ROLUL EVOLUŢIONISMULUI TEIST ÎN NEW AGE

Cartea evoluţionistului romano-catolic John Haught, intitulată Ştiinţă şi religie, de la conflict la dialog, dă pe faţă intenţiile celor care susţin evoluţionismul teist: „Sprijinim întru totul încercările de construire a unei teologii evoluţioniste.”[1]

Se urmăreşte construirea unei noi teologii, compatibile cu evoluţionismul. Biologul evoluţionist Julian Huxley, secretar general fondator al UNESCO, afirma încă din 1959 că „viziunea evoluţionistă ne dă putinţa să întrezărim, chiar dacă nedeplin, direcţiile noii religii despre care putem fi siguri că se va ivi, spre a sluji nevoilor erei viitoare.”[2]

Gravitatea acestei tendinţe a fost sesizată de Părintele Serafim Rose. „Aşa cum noul globalism este pasul următor după comunismul ateu, tot aşa şi un nou evoluţionism «spiritualizat» este pasul următor după darwinismul vechii şcoli. În acest punct ştiinţa se va combina cu religia spre a forma o sinteză universală evoluţionistă. Anticreştinismul comunismului marxist şi evoluţionismul darwinist slujesc doar ca o pregătire pentru ceva mult mai rău: un creştinism anti-tradiţionalist care «să amăgească, de va fi cu putinţă şi pe cei aleşi (Matei 24, 24).»” [3]


[1] John Haught, Ştiinţă şi religie, de la conflict la dialog, Ed. Eonul Dogmatic, Bucureşti, 2002, p. 99.

[2] Citat de Ieromonahul Damaschin, în prefaţa cărţii Ieromonahului Serafim Rose, Cartea Facerii, crearea lumii şi omul începuturilor, Ed. Sophia, Bucureşti, 2001, p. 6.

[3] Ieromonah Serafim Rose, Cartea Facerii, crearea lumii şi omul începuturilor, Ed. Sophia, Bucureşti, 2001, p. 378.

This entry was posted in IMPOTRIVA_EVOLUTIONISMULUI and tagged , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to ROLUL EVOLUŢIONISMULUI TEIST ÎN NEW AGE

  1. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Vaticanul imbratiseaza evolutionismul! (18 sept. 2008)

Spuneţi-vă părerea, respectând conţinutul articolului! (Mesajele ce nu corespund vor fi şterse!)

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s