„DICTATURA BIOMETRICĂ” – Cartea anti-cip lansată de Mănăstirea Petru Vodă

Pentru comenzi : atitudini.pv@gmail.com

coperta-dictatura-biometrica

Cuvânt înainte

Vrem să fim sclavi sau liberi?

Cartea aceasta, Dictatura biometrică, o recomand tuturor cititorilor care mai vor încă să fie liberi într-un stat democratic şi celor care mai vor încă să fie fii ai lui Dumnezeu şi nu ai Mamonei.  Această carte este o sinteză a tuturor publicaţiilor care s-au făcut până în prezent pe tema acestui subiect. Are o importanţă deosebită pentru că pune la îndemâna tuturor creştinilor, în special ortodocşilor, informaţii necesare cu privire la problema introducerii microcipurilor de tip R.F.I.D. în actele noastre de identitate şi în toată viaţa noastră. Pentru că la ora actuală este o campanie extraordinar de satanică pentru distrugerea şi desfiinţarea lui Hristos din inima creştinului. Întotdeauna au fost potrivnici creştinismului, de data aceasta însă este parcă o concentrare a tuturor forţelor întunericului din toate timpurile, a experienţelor îndelungate a celui rău şi vechi de zile, şi aplicarea lor asupra sufletului uman, căruia i s-a declarat război final de distrugere a fiinţei sale cu desăvârşire. Întotdeauna au fost şi creştini buni, şi creştini răi; întotdeauna au fost şi persecutori, şi preamăritori; au fost şi oameni care s-au sacrificat pentru această învăţătură frumoasă, creştin ortodoxă, – pentru că ortodoxia este cea mai mare bogăţie pe care o moşteneşte pământul nostru european sau bătrânul continent european, – dar au fost şi denigratori şi trădători care au săpat la surparea temeliei Bisericii lui Hristos. Dar cu cât trădătorii au săpat mai mult, cu atât sângele mucenicilor a înălţat Biserica lui Hristos, pe care nici porţile iadului nu o vor putea birui.

Această carte nu vine numai spre informarea dumneavoastră, ci ea este menită să aducă putere în sufletele dumneavoastră să vă opuneţi şi să luptaţi împotriva acestui sistem de înrobire desăvârşită atât a trupului, cât şi a sufletului. La ora aceasta, fiecare creştin trebuie să se angajeze în luptă foarte deschis, pe cât îi este cu putinţă. Pentru că Sfinţii Părinţi şi canoanele Sfintei noastre Biserici, ne învaţă despre existenţa unui război nevăzut cu diavolul, potrivnicul mântuirii noastre, război care ne îndeamnă să punem mâna pe armele duhovniceşti: smerenia, postul, rugăciunea, mărturisirea şi toate celelalte fapte bune; pentru că viaţa aceasta este o luptă şi nu o şezătoare. Mărturisirea este un act important în lucrarea noastră de mântuire, fără de care celelalte virtuţi nu ne vor fi recunoscute înaintea tronului de Judecată a lui Dumnezeu. Pentru că Mântuitorul spune clar în Evanghelie: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Mt. 10:32-33). Mărturisirea este, aşadar, o datorie, o poruncă dumnezeiască şi suntem datori să ne apărăm în faţa celor care se ridică împotriva noastră şi a Bisericii lui Hristos, fără să aşteptăm alte porunci oficiale, ci să ascultăm de glasul Evangheliei când este vorba de batjocorirea lui Hristos. Nu avem nevoie să ne poruncească cineva să luptăm împotriva prigonitorilor lui Hristos, sau să aşteptăm prilej de ascultare faţă de mai marii lumii acesteia. Ascultarea este una, lupta împotriva diavolului este alta. A asculta – în momentul acesta – când văd că este casa vecinului în flăcări, iar eu stau cu găleata plină cu apă şi nu mă duc să o vărs să surp incendiul acesta mare care mistuie casa, pentru că nu mi-a poruncit şeful meu, acea ascultare este oarbă, după cum orb este şi sufletul acelui om.

Se vorbeşte că nu este acuma sfârşitul. Da! Şi eu spun că nu este acuma, dar noi trebuie să fim pregătiţi, pentru că toate evenimentele conclud la această stare de lucru. Se vede că toată activitatea aceasta de înrobire a noastră se duce nu numai împotriva creştinismului, ci şi a umanităţii în genere; este vorba de un atac puternic la adresa persoanei umane şi fiecare creştin este dator să-şi pună viaţa pentru credinţa lui, pentru sufletul lui. Până acum a mai mers şi cu partidul, şi cu carnetul roşu; a mai mers şi cu carnetul portocaliu, şi cu carnetul  galben, dar de data aceasta avem de-a face cu un carnet multicolor care ne privează de libertate şi de viaţă. Depinde de ce vrem: Vrem să fim sclavi sau liberi? Vrem să fim morţi sau vii? Dar preţul libertăţii şi al vieţii a crescut mai mult decât criza economică în care ne aflăm; este nevoie de mult sacrificiu şi va costa izvoare lacrimi şi râuri de sânge. Mărturiseşti pe Hristos, rămâi în credinţa Lui, nu-L mărturiseşti pe Hristos, lepădat vei fi înaintea îngerilor şi Judecăţii lui Dumnezeu.

