Solutia (scopul) CRIZEI: Un STAT mondial, un presedinte unic, o armata unica. OBAMA posibil ALES

Criza trece ca o plaga de la un stat la altul, spre disperarea oamenilor. Insa pericolul cel mai mare care ne ameninta nu este lipsa hranei, ci capcana in care vor sa cadem cei ce au planuit CRIZA, aceea de a protesta pe strazi si de a crea haos. In acel moment, statul va fi nevoit sa foloseasca arme si sa impuna noile metode de securizare (cip-uri RFID, camere de supraveghere). Daca MAREA CRIZA va avea loc si situatia va degenera la nivel mondial, atunci tot un STAT va fi nevoit sa ia masuri. Tot mai multe voci vorbesc in aceste zile de aceasta posibila „solutie”, cat si de persoana care ar putea ocupa functia de presedinte a unui STAT MONDIAL. Iata cateva articole pe aceasta tema:

Libertatea: Obama va conduce lumea

Noua Ordine Mondiala, data in vileag?

Criza financiara severa care a ingenuncheat multe state din intreaga lume a adus in discutie una dintre teoriile conspiratiei indelung comentate: organizatia Noua Ordine Mondiala. Motivul? Dupa cum sustin unii politicieni, e cel mai bun moment ca tarile afectate de criza sa se supuna unui guvern unic al planetei, care ii promite salvarea.

Cine ar fi liderul suprem? Conform unor teoreticieni si politicieni, cel care ar conduce Noua Ordine Mondiala ar fi nimeni altul decat Barack Obama, presedintele SUA. Ce e, de fapt, Noua Ordine Mondiala (NOM)? Nimeni nu a confirmat vreodata existenta ei, insa din ce in ce mai multe voci sustin cu tarie ca exista o “grupare” bine organizata de lideri mondiali, bancheri, personalitati religioase si afaceristi de top care vor un “pamant unit”.

Financiarul: Senatul SUA vrea sa controleze ajutorul FMI pentru tarile indatorate

Cu 94 de voturi „pentru” si niciunul „impotriva”, senatorii americani au aprobat un amendament destinat sa blocheze ajutoarele deblocate de Fondul Monetar International (FMI), precum cel destinat Greciei, in absenta unor garantii de rambursare. Documentul, anexa la vasta reforma a sistemului financiar al SUA, a fost elaborat din initiativa republicanului John Cornyn.

Textul cere Administratiei presedintelui Barack Obama sa evalueze daca fondurile alocate de FMI unui stat a carui datorie depaseste produsul lui intern brut pot fi restituite. In cazul in care Casa Alba nu ofera o asemenea garantie, amendamentul mentionat o obliga sa se opuna acordarii sprijinului solicitat.

RONCEA.ro: Criza si pandemiile ne apropie de „guvernarea mondiala”

Directorul Fondului Monetar International, Dominique Strauss-Kahn, spune ca marea criza care ne bantuie este si “o oportunitate”. Haosul financiar mondial ar putea facilita crearea unei “noi monede mondiale si a unei banci centrale mondiale”, afirma directorul FMI. […]„Istoria ne invata ca omenirea nu evolueaza semnificativ decat atunci cand ii e, intr-adevar, frica”. […] Iata la ce sunt bune pandemiile si crizele, dar si terorismul international, si incalzirea globala. Adica: (si) prin toate acestea, catre un guvern mondial. Caci toate acestea ofera „oportunitati”

SACCSIV: IN ATENTIA REVOLUTIONARILOR…

PAPUSARII au declansat voit criza (Criza financiara din SUA, etapa principala in edificarea NOII ORDINI MONDIALE), pentru a urma masive miscari de strada, foamete si razboi, pentru ca tot ei sa pregateasca revolutia ce va aduce „salvatorul”, pe antihrist, ce nu va figura in ochii multimilor ca un dictator venit in fruntea unei mega structuri statale totalitare, ci ca un minunat invatator carismatic, aducator de iubire si pace … ce-i scapa de toate necazurile: DIAVOLUL este REVOLUTIONAR

Acest articol a fost publicat în anti-masonerie și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Solutia (scopul) CRIZEI: Un STAT mondial, un presedinte unic, o armata unica. OBAMA posibil ALES

  1. Bogdan zice:

    „Insa pericolul cel mai mare care ne ameninta nu este lipsa hranei” – ba da, va fi si foamete, asa au proorocit Parintii si asa se si prefigureaza viitorul din punct de vedere agricol. Foamete va fi mai ales pentru cei care nu vor primi pecetea.

