Apocalipsa 13 – Sfârşitul libertăţii umane

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miliueste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

apocalipsa13_smallLa aproape doua mii de ani de la descoperirea avuta de Sfântul Ioan Teologul în însula Patmos, Cartea Apocalipsei îşi descifreaza acum, încetul cu încetul, tainele. Până astăzi, începând cu epoca patristică, au fost elaborate numeroase comentarii, îndeosebi asupra laturii spiritual-simbolice a profeţiilor.

Ori, dacă totul se împlineşte cu exactitate, înseamnă că şi mult dorita împreuna-vieţuire cu Hristos se apropie, lucru care ar trebuie să ne umple de râvnă spre o viaţă cât mai curată, mai duhovnicească şi mai mântuitoare.

Evoluţia evenimentelor mondiale, privite printr-un filtru duhovnicesc clădit pe studiul Scripturilor, vieţuirea întru Hristos prin rugăciune şi participare la Tainele Bisericii, ne întăresc convingerea că totul se îndreaptă către împlinirea aprope ad literam a proorociilor Sfântului Ioan.

Vă îndemnăm să citiţi cartea Apocalipsa 13 Sfârşitul libertăţii umane, pe care o puteţi descărca de AICI.

Mai întâi trebuie să fim bine informaţi, pentru a putea cere să ni se respecte dreptul de a refuza noile documente.

Acest articol a fost publicat în anti-cip și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Apocalipsa 13 – Sfârşitul libertăţii umane

  1. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Apocalipsa 13 (Noutati 13-14 ianuarie 2009)

  2. Un credincios torturat zice:

    Smerenia nerostita prin fapte si rugaciunea nu duc la mantuire. Mantuirea nu vine decat prin faptele omului, prin atitudinea lui fata de ceilalti.
    Desi am solicitat ajutor si catre Biserica si medici ,niciun reprezentant nu a avut o atitudine ferma care sa traduca acea demnitate si curaj venit de la Dumnezeu pentru a inlatura raul si tortura pe care mi-au provocat-o cateva clanuri de jefuitori cu ajutorul biotehnologiei; implant clanestin cu cip.
    Dumnezeu nu iarta omul numai prin rugaciune.
    Iertarea vine de la faptele pe care trebuie sa le faci impotriva raului.
    Eu am trait si traiesc experienta acestui rau tocmai pentru ca am spus.
    Am avut curajul sa spun de unde vine raul si nimeni nu a avut curajul sa se impotriveasca.
    Aceasta complicitate care duce la crime poate fi folosita ulterior pentru propaganda ideologica a unui cult desi adeptii acelui cult nu fac nimic concret pentru a inlatura raul.
    Prefera sa moara oameni pentru a se folosi de asa ceva numai pentru propria ideologie care in ultimul timp exista numai aparent .
    Au refuzat sa ma ajute sa extrag din corp aceasta arma cazand intr-o complicitate de neiertat.
    In realitate multe din conceptele contrare au ajuns sa fie unite in scopul continuarii unor practici care nu au legatura cu viata si credinta.
    sacrificiul lui isus nu a fost voluntar; nu a fost o supunere la moarte, adica sinucidere. El a aratat lumii ca a fost jertfit pentru pacatele oamenilor, dar asta nu inseamna ca i-a iertat si a luat pacatul asupra lui.
    Pacatele lor sunt blestemul mortii lui care dainuie si asa se vor autodistruge pentru ca nu au inteles mesajul divin.
    sacrificiul pentru rau nu este sacrificiu ci un indemn la sinuc idere, propaganda pentru lenesi, jefuitori, pentru ipocriti care nu-si vad implinite idealurile decat prin supunerea si distrugerea altora.

  3. Un credincios torturat zice:

    Numerologia poate fi o stiinta, dar numerele nu influenteaza viata.
    Fiecare traieste pe pamant sub influenta unor numere, dar atribuire constienta a numerelor pentru anumite lucruri nu inseamna nimic.
    Cifra 13 mi-a calauzit viata. Eu nu am ales niciodata acest numar, numai ca legat de el s-au intamplat multe.
    Nu se poate spune Bine sau Rau, dar in orice caz ceva iesit din comun pe care eu nu l-am influentat in niciun fel.

  4. Pingback: Prin ce ANUME este ANTIHRISTIC buletinul de identitate cu cod? « Popas Alternativ

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s