De aceea, îndemn prin aceste rânduri, ca fiecare creştin să intre în arena cu fiare, cu fruntea aţintită senină către Hristos! Să fim mereu într-o trezvie deplină, în curtea aceasta a ortodoxiei noastre, a Bisericii noastre şi să se  găsească fiecare pe poziţia de a fi cu adevărat un ucenic al lui Hristos.

Mulţi dintre credincioşi mă întreabă: „Ce să facem noi pentru toate lucrările acestea”? Păi, în toată această situaţie nu se poate face ceva mai frumos decât a ne ruga fiecare în parte, în viaţa  de familie; a ne educa copiii noştri într-un spirit foarte auster, aspru, ca de la vârsta fragedă să  cunoască şi să trăiască credinţa noastră ortodoxă. Avem modelul fiilor lui Brâncoveanu. Nu cedaţi! Mai bine să strigăm: „Loveşte, potrivnice a lui Hristos!” decât să ne pierdem viaţa cea veşnică. Plecaţi capetele voastre spre junghiere şi împotriviţi-vă fiarei apostate!

Ştiu că nu este uşor; am ajuns fii vlăguiţi ai acestui neam mult obidit, mult încercat şi mult prea trădat. Acum, peste românii noştri, vin şi greutăţile acestea financiare şi toate necazurile şi ne vindem şi pe un blid de linte. Pentru că aşa este firea noastră slabă şi neputincioasă şi needucată; pentru că niciodată nu a fost o legătură strânsă între omul, căruia Dumnezeu i-a dăruit mai multă înţelepciune şi a făcut oleacă de carte şi omul simplu, omul de jos, care avea nevoie de luminare şi de dragostea celuilalt. Nu, românul nostru intelectual îndată s-a împăunat cu mărirea lui, cu postul lui, cu înţelepciunea lui şi a uitat de ograda lui de altă dată, a pomilor frumoşi, a oilor, a caierelor de furcă, unde povestea bunica din viaţa lui Ion Creangă, Făt Frumos şi a întregii noastre frumuseţi literare. Astăzi se uită în curţile europene pline de vile şi de cuvinte moarte şi participă la ferecarea valorilor noastre ortodoxe şi româneşti, la ferecarea credinţei şi a tot ce a mai rămas frumos pe plaiurile noastre mioritice.

Puterile noastre sunt slabe şi am rămas puţini. Dar ne-a rămas ceva ce nu vor putea niciodată fereca: Mila lui Hristos, Dumnezeul nostru! Rămân toate pe seama marii Lui iubiri de oameni, ca El să ne scoată şi din această stare de lucru, ca întotdeauna, şi să Îşi manifeste mila şi bunătatea Sa faţă noi! Avem mijlocitori pe sfinţii noştri martiri din închisorile comuniste, cei care şi-au dat viaţa pentru Dumnezeu şi neamul lor, cărora să le cerem rugăciunile, ca unii ce au luptat şi au biruit Fiara prin puterea Crucii lui Hristos.

Arhimandritul Justin Pârvu,
6 mai 2009, la pomenirea Sfântului şi Dreptului Iov, mult-răbdătorul

Acest articol a fost publicat în anti-cip și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

45 de răspunsuri la „DICTATURA BIOMETRICĂ” – Cartea anti-cip lansată de Mănăstirea Petru Vodă

  1. „Vrem să fim sclavi sau liberi?” Eu cred ca multi vor sa fie sclavi,niste Sclavi Fericiti,dupa cum ne spune si Ovidiu Hurduzeu,in cartea sa cu acelasi nume.

  2. Svetlana zice:

    Curatenia duhului omului se stabileste prin diferite detectoare foarte precis prin intermediul ochilor si a miinilor, iar Domnul ne cerceteaza inimile, am citit intr-o carte recomandata de duhovnic, nu-mi spurc miina si ochiul pentru a fi pecetluita de sistemul antihristic. Si-i punct.

  3. Liliana zice:

    Hristos a inviat!Doamne,ajuta-ne sa luptam lupta cea buna!
    Cum putem avea aceasta carte?De unde am putea sa o cumparam?

  4. admin zice:

    Cartea va fi lansata in toate marile orase, cu ocazia conferintelor ANTI-CIP. Va ajunge in mana fiecarei persoane ce isi doreste sa se informeze.

  5. aurora zice:

    Sa mergem la conferinta de luni, sa umplem Aula de la Drept, sa nu fim putini ca la mitinguri. Eu ma operez maine la un picior, dar nadajduiesc sa fiu prezenta, chiar si asa beteaga. Voi, daca sunteti sanatosi n-aveti nici un motiv sa lipsiti. Dumnezeu sa ne lumineze pe toti si sa ne apere !

  6. Andrei-Catalin zice:

    @aurora
    Domnul sa va ajute si sa va ocrotesca in toate incercarile prin care veti trece!
    Doamne ajuta!

  7. adela zice:

    Dumnezeu sa ne ajute si sa ne tina ascutita sabia!
    Cand va sosi aceast carte si la Cluj?

  8. mos gheorghe zice:

    @ Aurora
    Hristos a Inviat !
    Si eu ma voi ruga pentru dta. Dumnezeu sa te ocroteasca !
    Sa pui cataplasme cu foi de varza ( strivite sa iasa sucul ), acum si dupa operatie, le tii pe rana toata noaptea, calmeaza durerea. Sa suprimi din alimentatie : carnea, zaharul, sarea si drojdia, acestea fiind cele patru mari otravuri, plus sa fii atenta ce mananci, este foarte important, pentru o vindecare rapida cat si pentru sanatate in general. Iarta-ma, sunt lucruri pe care cred ca le stii, dar mi-am permis totusi sa le reamintesc….
    Da-ne amanunte, te rog, cand iesi din spital si spune cum a decurs operatia.
    Multumesc.

