mai mare minune este că putem trăi pentru a sluji Sfintei Treimi. Doamne ajută!

  40. GOLAN zice:

    Să fim realiști ! Nu Băsescu a târât România în război, ci Iliescu dacă vrem să râmânem obiectivi. Vom intra într-un război împotriva Iranului cu sau fără Băsescu. ORICINE ar fi la putere, nu ar fi decât sluga evreilor internaționali, căci pe 20 mai 1990, românii și-au dat DEGEABA țara pe mâna unor străini ! Attune a fost momentul crucial al României postdecembriste. După momentul 20 mai 1990, românii votează numai PCR vopsit în diferite culori, ba chiar într-o proporție mult mai mare ca atunci : 99 % ! Dacă trăim un marasm roșu și vom intra într-un NOU război cu nefericite urmări pentru noi, atunci este voința majorității comuniste a poporului român ! Acea majoritate inconștientă VREA să fim mizeria europei, îi place AȘA.

  41. crestinul ortodox zice:

    ce va spuneam de acel iures …
    … nu trebuie sa intram alaturi de nato in razboi ;
    romanii crestinii ortodocsi , nu trebuie sa mearga la razboiul intre sionisti si musulmani intrucat nu ne priveste acest conflict TREBUIE SA NE APARAM TARA IN GRANITELE DATE DE DUMNEZEU , ROMANIA MARE , NEAMUL si ORTODOXIA , Credina Crestin Ortodoxa a Romanilor din mosi stramosi ,
    ACESTEA SA NE FIE IDEALURILE DE APARARE
    si
    nu de cotropire alaturi de jidanii spurcati sau sionisti ce vor sa ingenuncheze lumea pentru ordinea mondiala a lor , a antihristilor
    amin!

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s