Să luăm aminte : CEEA CE SE ÎNTEMEIAZĂ PE JERTFĂ, REZISTĂ !

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miliueste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

Cuţitul parcă se apropie tot mai mult de osul românilor. Biserica s-a întemeiat pe Sângele lui Hristos ! Sfinţii Mucenici au avut curajul şi puterea să urmeze exemplul, să primească inclusiv „botezul sângelui”. Ceea ce se întemeiază pe jertfă, rezistă ! Ca răspuns pentru toţi cei care sunt nedumeriţi de ce nu se face nimic organizat împotriva noilor paşapoarte, îi invit să urmărim această emisiune şi să ne punem întrebarea dacă suntem dispuşi de a-l mărturisi pe Hristos prin mucenicie ?! Apoi ne întâlnim pe baricade !!!


Mucenicul dintâi
Sfântul mare mucenic arhidiacon Ştefan, prăznuit pe 27 decembrie, este cel dintâi martir creştin. Ales de Sfinţii Apostoli între cei 7 diaconi care rosteau rugăciunile si care frângeau pâinea la Sfânta Împărtăşanie, cade victimă unui proces mincinos şi este ucis cu pietre, situaţie provocată de climatul politic şi religios frământat de numeroase crize, al Ierusalimului din primul secol creştin. Documentarul propune telespectatorului portretul acestui mărturisitor, făcător de minuni cu chip de înger, cum îl descriu sinaxarele, al cărui sacrificiu fundamentează mistic şi semnifică teologic jertfa creştină în numele lui Hristos.

Secvenţe din filmul Podul (MOST -The Bridge) – Prin Cruce a venit Invierea


Acest articol a fost publicat în ANTI-ECUMENISM, anti-masonerie, Pentru neam si tara. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Să luăm aminte : CEEA CE SE ÎNTEMEIAZĂ PE JERTFĂ, REZISTĂ !

  1. practic se poate iesi din tara (UE) si cu buletinul, cei carora nu le convine nu pot merge in turcia/state/asia, deci e ok

  2. carmen zice:

    Sunt mama singura cu 2 copii. De 2 zile, de cind am primit prin mail mesajul Parintelui Iustin ( pe care l-am cunoscut cu multi ani in urma si i-am „vazut” puterea duhovniceasca.), nu mai am liniste si ma gindesc la jertfirea copiilor nostri daca noi nu facem nimic azi pt a opri sau macar a incetini inregimentarea noastra in oastea satanei. Crestinilor, haideti in strada cu copii cu tot, caci ei sunt puri si Dumnezeu ne da putere pt ei!
    Sa nu ne temem decit de a ne indeparta de Dumnezeu, caci atunci ce ne-ar mai ramine?!

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s