  9. nostrabrucanus zice:

    hmm … ai idee ce este chestia asta?
    „“Ajutor Interbisericesc – Departamentul România”. AIDRom şi-a început activitatea în cadrul unei colaborări între Biserica Ortodoxă, Biserica Reformată Calvină şi Biserica Lutherană din România, fiind coordonat de Consiliul Ecumenic al Bisericilor. ”

    daca-i si BOR-ul in asta ( asa cum scrie aici http://rac-ro.ngo.ro/index.stm?w=d&l=r ), e jale mare. Ori le-a luat Dumnezeu mintile ori sunt prosti gramada. Cum, Doamne iarta-ma, sa se bage in actiuni ale unei biserici protestante, actiuni legate de un hoax ( vezi aici http://nostrabrucanus.wordpress.com/2009/04/11/incalzirea-globala-o-teorie-ce-ramane-fara-sustinatori/ ) dar tac malc atunci cand este vorba de libertatile umane de baza – dreptul de a trai dupa credinta ta ( fara chipuri si alte sisteme de urmarire) si valori fundamentale ale societatii – familia?

  10. praslea zice:

    Haideti fratilor sa mergem
    Ca cipuri sa nu culegem!

  11. Alta Alina zice:

    Hristos A Inviat !
    V-am ruga sa ne spuneti cum as putea sa citesc aceasta carte si eu cu sotul si copiii mei care sintem in canada, cu ingaduinta Domnului.
    Multumim

  12. florin zice:

    Aceasta carte are cod de bare? Glumesc.
    Si eu aleg sa fiu rob , dar lui Hristos si nu patimilor.

  13. Mirela zice:

    aurora,
    Dumnezeu sa-ti ajute sa reuseasca operatia si sa te faci bine! Dumnezeu sa aiba mila de tine si toata durerea ta sa fie spre mantuirea ta! Maica Domnului sa te mangaie in suferinta!

  14. Niki zice:

    La Oradea cand va fi lansata?
    Cand va incepe comercializarea ei?Unde o putem gasi?

  15. mos gheorghe zice:

    HRISTOS A INVIAT !

    La Lupta fratilor ! Marturisiti-L pe HRISTOS ! Sa-l ascultam pe Marele Duhovnic al Neamului Romanesc, IUSTIN PARVU ! Sa fim alaturi de toti ierarhii, preotii, diaconii, ziaristii, etc., care spun Adevarul in privinta acestor acte biometrice – satanice.
    Sa ne rugam unii pentru altii si sa-L marturisim pe DOMNUL, chiar cu pretul vietii.
    Traiasca Romania Crestina !
    Traiasca Romania anti-cip !

  16. Pingback: Razboi intru Cuvant » CONFERINTA SI LANSARI DE CARTE “DICTATURA SI MARTIRAJ” - Luni, 25 mai, ora 18.00, Aula Facultatii de Drept, Bucuresti

  17. Pingback: Razboi întru Cuvânt » NU SODOMEI (Noutati 21-23 mai 2009)

  18. s.p. zice:

    La Buzau,pe cand?
    Se poate comercializa si prin posta? Sau pe net cumva?
    Cam care ar fi pretul? (intreb deoarece ma bate gandul sa iau mai multe si sa le dau si la altii care pot fi adusi la Hristos)
    Doamne ajuta!

  19. admin zice:

    toate conferintele se vor anunta cu ceva zile inainte. cartea se vinde cu 8 lei in pangarele bisericilor.

