PELERINAJ LA TEMNIŢA PRIGONIŢILOR

“Am să relatez câteva exemple foarte clare, cu privire la semnele de mucenicie pe care le-au avut, iar după aceea am să vă şi spun care sunt aspectele importante care contează foarte mult la canonizarea unui Sfânt.”

părintele AUGUSTIN,

schitul “Înălţarea Sfintei Cruci” Aiud

Pelerinaj la temniţa prigoniţilor

Reportajul-documentar îşi propune să enumere dovezile conform cărora unii dintre mărturisitorii de credinţă din temniţele comuniste, care au plătit cu viaţa încercarea de a-şi păstra libertatea de conştiinţă, ar trebui să intre în atenţia Sfântului Sinod al B.O.R. în vederea canonizării.
Semnele de tortură descoperite pe osemintele adăpostite în Mausoleul de la Aiud dar şi mărturiile supravieţuitorilor gulagului comunist sunt doar o parte din argumentele care susţin ridicarea în rândul sfinţilor a românilor celor care au plătit cu viaţa pentru idealul lor.

Interlocutori: Părintele Augustin, duhovnicul schitului Înălţarea Sfintei Cruci, Aiud, Marcel Petrişor, scriitor, fost deţinut politic, Danion Vasile, publicist, Părintele Ioan, mănăstirea Petru Vodă, jud. Neamţ, Maica Inochenţia, mănăstirea Sf. Maria, Techirghiol, Emilia Corbu, istoric, Muzeul Judeţean Slobozia, Claudiu Târziu, asociaţia “Rost”, Ştefan Ruxanda, revista “Atitudini”.

Director de imagine: Ion Cristodulo
Realizator: Rafael Udrişte
Reportaj-documentar difuzat la TVR 1, SEMNE, 8.11.2008

This entry was posted in Pentru neam si tara and tagged , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

4 Responses to PELERINAJ LA TEMNIŢA PRIGONIŢILOR

  1. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Ordinea Obamondiala si criza nationala (Noutati 13 nov. 2008)

  2. Pingback: “PELERINAJ LA TEMNIŢA PRIGONIŢILOR” « Viaţa la ţară

  3. joseph says:

    incredibila emisiunea acestui Rafael Udriste! ma si mir ca o difuzeaza pe postul national…oricum nu cred ca mai dureaza mult si va fi interzisa,parca prea spune adevarul pe fata si acest lucru in societatea din zilele noastre se plateste…

  4. adr says:

    parlamentul Romaniei e plin de comunisti,,,trebuie facuta inca o revolutie impotriva acestor criminali si vanzatori de tara,,,asa cum s-a facut impotriva lui Ceausescu,,,aceeasi soarta sa o aiba si ei ,cum a avut-o ceausescu…

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s