    Insa inainte de Antihrist spun unele profetii ca va fi un razboi mondial. Dupa acest ravboi lumea nu numai ca il va primi pe Antihrist, chiar il va cere.

    Bogdan.

  2. admin zice:

    @Bogdan
    Normal ca va fi si foamete, insa nu cred ca este cel mai mare pericol in momentul de fata. Pericolul cel mai apropiat este haosul, care va duce apoi la restrictii, prigoana, foamete.

  3. danutza zice:

    http://luptapentruortodoxie.blogspot.com/2010/05/ce-sa-ne-mai-ascundem-e-timpul-sa-stiti.html
    nu cred ca obama va conduce lumea, dar vor fi facuti pasi importanti spre NOM. ideea e ca razboiul bate la usa. abia dupa aceea si dupa ce vor reface templul lui solomon se va arata antihristul.

  4. Bogdan zice:

    E posibil si ca templul sa fie refacut DUPA aparitia Antihristului, la ordinul acestuia.

    Deci eu zic sa nu ne bazam pe faptul ca nu va veni Antihristul pana nu se va reconstrui templul…

  5. eu zice:

    Americanii o sa fie cei care pierd toata lupta pt putere, NOM va fi condusa de alte popoare…. nici nu va imaginati voi care sunt taticii :))
    Americanii trebuie sa piara si in Afganistan!
    Lumea e condusa de o adunatura de personalitati(chiar si americani, dar spuma)
    Oricum asta e doar inceputul, mai este mult pana se ajunge la STAT-ul unic… si la HAOS :))

  6. Mircea zice:

    Asa spun si iehovistii

  7. adris zice:

    Solutie simpla, non-combativa, care nu va genera miscari de strada: NIMENI SA NU-SI PLATEASCA IMPOZITUL!!!
    Ce pot sa faca autoritatile locale? cel mult sa calculeze niste penalizari.
    Daca nu platim un an – doi, sa vedem atunci ce solutii de finantare gasesc, si cum le justifica.
    Iesirea in strada este tot ceea ce sconteaza ticalosii care conduc lumea si marionetele lor din guvernele nationale.
    Sa nu le dam satisfactie.
    Ne rugam bunului Dumnezeu sa ne miluiasca si nu jucam pe sarma bildergergilor si a masonilor.
    Este proorocit ca lucrurile sa se intample intr-un anume fel, insa orice zi, orice ora, orice minut castigat pentru rugaciune si lupta personala, individuala cu pacatul nu poate decat sa sporeasca nadejdea si dragostea noastra pentru Domnul si mila acestuia catre noi.
    Doamne, miluieste-ne pe noi, pacatosii.

  8. Adi zice:

    N-ar fi extrem de rau sa fie un stat mondial, dar macar sa fie presedinte Putin, nu Obama!:)

  9. Anonim zice:

    sa ducem un “RAZBOI INTRU CUVANT” pentru trezirea patriei la viata, sa nu fim “morti dar ne merge numele ca traim!”

    „Suntem zapaciti, nu mai stim ce voim, ce sa facem, ce sa primim, ce sa respingem, în cine sa ne încredem; nu ne mai întelegem si nu ne mai auzim unii pe altii: ne trebuie o idee care sa ne limpezeasca toate capetele si care sa ne împreune pe toti la lucru (…) De aceea alungati turma acestor netrebnici care nu muncesc nimic si n-au nimic si vor sa traiasca ca oamenii cei mai bogati; ei nu stiu nimic si vor sa va învete copiii si n-au destula minte pentru a se economisi pe sine si vor sa va economiseasca pe voi toti” – Mihai Eminescu

    CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU VOM TRECE SI PESTE ASTA CACI “UNICUL DOR AL VIETII MELE E SA-MI VAD NATIA FERICITA” (AVRAM IANCU)

    Nu stiu de ce, dar e in mine ceva care imi spune ca PUTEM !