  20. Un om care iubește dreptatea zice:

    @ mos gheorghe

    Adevărat a Înviat !
    Vă mulțumesc pentru cuvintele bune. Dacă am bucurat un suflet cu umilele mele cuvinte, înseamnă că nu mi-am tocit condeiul și nu mi-am pierdut timpul în zadar.
    Scrisul nu este natura mea. Dar acum când și pietrele sunt pe cale să vorbească, eu ce să fac?
    Tare aș vrea să nu mai scriu nimic aici, tare aș vrea ca totul să fie bine pe la noi. Dar nu este așa.
    Și văd că puțini, foarte puțini, dintre cei ce și-au făcut din condei o meserie, au curajul și dorința să se implice.
    Zice Părintele Iustin Pârvu: „Ascultarea este una, lupta împotriva diavolului este alta. A asculta – în momentul acesta – când văd că este casa vecinului în flăcări, iar eu stau cu găleata plină cu apă şi nu mă duc să o vărs să surp incendiul acesta mare care mistuie casa, pentru că nu mi-a poruncit şeful meu, acea ascultare este oarbă, după cum orb este şi sufletul acelui om.”.
    Să mă ierte Părintele, dacă eu văd în cuvintele sale un avertisment mult mai adânc, nu doar casa vecinului este în flăcări, este Casa noastră a tuturor creștinilor ortodocși , este Casa sufletelor noastre, în flăcări.
    Dușmanul Satan vrea să ne ardă sufletele și de mai bine de 70 de ani tot toarnă gaz pe foc.
    De mai bine de 70 de ani, acest popor român este supus unui genocid, moral, material, spiritual, iar majoritatea ierarhiei BOR a fost și este parte activă, ori complice prin indiferență și tăcere, la acest genocid.
    Cei care trebuiau să păzească și să apere Casa de focul satanic, nu numai că au dat dușmanului drumul înăuntru, dar îi dau și o mână de ajutor, ca s-o ardă mai repede.
    Și după ce au chemat dușmanul să dea foc la Casă, strigă în gura mare: să faceți ascultare, să faceți ascultare, să nu călcați porunca ascultării, că iadul vă mănâncă. Să stați cu găleata plină, nici măcar un strop din ea să nu vărsați peste foc.
    Că bine ziceți, toți (cu excepția IPS Bartolomeu) trebuie să plece la mănăstire, să trăiască numai cu apă și pâine, poate-i mai iartă Dumnezeu.
    Toată clasa politică, precum și mai marii Bisericii au găsit soluția salvării, a neamului și a țării, și vor să ne convingă a-i urma sub sloganul:
    cipurile și sodomia
    scot din criză România !!!
    Și majoritatea ierarhilor mai și orbesc marea masă de credincioși, spre a nu vedea fapta și goliciunea lor.
    Mai toți sunt doctori în teologie, dar se pare că n-au aflat până acum, din Sfânta Scriptură, ce urgii, ce dezastre trimite Dumnezeu peste cei ce tolerează sodomia, peste cei ce se leapădă de El, peste poporul ce tolerează și ține în fruntea lui asemenea conducători și asemenea jalnici păstori.
    Și scris este: străjerul care este pus să apere și să vegheze cetatea, iar el dă drumul pe furiș la dușman, ca să-i dea foc, acela sânge are pe mâinile lui.
    Domnul nostru Iisus Hristos ne cheamă acum să aruncăm găleata cu apă, pentru a salva fiecare în parte, precum și noi toți la un loc, casa mântuirii noastre.
    Se apropie, cu pași repezi, pentru lumea creștină o mare scadență, o mare plată, pentru păcatele acumulate vreme de aproape 2000 de ani. În treacăt, să ne amintim, că de pe pământ creștin au pornit două războaie mondiale. Iar apostazia aceasta a lumii moderne, desfrâul și homosexualitatea, lăcomia și distrugerea naturii, atrag după sine mânia lui Dumnezeu, ce va trimite în curând mari dezastre peste omenire.
    Tare aș vrea ca cele spuse de mine acum, să nu se adeverească.
    Dar Noul Babilon și Noua Sodomă au zilele numărate.
    Nu, nu va fi sfârșitul, va fi doar o mare „repetiție” (una din mai multele ce vor veni) pentru sfârșit, va fi însă și o curățire, o mare purificare de răul ce a năpădit lumea acum.
    Și va fi vai de neamul, care în vreme de urgie, va avea păstorii, pe care-i avem noi acum.
    Timp nu mai este prea mult și a venit vremea să acționăm cu adevărat, căci tot Părintele Iustin zicea: „cu cât lașitatea noastră este mai mare acum, cu atât va fi mustrarea lui Dumnezeu mai mare” în vremurile ce vor veni.
    Aceste zile au adus o lămurire, definitivă, asupra stăpânului căruia-i slujesc patriarhul și sinodul. De fapt era un lucru firesc, să se întâmple așa, pentru că acei ierarhi, aleși prin intervenția unei puteri lumești și antihristice, (fie că se numește comunistă, masonică, sau de alt fel), nu-s ai lui Dumnezeu.
    Să cerem Bătrânilor Înțelepți să se adune, să aleagă și să pună mâinile peste adevărații Arhipăstori ai neamului, căci numai așa va începe renașterea noastră spirituală și națională.
    Îi rog pe administratorii acestor pagini ortodoxe să adere la această inițiativă și să propună modalități de acțiune.
    Mai zicea Părintele Iustin, că suntem puțini, și prin aceasta slabi, dar el avea încredere în Dumnezeu, Care prin puterea Lui ne va scoate la lumină, și va risipi întunericul adânc, ce s-a așternut peste această țară.
    Și cu toate că nu sunt un optimist din fire, mai văd un lucru, că acest popor român este chemat acum de Domnul Iisus Hristos, să ducă steagul întregii creștinătăți.
    Și-l va duce, până la sfârșitul veacurilor.

  21. alta adela zice:

    Domnul sa ne ajute, sa ne dea putere sa ne rugam toti pentru mantuirea sufletelor noastre!
    Domnul sa fie cu voi cu toti!
    Draga parinte Justin, toata dragostea noastra!

  22. Doina zice:

    Cu adevarat,cuvantul parintelui Iustin este un cuvant viu. HRISTOS A INVIAT fratilor, bucurie mare,spre ea sa privim. Amin

  23. mos gheorghe zice:

