O, calugarie! Tanguirea monahului ispitit

IMG_0193a O, calugarie! Cat de negraita este taina ta si cat de ademenitoare sunt bratele cu care m-ai imbratisat la inceput – dar cat de dureroasa este si stransoarea ce m-a cuprins in bratele tale! Sa ma intorc?! Ma strangi prea tare. Sa merg inainte? Nu am putere. Legata sunt de bratele tale, dar si de patimile mele. Imi simt sufletul ferecat si nici o geana de lumina nu zaresc. Ce intuneric! De neinteles imi sunt toate si pasesc ca intr-o robie.

O, calugarie! Unde este dulcea mangaiere ce mi-o aratai la revarsatul zorilor, cand cu nesat incepeam sa rostesc rugaciunea Mirelui Meu? Il purtam cu mine oriunde, cu animalele la pascut, printre bucate la bucatarie si in tot locul vedeam Numele lui Iisus.

O, calugarie! Unde-ti este nebiruita putere  ce mi-o aratai la apusul soarelui, ca parca nimeni nu era mai de neinvins ca mine? Legea firii era mult prea mica fata de puterea ta. Somnul mi-l opreai, foamea mi-o faceai prieten, trupu-mi intareai, mintea mi-o furai si o trimiteai sa cotrobaie prin vietile Sfintilor si paginile filocalice ale de Dumnezeu purtatorilor Parinti – si hotar nu mai gasea.

O, calugarie! Unde-ti este linistea ce mi-o aduceai in miez de noapte si-n inima mi-o asterneai? Si acolo se desfacea o lume noua, cu care abia asteptam sa ma intalnesc, o lume ce-mi stingea simturile trupesti si-mi aprindea lumina cea negraita din care curgeau izvoarele vietii vesnice? Toate celelalte mi se faceau grabnic trecatoare si neinsemnate, iar eu ramaneam fata-n fata numai cu vesnicia. Cine m-ar fi despartit de dragostea Mirelui meu? Oare necazurile ce veneau de la oameni? Nicidecum! Oare vreo alta neputinta sau dragoste straina? Cum ar fi putut, daca bratele tale ma-mbiau cu atatea bunatati ceresti?

Dar, vai! Pulbere si vis sunt toate acestea pentru mine, acum. Abia daca-mi mai aduc aminte ca le-am gustat vreodata. Straine-mi sunt bratele ce ma cuprind acum si parca ma doare stransoarea ta. Au ramas patimile mele si stransoarea ta. Uraciunea ma-nconjura din toate partile. In zadar imi ridic mintea din nou prin scrierile Sfintilor Parinti, ca pica ametita langa hoitul meu. In zadar imi silesc inima sa strige catre Hristos, strain e Mirele de ea. In zadar caut la cei de langa mine, ca raman tot paralizat. Parca innebunesc, dar oare n-am innebunit?

O, calugarie, numai tu sti aceste taine. Numai tu furi harul Domnului si-l ascunzi de la mine, ca sa mi-l dai mai apoi mai stralucit. Toti poate ajung la cest impas, dar eu cum voi trece de el? cum voi ajunge la lumina de dincolo de intuneric, de dincolo de acest tunel? Un tunel ma desparte de lumina lui Hristos. Cum voi trece de toate gropile ce nu le vad? Nu stiu! Mila Ta, Doamne, ma va urma in toate zilele vietii mele?

O, calugarie, strange-ma tare ca sa nu alunec din bratele tale, cu care m-am legat din tineretile mele. Tine-ma cu darul tau, cel dat mie de Hristos, Domnul meu.

(scris de Monahia Fotini, extras din nr. 7 al revistei Atitudini)Coperta_nr7

Acest articol a fost publicat în Pentru Mantuire, Pentru neam si tara. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la O, calugarie! Tanguirea monahului ispitit

  1. doar daniela zice:

    Parintele Ignatie Briancianinov in cartea sa Faramiturile Ospatului scria:traversand inot marea de pacate adeseori ni se imputineaza fortele,epuizati,cadem si ne afundam in mare,riscand sa ne inecam.Datorita lipsei povatuitorilor duhovnicesti,a marilor traitori in Duh,datorita nenumaratelor pericole de care suntem inconjurati,ajungem intr-o stare de plans.Suntem disperati,ne-am ratacit si nu exista voce care sa ne intoarca din ratacire:cartea ramane muta,spiritul cazut,dorind sa ne tina in eroare,ne face sa uitam chiar ca o asemenea carte exista:”MANTUIESTE-MA DOAMNE” striga David care in duh profetic,prevedea necazurile noastre si vorbea in numele celui ce dorea sa fie salvat,”ca a lipsit cel cuvios”…si „Necazurile vor fi partea calugarilor din vremurile de pe urma”…”IN VREMURILE DE PE URMA,CEI CE CU ADEVARAT VOR LUCRA PENTRU DUMNEZEU,se vor ascunde cu grija de oameni si nu vor face printre ei semne si minuni ca in vremea noastra,dar ei vor umbla pe calea cea stramta cu umilinta””Umilinta dezradacineaza din suflet si din trup toate patimile pacatoase si atrage in suflet harul lui DUMNEZEU.In aceasta sta mantuirea.”

  2. o pacatoasa zice:

    Frumos tare!

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s