    Opriti dricul, “Mortul” vrea sa bea un Cico … e tot ce imi vine in minte acum. Daca nu ne vom OPRI vom cadea! Trebuie ingetate plati, salarii, rate, utilitati …TOT. Restabilita o ordine prin valori reale, Ortodoxe. Asigurat mancare la toata populatia. Restul vor fi luxuri in cele ce urmeaza. Paradigma bunastarii si betia luxului au luat sfarsit. Am obosit.

    “In liniste si in credinta, in ordine si in unire, in munca si in iubire, cu Dumnezeu inainte!” MARESAL ANTONESCU

    † Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul
    Dragi Români, se întâmplă cu noi lucruri care depășesc orice imaginație și este peste putiință a le pricepe și crede. Transmiteți această foaie, PREFERABIL TIPĂRITĂ, repede la cât mai multă lume, după o vreme mulți îi veți da dreptate. Dacă această foaie nu va ajunge în suficiente case, puțini vor rămâne, AȘA DE GRAV stau lucrurile!!! TREBUIE SĂ NE ! OPRIM ! ȘI SĂ GÂNDIM
    TOT ceea ce se întâmplă acum e ca urmare a păcatelor noastre, e scris NEGRU pe ALB și așa ne trebuie! Sunt cele șapte surle ale Lui Dumnezeu! Cel mai important pentru vremurile ce vin este să respectăm ÎNTOCMAI cele Zece porunci DUMNEZEIEȘTI:
    1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău; să nu ai alți Dumnezei afară de mine. – TOT ce ne înconjoară este datorita lui Dumnezeu. De asemenea El ne-a lăsat libertatea cugetului, e foarte important să ținem seama de a nu iubi pe nimeni și nimic mai mult decât pe Dumnezeu că toate Lui se datorează. Nu vă mai atașați de bunurile materiale,rugati-vă pentru Mântuire.ÎMPĂRTĂȘIȚI-VĂ!
    2. Să nu-ți faci chip cioplit, nici altă asemănare și să nu te inchini lor. – MARE ATENȚIE! Multă tâlcuire este în această poruncă! Cea mai raspandită “altă asemănare” în zilele noastre este televizorul. Mare grijă cu TELEVIZORUL că poate să facă lucruri care nici nu poți crede că îi sunt în putință și nici nu știi că ți le face! O alta e radioul și muzica modernă manele-rock-disco-hiphop
    3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert. – Mulțumiți lui Dumnezeu pentru bune și rele! FITI IN SMERENIE!
    4. Adu-ți aminte de ziua Domnului ca să o sfințești pe ea; șase zile să lucrezi și să-ți faci în acelea toate lucrurile tale, iar ziua a șaptea este ziua Domnului Dumnezeului tău. – Mare importanță, nu numai tu să nu lucrezi ci nu îi fă nici pe alții care nu au strictă necesitate să lucreze, precum angajații din mall sau supermarket, Duminica e pentru Dumnezeu, biserică și familie.
    5. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca bine să-ți fie ție și mulți ani să trăiești pe pământ. – Prin ei Dumnezeu te-a adus pe Pământ, ei sunt Mâna lui Dumnezeu care te-a adus pe tine și trebuiesc RESPECTAȚI. Decât o dojană, mai bine o rugaciune!
    6. Să nu ucizi. – Să nu ucizi OM dar și alte viețuitoare, de aici și importanța trecerii la POST și Lactate, Ouă. Dacă tu cumperi carne alții ucid pentru tine și ești la fel de păcătos pentru că altii ucid pentru că tu le dai motiv (bani). De asemenea și avortul, chiuretajul sunt mai grave decat CRIMA și încalcă această poruncă! Lăsați copii să vină sau trăiți ca frații! Sa nu vă sinucideți!
    7. Să nu fii desfrânat. – Prea multă mâncare, băuturile alcoolice au menirea de a ne adormi simțurile și cugetul. Perversiunile sexuale, masturbarea sunt împotriva firii și strică echilibrul energetic al omului. Sub fiecare plăcere este un șarpe! (A.B.)
    8. Să nu furi. – Fiecare din noi are scânteie de viața de la Dumnezeu, pe Dumnezeu îl superi pentru că iți necăjești aproapele.
    9. Să nu mărturisești mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău. – Vin multe judecăți, trebuie să ne acceptăm greșelile fără a mâhni pe alții. Cu iubire de Dumnezeu și de aproapele nostru vom găsi curajul de a mărturisi adevărul. SPOVEDIȚI-VĂ!