    @Un om care iubeste dreptatea
    HRISTOS A INVIAT !
    Eu va multumesc pentru bucuria de a va citi din nou. Foarte bine, ca scrieti!
    Aveti un talent extraordinar! Ce bine ar fi sa va scrieti amintirile, am avea multe de aflat. Cred ca aveti o viata sfanta. Continuati sa scrieti, vor fi multi care va vor citi cu mare interes.
    Aveti dreptate cand spuneti ca Poporul Roman este supus unui genocid moral, material, spiritual. Da, genocidul Poporului Roman a inceput in acelasi timp cu internarea fortata a Marelui Nostru Mihail Eminescu, in spitalul psihiatric, fara ca acesta sa fie bolnav. Ce au facut guvernantii si Biserica din vremea aceea, cand Mihail Eminescu era luat de pe strada, internat cu forta, batut cu funii ude peste cap, tratat cu doze masive de mercur(repet, fara a fi bolnav), si pe urma omorat de un asa zis nebun, adica de omul desemnat pentru a-l ucide pa Marele Nostru Patriot, un Poet si un Ziarist de exceptie ? Atunci ca si acum dusmanii lui Hristos fac prapad pe unde trec…..
    Unul, ca Eminescu, se naste la 1.000.000.000.(miliard ) de ani. Parintele Ghelasie Gheorghe i-a compus un Acatist Marelui Nostru Mihail. Ce mult l-a
    iubit Parintele ! Si eu il iubesc pe Mihail si-l pomenesc zilnic in rugaciunile mele. Ati citit articolul Dlui George Roncea intitulat „120 de ani de la uciderea lui Eminescu” ? Am aflat lucruri care m-au cutremurat…Mihail n-a fost bolnav, asa cum ne-au mintit toti de atunci si pana acum…….
    Cand il ascult pe Cezar Ivanescu cantand „Doina” lui Eminescu, plang, plang,plang….si Cezar Ivanescu a fost asasinat tot de dusmanii Crucii. Pentru ca Mihail si Cezar si multi altii au propavaduit Adevarul, au fost asasinati, deoarece cei ce propavaduiesc Adevarul il propavaduiesc pe HRISTOS. VESNICA SA LE FIE POMENIREA TUTUROR CELOR CARE AU LUPTAT PENTRU ADEVAR !
    La rascoala din 1907 cand au fost omorati 11.000 de tarani nevinovati, oare ce a facut Biserica ? Dar Guvernul ? Biserica s-a rugat pentru sufletul lor, iar Guvernul l-a lasat pe regele Ferdinand sa-i omoare pe cei care isi cereau pamanturile furate…
    In 1940, cand guvernul criminal sovietic a furat teritoriile romanesti si multi romani de dincolo de Prut au incercat sa treaca in Patria Mama, au fost impuscati peste 3.000 de romani la Fantana Alba. Atunci ca si acum fratii nostri din Basarabia si Bucovina de Nord sufera sub jugul comunist, satanic, fara ca Occidentul sa faca ceva pentru a-i ajuta. Am vazut nepasarea UE, SUA, Canada, Australia, etc.
    in aprilie 2009, cand Voronin asasina si nimeni nu a intervenit sa-l opreasca.
    Nici prietenul lui Voronin, mitropolitul Vladimir al Chisinaului n-a schitat un gest de ajutor pentru cei care au fost batuti, torturati si asasinati fara mila.
    Oare unde este mila de aproapele ?
    Dupa instalarea comunismului in Romania, sute de mii ( nu cunosc numarul exact) de nevinovati au fost incarcerati. Foarte multi dintre ei si-au lasat viata in temnitele comuniste. Stim, cu toti, ca Adevarata Biserica a fost intemnitata, ex.Parintele Iustin Parvu, Parintele Arsenie Papacioc, etc.
    Adevarata Biserica a suferit atunci si sufera si acum. Dar ma intreb iarasi: Ce-a facut Biserica de afara ? A incercat sa-i salveze pe cei din inchisori ?
    Sau a tradat atunci, cum tradeaza si acum….
    Si pentru ca suntem la capitolul inchisoare, oare cat ii mai tin („Preafericitul” si „Sf.Sinod” ) pe Preacuviosul Ieromonah DANIIL PETRU COROGEANU si pe Preacuvioasele Maici NEONILA, ANASTASIA, PAHOMIA SI SILUANA( cazul Tanacu ) dupa gratii ? Tinandu-i pe ei dupa gratii, IL TIN DUPA GRATII PE INSUSI HRISTOS. Oare nu este limpede pentru toti, ca incarcerarea acestor monahi nevinovati este un atac impotriva lui HRISTOS SI A SFINTEI SALE BISERICI ? Cum oare sa intelegem Tacerea „Preafericitului” si a „Sfantului Sinod” ?
    Cand fostul Patriarh, raposatul Teoctist, binecuvanta distrugerea Sfintelor Biserici si a cimitirelor, cati dintre ierarhi si preoti s-au ridicat ca sa-l impiedice ? Cand macaralele aduceau la suprafata osemintele celor adormiti, iar pe acele locuri se construiau blocuri, ce facea „Patriarhul” si „Sf.Sinod” ? Dar PS Andrei Andreicut care a pus prima piatra la temelia asa zisei biserici de la Aiud ? Ce pozitie a luat cand Sfintele Biserici erau distruse ? Atunci accepta demolarea Bisericilor si acum vrea sa construiasca….!!!??? Atunci ca si acum, vedem bine ce face „Patriarhul”si Sf.Sinod”, ei nu sunt adevarati pastori de suflete.

    Acum, cand vedem clar, ca actualul „Patriarh” si ” Sf.Sinod ” nu sunt demni de a mai pastori Turma lui HRISTOS, nu a venit oare timpul ca acestia sa plece din fruntea Bisericii Ortodoxe Romane ?
    Si eu cred ca ar fi foarte bine ca Sfintia Sa Iustin Parvu, Sfintia Sa Arsenie Papacioc, IPS Bartolomeu Anania, Sfintia Sa Amfilohie Branza, Sfintia Sa Savatie Bastovoi, Sfintia Sa Proclu- pustnic in muntii Neamtului -, Sfintia Sa Sebastian, Sf.Sa Filotheu si alti calugari de la Sf.Manastire Petru Voda, si toti ceilalti Mari Duhovnici ai Neamului Romanesc sa aleaga un Patriarh si un Sfant Sinod care sa aiba dragoste si frica de DUMNEZEU si mila pentru Turma LUI.
    Sa rugam pe Bunul Dumnezeu si pe Sfanta Fecioara Maria pentru ELIBERAREA DE URGENTA A PARINTELUI DANIIL PETRU COROGEANU SI A CELOR PATRU MAICUTE ! VIITORUL PATRIARH SI SF.SINOD VOR ELIBERA, CU SIGURANTA PE ACESTI MONAHI NEVINOVATI !
    TRAIASCA ROMANIA CRESTINA !

  24. mihaela zice:

    TRAIASCA ROMANIA CRESTINA !
    Preiau cu evlavie acest strigat al fratilor mei si ma declar fericita ca ,prin mila Domnului am descoperit acesti oameni care ma vindeca sufleteste si-mi dau speranta.
    Simt nevoia de a citi aceste randuri ale confratilor mei ,si-mi dau sema cat de ignoranta sunt.
    Dumnezeu sa ne ajute!

  25. Aurora zice:

    Andrei-Catalin, Mos Gheorghe si Mirela, va multumesc din suflet ca v-ati rugat pt. mine. Mila lui Dumnezeu a fost asupra mea, totul a decurs fara nici un fel de probleme (a fost vorba de o ruptura de menisc), a doua zi m-a si externat. Acum ma simt bine si nadajduiesc sa fim cu totii maine la Conferinta. O astept de patru luni, n-as suporta sa lipsesc, credeti-ma , mi se pare mai importanta decat genunchiul. Va multumesc inca o data pt. incurajari si pt. sfaturi. Toata dragostea mea pt. cei ce duc lupta cea buna ! Doamne ajuta !

  26. Vasile zice:

    De ce nu publicati cartea in format electronic?

    8RON nu este o avere ca sa se faca bani de pe urma ei.

  27. Cata zice:

    Putini stiu, (iar presa nu va anunta niciodata aceasta stire) ca
    Biserica Ortodoxa Sârba a trecut cu succes printr-o incercare de credinta. La Muntele Athos un ierarh grec a dezvaluit convorbirea avuta cu un episcop sârb la scurta vreme dupa incetarea conflictului (iunie 1999), in care acesta i-a spus: „Eram inca loviti de rachetele americane când Biserica Sârba a primit un mesaj „confidential” din vest: „Primiti-l si voi pe papa si oprim razboiul”. Iar noi am raspuns:
    „Bombardati-ne in continuare! Mai bine murim decât sa facem compromisuri de credinta!” si au continuat sa moara…

  28. Aurora zice:

    Dragii mei, am aflat de la unul din organizatorii luptei impotriva actelor biometrice :DUMINICA 31 MAI ORA 13.OO, VA AVEA LOC UN MITING MARE ANTI-CIP, in FATA GUVERNULUI, LA PIATA VICTORIEI. Veniti in numar cat mai mare, nu va bazati doar pe semnaturi pt. REFERENDUM ! Trebuie sa vada stapanii care ne conduc ca suntem multi cei care nu acceptam PECETLUIREA ! DOAMNE MILUIESTE !

  29. iulian zice:

    Buna dimineata si o zi cat mai buna! Dragi colisteni,

    Dupa cum unii dintre voi deja ati aflat, continuam seria actiunilor
    Anti-Cip. Duminica Asociatia Civica Dreptate din Hunedoara va fi
    organizatorul legal al unui nou miting impotriva masurilor dictatoriale
    legislative impuse de catre UE romanilor.

    Scopul acestui miting este acela de a mobiliza pe toti cetatenii romani cu
    drept de vot sa SANCTIONEZE PRIN VOTUL LOR LA ALEGERILE EURO-PARLAMENTARE de
    duminica viitoare (7 iunie 2009) pe actualii politicieni romani, care se fac
    slugi oarbe ale intereselor straine de nevoile acestui popor.

    Mesajul nostru pentru electorat este SA SANCTIONAM POLITICIENII MERGAND CU
    TOTII LA VOT, DAR ANULAND VOTUL ! In acest mod, alegerile nu vor mai putea
    fi fraudate la fel de usor, iar numarul mare de voturi anulate va demonstra
    – nu dezinteresul romanilor fata de soarta tarii si a Europei (cum ar putea
    fi interpretat absenteismul masiv de la vot) – ci refuzul de a alege
    politicieni ce nu ne reprezinta interesele.

    O astfel de atitudine, de a ne prezenta la urme si de a anula votul, va fi
    si un semnal dat politicienilor, iar daca numarul de voturi anulate il va
    depasi pe cele valide, atunci va fi clar pentru intreaga lume ca cei ce vor
    fi totusi alesi in urma acestui scrutin NU REPREZINTA CU ADEVARAT ROMANIA !

    Un astfel de vot ANULAT va fi privit si ca o pregatire a noastra, a tuturor,
    CA O REPETITIE GENERALA pentru referendumul pe problema cipurilor, care va
    fi cerut presedintelui Traian Basescu, in toamna, cand se vor finaliza de
    adunat semnaturile necesare initierii referendumului.

    Mitingul va avea loc duminica 31.05.2009 in Piata Victoriei, la Guvern –
    incepand cu orele 13, iar nu la Universitate (datorita festivalului de
    teatru de strada care are loc la Universitate, nu ni s-a mai aprobat acolo,
    ci in Piata Victoriei).