    10. Să nu poftești nimic din ceea ce este al aproapelui tău. – Spuneți “DOAMNE AJUTĂ!” și Dumnezeu vă va ajuta în toate bune!
    Rugați-vă cu frângere de inimă și lacrimi în ochi, că vremuri grele vin, RUGĂCIUNEA INIMII, CEA MAI PUTERNICĂ RUGĂCIUNE:
    † Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul
    – în zilele acestea PRESA e armata care trage în popor iar BĂNCILE sunt teroriștii care iși mai adjudecă câte un sinucigaș aproape zi de zi!!! Se va hotărâ presa să fraternizeze cu poporul ?!? Băncile sunt mâna necuratului și a iudeilor ce se închină lui!!!
    – renunțați la televizor, radio, telefoane cu radiații (mobile),jocuri pe calculator. Minuni se vor întampla odată cu renunțarea la televiziune! Veți fi voi inșivă! Inclusiv cele mai “nevinovate” desene sunt pline de sexualitate și mesaje ascunse ce stârnesc pofte!
    – Iertati-vă datoriile,impăcati-vă cu toți și rugați-vă inclusiv pentru dușmani! Nu cumpărați nici un imobil scos la licitație de bănci!
    – evitați folosirea cardurilor, retrageți banii din bănci și faceți milostenii,puneți-vă firmele la adăpost prin reorganizare refuzând să mai platiți dobânzi și taxe aberante! FĂRĂ credite! TOATE sunt o capcană spre CIP!! Este posibil ca banii să ajungă fără valoare!
    – lasă grija ratelor,impozite,taxe,telefoane,utilitati – așa vor cădea în propria lor capcană cei ce ne vor SCLAVI !ACUM, DE AZI!
    – renunțați la supermarketuri, au falimentat împreuna cu băncile și guvernul toți micii întreprinzători și ne transformă în cobai alimentari cu mâncăruri iradiate (Codex Alimentarius, Initium). Folosiți remedii naturiste nu medicamente chimice. Fără vaccinuri!
    – TOATE bolile sunt vindecabile cu ajutorul lui Dumnezeu prin puterea credintei POST și APĂ,nu vă mai fie frică!Frica e de la diavol!
    – consumați numai alimente crescute de țărani sau de voi, cu sămânță tradițională nemodificata genetic, fără E-uri și îngrășăminte artificiale, mâncați mai puțin și cu luare aminte, vremuri grele vin (foamete, război). Beți numai apă, preferabil de izvor. Folosiți mierea ca îndulcitor. Faceți SFÂNTA CRUCE deasupra mâncării,apei, Dumnezeu va avea grijă de ea chiar de ar fi să fie otravită!
    – MARE ATENȚIE!Când vei auzi că Hristos a venit sau S-a ivit pe pământ, atunci să ştii că acela e Antihristul,să nu cădeți în capcană!
    – nu pronunțați sau gândiți numele necuratului, înlocuiți nervii cu iubire și compasiune! EXTRATEREȘTRII SUNT DRACI! Arme împotriva necuratului: Numele Domnului, Al Maicii Sale, Crucea și smerenia, rugați-vă dimineața și seara din suflet “Tatăl Nostru”
    – mergeți Duminica la Slujbă, rugați-vă Sfantului Parinte Arsenie Boca sau mergeți în pelerinaj la Prislop la mormântul lui, locul unde mi-a venit puterea, inspirația și curajul de a scrie aceste rânduri, el vă va ajuta în toate cele bune de veți merge cu credință
    – De veți avea credința cât un bob de muștar veți putea muta munții! Întoarceți-vă la tradiții,natura,iubire și curățenie-n toate!
    – Rugați-vă la Dumnezeu să ne dea degrabă conducători Crestini-Ortodocsi cu teamă de Dumnezeu și dragoste de oameni, TOȚI cei de acum se inchină necuratului și vor distrugerea noastră și a valorilor noastre milenare sub masca progresului mincinos(UE)!
    Această foaie – MANIFEST PENTRU ROMÂNIA – a fost scrisă de cel mai păcătos dintre voi, poate că așa, trecând prin toate păcatele și multe suferințe, mi-am dat seama ce importante sunt cele zece porunci, nu mai știam cine sunt și încotro mă îndrept, am fost în iad datorită păcatelor, dar Dumnezeu și puterea Rugăciunii m-au adus înapoi, poate tocmai pentru a scrie aceste rânduri, simt că fac voia Lui. Faceți și voi începând de AZI aceasta voie, ELIBERAȚI-VĂ! CURAJ ROMÂNII MEI, CURAJ!
    † Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul

  10. Anonim zice:

    „Când satana va fi întronat, în timpul punerii coroanei se va citi Simbolul Credintei – Crezul -, dar el nu va permite ca acesta sa fie citit corect”

    – Obama s-a incurcat, nu a citit corect tocmai la „cu credinta” iar d-na Obama avea manusi iar al 2-lea juramant a fost fara biblie din ce am vazut pe net. Tinand cont ca sotii formeaza o singura fiinta dupa casatorie iar d-na Obama avea manusi pot fi facute oarece legaturi.
    – Aceasta profetie mai poate fi talcuita ca pana la intronare s-a purtat frumos iar acum se vede ca mainile sale (bunele intentii) sunt de fapt ghiare (rele intentii)

  11. VELA GHEORGHE zice:

    @ Anonim!

    Frate/sora „anonim”!

    NU vorbi „prapastii”!…nu forta „talcuirea” profetiilor Sf Lavrentie de Cernigov si a altor Sfinti care au profetit despre Antichrist!

    Sf. Lavrentie de Cernigov spune ca ADEVARATUL Antichrist, va fi incoronat IN TEMPLU DIN IERUSALIM!
    Si de „Patriarhul Ierusalimului”!

    Profetiile Sf. Lasvrentie NU SE REFRA NICIDECUM LA actualul Presedinte USA, Obama…, si iata pentru ce:

    – Unde a fost a fost „facut presedinte Obama”, in USA sau in Israel, IN USA?
    – In vreun „templul”, sau in alt loc, din cate stiu in fata CONGRESULUI USA?
    – Apoi a fost „intronizat” de vreun „patriarch orthodox”? NU!, nu i-a pus nimeni vreo „coroana” de rege, si nu l-a uns nici o fata bisericeasca ortodoxa sau catolica ca sa fie „presedinte”!

    Profetia Sf. Lavrentie de Cernigov este CLARA!

    Si anume, Antichrist va fi:

    – Intronizat in IERSUALIM,
    – in Templul al 3-lea care va fi facut de evrei,
    – de Patriarchul care va fi atunci cel Ortodox al Ierusalimului!

    Deci sa fim mai „grijulii” cand vorbim despre profetii…!

    Doamne Ajuta!

  12. Anonim zice:

    Aveti dreptate. Profetia am citit-o de multa vreme iar acum pare sa aiba oarece premise de realizare iar coincidentele sunt mai mult decat intamplatoare. Parintele spune de satana nu de anticrist iar primul poate fi duh al anticristului (a se vedea si profetiile legate de duhul necuratului care vine prin televizor/presa) Dumnezeu sa ne ajute si lumineze!

  13. Bil galateanu' zice:

    sunt un tanar ,care lucreaza in domeniul naval si nu pot sa nu observ ca toate vapoarele care se fac in ultimii ani sunt fie nave de razboi , fie nave usor de echipat cu arme grele .Nu e usor sa traiesti vremuri de pace construind arme , ani de-a randul.