    Va asteptam in numar cat mai mare, avem rugamintea sa postati acest mesaj pe
    cat mai multe bloguri, pentru a asigura participarea unui numar cat mai mare
    de oameni.

    Hristos s-a Innaltat !

    Doamne ajuta !

  30. apexutzuu zice:

    Nu inteleg de ce mai aveti BLOG daca considerati ca acest cip este lucrul diavolului.Oare internetul daca o luam asa nu e tot lucrul diavolului?… Acest cip nu este lucrul diavolului dar nici bun nu este. Diavolu nu sta ascuns in cipuri sau in fel si fel de prostii.Si oricum daca sfarsitul are sa vine tot va fi.. nu vom putea face nimic ca sa ne impotrivim. O sa murim ca niste pacatosi ce suntem. Cum ne este scris asa va fi. SI inainte sa mai credeti asemenea lucruri cititi maca o data biblia ! Daca nu vreti sa vi se implanteze cipuri refuzati! Ca daca o sa ne impotrivim in masa tot proiectul o sa se amane! Si daca o sa ne scoata de la anumite beneficii le va fi ffff greu deoarece o sa fim ffff care ne impotrivim !

  31. Pingback: Conferinte in vestul tarii : DICTATURA si MARTIRAJ « † Apologeticum

  32. silviu zice:

    va multumesc ca existati fratii mei, credeam ca sunt printre foarte putinii care inteleg ca aceasta falsa ”democratie” ce ni se serveste este defapt condamnarea noastra la moarte vesnica. Trebuie sa ne organizam cumva si sa incepem lupta ce-a dreapta impotriva acestui sistem care este fundamental gresit !
    Niciodata sclavul lui satan, mereu robul lui Dumnezeu
    Datoria voastra ce-a mai mare este sa aduceti la cunostinta si a celor mai izolati, cum ar fi rudelor/prietenilor de la tara samd .. a tinerilor, copiilor ..
    Bunul Dumnezeu sa ne ierte de pacate, si sa ne dea putere si intelepciune pentru a lupta contra lucrarilor celui rau !

  33. luisa ivana zice:

    Neobositul Parinte Iustin Parvu ne indeamna si iar ne indeamna sa deschidem ochii ,sa ne ascutim simturile si sa-i urmam prin fapte …Slava Tie, Doamne ca ne -ai trimis un sfant printre noi , un ales al Tau care ,alaturi de Bunul Arsenie Boca ,striga din rasputeri :TREZITI-VA!!!
    Cititi ultimul numar din Formula As – articolul despre Parintele Arsenie Boca si profetiile lui si-o sa va minunati ca ceea ce a pictat parintele Arsenie la Draganescu langa Bucuresti seamana izbitor de mult cu ceea ce spune Parintele Iustin Parvu .

  34. Anonymous zice:

    Pentru cei interesati – am vazut ca este disponibila si in Bucuresti, la Libraria Sophia.
    Am remarcat aparitia la editura Scara a unei carti dedicate parintelui – numita Justin si care cuprinde si marturii ale ucenicilor si calugarilor din obstea Manastirii Petru Voda.

  35. Bolnav la 24 de ani

    Mă numesc Magyara Rudolf Leonard, am 24 de ani şi bani prea puţini pentru a-mi permite medicamentele necesare tratării afecţiunilor de care sufăr. Nu am pe nimeni, am crescut, de la un an, în mai multe case de copii din Sibiu, iar de la 18 ani sunt pe drumuri. Acum dorm la un adăpost de noapte din Sibiu şi nu pot muncii pentru că medicii mi-au interzis efortul fizic. Sufăr de ciroză hepatică, ulcer, leucemie şi scolioză toracică şi am nevoie, lunar, de medicamente în valoare de aproape cinci milioane de lei pentru a putea urma tratamentul prescris de medici. Mă adresez oamenilor cu suflet şi credinţă în Dumnezeu să mă ajute pentru a putea continua acest tratament.

    Cei care doresc, mă pot ajuta cu mici donaţii în contul deschis la BCR RO36RNCB0231088855520001 (lei). Mă puteţi contacta şi la numărul de telefon 0757.20.54.95 sau la adăpostul de noapte din Turnişor.

  36. ssuflet zice:

    Vreau cartea, cum o pot cumpara?

  37. Stefan zice:

    Vreau si eu cartea si as vrea sa stiu cand ajunge si pe la Cluj. Care m-ar putea informa v-as fi recunoscator. Apropo de permisele si pasapoartele biometrice, am si eu 17 ani, dar incep sa inteleg toate lucrurile, deoarece stau pe internet cu noptile cautand si citind despre cipuri si despre lepadarea de Hristos si atunci ma intreb cum nu ar intelege un om matur. Pentru ca vad multi oameni care nu cred acestea. In ultimul timp ma tot gandeam si eu la scoala de soferi, dar acum dupa ce am aflat toate acestea mi’am schimbat mentalitatea si parca mi’a luminat Dumnezeu mintile. Nu o sa mai fac nici o scoala de soferi desi imi doream foarte mult sa imi iau permisul de conducere si sa conduc, dar stiind ca acestea au cipuri in ele v-oi renunta pentru ca nu vreau sa ma lepad de Iisus Hristos niciodata si nu am sa fac asta niciodata. Sa ne ajute Dumnezeu sa trecem si peste suferintele acestea, iar daca va fi sa alegem dintre sclavi ai lui Satana sau crestini ai lui Dumnezeu, sa nu primim cipurile si sa murim ca sa intram in Imparatia Cerurilor!

    Dumnezeu sa fie cu noi si sa ne ajute, IN NUMELE TATALUI, AL FIULUI SI AL DUHULUI SFANT, AMIN!

  38. emanuel zice:

    mos gheorghe….vb frumos si esti documentat…se vede…doar ca tre sa-ti trag atentia asupra unui lucru….
    Dumnezeu este iubire si cei ce traiesc in Dumnezeu se vad dupa urma iubiri…prin urmare remarca mea era asupra pesimismului dumitale…scriai mai sus despre crestinii din basarabia sub jugul comunism si faceai alinierea acestui jug comunist cu jugul satanei….draga frate intru Hristos, orice regim are ticaloseniile lui si in comunism si in asa zisa libertate….adu-ti aminte de cuvintele inteleptului Gamaliil…„daca e de la Dumnezeu nu va trece„ deci nimic nu poate sa invinga Biserica si nici nu trebuie sa o plangem pt ca Ea il are pe Hristos si aduc aminte aici cuvintele Mantuitorului….„Fii si fiice ale Ierusalimului nu ma plangati pe mine ci plangeti-va pe voi si pe copii vostri„ prin urmare nu Biserica si cei ce o conduc trebuie noi sa plangem ci pe noi care ne ratacim de la Ea. Nu sustin nici o politica si nici nu iti contrazic expemplu cu casa in flacari dar vreau sa te intreb….Stia Hristos ca Iuda il va vinde? daca stia de ce la suportat…de nu l-a inlaturat…pt ca trebuia sa se implineasca Scriptura…si mai mult de atat…nu numai ca nu l-a inlaturat ci i-a dat si responsabilitate in ceata apostolilor…deci concluzia …hai sa ne judecam pe noi si nu ierarhii pe care Hristos ni i-a dat…pt ca poti interpreta ca ii avem asa tot pentru ale noastre pacate…Hai sa ne judecam pe noi si sa invatam pe toti calea Mantuirii fara instructaje de judecata a altora si nici de compatimire chiar…sunt preot si am fost hirotonit pe baza unui juramant. Ar trebui sa-l calc doar pt ca episcopul meu mi se pare ca nu vrea sa se mantuiasca? Nu. Spun Nu oricand mi se va cere sa calc in picioare Sf Scriptura dar pana acolo…intreaba-l pe pr Iustin…a fost putin batjocorit de unii ierarhi…nu-i mai respecta? Nu ii mai vede ceea ce sunt? Cu siguranta ca Ii vede la fel cu mica deosebire ca se ratacesc …Gandeste-te ca nu toti au puterea sa devina martiri..unii sunt martiri prin scrieri altii prin sange…in final inca odata apreciez ce scrii dar nu e normal sa judeci si sa blamezi ierarhii… poti sa nu fii de acord cu iei si asta tre sa o tii pt tine…Daca unul pleaca din Biserica…Hristos care are grija de Biserica il va inlocui deci are El grija …noi sa ne invatam adevarul pe care il spune Scriptura iar daca ierarhul il denatureaza raspunde in fatza lui Dumnezeu El. Fii sigur ca cei care il iubesc pe Hristos vor avea si intelepciunea si puterea si cuvantul lui Dumnezeu si nu va fi nevoie sa vada ierarhi arsi pe rug ca sa inteleaga. Doamne ajuta-ne!!!

  39. precizie zice:

    HRISTOS A INVIAT! IMI PARE RAU CA MA ALATUR VOUA ASA TARZIU DAR IN ZONA MEA NU A APARUT CARTEA SI TOCMAI ACUM AM AFLAT SI EU DE ACEASTA CARTE…..ANUL TRECUT AM SEMNAT NISTE LISTE IMPOTRIVA ACESTOR CIPURI DAR CU TOATE ASTEA NU S-A REZOLVAT NIMIC SPER SA ABROGE SI LEGEA CU ACTELE BIOMETRICE CA SA PUTEM SA TRAIM LIBERI NU CONDUSI DE ALTII!ACUM TRAIM INTR-O ASA NUMITA DEMOCRATIE CARE DEFAPT E O DICTATURA ASCUNSA!DAR NOI SUNTEM ORBI SI NU VEDEM CA NE-AU INDOCTRINAT CU MASS-MEDIA !!!DOMNUL SA NE AJUTE IN CONTINUARE!

  40. ALINA zice:

    Stie cineva daca aceasta carte se poate procura in Canada…
    Este publicata si in exteriorul Romaniei?

    Multumesc si Doamne ajuta!

  41. admin zice:

    @ALINA
    se poate comanda pe site-ul atitudini.com

  42. liliana zice:

    inasanatosire grabinca parintelui Iustin dragostea noastara am dori sa stim daca putem sa-l vizitam. ASTEPTAM RASPUNS!!!

  43. admin zice:

    @liliana
    Parintele Justin stim ca primeste pe toata lumea care merge la Manastirea Petru Voda, in limita programului.. incepe sa primeasca oameni de la 3,4 dupa-amiaza

  44. dan zice:

    fratilor incercati in toate sa faceti cat mai putine acte,,, nu va inregimentati ca sclavii,,,, ca nu santeti .aveti grija mare de fur [constinta]- Doamne ajuta!

  45. dumitrita zice:

    Un film rusesc subtitrat în limba română.

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s