  14. Ady zice:

    Romania a ramas doar o firma si nimic mai mult,suntem doar o piata de desfacere,unde toti strainii vin isi bat joc de noi si pleaca…tara noastra este vinduta finantei jidanesti de politicienii nostri masonizati,care joaca rolul nu de conducatori ai tarii ci de adevarate prezervative jidanesti,care in loc de creer,au in cap sperma jidaneasca.
    Jidanii acesti fii ai satanei acesti dusmani ai neamului omenesc,au asasinat Romania economic,iar in acelasi timp au lucrat din greu la demoralizarea si degenerarea neamului romanesc,prin infuzia de asa zisa democratie si civilizatie europeana care de fapt nu este decit cultura satanei.
    Daca aruncati o privire in societatea romaneasca,constatam cu durere ca majoritatea tinerilor,sunt distrusi de tot felul de patimi rele…Dezvoltind-ule oamenilor gustul pentru lux si destrabalare jidanimea prin agentii sai din toate tarile lumii a reusit sa reduca masele de oameni numai la simturi,transformind-ui in niste dobitoace degenerate.
    Fratilor un om redus numai la simturi nu mai este in stare sa discearna adevarul,si nu-l intereseaza decit sa-si satisfaca propriile lui placeri de care este dependent,chiar daca l-ai duce sa vada ca in Romania se construiesc lagare de exterminare,el tot nu crede decit atunci cind bocancii militari il izbesc in fata.
    Si in felul acesta pe ruinele omenirii demoralizate jidanul satanist isi construieste,propriul sau imperiu mondial iar la momentul potrivit,care nu este departe va da perdeaua deoparte si ni-l va prezenta pe Anticrist regele lor cel mult astepta.
    Atentatul pe care la pus la caleTalmudul,contra civilizatiei crestine a fost ingenios studiat,si numai datorita prinderii la vreme a firului planul lor nu a putut izbuti mai devreme.
    Fara sa se amestece pe fata pentru a nu se descoperi originea raului,cahalul talmudic a pornit mai intai la un fapt simplu si anume la infectarea progresiva a intregului organism al omenirii.Si cum lumea are si ea dupa gradul de intelegere al oamenilor imparteala ei,a introdus in patura de jos a oamenilor,microbul sectelor religioase prin care sa voit macinarea sentimentului religios crestin si microbul comunismului in clasa muncitoare.
    Iar printre intelectualii nostri,au semanat microbul francmasoneriei.
    Nici chiar pe inaltele pozitii ale gindirii romanesti nu este pace.Criza de gindire sanatoasa este evidenta in acest timp.Alunecata pe povirnisul gindirii ateisto-materialista mentalitatea multor intelectuai,a fost infectata si ea de anumiti “Intelepti ai timpului din neamul lui Iuda”,iar masoneria a conlucrat si ea la determinarea confuziei totale,afirmind nesiguranta in materie de gindire.
    Daca aruncam o privire inapoi in istorie vedem ca ultimele doua decenii,au fost pline de framintari sociale si spirituale,provocate din umbra de cele mai macabre,planuri ale lui Israel si intretinute cu banii abundenti ai bancilor jidanesti.
    Toate aceste framintari au ca scop darimarea civilizatiei milenare crestine formata la umbra sfintei cruci a lui Hristos,si prin aceasta la domnia jidanilor peste toate neamurile pamintului.
    Fratilor cred ca in astfel de momente grele pentru tara noastra ar trebui sa infiintam o Asociatie de Trezire Nationala unde sa se spuna adevarul oamenilor despre pericolul jidano-mason, iar oamenii stiind adevarul, asa se formeaza si caracterul national,si astfel strinsi uniti in jurul unei idei si a bisericii ortodoxe,vom putea combate pe jidan,si spiritul lui satanist si dizolvant

  15. proxymagape zice:

    Asta nu este nici soluția, nici scopul unei crize. Este ceea ce ordinul Illuminati urmărește de la 1776 încoace împreună cu bancherii (Rostchild, Bush etc.), iezuiții, Skull & Bones etc. și masonii la un loc!!! Criza nu este decât o metodă artificială cu chip de realitate pentru aplicarea acestor doleanțe demonice (satanism, închinarea la bufniță, Marele Arhitect mason sau Lucifer) , păgâne (din misteriile egiptene și iudaice) și politice (absolutism, despotism luminat, fascism, socialism, comunism, nazism, democrație, globalism).

  16. vulturul zice:

    Cei care conduc cu adevarat planeta sunt un grup de oameni extrem de bogati, foarte bine organizati si care nu apar niciodata in vazul tuturor.
    http://eravietii.blogspot.com/2012/02/sfarsitul-libertatii-umane-piramida.html

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s